Posts Tagged 'Parintele Justin Parvu'


Părintele Justin Pârvu: grabnic ajutător întru necazuri. „NU DEZNĂDĂJDUI! ȚINE-TE DE POALA LUI DUMNEZEU!”


„NU DEZNĂDĂJDUI! ȚINE-TE DE POALA LUI DUMNEZEU!”

L-am cunoscut pe Părintele Justin în anii 2000-2001. Veneam la Petru-Vodă în fiecare an de 3-4 ori, din Oradea, cu diferite persoane, având foarte multe probleme. Eu sunt văduvă, soțul meu a murit la 45 de ani. Era consilierul primarului din Oradea, avea două Facultăți, vorbea patru limbi străine și a fost nepotul preotului Petru Vasilescu care a făcut și el temniță ca Părintele Justin, chiar dacă nu în aceleași închisori, în același timp. Pr. Petru Vasilescu este scris pe piatra memorială la Aiud, acolo jos, în monument.

Când am ajuns pentru prima oară la Părintele Justin, eram într-un moment foarte greu din viața mea. În 2003 soțul meu suferise un infarct și 40% din mușchiul inimii lui era afectat. A mai trăit încă trei ani până în 2006 spre 2007 și la sfârșitul anului, chiar de Anul Nou, l-am înmormântat. În perioada aceasta, veneam foarte des la Părintele, care ne dădea nenumărate sfaturi. Părintele mi-a spus: „Nu deznădăjdui! Ține-te de poala lui Dumnezeu!”. Mi-a dat Acatiste și Paraclise, iar la Psaltire mi-a spus că nu e suficient să citesc o catismă, ci să citesc trei catisme, întrucât Dumnezeu vrea ca eu să duc o văduvie curată. Cu ajutorul rugăciunilor Părintelui, cu ajutorul Maicii Domnului, am putut să îmi mențin această curăție după moartea soțului meu.

Altădată am venit la dânsul când era gata să fiu dată afară din serviciu. Lucram ca administrator, director de piață și când s-a schimbat conducerea, cei mai vechi, cum am fost și eu, am fost obligați să susținem un examen. Examenul din legi nu era o problemă, dar de examenul din calculator ne era frică, în ideea că generația mea nici nu auzise de mouse, darămite de calculator. Am venit disperată la Părintele și am zis: „Părinte, mă dă afară!”. S-a uitat la mine, de sus până jos și a zis: „Nu deznădăjdui! Rămânem pe loc! Rămânem pe loc! Rămânem pe loc!”, de trei ori. Am venit acasă și am văzut cum opt colegi de ai mei au fost dați afară, apoi alți 16. Într-o săptămână un coleg de al meu mi-a arătat un pic la calculator și am învățat programul în câteva zile, iar la examen săgeata calculatorului s-a dus exact pe deschiderea programului și am ieșit cu felicitări. Îi mulțumesc Părintelui și acum când nu mai este printre noi și mulțumesc Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos pentru că ei sunt care m-au ajutat, pentru rugăciunile Părintelui Justin.

Într-o zi am venit la Părintele și i-am zis: „Părinte, acum sunt văduvă, dar tot umblând prin spitale cu soțul meu, pe fiul meu l-am scăpat din mână. A luat-o razna”. „Roagă-te, citește Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, al Sf. Nicolae”. Zic: „Ajutați-mă! Rugați-o pe Maica Domnului să mă ajute, să îi găsească fată să se însoare, Părinte!”. S-a uitat la mine lung, n-a spus nimic, iar după ce am venit la 40 de zile sau după câtva timp, zice către mine: „Soacră mare, soacră mare, soacră mare!”. „Ce zice Părintele ăsta?!”, mă gândeam eu, că fiul avea o grămadă de relații, dar nu voia să se însoare. Ei, s-a întâmplat după trei ani de zile: „Soacră mare, soacră mare”…

Odată, a venit la mine la serviciu o fostă subalternă de a mea și a adus un astrolog, iar eu l-am întrebat pe astrolog și de fiul meu. Mă mai uitam și la televizor pe la horoscoape. Apoi am venit și i-am spus Părintelui ce am făcut. Așa s-a supărat pe mine, că a zis: „Acasă tu nu mai pleci! Trei zile te duci lângă icoană la Mănăstirea Paltin și stai lângă icoana Maicii Domnului și citești Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului și ceri iertare de la Maica Domnului pentru faptele tale! Păi, ce facem?! Ori cu Dumnezeu ori cu mamona?! Ce-i aici?!”. De atunci nu mi-a mai trebuit să ascult de astrologi și horoscoape.

Când fiul meu a făcut un lipom de grăsime, am venit la Părintele și am zis: „Părinte, uitați, medicii ce spun, că ar fi ceva tumoare, acolo”. Părintele m-a trimis la mama Ana de la Borca și mi-a dat un sac de plante și niște unguente. Fiul meu le-a folosit și după câteva zile a mers la operație, la un medic din Oradea. După operație, medicii mi-au spus că e posibil să fie tumoare benignă. L-am sunat la telefon pe Părintele care a zis să nu mă tem și niciodată să nu mă tem de nimic. „Nu te teme! – zice – Roagă-te! Roagă-te!” și când a venit analiza peste o lună de zile – vă dați seama cum a fost inima mea – rezultatul a fost negativ și de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Lăudat fie Dumnezeu!

Altădată am venit la Părintele, vrând să-i las mai mulți bani. Părintele a ales din ce i-am dat o bancnotă, cea mai mică, iar pe cea mai mare a pus-o între palme. S-a uitat în sus, a binecuvântat-o și a zis: „Asta o ții în casă, pentru că tu ești mână largă, să ai spor în casă și de acum înainte când vii, te duci la maici, la Mănăstirea Paltin, că acolo sunt copii și sunt bătrâni, sunt doi preoți și ține-te de ei!”.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am făcut niște cojoace pentru mai mulți preoți, printre care și un preot de la Petru-Vodă. Lucrând la piață, am avut tangență cu mici meseriași și noaptea, după ce am dat acele cojoace mai multor preoți, l-am visat pe Părintele Justin cu cojocul pe dumnealui. A venit și s-a uitat la mine și mi-a zâmbit. Atunci mi-am dat seama că Părintele mi-a mulțumit pentru gestul pe care l-am făcut. Și mi-am amintit cum mă îndruma tot timpul: „Milostenie, rugăciune, post! Milostenie, rugăciune, post, Psaltire!”. Dacă ne ținem de acestea nu avem de ce să ne fie frică. Amin!                                                                                                                                                                                            Persida Vasilescu, Oradea

(Material preluat din Revista Atitudini Nr. 58)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: NEAMUL NOSTRU DĂINUIEȘTE NUMAI PRIN SMERENIE, RĂBDARE ȘI RUGĂCIUNE


Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.

Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.

Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală. Continue Reading »



Parintele Justin Parvu: Hristos S-a nascut! Adevarat S-a născut!


Parintele Justin Parvu: Hristos S-a nascut! Adevarat S-a născut!Sărut mâna, Părinte! Iată că a mai binevoit bunul Dumnezeu să ne apropiem de un nou Crăciun cu pace. Voiam să vă întreb care este diferența între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinției voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinției voastre? Aşa o resimțiți şi acum?

Sigur că este o diferență. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieții să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiți şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simțeam cu toții ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simțea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumusețile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.

Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezența harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simți pe Domnul în inima ta; prezența şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viață întreținută permanent în numele Domnului. Se stinge repede. Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutățile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile „nu erau atâtea cheltuieli şi enormități, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenția spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau „Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează. Continue Reading »



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DESPRE ROMÂNUL CARE ȘTIE SĂ ZIDEASCĂ O ROMÂNIE


… Cu cât vom fi mai puțin împilați și ne vom trezi și vom gândi mai mult și vom avea aceste sclipiri de devotament creștin-ortodox, cu atât ne vom ridica mai mult și vom supraviețui. Pe noi nu ne salvează nici Europa, nici Asia, nici Africa, nici America. Pe noi ne salvează numai și numai esența vieții noastre creștin-ortodoxe și aceasta este și sămânța viitorului Europei. Vechea Europă a fost creștină. Europa a căzut în momentul în care s-a amestecat cu materialismul acesta marxist-leninist care își are originea în lumea păgânismului. Acesta este secolul nostru de luptă și de dârzenie cât se poate de mare ca lumea aceasta să poată supraviețui pe planul acesta creștin-ortodox. De altfel, din primele începuturi ale comunismului, din 1940-1944, noi am trăit o stare de luptă și de încercări grele. Supraviețuim numai datorită rugăciunilor mărturisitorilor și ale creștinului nostru ortodox pe care nu-l interesează partidele și formele astea goale. El știe că trebuie să păstreze o rugăciune, știe să zidească un altar, o biserică, știe să zidească o Românie în care să se bucure de înviere. Pe noi ne interesează în primul plan, cum realizăm omul. Formele economice, formele politice, sociale sunt o mafie care manevrează și conduc popoarele în nenorocire. Dar creștinul trebuie să țină seama de lumea lui, a Împărăției lui Dumnezeu. Și lumea aceasta materială este binecuvântată de Dumnezeu, că Dumnezeu n-a venit să strice legea, ci s-o împlinească. N-a venit să distrugă materia, ci să o așeze în duhul acesta creștin, ca Maria din Evanghelie care și-a ales partea cea bună. Ei bine, poporului nostru pentru redresarea pe drumul Mariei, îi mai trebuie un lucru: să se apropie puțin de rugăciune. Toate sunt ale Domnului, și întindere și bogăție, numai că omul s-a pus stăpân peste ele ca un arbitru. Cu cât popoarele vor fi mai sărace, mai obidite, cu atât mai ușor pot să fie stăpânite. Și asta e metoda: îi iei tot și te pui stăpân peste om.

Dar mărturisitorii din temnițele comuniste pot fi un exemplu pentru noi.

Păi, ei sunt exemplul pe care trebuie să-l trăim noi, că ei au ajuns sfinți disprețuind și sfidând materia. Unde e nădejdea noastră? La ei, în rugăciunile lor, în viața lor, în răbdarea lor. Din păcate, educația tinerilor noștri este din ce în ce mai degradantă. Nu vedeți școala cât este de redusă în ceea ce privește activitatea și programul? Nu are nimic esențial. E un program de studiu și nimic mai mult. Copilul, elevul, nu are tipuri de oameni care să fie modele de viață. Trebuie să ai aceste modele ca să poți strecura ceva sfânt în sufletul copiilor. Vedeți dumneavoastră că în casă, în familie, dacă e o mamă, e un tată treaz care știu despre rostul familiei, copiii sunt bunișori. Dar într-un loc unde este dezmăț și toată imoralitatea asta, cum pot să iasă copii buni? Că vin aici copii de 14, 15 ani și se plâng: „Tata bea, mama e plecată de acasă. Noi suntem două, trei fete care am rămas acasă fără niciun sprijin și moral și spiritual”. Iată un sistem de a distruge familia și societatea: plecarea, despărțirea, care pierd unitatea noastră de familie. Nu e normal să o iei pe mamă să o bagi în fabrică să muncească și copilul să crească pe mâna altuia. Mama trebuie să fie cea care naște, educă și formează omul de mâine, omul creștin, omul dragostei de Dumnezeu și de aproapele. Mama inspiră toate lucrurile acestea, nu creșa! Asta e deformarea noastră, căderea noastră, ca în felul acesta să ne pierdem tot mai mult. De-abia acolo este oleacă de creștere și de duhovnicie, unde este căldura aceasta de familie. Dar au venit patimile acestea grele, cum este cea a beției. Satele sunt otrăvite de localurile acestea și sigur că omul, neavând nicio preocupare, se duce acolo. Se iau unii cu alții și își iau un litru de rachiu, apoi merg acasă cu miros de alcool și ce formare mai are copilul? El e născut în această stare de ebrietate și celula, pe care o are copilul acesta, de la început este stricată și va începe și el să bea. Da’ unde era înainte să pună copilul gura pe un pahar de vin?! Nu exista așa ceva. De altfel câți bețivi erau într-un sat? Poate era unul pe care îl cunoștea toată lumea. Dar acum, îi întâlnești pe toate drumurile pentru că și sărăcia îi duce la această degradare.

Noi sperăm totuși ca din tot aluatul acesta să mai iasă și ceva bun. Vedeți dumneavoastră, când într-un cazan se fierbe tot materialul acesta și aurul și argintul și fier și bronz și toate metalele, din toată fierberea aceasta se vor alege după felul lor, așa și cu neamul acesta. Poate, în sfârșit, vor ieși la lumină frumusețea și curăția lui, ca să fie pregătit pentru marele act al venirii lui Hristos pe pământ și pentru judecata obștească. Dumnezeu să binecuvinteze poporul acesta și neamul nostru și să-i dea un viitor fericit!

(Fragment dintr-un articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 56)



Părintele Justin Pârvu – încă speranța și soluția poporului român, de Monahia Ecaterina Fermo


„Și tot așa, mergem și noi ca și caprele de frânghii. Fie că sfoara o trage Răsăritul, fie că Apusul, românul trebuie să tacă și să facă …și să sufere, bineînțeles” (Părintele Justin Pârvu)

Am început acest comentariu cu un citat extrem de lucid, o radiografie rapidă a situației poporului român, spus cu mare tristețe de dragul nostru părinte sfânt, Justin Pârvu. De fapt aș fi vrut să fac o creionare cât mai obiectivă a situației vieții noastre românești, dar mi-am dat seama că sunt depășită de situație și mai ales de găsirea unei minime rezolvări. Așa că am ales soluția de a apela la cuvintele unuia din ultimii adevărați preoți, care a trăit în LUMINA DUHULUI SFÂNT.

Cum putem oare să evidențiem mai bine starea de sfințenie din cuvintele unui cuvios contemporan, decât văzând cu uimire că fiecare exprimare asupra unui eveniment intern sau internațional se împlinește, cuvânt cu cuvânt. Desigur felul de a înțelege și a trăi evenimentele importante sau covârșitoare – cum au fost: închisoarea, prigoana comunistă, foametea, războiul și multe alte nenorociri – se adaugă unei gândiri clare și binecuvântate de Dumnezeu, iar combinația asta divină a născut un OM al lui Dumnezeu – un sfânt pe nume Justin Pârvu.

Ceea ce deosebește în mod categoric un om obișnuit, cu păcatele și dorințele lui, care încearcă să facă pe cât îi stă în putere voia divină, și un OM al lui Dumnezeu, este DRAGOSTEA cu care OMUL lui Dumnezeu trăiește fiecare eveniment din viață, mai ales când viața este plină de suferință, uneori cumplită, dusă în extremul maxim, aproape de nebunie, de ireal, de patologic -cum au fost monstruozitățile închisorilor comuniste, unde, din fericire pentru neamul românesc, s-au desăvârșit mulți OAMENI ai lui Dumnezeu. De altfel și Părintele Justin o mărturisește deplin…

„Eu consider adevărate mănăstiri – închisorile comuniste. Mănăstirile nu au reușit să facă asemenea sfinți ca cei din închisori”.

Deosebirea esențială între un oarecare creștin nedreptățit, pe care autoritățile îl prigonesc pe nedrept într-o închisoare și felul înălțător pe care Părintele Justin l-a abordat în aceeași situație disperată, a fost …este…și va rămâne veșnic dragostea pentru oameni, neam și țară, care nu este altceva decât răspunsul lui la iubirea infinită a lui Hristos.

De altfel a și mărturisit aceasta, dându-ne și nouă, ca neam, cheia intrării în Împărăția lui Dumnezeu…

„Unitatea noastră constă în dragostea pe care o manifestăm în suferința acestui popor…Așa s-a clădit neamul acesta – prin suferință și bucuria Învierii, care tot din suferință se naște”.

În timp ce, paradoxal, în zilele noastre, de la vlădică la opincă, românii caută parcă mai mult ca oricând ca viața lor să se desfășoare doar în lux și plăceri maxime, departe de orice suferință, devenind omul nou, gata oricând să se supună APUSULUI ȘI NOII ORDINI MONDIALE, indiferent dacă asta ar însemna apostazia sa de la legile moral-creștine și mai ales de la iubirea lui Dumnezeu. Chiar și cei care sunt catalogați ca fiind radicalii ortodocși, zeloții  creștini din România, sunt parcă anesteziați, parcă adormiți. Chiar dacă foarte mulți creștini adevărați au citit cărțile părintelui Justin și au înțeles cu duhul ce sfaturi ne-a lăsat părintele – totuși duhul lor este amorțit și se afundă din ce în ce mai mult într-o tăcere pe care ei o cred smerită și cuvioasă. Dar tocmai acelora se adresează părintele Justin, când spune: Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru.

Reușim cu multă râvnă să facem conferințe, participări la întruniri internaționale, emisiuni televizate, mai reușim să ne expunem ideile în cărți și reviste …dar cam atât. Suntem cum se spune: politically corect. Din păcate rezultatele sunt aproape de zero. Tot marile puteri oculte conduc. Tot masoneria face ce vrea cu fiecare conducător, indiferent de perioada istorică sau de zona de desfășurare a vieții. Căci ceea ce se petrece la vârful politic, se regăsește și în economic, social său religios. Adică toată viața românească actuală este lipsită de energia necreată a lui Dumnezeu. Și iarăși primim rezolvarea luminată de la sfântul nostru părinte Justin: „Până ce nu vom avea un duh și o inimă de spiritualitate care să miște poporul acesta, nu vom merge înainte… Dacă am avea puțină demnitate, am ști cum să trăim independenți”. Continue Reading »



Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu la sfințirea Mănăstirii Petru Vodă, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și tuturor puterilor cerești


ÎNALT PREA SFINŢIA VOASTRĂ (Notă: Mitropolit era atunci actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, P.F. Daniel)

PREA CUVIOŞI ŞI PREA CUCERNICI PĂRINŢI,

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎNTRU, DOMNUL

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei cu sprijinul şi munca multor binecredincioşi creştini s-a înălţat această sfântă mănăstire cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavril, spre slava Iui Dumnezeu celui în Treime slăvit şi spre mântuirea şi sporirea duhovnicească a tuturor iubitorilor de Hristos.

Motivele ridicării acestei mănăstiri pe aceste meleaguri sunt următoarele:

  1. În copilărie colindând pe aceste meleaguri natale visam şi doream ridicarea aici a unui sălaş sihăstresc. După 1964 după decretul de amnistie al deţinuţilor politici am revenit pe aceste meleaguri natale şi din nou a reînviat în sufletul meu visul copilăriei şi al tinereţii mele. În 1977 am făcut un pelerinaj la Sfântul Munte Athos şi mi-am dorit ca rânduielile atonite să se pună în lucrare şi într-o mănăstire de la noi. După 1990 realizarea unei asemenea dorinţe se arată la orizont.
  2. Un al doilea motiv pentru ridicarea acestei mănăstiri a fost acela de a menţine şi întări pe valea Bistriţei duhul evlaviei şi al trăirii ortodoxe aşa cum merită locuitorii din această zonă ca unii ce au venit din Ardeal în urma prigoanei lui Bucov de după anul 1861, având ca singură dorinţă păstrarea credinţei celei drepte.
  3. În al treilea rând am dorit ca această mănăstire să fie înălţată pentru comemorarea tuturor celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste, ştiuţi şi neştiuţi, pentru păstrarea fiinţei naţionale româneşti şi a credinţei stră­moşeşti nealterate, precum şi pentru pomenirea tuturor eroilor neamului căzuţi în toate timpurile şi locurile.

Astfel, cu Binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel pe 14 Mai 1991 s-a pus piatra de temelie a bisericii din incintă şi astfel cu ajutorul lui Dumnezeu, al Sfinţilor Arhangheli, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor am purces la ridicarea Bisericii şi a câtorva chilii în jur. Tot cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel pe 8 Noiem­brie 1994 am început să slujim în noua biserică. Au continuat lucrările de pictură, de construire a câtorva corpuri de chilii, de amenajare a curţii, a drumului de acces, etc.

Între timp numărul vieţuitorilor din obşte s-a ridicat la 80 de părinţi şi de fraţi şi împreună ne-am străduit să ţinem rânduielile de slujbă asemenea celor de la Sfântul Munte, dar în acelaşi timp să fim o mănăstire misionară, deschisă pentru toate nevoile, necazurile şi suferinţele oamenilor.

În acest context s-a impus necesitatea înfiinţării unui azil pentru bătrâni, bolnavi şi oameni însinguraţi precum şi a unui orfelinat pentru co­piii nimănui. Un grup de maici venite din alte mănăstiri sau închinoviate la noi, majoritatea cu studii superioare s-au oferit spre slujirea aproapelui în cadrul acestor două aşezăminte, aşezate la 2 km mai jos de aici unde tot cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel s-a ridicat o bi­se­ri­cuţă deoarece era greu şi pentru maici şi pentru bătrâni şi pentru copil să se deplaseze la slujbe ia biserica din dea! mai ales în timpul iernii şi al nopţii.

Mai sunt multe alte lucruri de făcut sau de terminat, însă nădăjduim să se ducă toate la bun sfârşit.

Sfinţirea mănăstirii Petru Vodă constituie o încununare a strădaniilor obştii şi a fiilor noştri duhovniceşti şi în ceea ce mă priveşte mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele rânduite de El în viaţa mea, pentru ca mi-am văzut un vis împlinit; şi pot spune şi eu ca Sf. Apostol Pavel care zice: „ Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit…” (II Timotei, 4, 7), iar „cununa dreptăţii” să o rânduiască Dumnezeu tuturor acelora ce-L iubesc pe El.

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

Ca într-un tablou votiv închinăm această mănăstire lui Dumnezeu prin Înalt Prea Sfinţia Voastră care reprezentaţi „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului”. (I Timotei 3,15), mulţumindu-vă din adâncul sufletului pentru înalta Binecuvântare prin care aţi consacrat mănăstirea noastră ca spaţiu al slujirii sfinte a lui Dumnezeu.

Mulţumesc de asemenea tuturor acelora care ne-au ajutat să realizăm multiplele lucrări de la această Sfântă Mănăstire şi Bunul Dumnezeu să-i numere între ctitorii de locaşuri sfinte ca pe un neam de voievozi şi numele lor sa fie înscrise în Cartea Vieţii.

Ca un testament sfânt doresc ca în mănăstirea noastră pentru totdeauna rânduiala slujbelor şi a vieţii de obşte să fie după acrivia cu care deja ne-am obişnuit şi în al doilea rând vă asigurăm că am fost, suntem şi dorim să fim sub ascultarea arhipăstorului nostru.

(Părintele Justin Pârvu, 8 noiembrie 2005)

(Preluat din revista Glasul Monahilor, Nr.10)

Inregistrare video din 8 nov 2005: https://doxologia.ro/video/slujbe/sfintiri-biserici/sfintirea-manastirii-petru-voda