Posts Tagged 'Parintele Justin Parvu'


Numai Părintele Justin ne-a salvat casa de la incendiu! Binecuvântările Părintelui Justin.


În anul 2004, am ajuns pentru prima oară la Părintele Justin cu fiica mea. I-am încredințat Părintelui problemele noastre și ne-am spovedit. În acea perioadă voiam să cumpăr o mașină și i-am spus Părintelui acest gând, cerându-i și binecuvântare pentru acest lucru. În răstimpul petrecut la Mănăstirea Petru-Vodă, am discutat această problemă și cu un cunoscut de al nostru care ni l-a recomandat pe dl. M. ce aducea mașini din străinătate și pentru Mănăstirea Petru Vodă.

Eram mulțumită că soluția problemei mele se aflase atât de repede și am contactat persoana care cumpăra mașini din Germania pe care le vindea la noi în țară. Ceea ce nu știa mai nimeni era că respectiva persoană intrase într-un colaps financiar și ajunsese să aibă mereu nevoie de bani ca să acopere găurile din împrumuturi pe care le avea.

Considerând că e de bună credință, mai ales că și părinții de la Petru-Vodă îl cunoșteau pe dl. M. de mult timp și nu aveau nicio plângere împotriva lui, i-am dat, fără prea multă ezitare, o sumă mare de bani ca să-mi poată cumpăra o mașină în Germania. În ziua în care urma să ne întâlnim pentru a intra în posesia mașinii, d-l M. s-a eschivat că nu poate ajunge. Am fixat o altă dată la care urma să ne vedem, dar și atunci a pretextat că nu poate veni. Îngrijorată de atâtea amânări, am început să intru în panică și să intuiesc că mașina nu fusese cumpărată și că e posibil să nu mai recuperez nici banii dați cu atâta ușurință, pe încredere.

Neștiind cum să ies din impas, am venit din nou la Părintele Justin și i-am spus tot necazul meu. Părintele m-a ascultat cu atenție și nu mi-a spus niciun cuvânt de mustrare pentru nesăbuința mea. După ce i-am împărtășit toată durerea mea, am simțit că Părintele a luat pe umerii săi tot greul meu și că și-a asumat tot necazul meu. S-a uitat la mine cu o privire pătrunzătoare și mi-a zis pe un ton hotărât: „Nu se poate, măi, trebuie să-ți recuperezi banii. Tu ai un copil de crescut”. Continue Reading »



CALENDARUL DE BIROU PE 2020


Fundația Justin Pârvu, în colaborare cu Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, vă prezintă calendarul de birou, pentru anul 2020.

 

 

 

 

 

 

Comezi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com, completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

Preț: 7 Lei (fără taxe poștale)



Părintele Justin Pârvu: La mulți ani, România! La mulți ani, români și La mai multă unitate!


Ce doresc eu neamului nostru? Îi doresc un singur lucru. Și mai important decât orice. Îi doresc să fie un popor mai legat unul de altul. Pentru că unitatea aceasta a noastră ne-a menținut din primele începuturi ale existenței noastre. Începând de la Bogdan, întemeietorul Moldovei noastre, prin toți domnitorii, familiile Mușatinilor, familiile strămoșilor noștri, un Matei Basarab, un Vasile Lupu, un Ștefan cel Sfânt și Mare – toți au propovăduit această unitate în Iisus Hristos. Și numai așa au biruit. Ei bine, în veacul aceasta a venit satana cu foarte multă sămânță și a aruncat-o în grâul acesta al nostru ortodox. A semănat neghină zi și noapte, încât a ajuns până la ultima suflare a românului nostru, să nu se mai înțeleagă unul cu altul, să nu se mai asculte, să nu se mai unească. Și de aceea noi, ca neam, vom mai exista doar prin această revenire a unității noastre.

Să ne rugăm și să ne unim în forță. Să formăm, în sfârșit, un element românesc, să dăm o nuanță cât mai potrivită cu nevoile și cu vremea cu care ne confruntăm. Poporul acesta este foarte neîncrezător la ora actuală. Nu mai crede nimic. Un ziar dacă-l iei să-l frunzărești, te uiți doar la concluzii și (înțelegi) ce vrea să spună. Vezi câte 2, 3 coloane acolo și te uiți doar la 2, 3 rânduri de la urmă și cu asta ai citit ziarul. Ei bine, așa s-a plictisit și omul acesta de tot ceea ce i s-a spus până în prezent. De abia după 50 de ani dacă mai apar încă vreo două, trei generații pentru echilibrare, pentru înțelegerea lucrurilor, ca după aceea să poți zice: „Măi, cam ajungem la o răscruce! Unde o fi drumul acesta pe care mergem noi: înspre Rarău sau la Vatra Dornei? Unde duce?”. Atunci va veni ziua să spunem: „Uite, ia-o pe aici că într-acolo merge la Crucea și ajunge la Rarău”.

Să știți că Dumnezeu dă înțelepciune poporului, dă înțelepciune omului, dă înțelepciune să poată să iasă din prăpastie. Și de aceea trebuie să formăm această unitate, de armonie, de înțelegere. Să vorbim același grai, să vorbim aceeași limbă, să credem în același Dumnezeu, să fim cu fața înspre un singur altar și atunci noi putem să deschidem o cale. Ca întotdeauna, nu e ușoară calea aceasta! Sigur, n-ai să ai o dată 7000 de oameni, n-ai să ai 5 milioane, dar câte puțin așa, să știți că se formează o forță din ce în ce mai puternică, datorită rugăciunilor pe care le faci tu, ca inițiator al lucrurilor și ca popor. Altfel nu se poate face. Trebuie să apari în fața omului altul decât a avut el pân-acum. Eu m-am convins, să știți, că foarte multe lucruri se pot face cu poporul ăsta. Este excepțional de frumos, să stai în mijlocul lui! N-ai de făcut nimic altceva decât să împărtășești mizeria, greutățile și suferințele cu el. Lui nu-i trebuie altceva mai mult decât asta și atunci te crede.

(Fragmente preluate din revista Atitudini)



Părintele Justin Pârvu despre Corneliu Zelea Codreanu


Iniţiatorii mişcării legionare erau în primul rând oameni creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat mişcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mişcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

…Îmi amintesc de ceea ce spunea Corneliu Zelea Codreanu – că aici vor veni toate neamurile să se desfăteze de frumuseţea şi bogăţia acestei ţări. Iată cum cuvintele lui se adeveresc. Şi văd o asemănare mare între acest Codreanu şi domnitorul Mihai Viteazul, pentru că amândoi au luptat pentru biruinţa acestui neam, prin stârpirea tuturor duşmanilor şi străinilor ce ne-au oprimat şi furat bogățiile şi valorile ţării. Amândoi au murit martirizaţi pentru nişte idealuri măreţe şi dumnezeieşti. Amândoi erau personalităţi puternice, alese de Dumnezeu, cărora puţini le puteau sta înainte. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unităţii noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alţi domnitori măreţi ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acţionează în istorie.

Codreanu a fost cel care a dat semnalul nenorocirilor ce vor urma. El  a spus: „Dacă armatele ruseşti mai dăinuiesc la noi, Europa se va transforma într-un stat sovietic”. Şi într-adevăr Europa are conducere unică. De aceea, nici canonizările nu se pot face.

(Fragmente preluate din cartea Ne vorbește Părintele Justin)

Notă: (Prin acest articol nu incităm la ură națională, rasială sau religioasă, ci dimpotrivă la dragoste și moralitate creștină, pace și înțelegere a adevărului istoric).

Despre asasinarea Căpitanului Corneliu Z. Codreanu se poate citi aici: activenews

 

 



Părintele Justin Pârvu: diferența între Ortodoxie si Catolicism


„CREȘTINISMUL ESTE CA O PORTOCALĂ: CATOLICISMUL ESTE COAJA, IAR ORTODOXIA ESTE MIEZUL!”

Prin 2008-2009 ajungem la părintele Justin cu niște prieteni olandezi catolici. R. îi cere părintelui un mesaj pentru creștinii catolici din Olanda. Părintele îi spune: „Ortodoxia vă așteaptă!”. R. replică: „Dar Hristos este Unul!”. Părintele, cu un zâmbet mucalit, îi întinde lui R. o portocală pe care o avea la îndemână și îi spune: „Creștinismul este ca o portocală: catolicismul este coaja, iar Ortodoxia este miezul!”.

Amin și lui Dumnezeu laudă!

(Preotul V.P., Tg. Neamț)

(Preluat din Revista Atitudini Nr. 61)



PĂRINTELE JUSTIN ȘI RUGĂCIUNEA CEA DE FOC


PĂRINTELE JUSTIN ȘI RUGĂCIUNEA CEA DE FOC

Sunt preotul V.P. Era începutul anului școlar 2012-2013, în septembrie 2012. Am venit la Mănăstirea Paltin împreună cu soția, cei doi copii ai noștri, precum și cu alți doi copii ai prietenilor noștri pentru a lua binecuvântare de la părintele Justin pentru luminarea minții copiilor și sporul lor la învățătură.

Părintele i-a binecuvântat și le-a zis: „Să învățați, căci rezultatele sunt doar 1% inspirație și 99% transpirație, după cum spunea Eminescu! Să fiți bucurie părinților! Iar eu la vară o să vă văd carnetele! Și după aceea o să mă rog zi și noapte pentru voi! Ați auzit, măi? Zi și noapte o să mă rog pentru voi!”.

Anul școlar s-a încheiat în 2013 vineri, pe 14 iunie. Duminică, 16 iunie, băiatul nostru cel mai mare, Iustin, a plecat într-o excursie cu clasa. Când s-a întors acasă m-a întrebat: „Ce mai noutăți?”. I-am răspuns: „A murit părintele Justin! Acum îți vede mediile și de acum înainte se va ruga zi și noapte pentru tine, precum ți-a promis!”.

Prin 2011-2012, un om credincios (M.R.) de pe Valea Muntelui îmi spune că vrea să ajungă la părintele Justin să-l roage să se roage pentru el în rugăciunea cea de foc. Ideea m-a fascinat pe moment, gândindu-mă că și eu îi voi cere părintelui Justin același lucru și pentru mine, dar grijile lumești au stins acea scânteie ce se aprinsese în sufletul meu, inițial.

La câteva luni după aceasta, un enoriaș (M.B.) îmi spune că vrea să meargă la părintele Justin, dar numai dacă merg și eu. Iarăși, copleșit de cele lumești, am venit la mănăstire mai mult de rușinea enoriașului, dar neavând o dispoziție sufletească înduhovnicită.

Ajungem la părintele Justin la Paltin. Era în după-amiaza zilei de Întimpinarea Domnului. Îi dau pomelnicul, îl pune peste teancul cu celelalte pomelnice; eu îl rog să mă pomenească și pe mine în rugăciunea cea de foc. Sfinția sa îmi răspunde: „Rugăciunea cea de foc? Asta o au doar sfinții, măi!”. Însă, în același timp, îmi ia pomelnicul din teanc și îl pune discret în buzunar la reverendă.

Apoi mergem la Mănăstirea Petru-Vodă de sus. Îi dau prioritate enoriașului să se închine primul. Fiindcă la icoana Maicii Domnului era un rând de vreo 10 oameni, mă așez în genunchi, în fața icoanei Mântuitorului și cu stângăcie (fiindcă eram grăbit), dau să spun niște rugăciuni. La început rugăciunea era seacă, dar în scurt timp nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Am simțit ceva atât de dulce, parcă din altă lume!… Nu știu cât a durat, dar pentru această întâmplare cred că se potrivește versetul din Psalmi care spune că înaintea lui Dumnezeu o zi (iar pentru mine câteva minute) e ca o mie de ani. Când mi-am revenit nu mai era în biserică enoriașul, mă aștepta afară. L-am întrebat: „Am stat mult?”, la care el a răspuns: „Nu contează! Sunt dator să vă aștept!”.

Mărturisesc că această trăire se datorează numai rugăciunii de foc în care m-a purtat părintele Justin în acele momente!… Altfel ar fi inexplicabil cum aș fi putut trece brusc și într-un interval de timp atât de scurt de la starea mea sufletească de om grăbit și răvășit în care mă aflasem, după cum am mărturisit inițial, la o așa dulceață în suflet!

(Articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 61)