Posts Tagged 'Parintele Justin Parvu'


Părintele Justin Pârvu: diferența între Ortodoxie si Catolicism


„CREȘTINISMUL ESTE CA O PORTOCALĂ: CATOLICISMUL ESTE COAJA, IAR ORTODOXIA ESTE MIEZUL!”

Prin 2008-2009 ajungem la părintele Justin cu niște prieteni olandezi catolici. R. îi cere părintelui un mesaj pentru creștinii catolici din Olanda. Părintele îi spune: „Ortodoxia vă așteaptă!”. R. replică: „Dar Hristos este Unul!”. Părintele, cu un zâmbet mucalit, îi întinde lui R. o portocală pe care o avea la îndemână și îi spune: „Creștinismul este ca o portocală: catolicismul este coaja, iar Ortodoxia este miezul!”.

Amin și lui Dumnezeu laudă!

(Preotul V.P., Tg. Neamț)

(Preluat din Revista Atitudini Nr. 61)



PĂRINTELE JUSTIN ȘI RUGĂCIUNEA CEA DE FOC


PĂRINTELE JUSTIN ȘI RUGĂCIUNEA CEA DE FOC

Sunt preotul V.P. Era începutul anului școlar 2012-2013, în septembrie 2012. Am venit la Mănăstirea Paltin împreună cu soția, cei doi copii ai noștri, precum și cu alți doi copii ai prietenilor noștri pentru a lua binecuvântare de la părintele Justin pentru luminarea minții copiilor și sporul lor la învățătură.

Părintele i-a binecuvântat și le-a zis: „Să învățați, căci rezultatele sunt doar 1% inspirație și 99% transpirație, după cum spunea Eminescu! Să fiți bucurie părinților! Iar eu la vară o să vă văd carnetele! Și după aceea o să mă rog zi și noapte pentru voi! Ați auzit, măi? Zi și noapte o să mă rog pentru voi!”.

Anul școlar s-a încheiat în 2013 vineri, pe 14 iunie. Duminică, 16 iunie, băiatul nostru cel mai mare, Iustin, a plecat într-o excursie cu clasa. Când s-a întors acasă m-a întrebat: „Ce mai noutăți?”. I-am răspuns: „A murit părintele Justin! Acum îți vede mediile și de acum înainte se va ruga zi și noapte pentru tine, precum ți-a promis!”.

Prin 2011-2012, un om credincios (M.R.) de pe Valea Muntelui îmi spune că vrea să ajungă la părintele Justin să-l roage să se roage pentru el în rugăciunea cea de foc. Ideea m-a fascinat pe moment, gândindu-mă că și eu îi voi cere părintelui Justin același lucru și pentru mine, dar grijile lumești au stins acea scânteie ce se aprinsese în sufletul meu, inițial.

La câteva luni după aceasta, un enoriaș (M.B.) îmi spune că vrea să meargă la părintele Justin, dar numai dacă merg și eu. Iarăși, copleșit de cele lumești, am venit la mănăstire mai mult de rușinea enoriașului, dar neavând o dispoziție sufletească înduhovnicită.

Ajungem la părintele Justin la Paltin. Era în după-amiaza zilei de Întimpinarea Domnului. Îi dau pomelnicul, îl pune peste teancul cu celelalte pomelnice; eu îl rog să mă pomenească și pe mine în rugăciunea cea de foc. Sfinția sa îmi răspunde: „Rugăciunea cea de foc? Asta o au doar sfinții, măi!”. Însă, în același timp, îmi ia pomelnicul din teanc și îl pune discret în buzunar la reverendă.

Apoi mergem la Mănăstirea Petru-Vodă de sus. Îi dau prioritate enoriașului să se închine primul. Fiindcă la icoana Maicii Domnului era un rând de vreo 10 oameni, mă așez în genunchi, în fața icoanei Mântuitorului și cu stângăcie (fiindcă eram grăbit), dau să spun niște rugăciuni. La început rugăciunea era seacă, dar în scurt timp nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Am simțit ceva atât de dulce, parcă din altă lume!… Nu știu cât a durat, dar pentru această întâmplare cred că se potrivește versetul din Psalmi care spune că înaintea lui Dumnezeu o zi (iar pentru mine câteva minute) e ca o mie de ani. Când mi-am revenit nu mai era în biserică enoriașul, mă aștepta afară. L-am întrebat: „Am stat mult?”, la care el a răspuns: „Nu contează! Sunt dator să vă aștept!”.

Mărturisesc că această trăire se datorează numai rugăciunii de foc în care m-a purtat părintele Justin în acele momente!… Altfel ar fi inexplicabil cum aș fi putut trece brusc și într-un interval de timp atât de scurt de la starea mea sufletească de om grăbit și răvășit în care mă aflasem, după cum am mărturisit inițial, la o așa dulceață în suflet!

(Articol apărut în Revista Atitudini, Nr. 61)



Părintele Justin Pârvu: Elementele de elită ale neamului de mâine


„Noi trebuie să ne facem tuturor toate”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca să-l dobândim (pe aproapele). Nu putem sta indiferenți față de țara noastră care este atât de mult atacată de forțele străine și păgâne, de forțele acestea ale ateismului, ale păcatelor, ale fărădelegilor, până îți este și jenă să mai pomenești despre vocabularul acestei decăderi a vieții noastre creștine. Sunt atâtea lucruri pe care trebuie să le corectăm câtuși de puțin, să aducem pe creștini la conștiința păcatului. A greși, așa după cum se știe, este omenește. Dar a persista în greșeală este satanicește, este diabolic. Pe noi ne interesează, pe fiecare dintre noi, alături de preot, să observăm scăderile la fiecare dintre credincioșii noștri, (să vedem) de vecinul nostru, de satul nostru, de comuna noastră, de județul nostru, de țara noastră. Pentru că, așa trăind, ne mai apropiem cumva de principul acesta al Evangheliei. Așa mai aplicăm și noi puțin să fim sarea pământului și lumina în lume, ca văzând faptele noastre să se lumineze calea pe care trebuie să meargă creștinul. Nu-i atâta vorbăria, nu-i atâta scrierea, cât este modelul de viață! Un copil care intră în biserică sau este în familie, ați văzut cu câtă nevinovăție sărută el icoana când o primește în mână?! El, imediat, o duce să o sărute. De ce? Pentru că acest copil a văzut întâi pe mama sărutând Evanghelia în biserică, sărutând icoana, sărutând Sfânta Cruce, sărutând tot ceea ce este sacru și legat de taina și lucrarea aceasta a harului lui Dumnezeu. Îl vezi pe copilaș cum se coboară el așa încetișor să facă o mătănuță. De ce face copilașul acestea? Pentru că el vede pe mama lui, pe tatăl lui, fratele lui, pe sora lui când intră duminica în biserică. El, ca cel mai mic, se uită la ceilalți cum se închină de frumos și atunci, sigur, copilul vrând-nevrând va căuta să imite și el. Și în felul acesta se sădește în sufletul lui, se înfiripează adevărul acesta al creștinătății noastre. Vorba nu rămâne: pe o ureche a intrat și pe alta a ieșit. Dar copilul dacă vede, ea va rămâne. Iată cum spunea o mamă, cum îi reproșează copilul ei. Ajuns copilul la 17 ani, mama încearcă după Revoluție să-i explice ceva din tainele creștinătății, din viața practică a creștinului: cum trebuie să se spovedească, cum trebuie să se împărtășească, cum trebuie să asculte, cum trebuie să meargă la biserică, cum trebuie să respecte bătrânii, cum trebuie să respecte părinții, cum trebuie să respecte după vârsta fiecăruia, că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare, și copilul îi spune: „Mamă, dacă nu m-ai învățat până acum, de acum înainte o să fie greu pentru mine”. Mama era învățătoare pe timpul lui Ceaușescu și așa după cum era programul școlar, era și programul familiei…

Și în timpul lui Ceaușescu și pe timpul lui antihrist, acolo între patru pereți (românii) au făcut rugăciune, au dat un sfat copiilor, au ținut icoana în casă, au aprins o lumânare și copilul le-a văzut pe toate acestea. Și așa, în familie, copiilor li s-a făcut educația aceasta în adevăr, pe dinăuntru. Și s-au comportat frumos în cei 12 ani de școală, s-au comportat frumos în cei șase ani de Medicină și astăzi sunt medicii cei mai buni și au excelat. Știu un băiat care avea atâta blândețe, făcea atâtea lucruri frumoase, că nici măcar cele opt luni de zile de armată nu l-au schimbat cu nimic. El era mereu copilul acela bun, educat în viața de familie. Vedeți puterea exemplului din familie? Copiii, săracii, merg pe dâra pe care le-au deschis-o părinții, bunicul, vecinul. Toate colaborează.

Am mai spus cum mergeam noi cu toții la școală. Făceam rugăciunea, cântam la sfârșitul orelor Cuvine-se cu adevărat, învățam cântări patriotice, niște marșuri de zguduiau viața noastră de copii. Toată ziua fredonam, dragii mei. În felul acesta se făcea și o educație patriotică națională. Tăiam lemne acasă, crăpam lemne și mă luam cu fratele cel mai mare și cântam. Era atâta trăire și viață, încât abia așteptam să vină fratele cel mai mare din armată – făcea la Vânătorii de munte – și, când venea pentru câteva zile de Crăciun sau de Paști, se plimba mândru cu pălăria de vânător, cu pana în dreapta pălăriei și abia așteptam să fiu și eu ostaș în armată. Spre deosebire de ora actuală, când nu mai avem armată. Fetele pe atunci erau foarte atente, de altfel, că un băiat care făcea serviciul militar și nu își făcea datoria, nu era văzut de încredere, de către fete. Nu se măritau, nu se duceau după el.

Și serbările care se făceau altădată… Să apari pe scena școlii, cu o poezie, cu un cântec frumos, cu craii de la Răsărit… Toate lucrurile acestea mențineau o viață, un duh foarte potrivit pentru apărarea acestor frumuseți ortodoxe. Când a venit 1944, „frumos era și încrezător neamul meu”. Până prin 1949, tablourile pe care le puneau ziua pe pereți cu Gheorghiu Dej, Ana Pauker, le găseau dimineața pe sub bănci sau prin curte aruncate. Iar le punea îngrijitoarea claselor, iar le aruncau băieții. Și așa, până ce în cele din urmă au ajuns să facă arestări și la copii de 14 ani. La Suceava erau copii de 14, 16 ani și dacă îi întrebai: „Ce ați făcut voi?”. „Păi, am dat-o jos (de pe pereți) pe Ana Pauker”. „Și câți ani v-au dat?”. „5 ani”. Dar unii au primit și condamnări, deși nu aveau voie să-i condamne. Într-adevăr aceștia sunt sămânța fiului cel mic al lui Brâncoveanu care a spus: „Tată, aș vrea să mai trăiesc”. Și Brâncoveanu i-a șoptit la ureche ceva și copilul a spus (călăului): „Vreau să mor și ce e de făcut, grăbește-te să faci”. Și copilul a fost tăiat.

Ei, acesta este și idealul nostru în care trebuie să creștem, în duhul acesta al vieții veșnice. Familia, școala, Biserica sunt elemente de formare a creștinului nostru ortodox, sunt elementele de elită ale neamului de mâine. Și am observat că, cu cât trăiești mai treaz, mai aspru, cu atât nu te copleșește moleșeala. Dar trebuie să o iei așa câte puțin, ca să poți duce pretențiile acestea ale trupului, că trupul într-adevăr este neputincios, iar sufletul osârduitor.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 60)



Părintele Justin Pârvu sau cum să te sfințești în vremea noastră, de Monahia Fotini


Editorial Revista Atitudini:

Pentru mulți dintre noi dezideratul sfințeniei a devenit un mit iar nu o realitate, uitând de chemarea Mântuitorului, adresată nouă, tuturor: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!” (Mt. 5:48). Mântuitorul nu a făcut acest apel la sfințenie doar apostolilor sau celor din vremea Lui, ci atâta timp cât vremea Lui este veșnică, acest apel, această poruncă evanghelică are valoare nemuritoare, veșnică, fiind adresată omului, indiferent de vremea în care s-a născut. Acest cuvânt dumnezeiesc este plin de iubire și de nădejde totodată, deoarece arată dorința Domnului nostru Iisus Hristos de a fi cât mai aproape de El, de a fi ca El, oferindu-ne dumnezeirea Sa, doar să credem și să alergăm după ea. Chiar dacă de multe ori noi nu credem în puterea Sa, iată că Dumnezeu crede în noi, El crede că noi putem fi Sfinți, crede că noi putem birui toate luptele acestui veac, iar ca să ne învedereze și mai mult de acest adevăr, ne face această chemare sub forma unei porunci. Mântuitorul ne poruncește, în altă ordine de idei: Fiți sfinți, precum Tatăl vostru Sfânt este!

Și dacă nu credem că și pentru noi este valabilă această chemare sfântă, să aruncăm o privire asupra vieții unui om, contemporan cu noi, dar care a crezut în cuvântul lui Dumnezeu și a reușit – Justin Pârvu. Îmi amintesc o întâmplare când, împreună cu maica stareță, ne plângeam la Părintele Justin pentru slăbiciunile și neputințele noastre, justificându-ne și văitându-ne ca niște copii: „Părinte, dar noi nu suntem sfinți ca sfinția voastră, ca să putem”. Chiar dacă în acel moment Părintele se purta cu noi ca un bunic bun și glumeț față de nepoțeii lui, deodată și-a înăsprit glasul și foarte serios ne spune: „Dar voi ați încercat, măi, să fiți sfinți? Ia încercați și luptați-vă și veți putea și voi! Dumnezeu ne vrea sfinți pe toți, dar noi nu ne luptăm și repede renunțăm la luptă”. Acel cuvânt a fost (pentru mine) ca o săgeată în inima mea, pentru că îmi descoperea starea mea greșită, pe care nu o realizam. Fără să conștientizez în profunzime, de fapt eu așa gândeam: că sfințenia ar fi fost un dar doar pentru unii, iar noi, cei cu multe slăbiciuni, nu avem nicio șansă să ne desăvârșim. Chiar dacă conștientizam că Hristos este Același ieri și azi, citind frecvent, dar fără să văd, din Sf. Scriptură și Sfinții Părinți, eu de fapt nu credeam că ne putem sfinți precum cei din vremurile primare, și învinovățeam de fapt vremurile anevoioase de azi, ce mi se păreau neprielnice sfințeniei. Prin acel cuvânt Părintele Justin m-a învățat că nu cei din jurul meu erau vinovați pentru că eu nu înaintam duhovnicește, ci eu însămi, care nu mă luptam îndeajuns sau nu știam să mă lupt. Continue Reading »



Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 60, număr omagial dedicat Părintelui Justin Pârvu


Revista ATITUDINI Nr. 60, număr omagial dedicat Părintelui Justin Pârvu

Revista ATITUDINI Nr. 60, număr omagial dedicat Părintelui Justin Pârvu

Revista ATITUDINI Nr. 60, număr omagial dedicat Părintelui Justin Pârvu

 

 

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 60, număr omagial dedicat Părintelui Justin Pârvu

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

 

SUMAR

 

8. DE VORBĂ CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU
„MÂNTUIREA PERSONALĂ ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU APROAPELE DE LÂNGĂ NOI”

14. PĂRINTELE JUSTIN ÎN DIALOG CU FOSTUL DEŢINUT POLITIC,
DAN LUCINESCU, DESPRE PR. ARSENIE BOCA: A FOST UN SFÂNT! CUVINTE DESPRE VIAŢA DUHOVNICEASCĂ

17. PĂRINTELE PROCLU ÎN DIALOG CU PR. CRĂCIUN OPREA, DESPRE VIAȚA DUHOVNICEASCĂ

25. DOAMNA ZOE(PUIU) RĂDULESCU, FIICĂ DE HAIDUC, NĂSCUTĂ SI ALĂPTATĂ
ÎN TEMNIŢA MISLEA: „AVEM PREA MULŢI MORŢI NEPROHODIŢI,
PE MORMINTELE CĂRORA CĂLCĂM”

37. MĂRTURII DESPRE SFINŢENIA CUVIOSULUI PĂRINTE JUSTIN PÂRVU
ŞI A MUCENICULUI VALERIU GAFENCU
de Preot Mihai Iordăchescu

42. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ŞI SFINŢII ÎNCHISORILOR

49. DR. GALINA RĂDULEANU: „SE POATE ŞI ALTFEL”

57. EREZIILE ŞI CRIMELE PAPALITĂŢII
de Ioan Vlăducă

65. „BISERICA” GRECO-CATOLICĂ DIN ARDEAL ŞI NEVOIA DE A FABRICA MARTIRI:
PAPA ŞI BEATIFICAREA A 7 IERARHI UNIAŢI – O CALOMNIE LA ADRESA
BISERICII NAŢIONALE A ROMANIEI
de lerom. Eftimie Mitra

77.  SF. NECTARIE DE EGHINA: PUTEREA LUMEASCĂ A PAPILOR ROMEI

81 MONAHUL TEODOR STĂNESCU DE LA MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ ÎNTRE
IADUL NECREDINŢEI ŞI RAIUL POCĂINŢEI

85. S.O.S. ATAC LA CUVÂNT
de Dr. Galina Răduleanu

87. BISERICA IUBIRII – BISERICA CTITORITĂ DE llSUS HRISTOS
PREDICĂ LA DUMINICA CINCIZECIMll
de Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa

93. PROFANAREA CRUCILOR EROILOR ROMÂNI DIN CIMITIRUL DE PE
VALEA UZULUI – UN ATAC LA FIINŢA NEAMULUI ROMÂNESC
de Monahia Gavriila

99. DESPRE MINUNEA IZVORÂRll MIRULUI LA CONFERINŢA
„PĂRINTELE JUSTIN ŞI SFINŢII ÎNCHISORILOR” DE LA IAŞI
de Pr. Mihai·Andrei Aldea

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Părintele Justin Pârvu: Crucea e simbolul suferințelor, a îndatoririlor noastre față de Dumnezeu, față de societate, față de noi înșine


Despre ascultarea monahului în mănăstire și a creștinului în lume

Ce este o mănăstire? Mănăstirea este o societate de creștini ortodocși care vor să se mântuiască. Dar ca să se mântuiască, trebuie să rabde și anumite îndatoriri. Îndatoririle acestea, în ce constau? În cele trei voturi monahale: în ascultare, în sărăcie de bunăvoie și în castitate. Și creștinul face ascultare. Cum a ieșit din casă cu mașina, de pildă, trebuie să respecte niște reguli de circulație, nu merge cum vrea el. El face ascultare, că așa e legea, nu poți merge pe unde vrei și cum vrei. O iei pe dreapta, sau pe stânga, ești într-o disciplină permanentă. Așa și monahul. Dar monahului ce i se adaugă lui? Monahului i se adaugă dorința de desăvârșire, adică mai mult decât e datoria unui creștin, care trebuie să se mântuiască. Această dorință de desăvârșire vine de la textul Scripturii: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.

Ce înseamnă a lua crucea? Nu e o cruce metalică, sau de lemn să o pună la gât, și cu asta am urmat pe Domnul. Nu asta! Crucea e simbolul suferințelor, a îndatoririlor noastre față de Dumnezeu, față de societate, față de noi înșine. Și atunci toate aceste îndatoriri trebuie îndeplinite numaidecât. El trebuie să-și îndeplinească, monahul, în primul rând o rânduială a lui, care este prevăzută de Sfinții Părinți, în special, de Sfântul Vasile cel Mare. Așa după cum aveți dumneavoastră regulile după care vă orientați într-o societate, tot la fel și monahul are niște reguli care trebuie să îl conducă, după care trebuie să se orienteze. Trebuie să îndeplinească condiția rânduielilor Vecerniei, trebuie să îndeplinească condiția de slujbă a Utreniei, trebuie să îndeplinească îndatorirea Liturghiei, care este cel mai important mijloc de apropiere a omului cu Dumnezeu. Pentru că toate acestea, Vecernia, Utrenia, sunt pregătitoare Sfintei Liturghii. De aceea și dumneavoastră puteți lipsi de la o Vecernie, o Utrenie, dar nu poate lipsi creștinul de la Sfânta Liturghie, măcar o Liturghie pe săptămână! Să nu lipsească, dragii mei, o săptămână!

Trebuie să aduci aici mulțumire lui Dumnezeu pentru săptămâna care a trecut, o mulțumire lui Dumnezeu și o cerere pentru săptămâna care urmează și toate acestea formează o obligație a creștinului față de Dumnezeu. Sfânta Liturghie este centrul cel mai important al vieții noastre creștine, centrul de rânduială de rugăciune. De aceea în timpul acestor ore, de dimineață de la 9.00 până la 12.00 sau la 13.00, când se săvârșește Jertfa lui Hristos, niciunui creștin nu îi este îngăduit să se odihnească, să doarmă, să stea în trândăvie, să se distreze, să pună televizorul, calculatorul și alte distracții… E foc, să știți, care arde pe tot cel ce nu săvârșește acest moment al Sfintei Liturghii. Dar vrăjmașul nostru, diavol, prin om lucrează. Și iaca, tocmai atunci vine și-i spune: „Ședința o facem Duminică dimineața, de la 9.00 la 13.00, conferința cutare o facem de la 9.00 la 14.00 și așa mai departe, tocmai să calce această rânduială. Mai mult, te ademenește că o să-ți plătească orele dublu!”, orele de Duminică sau de sărbători, de Înviere, Înălțare sau de Crăciun. Vin cu această ispită, și-i spun omului că o să câștige mai mult. El nu știe, săracul, că ce a câștigat așa, va pierde mâine, sau poimâine, sau în alte momente. În sfârșit, ați observat dumneavoastră, un baptist, un iehovist, un sectant, în general, nu va veni sâmbătă la serviciu, în niciun caz. Să-l topești cu ceară, că nu-ți vine! E Sabat, sâmbătă, sărbătoare pentru el! Creștinul nostru dă examen la Teologie, Duminica dă examen la matematică! Special ca să calce această mare sărbătoare a Învierii Domnului. Pentru că Duminica este ziua Învierii. Să știți că Învierea Domnului nu este sărbătorită numai în ziua de Paști, sau în cele trei zile de Paști. Săptămânile noastre încep cu ziua Învierii Domnului, care este Duminica. De aceea, trebuie să fim foarte atenți noi, creștinii, să avem în vedere să venim la biserică duminicile și de sărbători unde, de bine, de rău, într-o mănăstire, monahul este acolo. În biserică stă de strajă. De la ora 12.00 noaptea stă de strajă până la 4.00 dimineața. Face Utrenia, face Sfânta Liturghie. Acolo se pomenesc în timpul acesta și slujbele (pomelnicele) pe care dumneavoastră le dați la mănăstiri, biletul acela cu numele, pe care le puneți la vii sau la morți, se pomenesc în orele acestea de slujbă de la Liturghie. Continue Reading »