Posts Tagged 'Părintele Justin Pârvu a rămas portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei'


Părintele Constantin Catană, m-rea Văratec: „Pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei”


Parintele duhovnic Justin Parvu

Eu l-am întâlnit întâia oară la Sf. Mănăstire Secu, prin anii 1966-1967, şi aveam să văd cu ochii mei greutatea sfinţeniei, purtată de un trup firav – fragil înlăuntrul său, fără întristare şi suspin, deşi avea motive să fie şi trist şi cu suspin, dar răbdarea şi suferinţa mizera­bilă a închisorii aprinsese în Cuvioşia Sa şi mai multă răbdare şi în­ţelegerea momentului, de a se lupta cu sine şi cu tot felul de grele ispite, cu cei de aproape şi cu cei mai de departe, dând dovadă de o răbdare îngerească, muncind alături de noi cu sapa şi hârleţul, fără să ştim că Sfinţia Sa fusese încarcerat. Blajin şi prietenos, cu o voce aproape stinsă şi cu grijă faţă de noi, cei patru seminarişti , ne vorbea din Dogmatică, din Patrologie, Liturgică şi Morală şi îl simţeai atât de aproape, aproape…cu tine! Şi el era părintele Justin, pe al cărui chip odihnea o lumină şi când ne vorbea, această lumină se amplifica, cred că era bucuria libertăţii lui din închisoare, despre care nu ne-a vorbit niciodată cât am stat în aceeaşi încăpere.

Mi-aduc bine aminte, când l-am întâlnit la Mănăstirea Secu, aşa cum am mai spus, era o umbră de om, cu chipul său bizantin, purta în el o remarcabilă dispo­ziţie duhovnicească şi la Sf. Bi­serică, psalmodia împreună cu noi, atât de corect şi stăruitor că­tre Dumnezeu cu rugăciunea şi dăruire de sine. Aveam modelul vieţii lângă noi, împins de vitre­gia vremurilor, la umilinţă.

După un timp, aveam să aflu po­vestea vieţii sale adevărată, dar mai târziu lucrurile s-au schim­bat, el cel urât şi surghiunit avea să fie înconjurat şi căutat cu căl­dură şi cu bucurie de mulţime de credincioşi, cu tot felul de solicitări.

Cândva îmi spunea: „Măi, frăţiile voastre o să fiţi preoţi, să aveţi grijă şi să culegeţi rodul frumos de pe urma înaintaşilor voştri şi să nu trăiţi pentru voi!”

De la Cuvioşia Sa am învăţat atunci că, mai înainte de a-ţi pune genunchii la rugăciune, mai întâi să te înstrăinezi lucrului şi de lume. Prin felul său de a fi, Părintele Justin n-a cultivat sentimen­tul distanţelor ci sentimentul apropierii mai viu şi mai corect, deşi lăsa impresia că valorifică izolarea, singurătatea, era mereu pre­zent, mereu activ, mereu îngăduitor cu noi, care eram în formare pentru mai târziu, slujitori ai bisericii. Continue Reading »