Posts Tagged 'parintele Iustin si Ioanichie Balan'


PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN DIALOG CU PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN: SĂ NU CĂDEM DIN HAR!


10 Februarie: ziua când doi mari coloși ai Ortodoxiei românești au văzut lumina zilei, luminând în toată viața lor sufletele celor încărcați de dureri.

Pentru rugăciunile lor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Un frate ascultător: Mulți părinți au venit în mănăstire nepregătiți duhovnicește. În rândul tineretului este și această problemă, că ei vor să aibă o stabilitate duhovnicească prin Biserică, nu neapărat prin duhovnici cu viață sfântă și făcători de minuni. În Sf. Munte, călugării vin la cele șapte laude și merg acolo mai mult ca să beneficieze de aceste slujbe. La noi, dacă nu ai rugăciunea minții, nu te poți încadra în ascultare: muncești cu muncitorii mireni sau cine știe unde și nu te poți ruga. Dacă nu înveți pe de rost un Paraclis, un Acatist, nu te poți ruga. Adică ai nevoie în vremurile astea de un program ca să poți citi un Paraclis, să-ți poți face un canon.

Justin (P.J.): Încă mai poți rupe din ascultarea asta să faci un Paraclis, să faci o rugăciune.

 

Ioanichie Bălan (P.I.): Îi greu, dar se mai poate.

 

P.J.: Măcar la umbră, la o amiază și tot mai faci ceva. Aici tot mai găsești un refugiu. Dar în Sf. Munte, nici după-masă duminica, n-ai zi liberă.

Sfințiile voastre ați ajuns la o vârstă la care ați înțeles ce aveți de făcut.

P.J.: La ora asta, cam ce face fiecare în numele lui Dumnezeu, face bine și Dumnezeu primește chiar dacă nu faci numaidecât Ceasurile, cele șapte laude și dacă dă Dumnezeu să mai suporți și necazuri din partea unora și a altora și te ții pe poziție, ce vrei mai mult? Zilele trecute la fiecare masă am avut 100 de oameni. Păi, nu-i așa de simplă nevoința călugărului care muncește și se ostenește pentru mângâierea asta a lumii!…

Orice lucru cât de mic pe care îl faci în mănăstire, dacă îl faci cu Dumnezeu, Dumnezeu ți-l primește ușor, dar cu unul pe care nu-l duce mintea, e greu să stai de vorbă. Îi zice gândul că dacă merge în Grecia, doar acolo o să sporească.

P.J.: Și acolo cine știe când te duci la Liturghie că e mănăstirea mare și călugării noștri nu prea se duc la mănăstirile mari.

Părinte, dar după ce nu o să mai fiți sfințiile voastre, noi unde o să mergem?

P.I.: Foarte grea întrebare.

Părinții ăștia noi care sunt, nu au echilibru duhovnicesc, nu-și pun problema mântuirii…

P.J.: Vremurile care sunt și care vor veni sunt din ce în ce mai defavorabile vieții duhovnicești.

P.I.: Nu ai cu cine vorbi deloc, nici măcar cinci minute. Părinte dragă, dă-mi și mie un cuvânt de dus acasă…

iustin parvuP.J.: Cum vă spuneam, și călugării și mentalitatea lumii vor lua din ce în ce mai mult o întorsătură spre modernism, ca să dispară încetul cu încetul, cum spune ei, „balastul ăsta canonic învechit”, să dispară oricum.

Acum e o tendință nu numai în lumea monahală, că ai teama că te urmărește cineva, ai o frică nejustificată.

P.J.: Măi, n-ai de ce să te temi. Călugărul nu are de ce să se teamă. În viața aceasta pe care o ducem noi, ei vor să imprime frica în sufletul omului, să fie mereu pus în nebunia asta, în teamă, că așa îl pot consuma și așa îl pot înnebuni pe om, că sunt oameni care o iau razna din cauza tensiunii în care trăiesc. La un moment îți iei câmpii, că ei au metode pentru asta.

Părinte, ce făceați în închisoare când nu aveați cu cine vă sfătui?

P.J.: Acolo era vorba de harul lui Dumnezeu care lucrează. Nu mai ai pe nimeni. Când te vezi acolo, te gândești că nu ești de pomană, că ai ajuns cu un scop, ori că te mai întorci înapoi ori că nu te mai întorci. Oricând erai gata să mori, pentru că ori că trăiești ori că mori, ai Domnului suntem. Așa e viața creștinului. Ori dacă trec, la Domnul sunt. Dacă trăiesc, la Domnul sunt.

Sfinția voastră, cum ați biruit suferința, că până la urmă, omul se teme de suferință.

petru vodaP.J.: Măi, nu te mai impresiona de nimic! Spune-ți: tot ce fac, fac cu socoteala că dau răspuns înaintea lui Dumnezeu și a omului. Lasă totul în grija Domnului!

P.J.: Ne-am cunoscut în vremuri anevoioase la Bistrița. Am stat acolo împreună vreo 12 ani.

P.I.: Părinte, mai rabdă un pas și du-mă cu gândul și cu speranța că mă voi mântui și eu.

P.J.: Păi, ne găsim amândoi, ne găsim neapărat.

P.I.: Domnul și Maica Domnului să nu ne lase! Părinte, ești ca tatăl meu.

P.J.: Dumnezeu să ne binecuvinteze și să dea Domnul să ne mântuim!

P.I.: Părinte, s-a mâniat cineva pe mine. Ce e de făcut?

P.J.: Nu ne lăsăm, nu ne lăsăm!

P.I.: Da, nu ne lăsăm. Și sper ca bunul Dumnezeu să-mi dăruiască și mie mântuire. Și să nu cădem din cele bune în cele rele.

P.J.: Să nu cădem din har! Părinte, bogdaproste că ați trecut pe aici, că ne-am mai văzut oleacă.

P.I.: Aș dori să vă văd sănătos și bun și să mai calc pe pământul mănăstirii Părintelui Justin. Acum ce-o mai fi… Domnul și Maica Domnului![1]

[1] Convorbirea a avut loc în chilia Părintelui Justin Pârvu, mănăstirea Petru Vodă, anul 2007.

(Material publicat în Revista ATITUDINI Nr. 65)