Posts Tagged 'parintele iustin parvu'


Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele Post


Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele PostSuntem la începutul Triodului. Când era eu copil mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, cu învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, apoi urma şi spovedania, încât ni se dădea în primele două săptămâni ale Postului şi canon, ce aveam de făcut pentru ispăşirea greşelilor şi a păcatelor noastre. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot Postul, pentru cele patru sute, poate şase sute de pozne pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ni se preda, la lecţiile despre Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos!…

…Postul este şi cel trupesc şi cel sufletesc. Mai important este postul sufletesc, pentru că acesta se adresează direct vieţii noastre esenţiale. Este cel din care creştinul îşi absoarbe viaţa lui ortodoxă în special. Postul trupesc este pe planul doi, pentru că în privinţa materiei ne putem înfrâna mai uşor, dar cel sufletesc este cel mai greu, pentru că aici avem de-a face cu omul dinăuntru, cu cel dinafară şi cu vrăjmaşul, diavolul.

În general, Dumnezeu, Stăpânul nostru, stăpâneşte patimile noastre prin post, păcatele noastre; răscoleşte sufletele noastre aşa cum răscoleşte şi marea. Este Dumnezeul nostru, Ziditorul nostru, Părintele nostru. Este foarte grabnic şi foarte dulce. Aşadar, având un astfel de Stăpân, un astfel de Dumnezeu atât de puternic, care ne vede, ne hrăneşte şi ne iubeşte, de ce să ne temem? Şi cine nu luptă, nu osteneşte pentru un astfel de Dumnezeu?

despre postul copiilorDeci postul este forţa pe care creştinismul se bazează, în a călători prin osteneli spre munţii înalţi ai suferinţei, ai Golgotei. Căci scopul în viaţă este Învierea. Postul, rugăciunea sunt numai mijloacele prin care noi ne ridicăm. Aşa este partea aceasta materială, care ne poate stăpâni şi ne duce la umilinţă, la smerenie, la tăcere, la o odihnă sufletească ce este şi scopul vieţii.

Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el.

Când am intrat în celula Aiudului, înspre răsărit undeva era o nuieluşă cam cât degetul. Când am ieşit de acolo ocupase tot geamul şi îşi arunca umbra pe pereţi. Acolo trebuia să trăieşti permanent asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu celălalt alături. Toată prezenţa noastră acolo nu era altceva decât păcatele noastre şi ale neamului nostru. Noi eram puşi acolo ca să ducem povara unei naţiuni. Tot ce se întâmpla acolo îl luam ca pe un dar de la Dumnezeu: moarte sau viaţă. Pregătirea aceasta spirituală m-a ajutat să înţeleg spre ce trebuie să mă orientez în viaţă ca să pot fi cu adevărat o lumină în întunericul care stăpâneşte veacul acesta.

Ce-l conservă mai mult pe om nu este deloc hrana și îmbuibarea și felurile de artă culinară. Nu! Asta este cea mai mare povară și uzură a organismului. Organismul se întreține, își formează rezistența lui numai prin cumpătare și o alimentație foarte potrivită care se cere vieții. Este cea mai mare greșeală, de pildă, care se face în lumea noastră, abuzul de alimentație. Au ieșit deținuții politici din închisoare și și-au păstrat un regim aproape exact ca-n celule. Și-o duc și până acum cu starea aceasta de lucruri. Care au ieșit din pușcărie și s-au dedat, s-a depășit limita aceasta a postului, s-au curățat îndată. Dovadă este că postul, cumpătarea și rugăciunea sunt ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu despre Părintele Adrian Făgețeanul: Un corifeu al suferinței


parinteleEu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaș luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români.

El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist sădespre pr adrain fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine.

Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături, ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe seama acestei cuminţenii a românilor.

Părintele Adrian a fost aşa de puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.

(Extras din Interviul Părintelui Justin Pârvu din Revista Atitudini Nr. 19)



Părintele Justin Pârvu: Pe cine alegem?


justin parvuPărinte, ce înseamnă a alege?

A alege înseamnă să iei ceva bun din ceva. Ei, acum pe cine să iei din partidul comunist, după care oamenii mer­geau ca oile? Îmi amintesc de cele mai multe ori cum plecam de la mănăstirea Bistriţa şi mergeam vreo doi kilometri, unde era secţia de votare. Şi unde mai pui că monahii erau chiar primii care intrau în sala de votare… Sigur că lumea venea de la biserică şi noi veneam de la votare. Ce făcea monahul nostru în faţa listelor de votare, în cabină? – nu se ştie. Intram şi eu acolo, consultam toate listele, n-aveam habar pe cine să pun ştampila, aşa că, puneam trei-patru ştampile pe foaia de hârtie şi o lăsam acolo… şi unde mai pui că, cu toată povestea asta, ieşea Partidul?! 85% – era bine aranjat. Şi, atunci, cine putea să facă alegere corectă, cinstită? Cum să mai alegi oameni de elită din popor? Căci oamenii de elită se temeau să se mai bage în salata asta bolşevică, gândindu-se la ziua de mâine, la ce-i mai aşteaptă. Avea omul o conştiinţă şi putere de judecată ca să stea de-o parte. Cu toate acestea, ieşea care socotea Partidul să intre la pri­mărie, la strejărie, la prefectură şi… vorba lui Caragiale, „fiecare cu steagul lui”.

Există două conduceri, una de la Dumnezeu şi alta de la cel viclean. Conducerea de la Dumnezeu o formează păstorul cel bun, care intră pe uşă în staul, pe când cel viclean sare în ocol peste gard şi oile nu-l cunosc. Tot aşa şi poporul se află astăzi în situaţia de a nu cunoaşte pe cine alege. În aceste condiţii numai faptul că te-ai dus şi ai intrat în sala de votare este compromiţător.

justin parvuCa să alegi ceva valoros trebuia să alegi pe cel mai bun din comună, trebuia să fie gospodar, înţelept, fără vicii, să nu-l întâlneşti oricum, umblând cu păhărelul la deget. Dar, spre surprinderea noastră, tocmai pe ei îi găseşti acolo.

Şi astăzi Partidul Democrat, „PMR”, „PSR”, „CPD” sau oricum şi-ar zice … nu mai are niciun rival şi el este ca pe vremea lui Ceauşescu, şi bun, şi rău. Şi atunci ţăranul nostru merge acolo fiindcă fruntaşul din sat este PSD-ist sau altă coloratură şi-i spune: „Vezi, măi, Ioane, când te duci la votare… tu lucrezi pentru mine şi, dacă vrei să mai rămâi la serviciu – pune acolo votul”, „Da’, am înţeles, tovarăşu”, „Ia şi buletinele soţiei şi ale copiilor şi vino acolo şi alege…” Şi pentru om ca să rămână cu serviciu – merge şi votează cu toată familia. Mi-amintesc … stăteam de vorbă cu un creştin după ce am ieşit de la biserică şi m-a întrebat, că după aceea trebuia să meargă la votare: „Părinte, cu cine să votez?”, „Măi, băiete, n-ai pe cine să alegi, dar fă-ţi o datorie acolo cumva şi, dacă pui acolo o pecete, ai grijă să nu-ţi dai sufletul la judecată aşa uşor, gândeşte-te!” Dar, spre surprinderea mea, el a mers acasă, a luat buletinele soţiei şi ale celor trei copii, s-a dus la urne şi a votat cu toată familia, iar a doua zi comuna Poiana Teiului a ieşit prima pe judeţ cu cele mai multe voturi pentru respectivul partid.

iustin parvuŞi atunci iată toată explicaţia mea în legătură cu omul sărac. Câtă ascultare dă omul acesta, năucit de politica ordinară?! Eu socotesc că o astfel de campanie electorală, la ora actuală, nu este decât o cerşetorie care se învaţă într-atâţia ani de şcoală la oraş; într-o laudă preamăresc un trecut nenorocit şi mai preamăresc altul de viitor. După ce s-au aşezat pe patru ani, au uitat de tot ce-au promis şi mergem mai departe cu partidul în forma lui de sărăcie, de mizerie, fără conştiinţa poporului acestuia ajuns să cerşească o bucată de pâine sau un loc de muncă pe meleaguri străine. Şi acum am ajuns să fim braţele de muncă cele mai ieftine. Până şi negrii din Spania, după cum povestea cineva, au ajuns să spună românilor „sclavii albi”.

Cam asta a ajuns să fie starea de lucru în care-ţi pui întrebarea: „Ce să mai alegem? Unde şi ce să mai dai? Unde este elita unui popor, care trebuie să conducă? Unde mai este omul de jertfă, de sacrificiu, care să se poată pune în slujba adevărului şi a binelui şi să atingă culmile acestea ale Creştinismului nostru ortodox?”

Cam aşa se poate vedea nimicnicia poporului nostru, care de atâţia ani, poate a cincea rundă de alegeri, a rămas tot la vechea formă de guvernământ… în atâţia ani de suferinţă.

Îi înnebunesc televizoarele, calculatoarele şi toate formele care le pot aduce un ban în plus, o pensioară, un loc mai de cinste. Totul se cumpără prin minciună şi din cauza asta merge greu toată ţara. Nici măcar ceea ce este al nostru nu este valorificat, ceea ce poate fi exploatat fără prea multe fonduri şi ajutoare străine. Mă refer la latura agricolă. Chiar dacă un primar va încerca o aventură undeva într-o comună, în general, nu se îngrijeşte nimeni de pământ, de sectorul agricol.

Dacă se strică şoseaua undeva din cauza ploilor care mai vin, nu se îngrijeşte nimeni sau să facă podeţuri sau să întărească malurile râurilor ca să se poată circula. Dacă se mai întâmplă acestea între două stadii de alegeri, mai aştepţi vreo patru ani ca să treci pe „cărare”.

parintele iustin… Democraţia pe care o trăim cu drepturile omului este o anarhie, pe care o trăim de la o zi la alta; ne urâm, ne muşcăm şi ne dispreţuim… La aceasta contribuie şi mul­ti­tudinea partidelor, care are drept scop să ridice dezbi­nare în cadrul poporului prin diversitatea şi opoziţia tendinţelor. Unu-i dintr-un partid, altu-i din alt partid…

Care sunt drepturile omului? Care sunt, în sfârşit, puterea şi forţele noastre? Unde sunt, ne punem între­barea, fraternitatea, egalitatea şi dreptatea? Sunt în băncile străinilor. Munca noastră, a bietului român din toate timpurile este în buzunarul străinilor. Se mai duce cu traista goală ca să cerşească FMI-ului… Dar cine este FMI-ul, de unde are el fondurile acestea? Sunt luate din munca popoarelor. Şi, după aceea, vin şi le dau ca o binefacere sau acordă ca împrumut munca săracului adunată şi speculată.

Şi, iată, aşa, dragii mei, am ajuns la pustiul acesta de viaţă politică încât, într-un cuvânt, nu-ţi rămâne decât să „scuipi toată rânduiala” asta, cum spunea cineva acum câţiva ani, şi să rămâi indiferent, să te rogi pentru această stare de lucru în care am ajuns. Pentru că nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi şi suferinţa…

Dar aceasta este, pentru poporul nostru creştin-ortodox, o pregătire înţe­leaptă şi binefăcătoare spre drumul acesta al bucuriei şi învierii. Alegem oameni, rămânem la nivelul omului. Alegem pe Dumnezeu, ne ridicăm la nivelul lui Dumnezeu. Ori acesta este scopul: de a ne ridica naţiunea spre linia Bisericii şi, decât să murim trădători, mai bine să murim pe câmpul de onoare fără să ne pierdem conştiinţa şi sufletul. Avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singură credinţă şi cu ea vom merge înaintea Judecăţii.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cititorii şi să ne mai regăsim pe făgaşul acesta al bucuriei noastre creştineşti şi monahiceşti!

(Extras din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol. I, Fundația Justin Pârvu)