Posts Tagged 'parintele iustin parvu'


Conferință cu mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor gulagului comunist, la Poarta Albă. IN DIRECT:


 

In direct de la mănăstirea Poarta Albă, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu:.
În cadrul Sf. Liturghii va avea loc o conferinta dedicată memoriei sfinților martiri români și Părintelui Justin Pârvu, cu următorii invitați: părintele Valerian Grecu, Zoe Rădulescu și alți invitați.



IEROMONAHUL JUSTIN DĂNILĂ: „ÎN JURUL PĂRINTELUI JUSTIN TE SIMȚEAI PLIN DE BUCURIE ȘI FOARTE LIBER”


ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE JUSTIN

Bună seara, tuturor! Vreau mai întâi să mulțumesc Părintelui Justin care mi-a arătat că dragostea lui nu are granițe și ne-a adus aici, pe noi toți, împreună în seara aceasta. Aș dori să conturez portretul Părintelui așa cum pot eu în cuvintele mele.

Aș începe mai întâi prin a vă spune cum l-am cunoscut eu pe Părintele Justin. Când aveam 13 ani, am venit pentru prima oară în Mănăstirea Petru Vodă, acolo unde era Părintele Justin. Motivul pentru care am ajuns la mănăstire a fost că trebuia să particip la un botez împreună cu familia mea. La sfârșitul botezului am intrat în chilia Părintelui Justin să iau binecuvântare. Atunci când am intrat, Părintele a exclamat: „Eh, băiatul ăsta e bun de seminar”. Iar la plecare, când am cerut binecuvântare, mi-a zis: „Du-te, că o să vii înapoi!”. Și, în vacanța de vară, preotul duhovnic la care mă spovedeam, m-a rugat să stau o săptămână la mănăstire la Petru Vodă, pentru a învăța rânduielile din altar, ca să-l ajut la Sf. Altar, să fiu băiat de altar. I-am spus că accept, dar să mai meargă cineva cu mine ca să nu mă plictisesc. Am mers cinci până la urmă. Am mai fost cu încă patru prieteni de ai mei și când am intrat în chilia Părintelui, a exclamat: „Eh, unul dintre voi rămâne aici”. Și a avut dreptate, pentru că până la urmă am rămas doi în mănăstire.

Așa că la sfârșitul săptămânii, când au venit părinții să mă ia acasă, Părintele era în curtea mănăstirii și m-a întrebat dacă persoana de lângă mine e tatăl meu și l-a luat foarte din scurt și hotărât: „Băiatul dumneavoastră rămâne aici la mănăstire”, iar mamei i-a spus la fel. I-a chemat apoi în chilia sa și le-a explicat că el o să mă pregătească ca să mă dea la Seminar și că pentru a-mi continua studiile, trebuie să rămân la mănăstire. A fost destul de greu pentru părinți. Eram trei frați acasă, dar au acceptat și așa am rămas în mănăstirea Părintelui.

În cuvântul maicii starețe s-a spus că Părintele a făcut în cadrul mănăstirii o școală de copii și un azil, așa încât pot să spun că eu am făcut parte din prima generație de copii în școala pe care a făcut-o acolo. Dat fiind faptul că am avut ocazia să-l cunosc de la o vârstă mai fragedă, pot spune că Părintele mi-a ținut locul de tată, de prieten, de frate și de tot ce aveam nevoie în fiecare etapă a vieții mele. Știa să-ți respecte foarte mult libertatea și în jurul Părintelui te simțeai plin de bucurie și foarte liber. De multe ori, poate nu eram prea cuminte la mănăstirea de maici și mai mergeau maicile la Părintele ca să-i spună să mă certe, să mă mustre, însă Părintele cu foarte multă dragoste îmi dădea câte un dar și cu asta termina mustrarea lui. Cu aceeași dragoste am văzut că primea pe oricine îi călca pragul chiliei.

În 2010 când Părintele Justin s-a îmbolnăvit și a ajuns pentru prima dată la spital la Cluj, am avut ocazia să-i fiu mai aproape și să-i devin ucenic mai apropiat de chilie. Iar într-una din zile, Părintele m-a chemat la el și m-a întrebat: „Ce spun eu când îl văd așa pe patul de suferință?”. Bineînțeles că i-am răspuns: „O să vă faceți bine și o să reluați lucrarea dumneavoastră cu oamenii”. Iar el mi-a zis: „Eh, Justine, vezi tu cât de greu se desparte sufletul de trup? Am făcut biserici, am botezat, am cununat, am spovedit, dar un singur lucru, te întreabă Dumnezeu: Cât de mult ai comunicat cu El prin rugăciune?”.

Așa încât am văzut rugăciunea Părintelui zi de zi, cu aceeași râvnă, cu aceeași dragoste față de slujbe și îți crea impresia că slujește Sfânta Liturghie ca și cum ar fi fost pentru prima dată, întotdeauna cu foarte multă evlavie și cu frică. Îl vedeai pe Părintele când lua Sfântul Trup în palmele sale, că înghițea Sfântul Trup cu foarte multă smerenie și întotdeauna cu lacrimi. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu: Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi!


Românul, din firea lui, este slab în inițiativă. Ne descompunem așa! Nu avem simțul ordinii, al disciplinei, al ascultării, al respectului! Ne osândim unii pe alții și ne blestemăm singuri prin ura și ranchiuna dintre noi. Nici măcar în încercări grele nu suntem uniți! Acest vrăjmaș al dezbinării are putere asupra noastră deoarece petrecem în mândria aceasta „elevată”.

Să fim uniți, să ne înțelegem cu iubire, să ne ținem cât mai aproape, atât în prezent, cât și în viitor. Vin vremuri foarte grele, în care ne vor înregimenta ca pe niște dobitoace. Cuvintele mele știu că sunt privite cu foarte multă îndoială, dar așa va fi! Nu spun că sfârșitul lumii e acum, ci doar începutul durerilor, asupra cărora eu vă fac atenți. Pentru că nu vor fi păstori și preoți care să vă dea o explicație, să vă explice greutatea vremurilor în care trăim.

Să ne ținem într-o unitate și dragoste deplină pentru unitatea și apărarea Bisericii Ortodoxe. Suntem o mână de oameni loviți din toate părțile, fără nicio milă. Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi! De pildă un demonizat. Un demonizat este stăpânit de 3, 4, 5 demoni și îi aud uneori cum urlă și spun ca doar dragostea îi alungă. Aceasta este situația în care ne aflăm și noi, acest om al zilelor noastre este stăpânit de diavol, pentru că lipsește dragostea dintre noi.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 64, Convorbiri cu Părintele Justin Pârvu)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – UN SFÂNT POGORÂT DIN LEGENDĂ


Mă numesc Huian Ciprian și sunt din Iași. Cuvintele mele sunt fade și convenționale. În anul 2003, când viața mea a devenit una cu viața soției mele, Delia, eram amândoi departe de ceea ce ar trebui să fie un ortodox. Încet-încet, ochii noștri, abia mijiți spre Răsăritul cel de Sus, începeau să se deschidă, mai ales atunci când am descoperit că venirea unui prunc în viața noastră întârzia.

Am început să așezăm rânduiala de post și rugăciune în inimile noastre, ne-am desfătat de bucuria aflării lui Dumnezeu cel Viu! Lunile treceau însă, iar pruncul mult dorit se lăsa așteptat. În acei ani în care duceam lupta cu scoatere a uriașei mizerii din sufletele noastre, aflasem că într-o mănăstire din Munții Neamțului se află un Bătrân cu viață sfântă, ce face minuni nemaiauzite, după ce a petrecut ani mulți în temnițele comuniste.

Tot în acea perioadă, Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu bucuria cunoașterii unor prieteni aleși, ce erau ucenici ai acestui sfânt pogorât din legendă – Părintele Justin Pârvu. Astfel că în săptămâna Patimilor din anul 2006, ne-am strâns lacrimile într-un pomelnic scris tremurat, am pregătit un mic dar pentru mănăstire și ne-am întâlnit cu prietenii noștri, ce erau gata să plece spre cetatea duhovnicească a luminosului voievod.

La scurt timp după ce ne-a fost îngăduită apropierea dintre soți, am aflat vestea cea mare: urma să devenim părinți! Pe 25 ianuarie 2007 se năștea fetița noastră, Ioana, despre care aveam să spunem tuturor, fără nicio ezitare: e minunea Sfântului Justin Pârvu! Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!

(preluat din Revista Atitudini Nr. 61)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DESPRE PUTEREA PĂCATULUI ASUPRA COPIILOR NOȘTRI


Omul nu a fost făcut ca să fie scris în calculatoare și să fie un număr. Nu! Dumnezeu a luat pământ și a suflat asupra lui și i-a dat duh de viață. Noi cu ce raționăm? Cu ce gândim?

Cu mintea.

Cu capul, cu mintea, acolo este centrul, acolo este mintea lui Dumnezeu, de acolo vorbim, de acolo luăm un sfat, de acolo simțim, acolo lucrăm, de acolo creăm. Toată făptura aceasta este o mare creație a lui Dumnezeu. Maimuța face același gest, îi dai un măr printre sârme, îl ia, se uită la el și îl mănâncă. Îi dai o portocală, tot la fel. Omul este diferit. Vedeți voi, avioanele acestea care zboară pe deasupra? Cine credeți că a inventat avionul ăsta?

Dumnezeu.

Dumnezeu, cu mintea omului. Și cine a fost primul inventator de avioane la noi în țară? Traian Vuia și cel mai important a fost că a inventat trenul de aterizare. Până atunci avionul venea și se spărgea, dar așa, el a pus două rotițe la urmă acolo și cum aterizează cu primele roți, dă drumul la al doilea rând de roți de la urmă și aterizează ca mașina. Vezi, înțelepciunea lui Dumnezeu cu mintea pe care i-a dat-o omului? De aceea, omul este superior tuturor creaturilor. De aceea, la urmă l-a făcut pe om după ce i-a pus la dispoziție tot ce îi trebuie lui la îndemână, ca să aibă, în sfârșit până la, pisoiul, cățelușul acesta pe care îl vedeți voi, cățeii ăștia care trăiesc pe lângă om și la care acum vin să le pună cip ca să poată ști ce face stăpânul în casă. După aceea vine și îl pune omului.

Eu am plecat în ’76-’77 la Sfântul Munte, să văd și eu Athosul și ca orice om care se duce undeva în lumea asta, mi-am făcut și eu o haină nouă, tivită normal, cu tot. Am umblat o lună, două luni de zile cu haina aceea. Vin eu acasă și pun haina în cui. Într-o dimineață, când iau haina să mă îmbrac pentru biserică, nu știu cum mi-a venit tivul așa jos și văd că e desfăcut tivul meu de la haină. Măi, cum vine asta? Haină nouă, cusută cu toată puterea croitorului și aia e desfăcută. Ce-a fost cu ea acolo? Binefăcătorul meu, care știa că plec la Athos, fiind în legătură cu Securitatea, mi-a pus un „sâmbure[1]” acolo. Atunci erau lucruri primitive în materia asta, dar acum nu mai e așa. Și am umblat deci cu instrumentul ăsta tot timpul. Aceștia au aflat, sigur că da, ce am discutat, ce am glumit, ce am mai spus cu unul, cu altul. Așa că vin eu de la Sfântul Munte și Securitatea, ca de obicei, voia informații: „Ce ai văzut? Ce ai auzit?”, ca să te prindă printre rânduri cu ce spui tu. Ăștia sunt hoți, măi! Când ți-o spune că s-a scufundat barca, trebuie să știi că zboară avionul, cam așa este. Când ți-a spus că zboară avionul, să înțelegi că a intrat pe geam în casă. Unde dai și unde crapă! De aceea, mai diabolic sunt puși acum cu cipul. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu – ocrotitorul familiei noastre, de Matean Alin Marius


„Părintele ne aștepta”

După ce Părintele Justin ne-a dat binecuvântarea pentru a ne întoarce în România, pur și simplu, a intrat un dor puternic în noi. Nu mai aveam stare, trebuia neapărat să plecăm din Spania. La mine, am înțeles, eram de aici, mi se părea firesc, dar la soția mea nu îmi puteam explica de unde venea această dorință atât de puternică de a se stabili definitiv în România. Pentru toate acestea, „vinovat” era doar Părintele Justin, cu complicitatea Maicii Domnului, ocrotitoarea familiei noastre. În ultima scrisoare adresată Părintelui din Spania, îl întrebam cum și ce să facem pentru a pune toate lucrurile în regulă. Răspunsul Părintelui a venit scurt și prompt: „Până vă întoarceți, citiți zilnic Acatistul Sf. Duh și să faceți cum vă luminează bunul Dumnezeu. Mai multe vorbim după ce veți veni în țară”. Așa am și făcut. Odată ajunși în România, a doua zi am fost deja la Mănăstirea Paltin, unde Părintele se afla de ceva vreme. Acolo era lume multă, multe nume înscrise deja înaintea noastră. Noi nu știam cum să procedăm, căci aveam și copiii cu noi, toți mici: Andrei de 4 ani, Nicolae de 2 ani și Nectarie avea doar 2 luni. La ce număr aveam noi, ne gândeam că nu îl vom mai prinde pe Părintele în acea zi, dar ne-am așezat totuși la rând.

Așa cum am spus, era foarte multă lume, oameni de toate vârstele, tineri și bătrâni, femei și bărbați, unii chiar însoțiți de copii mici ca și noi. Așezați la rând și puțin deznădăjduiți, căci nu știam dacă vor avea răbdare copiii, văd că ies primele persoane ce au intrat la Părintele, iar după ei, părintele G. care întreabă: „Care e familia cu trei copii din Spania? Să vină în față și să intre că îi așteaptă Părintele”. Noi, în prima fază, nu am schițat niciun gest, căci nu ne gândeam că despre noi este vorba, doar când a întrebat a doua oară, am mers în față, năuciți de cele întâmplate. După ce am intrat înăuntru, ne-am dat seama că Părintele ne aștepta. Ne-a zâmbit, ne-a binecuvântat și până să ne dezmeticim noi, a zis: „Haideți, dragii mei. Bine ați venit! Închideți repede ușa și stați jos”. Părintele se bucura. Se vedea acest lucru pe fața sa. Țin minte că avea un pui de pisică în brațe. Se tot întreba ce să ne dea și ne spunea: „Nu vă grăbiți din cauza oamenilor care așteaptă, mai pot aștepta oleacă”. Între timp a scos din buzunar un briceag mic și vechi și mi-a cerut să-i dau pâinea mare, de casă, care era caldă încă și se afla pe patul de lângă fotoliul în care Părintele stătea. A binecuvântat acea pâine și a zis: „Împart această pâine frățește cu voi și fie ca bunul Dumnezeu să facă în așa fel ca niciodată să nu vă mai lipsească pâinea de pe masă”. A fost cea mai bună pâine mâncată vreodată. S-a bucurat să îi vadă pe copii și la un moment dat l-a privit pe cel mic, pe Nectarie, care până atunci a fost un bebeluș care nu scotea un sunet și a zis: „Are de la Dumnezeu o voce foarte puternică acest copil. Atunci când va fi episcop, se vor cutremura bisericile când va predica de la amvon. Da, o să fie episcop”. Eu l-am întrerupt și i-am spus: „Părinte, de Andrei mi-ați spus că o să fie episcop”, la care Părintele a răspuns: „Da și Andrei o să fie episcop”. În acel moment privirea i s-a îndreptat spre Nicolae și a zis: „Nicolae o să fie ajutorul. Da, el o să fie ajutorul”.

Șase farfurii

În anul 2012, pe data de 24 noiembrie, de asemenea eram la Părintele Justin, ultima dată când am fost în formație completă, toată familia. Printre altele, Părintele ne-a spus: „Măi, trăim vremuri grele. Este greu în ziua de astăzi să pui mâncare în șase farfurii”. Eu, deși înțelesesem la ce se referea, am spus: „Părinte, suntem doar cinci”, iar Părintele spunea: „Da, da, șase farfurii”. Eu am repetat din nou că suntem doar cinci, la care Părintele zâmbind spuse: „Măi, măi cu tine nu mă înțeleg”. Și, privind-o pe soția mea, îi spuse: „Ia du-te și ia icoana aceea cu Sf. Ecaterina de pe perete și păstreaz-o”. Atunci am înțeles perfect la ce se referea Părintele. Vom mai avea un copil, de data aceasta o fetiță, așa cum ne doream. Cât despre nume ce să spun? Ne doream ca fetița pe care am fi avut-o să se numească Ecaterina. Icoana primită era a Sfintei Ecaterina, iar atunci era chiar ajunul sărbătorii Sf. Ecaterina. Am fost din nou copleșiți.

Acum, când scriu aceste rânduri, pot să vă spun că Ecaterina-Anastasia are 3 ani. În urmă cu o lună, am fost în pelerinaj la mănăstirile din județul Neamț, cu copiii și bineînțeles că am ales să rămânem mai mult la Petru-Vodă. Am dus-o, desigur, pe Ecaterina la mormântul Părintelui și am fost impresionați că atunci când am apropiat-o să atingă fotografia de la crucea Părintelui – cu fruntea, ne gândeam noi – aceasta a cuprins crucea cu amândouă mâinile și a sărutat-o în mod repetat, așa cum ne văzuse pe noi. Am fost surprinși acasă, când am văzut-o că îmi cerea revista Atitudini, pe care o citeam în acele momente și, când i-am dat-o, a sărutat chipul Părintelui Justin. Îl recunoaște pe Părintele de câte ori vede vreo fotografie de a sa. Nu are cum să fie altfel, doar este darul Părintelui Justin…

De câteva ori, după venirea noastră în România, am mers la Părintele cu gândul de a-i cere ceva de la sfinția sa ca amintire, ne-a citit gândurile. Și de fiecare dată ne dăruia câte o icoană, câte o carte sau ne scria câte ceva pe vreo carte cumpărată de noi. Păstrăm cu sfințenie aceste icoane care au pentru noi o însemnătate dublă, o dată pentru ce reprezintă ele și pentru faptul că sunt binecuvântate de Părintele nostru drag, Părintele Justin. În fața acestor icoane veghează permanent o candelă…

„Nu vă las, măi, nu vă las! Nu o să vă las!”

În data de 7 februarie 2013, venisem la Părintele pentru a-i spune: „La mulți ani!”, deoarece pe 10 februarie[1] venea la sfinția sa multă lume. Am avut o presimțire că Părintele nu va mai fi mult printre noi. Am simțit din convorbirea avută cu Părintele același lucru. Vorbea mai pe înțelesul meu cele ce mă dureau pe mine. Era diferit față de celelalte convorbiri ale noastre: „Grea cruce aveți, măi! Ar fi bine să vă puteți retrage undeva la țară, cu o capră, câteva găini și puțin pământ… Să vă faceți casă! Da. Să vă faceți casă! Eu am să v-o sfințesc”. „Da, Părinte, dar cu ce să ne facem casă? Banii din Spania s-au terminat, apartamentul din Spania nu îl mai putem plăti, o să ni-l ia Banca și rămânem și datori pe deasupra. Magazinul ce l-am deschis acum câțiva ani la Bistrița este în pragul falimentului. Nu am mai putut plăti nici chiria, de 7 luni”. „Apartamentul din Spania… Scăpați de el! Dați-l de pomană. Măi, băiete, nu ai tu nevoie de toate astea. Nu îți vor trebui!”. „Dar ce să fac, Părinte, ca să ies din încurcăturile astea?”. „Nimic, măi! Nimic să nu faci! Doar roagă-te! Asta să faci! Nu ai nevoie de nimic. Du-te în Maramureș și caută o casă veche, din stejar. O dau ăștia pe degeaba, doar ca să-și poată face în locul lor palate. O casă de stejar te mai poate ține încă 500 de ani. Cu vreo 5000 de euro o iei. Ți-o demontează, numerotează fiecare lemn și într-o lună ai avea montată propria ta casă”. „Și cu ce să mă ocup, Părinte?”, „Roșii, măi! Roșii de ale noastre, sănătoase!”. Părintele își adună amândoi pumnii pentru a-mi arăta cât de mari să fie roșiile și a repetat: „Roșii românești, măi!”.

Nu știu cum voi putea face toate astea, dar cuvintele Părintelui Justin cum că sfinția sa ne va binecuvânta casa, ne dau nădejde că ne va ajuta și de această dată, așa cum o face de fiecare dată și cum a făcut-o încă de când ne-am cunoscut.

Îi spuneam Părintelui cât de greu ne este și că nu mai știm ce să facem pentru a ieși din aceste greutăți și îl rugam să nu ne lase, iar Părintele ne spunea: „Nu vă las, măi. Nu vă las!”. Atunci eu, mergând mai departe, i-am cerut Părintelui, că dacă va trece la Domnul și va avea îndrăzneală în fața Lui, să nu ne lase nici atunci și să ne ducă și pe noi la Rai. Părintele a repetat de trei ori: „Nu vă las, măi, nu vă las! Nu o să vă las!”. Acest lucru ne dă încredere! Știu că Sfinții nu mint și nu fac promisiuni false.

[1] Ziua de naștere a Părintelui Justin.

(continuare în Revista Atitudini Nr. 57)