Posts Tagged 'parintele iustin parvu'


Părintele Justin Pârvu: Pe cine alegem?


justin parvuPărinte, ce înseamnă a alege?

A alege înseamnă să iei ceva bun din ceva. Ei, acum pe cine să iei din partidul comunist, după care oamenii mer­geau ca oile? Îmi amintesc de cele mai multe ori cum plecam de la mănăstirea Bistriţa şi mergeam vreo doi kilometri, unde era secţia de votare. Şi unde mai pui că monahii erau chiar primii care intrau în sala de votare… Sigur că lumea venea de la biserică şi noi veneam de la votare. Ce făcea monahul nostru în faţa listelor de votare, în cabină? – nu se ştie. Intram şi eu acolo, consultam toate listele, n-aveam habar pe cine să pun ştampila, aşa că, puneam trei-patru ştampile pe foaia de hârtie şi o lăsam acolo… şi unde mai pui că, cu toată povestea asta, ieşea Partidul?! 85% – era bine aranjat. Şi, atunci, cine putea să facă alegere corectă, cinstită? Cum să mai alegi oameni de elită din popor? Căci oamenii de elită se temeau să se mai bage în salata asta bolşevică, gândindu-se la ziua de mâine, la ce-i mai aşteaptă. Avea omul o conştiinţă şi putere de judecată ca să stea de-o parte. Cu toate acestea, ieşea care socotea Partidul să intre la pri­mărie, la strejărie, la prefectură şi… vorba lui Caragiale, „fiecare cu steagul lui”.

Există două conduceri, una de la Dumnezeu şi alta de la cel viclean. Conducerea de la Dumnezeu o formează păstorul cel bun, care intră pe uşă în staul, pe când cel viclean sare în ocol peste gard şi oile nu-l cunosc. Tot aşa şi poporul se află astăzi în situaţia de a nu cunoaşte pe cine alege. În aceste condiţii numai faptul că te-ai dus şi ai intrat în sala de votare este compromiţător.

justin parvuCa să alegi ceva valoros trebuia să alegi pe cel mai bun din comună, trebuia să fie gospodar, înţelept, fără vicii, să nu-l întâlneşti oricum, umblând cu păhărelul la deget. Dar, spre surprinderea noastră, tocmai pe ei îi găseşti acolo.

Şi astăzi Partidul Democrat, „PMR”, „PSR”, „CPD” sau oricum şi-ar zice … nu mai are niciun rival şi el este ca pe vremea lui Ceauşescu, şi bun, şi rău. Şi atunci ţăranul nostru merge acolo fiindcă fruntaşul din sat este PSD-ist sau altă coloratură şi-i spune: „Vezi, măi, Ioane, când te duci la votare… tu lucrezi pentru mine şi, dacă vrei să mai rămâi la serviciu – pune acolo votul”, „Da’, am înţeles, tovarăşu”, „Ia şi buletinele soţiei şi ale copiilor şi vino acolo şi alege…” Şi pentru om ca să rămână cu serviciu – merge şi votează cu toată familia. Mi-amintesc … stăteam de vorbă cu un creştin după ce am ieşit de la biserică şi m-a întrebat, că după aceea trebuia să meargă la votare: „Părinte, cu cine să votez?”, „Măi, băiete, n-ai pe cine să alegi, dar fă-ţi o datorie acolo cumva şi, dacă pui acolo o pecete, ai grijă să nu-ţi dai sufletul la judecată aşa uşor, gândeşte-te!” Dar, spre surprinderea mea, el a mers acasă, a luat buletinele soţiei şi ale celor trei copii, s-a dus la urne şi a votat cu toată familia, iar a doua zi comuna Poiana Teiului a ieşit prima pe judeţ cu cele mai multe voturi pentru respectivul partid.

iustin parvuŞi atunci iată toată explicaţia mea în legătură cu omul sărac. Câtă ascultare dă omul acesta, năucit de politica ordinară?! Eu socotesc că o astfel de campanie electorală, la ora actuală, nu este decât o cerşetorie care se învaţă într-atâţia ani de şcoală la oraş; într-o laudă preamăresc un trecut nenorocit şi mai preamăresc altul de viitor. După ce s-au aşezat pe patru ani, au uitat de tot ce-au promis şi mergem mai departe cu partidul în forma lui de sărăcie, de mizerie, fără conştiinţa poporului acestuia ajuns să cerşească o bucată de pâine sau un loc de muncă pe meleaguri străine. Şi acum am ajuns să fim braţele de muncă cele mai ieftine. Până şi negrii din Spania, după cum povestea cineva, au ajuns să spună românilor „sclavii albi”.

Cam asta a ajuns să fie starea de lucru în care-ţi pui întrebarea: „Ce să mai alegem? Unde şi ce să mai dai? Unde este elita unui popor, care trebuie să conducă? Unde mai este omul de jertfă, de sacrificiu, care să se poată pune în slujba adevărului şi a binelui şi să atingă culmile acestea ale Creştinismului nostru ortodox?”

Cam aşa se poate vedea nimicnicia poporului nostru, care de atâţia ani, poate a cincea rundă de alegeri, a rămas tot la vechea formă de guvernământ… în atâţia ani de suferinţă.

Îi înnebunesc televizoarele, calculatoarele şi toate formele care le pot aduce un ban în plus, o pensioară, un loc mai de cinste. Totul se cumpără prin minciună şi din cauza asta merge greu toată ţara. Nici măcar ceea ce este al nostru nu este valorificat, ceea ce poate fi exploatat fără prea multe fonduri şi ajutoare străine. Mă refer la latura agricolă. Chiar dacă un primar va încerca o aventură undeva într-o comună, în general, nu se îngrijeşte nimeni de pământ, de sectorul agricol.

Dacă se strică şoseaua undeva din cauza ploilor care mai vin, nu se îngrijeşte nimeni sau să facă podeţuri sau să întărească malurile râurilor ca să se poată circula. Dacă se mai întâmplă acestea între două stadii de alegeri, mai aştepţi vreo patru ani ca să treci pe „cărare”.

parintele iustin… Democraţia pe care o trăim cu drepturile omului este o anarhie, pe care o trăim de la o zi la alta; ne urâm, ne muşcăm şi ne dispreţuim… La aceasta contribuie şi mul­ti­tudinea partidelor, care are drept scop să ridice dezbi­nare în cadrul poporului prin diversitatea şi opoziţia tendinţelor. Unu-i dintr-un partid, altu-i din alt partid…

Care sunt drepturile omului? Care sunt, în sfârşit, puterea şi forţele noastre? Unde sunt, ne punem între­barea, fraternitatea, egalitatea şi dreptatea? Sunt în băncile străinilor. Munca noastră, a bietului român din toate timpurile este în buzunarul străinilor. Se mai duce cu traista goală ca să cerşească FMI-ului… Dar cine este FMI-ul, de unde are el fondurile acestea? Sunt luate din munca popoarelor. Şi, după aceea, vin şi le dau ca o binefacere sau acordă ca împrumut munca săracului adunată şi speculată.

Şi, iată, aşa, dragii mei, am ajuns la pustiul acesta de viaţă politică încât, într-un cuvânt, nu-ţi rămâne decât să „scuipi toată rânduiala” asta, cum spunea cineva acum câţiva ani, şi să rămâi indiferent, să te rogi pentru această stare de lucru în care am ajuns. Pentru că nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi şi suferinţa…

Dar aceasta este, pentru poporul nostru creştin-ortodox, o pregătire înţe­leaptă şi binefăcătoare spre drumul acesta al bucuriei şi învierii. Alegem oameni, rămânem la nivelul omului. Alegem pe Dumnezeu, ne ridicăm la nivelul lui Dumnezeu. Ori acesta este scopul: de a ne ridica naţiunea spre linia Bisericii şi, decât să murim trădători, mai bine să murim pe câmpul de onoare fără să ne pierdem conştiinţa şi sufletul. Avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singură credinţă şi cu ea vom merge înaintea Judecăţii.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cititorii şi să ne mai regăsim pe făgaşul acesta al bucuriei noastre creştineşti şi monahiceşti!

(Extras din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol. I, Fundația Justin Pârvu)



Conferință cu mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor gulagului comunist, la Poarta Albă. IN DIRECT:


 

In direct de la mănăstirea Poarta Albă, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu:.
În cadrul Sf. Liturghii va avea loc o conferinta dedicată memoriei sfinților martiri români și Părintelui Justin Pârvu, cu următorii invitați: părintele Valerian Grecu, Zoe Rădulescu și alți invitați.



IEROMONAHUL JUSTIN DĂNILĂ: „ÎN JURUL PĂRINTELUI JUSTIN TE SIMȚEAI PLIN DE BUCURIE ȘI FOARTE LIBER”


ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE JUSTIN

Bună seara, tuturor! Vreau mai întâi să mulțumesc Părintelui Justin care mi-a arătat că dragostea lui nu are granițe și ne-a adus aici, pe noi toți, împreună în seara aceasta. Aș dori să conturez portretul Părintelui așa cum pot eu în cuvintele mele.

Aș începe mai întâi prin a vă spune cum l-am cunoscut eu pe Părintele Justin. Când aveam 13 ani, am venit pentru prima oară în Mănăstirea Petru Vodă, acolo unde era Părintele Justin. Motivul pentru care am ajuns la mănăstire a fost că trebuia să particip la un botez împreună cu familia mea. La sfârșitul botezului am intrat în chilia Părintelui Justin să iau binecuvântare. Atunci când am intrat, Părintele a exclamat: „Eh, băiatul ăsta e bun de seminar”. Iar la plecare, când am cerut binecuvântare, mi-a zis: „Du-te, că o să vii înapoi!”. Și, în vacanța de vară, preotul duhovnic la care mă spovedeam, m-a rugat să stau o săptămână la mănăstire la Petru Vodă, pentru a învăța rânduielile din altar, ca să-l ajut la Sf. Altar, să fiu băiat de altar. I-am spus că accept, dar să mai meargă cineva cu mine ca să nu mă plictisesc. Am mers cinci până la urmă. Am mai fost cu încă patru prieteni de ai mei și când am intrat în chilia Părintelui, a exclamat: „Eh, unul dintre voi rămâne aici”. Și a avut dreptate, pentru că până la urmă am rămas doi în mănăstire.

Așa că la sfârșitul săptămânii, când au venit părinții să mă ia acasă, Părintele era în curtea mănăstirii și m-a întrebat dacă persoana de lângă mine e tatăl meu și l-a luat foarte din scurt și hotărât: „Băiatul dumneavoastră rămâne aici la mănăstire”, iar mamei i-a spus la fel. I-a chemat apoi în chilia sa și le-a explicat că el o să mă pregătească ca să mă dea la Seminar și că pentru a-mi continua studiile, trebuie să rămân la mănăstire. A fost destul de greu pentru părinți. Eram trei frați acasă, dar au acceptat și așa am rămas în mănăstirea Părintelui.

În cuvântul maicii starețe s-a spus că Părintele a făcut în cadrul mănăstirii o școală de copii și un azil, așa încât pot să spun că eu am făcut parte din prima generație de copii în școala pe care a făcut-o acolo. Dat fiind faptul că am avut ocazia să-l cunosc de la o vârstă mai fragedă, pot spune că Părintele mi-a ținut locul de tată, de prieten, de frate și de tot ce aveam nevoie în fiecare etapă a vieții mele. Știa să-ți respecte foarte mult libertatea și în jurul Părintelui te simțeai plin de bucurie și foarte liber. De multe ori, poate nu eram prea cuminte la mănăstirea de maici și mai mergeau maicile la Părintele ca să-i spună să mă certe, să mă mustre, însă Părintele cu foarte multă dragoste îmi dădea câte un dar și cu asta termina mustrarea lui. Cu aceeași dragoste am văzut că primea pe oricine îi călca pragul chiliei.

În 2010 când Părintele Justin s-a îmbolnăvit și a ajuns pentru prima dată la spital la Cluj, am avut ocazia să-i fiu mai aproape și să-i devin ucenic mai apropiat de chilie. Iar într-una din zile, Părintele m-a chemat la el și m-a întrebat: „Ce spun eu când îl văd așa pe patul de suferință?”. Bineînțeles că i-am răspuns: „O să vă faceți bine și o să reluați lucrarea dumneavoastră cu oamenii”. Iar el mi-a zis: „Eh, Justine, vezi tu cât de greu se desparte sufletul de trup? Am făcut biserici, am botezat, am cununat, am spovedit, dar un singur lucru, te întreabă Dumnezeu: Cât de mult ai comunicat cu El prin rugăciune?”.

Așa încât am văzut rugăciunea Părintelui zi de zi, cu aceeași râvnă, cu aceeași dragoste față de slujbe și îți crea impresia că slujește Sfânta Liturghie ca și cum ar fi fost pentru prima dată, întotdeauna cu foarte multă evlavie și cu frică. Îl vedeai pe Părintele când lua Sfântul Trup în palmele sale, că înghițea Sfântul Trup cu foarte multă smerenie și întotdeauna cu lacrimi. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu: Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi!


Românul, din firea lui, este slab în inițiativă. Ne descompunem așa! Nu avem simțul ordinii, al disciplinei, al ascultării, al respectului! Ne osândim unii pe alții și ne blestemăm singuri prin ura și ranchiuna dintre noi. Nici măcar în încercări grele nu suntem uniți! Acest vrăjmaș al dezbinării are putere asupra noastră deoarece petrecem în mândria aceasta „elevată”.

Să fim uniți, să ne înțelegem cu iubire, să ne ținem cât mai aproape, atât în prezent, cât și în viitor. Vin vremuri foarte grele, în care ne vor înregimenta ca pe niște dobitoace. Cuvintele mele știu că sunt privite cu foarte multă îndoială, dar așa va fi! Nu spun că sfârșitul lumii e acum, ci doar începutul durerilor, asupra cărora eu vă fac atenți. Pentru că nu vor fi păstori și preoți care să vă dea o explicație, să vă explice greutatea vremurilor în care trăim.

Să ne ținem într-o unitate și dragoste deplină pentru unitatea și apărarea Bisericii Ortodoxe. Suntem o mână de oameni loviți din toate părțile, fără nicio milă. Să știți că pe diavol nu-l sperie nimic mai mult decât dragostea dintre voi! De pildă un demonizat. Un demonizat este stăpânit de 3, 4, 5 demoni și îi aud uneori cum urlă și spun ca doar dragostea îi alungă. Aceasta este situația în care ne aflăm și noi, acest om al zilelor noastre este stăpânit de diavol, pentru că lipsește dragostea dintre noi.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 64, Convorbiri cu Părintele Justin Pârvu)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – UN SFÂNT POGORÂT DIN LEGENDĂ


Mă numesc Huian Ciprian și sunt din Iași. Cuvintele mele sunt fade și convenționale. În anul 2003, când viața mea a devenit una cu viața soției mele, Delia, eram amândoi departe de ceea ce ar trebui să fie un ortodox. Încet-încet, ochii noștri, abia mijiți spre Răsăritul cel de Sus, începeau să se deschidă, mai ales atunci când am descoperit că venirea unui prunc în viața noastră întârzia.

Am început să așezăm rânduiala de post și rugăciune în inimile noastre, ne-am desfătat de bucuria aflării lui Dumnezeu cel Viu! Lunile treceau însă, iar pruncul mult dorit se lăsa așteptat. În acei ani în care duceam lupta cu scoatere a uriașei mizerii din sufletele noastre, aflasem că într-o mănăstire din Munții Neamțului se află un Bătrân cu viață sfântă, ce face minuni nemaiauzite, după ce a petrecut ani mulți în temnițele comuniste.

Tot în acea perioadă, Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu bucuria cunoașterii unor prieteni aleși, ce erau ucenici ai acestui sfânt pogorât din legendă – Părintele Justin Pârvu. Astfel că în săptămâna Patimilor din anul 2006, ne-am strâns lacrimile într-un pomelnic scris tremurat, am pregătit un mic dar pentru mănăstire și ne-am întâlnit cu prietenii noștri, ce erau gata să plece spre cetatea duhovnicească a luminosului voievod.

La scurt timp după ce ne-a fost îngăduită apropierea dintre soți, am aflat vestea cea mare: urma să devenim părinți! Pe 25 ianuarie 2007 se năștea fetița noastră, Ioana, despre care aveam să spunem tuturor, fără nicio ezitare: e minunea Sfântului Justin Pârvu! Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!

(preluat din Revista Atitudini Nr. 61)



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DESPRE PUTEREA PĂCATULUI ASUPRA COPIILOR NOȘTRI


Omul nu a fost făcut ca să fie scris în calculatoare și să fie un număr. Nu! Dumnezeu a luat pământ și a suflat asupra lui și i-a dat duh de viață. Noi cu ce raționăm? Cu ce gândim?

Cu mintea.

Cu capul, cu mintea, acolo este centrul, acolo este mintea lui Dumnezeu, de acolo vorbim, de acolo luăm un sfat, de acolo simțim, acolo lucrăm, de acolo creăm. Toată făptura aceasta este o mare creație a lui Dumnezeu. Maimuța face același gest, îi dai un măr printre sârme, îl ia, se uită la el și îl mănâncă. Îi dai o portocală, tot la fel. Omul este diferit. Vedeți voi, avioanele acestea care zboară pe deasupra? Cine credeți că a inventat avionul ăsta?

Dumnezeu.

Dumnezeu, cu mintea omului. Și cine a fost primul inventator de avioane la noi în țară? Traian Vuia și cel mai important a fost că a inventat trenul de aterizare. Până atunci avionul venea și se spărgea, dar așa, el a pus două rotițe la urmă acolo și cum aterizează cu primele roți, dă drumul la al doilea rând de roți de la urmă și aterizează ca mașina. Vezi, înțelepciunea lui Dumnezeu cu mintea pe care i-a dat-o omului? De aceea, omul este superior tuturor creaturilor. De aceea, la urmă l-a făcut pe om după ce i-a pus la dispoziție tot ce îi trebuie lui la îndemână, ca să aibă, în sfârșit până la, pisoiul, cățelușul acesta pe care îl vedeți voi, cățeii ăștia care trăiesc pe lângă om și la care acum vin să le pună cip ca să poată ști ce face stăpânul în casă. După aceea vine și îl pune omului.

Eu am plecat în ’76-’77 la Sfântul Munte, să văd și eu Athosul și ca orice om care se duce undeva în lumea asta, mi-am făcut și eu o haină nouă, tivită normal, cu tot. Am umblat o lună, două luni de zile cu haina aceea. Vin eu acasă și pun haina în cui. Într-o dimineață, când iau haina să mă îmbrac pentru biserică, nu știu cum mi-a venit tivul așa jos și văd că e desfăcut tivul meu de la haină. Măi, cum vine asta? Haină nouă, cusută cu toată puterea croitorului și aia e desfăcută. Ce-a fost cu ea acolo? Binefăcătorul meu, care știa că plec la Athos, fiind în legătură cu Securitatea, mi-a pus un „sâmbure[1]” acolo. Atunci erau lucruri primitive în materia asta, dar acum nu mai e așa. Și am umblat deci cu instrumentul ăsta tot timpul. Aceștia au aflat, sigur că da, ce am discutat, ce am glumit, ce am mai spus cu unul, cu altul. Așa că vin eu de la Sfântul Munte și Securitatea, ca de obicei, voia informații: „Ce ai văzut? Ce ai auzit?”, ca să te prindă printre rânduri cu ce spui tu. Ăștia sunt hoți, măi! Când ți-o spune că s-a scufundat barca, trebuie să știi că zboară avionul, cam așa este. Când ți-a spus că zboară avionul, să înțelegi că a intrat pe geam în casă. Unde dai și unde crapă! De aceea, mai diabolic sunt puși acum cu cipul. Continue Reading »