Posts Tagged 'parintele iustin parvu'


ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ”


parastasDESPRE IUBIREA VRĂJMAȘILOR

Nu trebuie să iubim doar pe cei care ne fac bine, ci pe toți, îndeosebi pe toată lumea și pe vrăjmașii noștri care ne fac rău în diferite feluri. Este greu să iubești pe vrăjmași. Omenește vorbind, este greu să-i ierți, dar ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Și Dumnezeu dă har celor smeriți și dacă ne smerim, Dumnezeu ne dă harul, puterea Sa dumnezeiască ca să putem iubi pe vrăjmașii noștri. Sf. Ap. Pavel spune că iubirea vrăjmașului este asemenea focului pus pe capul cuiva. Care foc? Dragostea, pentru că văzând că tu îl iubești pe el, care te urăște, atunci se aprinde în el flacăra dragostei creștine. Am întrebat pe cineva: „Ce mai face familia respectivă?”, știind că sunt în vrăjmășie cu rudele. „Tot în vrăjmășie sunt, în ură mare”. Mi-a spus: „Am încercat să-l îndemn să ierte și nu vrea”. Și după un an, doi, trei, întreb din nou: „Cum este?”. „S-au împăcat”. „Cum?”. „Ca la Pateric”. De ziua de pomenire a moșilor, a strămoșilor este obiceiul ca să se ducă câte un blid de mâncare. Și a dus și la acel vrăjmaș, rudă fiind. Și atunci s-au împăcat. Și amintesc lucrul acesta pentru că în familia pe care am întrebat-o, sigur soțul a zis: „Ce fel de pomană este aceasta când duci la rude și rudele îți dau înapoi?”. Și soția a spus: „Taci! Așa e rânduiala”. Iată rostul acestei frumoase rânduieli de pomenire a morților și mai ales de dăruire a unui blid de mâncare. Deci, în felul acesta se restabilește comuniunea sufletească, dragostea între oameni și iertarea. Și așa se spune și în Pateric. Toate sunt cu putință celui care crede, nădăjduiește în Dumnezeu și iubește.

la parintele justinDespre iubirea vrăjmașilor sunt pagini frumoase în literatura Sfinților Părinți: Scrisoarea către Diognet, în scrierile lui Tertulian în care se vorbește despre dragostea între creștini și mai ales despre dragostea creștinilor față de cei care îi persecutau. Și păgânii spuneau cu admirație: iată cât de mult se iubesc creștinii între ei și iubesc și pe vrăjmașii lor. Această dragoste între creștini, această dragoste a creștinilor față de păgâni a făcut ca foarte mulți păgâni să îmbrățișeze credința creștină. Creștinii au trecut prin multe încercări de-a lungul veacurilor. Așa s-a răspândit credința creștină în duhul vrăjmășiei, al urii celor care erau străini de învățătura creștină. Însă ea s-a răspândit cu puterea lui Dumnezeu și prin dragostea creștinilor față de vrăjmași. De aceea, Sf. Ap. Pavel spune să ne rugăm pentru conducători. Conducătorii de atunci erau păgâni. Și totuși face acest îndemn. Dumnezeu își are tainele Sale și cel rău este întors de Dumnezeu la bine când știe El sau îl lasă să facă rău pentru a ne pedepsi pe noi, pentru păcatele noastre sau îl lasă să facă rău pentru încercarea credinței noastre.

Prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu și Mântuitorul spune: „În lume necazuri veți avea. Îndrăzniți! Eu am biruit lumea”. Așa s-a întâmplat de-a lungul veacurilor. Credința creștină a biruit pentru că Mântuitorul a spus: „Porțile iadului nu vor birui Biserica mea”. A fost perioada primelor veacuri creștine, și iată a venit pacea din timpul împăratului Constantin. După aceea nu au mai fost persecuții, însă vrăjmașul nu a dormit, ci a căutat să atragă pe oameni altfel: prin bunuri materiale folosite, nu creștinește și prin multe alte lucruri nepotrivite cu credința creștină. Și iarăși au venit momente de încercare, de ură asupra creștinilor.

 

parintele iustin de la petru vodaPĂRINTELE JUSTIN – MĂRTURISITORUL LUI HRISTOS

Ultimul moment a fost cel din timpul regimului comunist care a făcut atâta rău. Dar cum spune marele teolog Paul Evdokimov, a umplut raiul de mucenici și mărturisitori.

Unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă este și Părintele Justin, îngropat aici, pe care dumneavoastră îl cinstiți ca pe un adevărat mărturisitor al credinței creștine, așa cum a mărturisit-o el prin cuvânt și prin pilda vieții sale. După ce a ieșit din închisoare, l-am întâlnit la Secu. Niciun cuvânt de critică, de ură față de cei care l-au chinuit în închisoare. A mers la Bistrița și acolo am stat împreună câteva luni: niciun cuvânt împotriva vrăjmașilor credinței. Și desigur s-a retras aici și a făcut ceea ce vedem și a spus ceea ce ați auzit și v-a dat pilde de trăire creștină, de trăire călugărească. Faptele noastre vorbesc și noi simțim dincolo de vorbele sale – pentru că de multe ori omul vorbește, dar vorbește ca un chimval răsunător – că Părintele Justin a vorbit părintește și a îndemnat la lucruri frumoase pentru neam și credința neamului. De aceea dumneavoastră veniți în număr așa de mare la mormântul său. Pentru toți care l-am cunoscut, el este mort cu trupul, însă cu sufletul este viu și avem deplina încredințare că sufletul său se află în rândul mărturisitorilor lui Hristos. Biserica noastră, cum știm, pomenește pe toți cei care s-au jertfit pe câmpul de luptă, lagăre și închisori pentru apărarea credinței strămoșești, întregirea neamului și demnitatea noastră de român și de creștin. Continue Reading »



Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele Post


Cuvânt al Părintelui Justin la intrarea în Sfântul și Marele PostSuntem la începutul Triodului. Când era eu copil mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, cu învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, apoi urma şi spovedania, încât ni se dădea în primele două săptămâni ale Postului şi canon, ce aveam de făcut pentru ispăşirea greşelilor şi a păcatelor noastre. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot Postul, pentru cele patru sute, poate şase sute de pozne pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ni se preda, la lecţiile despre Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos!…

…Postul este şi cel trupesc şi cel sufletesc. Mai important este postul sufletesc, pentru că acesta se adresează direct vieţii noastre esenţiale. Este cel din care creştinul îşi absoarbe viaţa lui ortodoxă în special. Postul trupesc este pe planul doi, pentru că în privinţa materiei ne putem înfrâna mai uşor, dar cel sufletesc este cel mai greu, pentru că aici avem de-a face cu omul dinăuntru, cu cel dinafară şi cu vrăjmaşul, diavolul.

În general, Dumnezeu, Stăpânul nostru, stăpâneşte patimile noastre prin post, păcatele noastre; răscoleşte sufletele noastre aşa cum răscoleşte şi marea. Este Dumnezeul nostru, Ziditorul nostru, Părintele nostru. Este foarte grabnic şi foarte dulce. Aşadar, având un astfel de Stăpân, un astfel de Dumnezeu atât de puternic, care ne vede, ne hrăneşte şi ne iubeşte, de ce să ne temem? Şi cine nu luptă, nu osteneşte pentru un astfel de Dumnezeu?

despre postul copiilorDeci postul este forţa pe care creştinismul se bazează, în a călători prin osteneli spre munţii înalţi ai suferinţei, ai Golgotei. Căci scopul în viaţă este Învierea. Postul, rugăciunea sunt numai mijloacele prin care noi ne ridicăm. Aşa este partea aceasta materială, care ne poate stăpâni şi ne duce la umilinţă, la smerenie, la tăcere, la o odihnă sufletească ce este şi scopul vieţii.

Omul trebuie să potrivească în aşa manieră postul, rugăciunea, nevoinţa ca să fie în raport cu stările sufleteşti şi cu bogăţia spirituală pe care o are el.

Când am intrat în celula Aiudului, înspre răsărit undeva era o nuieluşă cam cât degetul. Când am ieşit de acolo ocupase tot geamul şi îşi arunca umbra pe pereţi. Acolo trebuia să trăieşti permanent asceza, postul, rugăciunea, comuniunea şi dragostea cu celălalt alături. Toată prezenţa noastră acolo nu era altceva decât păcatele noastre şi ale neamului nostru. Noi eram puşi acolo ca să ducem povara unei naţiuni. Tot ce se întâmpla acolo îl luam ca pe un dar de la Dumnezeu: moarte sau viaţă. Pregătirea aceasta spirituală m-a ajutat să înţeleg spre ce trebuie să mă orientez în viaţă ca să pot fi cu adevărat o lumină în întunericul care stăpâneşte veacul acesta.

Ce-l conservă mai mult pe om nu este deloc hrana și îmbuibarea și felurile de artă culinară. Nu! Asta este cea mai mare povară și uzură a organismului. Organismul se întreține, își formează rezistența lui numai prin cumpătare și o alimentație foarte potrivită care se cere vieții. Este cea mai mare greșeală, de pildă, care se face în lumea noastră, abuzul de alimentație. Au ieșit deținuții politici din închisoare și și-au păstrat un regim aproape exact ca-n celule. Și-o duc și până acum cu starea aceasta de lucruri. Care au ieșit din pușcărie și s-au dedat, s-a depășit limita aceasta a postului, s-au curățat îndată. Dovadă este că postul, cumpătarea și rugăciunea sunt ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu despre Părintele Adrian Făgețeanul: Un corifeu al suferinței


parinteleEu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaș luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români.

El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist sădespre pr adrain fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine.

Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături, ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe seama acestei cuminţenii a românilor.

Părintele Adrian a fost aşa de puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.

(Extras din Interviul Părintelui Justin Pârvu din Revista Atitudini Nr. 19)