Posts Tagged 'Părintele Gheorghe Calciu'


Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc!


IN MEMORIAM Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

 

Exilat în America. „Socot că Dumnezeu a rânduit așa!”

Eu nu am cerut să plec din țară. În perioada imediat următoare după ce am ieșit din închisoare în ’84, eram păzit cu toată familia. Timp de 24 de ore, cred că se perindau pentru paza noastră, aproape 60 de ofițeri de securitate, civili, jandarmi cu arme, polițiști cu câini și așa mai departe. Într-o bună zi, era pe la începutul lui august 1985, a pătruns în casa noastră un funcționar de la Ambasada americană, însoțit de șoferul lui și care ne-a spus să mergem cu ei la Ambasadă să depunem jurământul pentru că plecăm în America. Am fost foarte surprins și tulburat. Nu cerusem să plec, în cele din urmă am plecat cu ei. Am spus: „Domnule, nu ne vor lăsa polițiștii să plecăm”. Jos la parter era plin de polițiști. „Noi am aranjat cu autoritățile”. Și într-adevăr nu ne-a oprit nimeni. Am plecat, am depus jurământul la Ambasadă, după aceea ne-au dus ei până la biroul de pașapoarte și am primit pașaportul constatând că el fusese eliberat cu un an înainte, în momentul în care am fost eliberat. Deci, cu un an înainte, pașaportul fusese eliberat pentru noi, dar Ceaușescu mă ținea încă drept un ostatic de târguială, de câștig al clauzei. Și la câteva zile, a trebuit să plecăm. Eu am spus: „Vreau să mai stau câteva zile să-mi pregătesc bagajele”. Îmi era frică să plec în necunoscut. Dar mi s-a spus: „Dacă mai întârziați, Ceaușescu își poate schimba gândul”. Și atunci m-am lăsat dus așa. Socot că Dumnezeu a rânduit așa. E un destin pe care l-am urmat. Adeseori în viața mea am făcut trei tentații să scap dintr-o situație. Dacă a treia tentație dădea greș, renunțam. De data aceasta am făcut prima tentație și am plecat.

 

Cum au fost scrise Cele 7 Cuvinte către tineri

Cele șapte predici: Șapte cuvinte către tineri cum le-am intitulat eu, au fost de inspirație divină. Mărturisesc că indiferent de cât foc am avut ulterior, niciodată nu am ajuns la nivelul de exprimare teologică la care am ajuns atunci și pot să vă spun acum, că cu două zile înainte de predică – predica o țineam în fiecare miercuri din săptămânile Postului Mare, deci șapte săptămâni, șapte predici – adică luni nu știam ce trebuie să spun. Marți seara, Dumnezeu îmi trimitea duhul inspirației și miercuri, mă prezentam cu predica. Am ținut predicile la Biserica Radu Vodă, la capela Seminarului Teologic și am avut audiență nu numai studenții de la Teologie, ci și intelectuali și alți studenții – interesant care erau cei mai mulți și cei mai devotați, erau cei de la Politehnică. Ei stăteau cu mine, pentru că predicam noaptea și pe la orele 11 sau chiar 12 se terminau predica și discuțiile. Iar ei mă însoțeau până acasă, pentru că de fiecare dată aproape, eram agresat de diverși tipi beți care voiau să mă agreseze când eram singur, amenințându-mă, numai pentru că eram preot – chipurile nu știau că sunt preotul Calciu, dar mă amenințau pentru că sunt preot și sunt escroc, înșelător de oameni ș.a.m.d. Acești studenți de la Politehnică au fost cei curajoși care m-au însoțit de fiecare dată acasă.

Colegii mei de la Seminar, forțați de ierarhi, la rândul lor forțați de Departamentul Cultelor, au încercat să mă determine să renunț. Argumentele lor nu erau de amenințare, ci de implorare, ca să spun așa: „Gândiți-vă, părinte, ăștia or să ne închidă Seminarul. Știți că ăștia nu au niciun fel de cruțare. Rămânem fără Seminarul Teologic din București. Ce ne facem? Nu o să mai avem preoți tineri”. Eu știam că lucrurile acestea nu se vor întâmpla. Convingerea mea este că ei credeau când afirmau lucrul acesta. Eu însă știam că nu se va întâmpla. Era și un calcul inteligent pe care îl făceam, că ei nu vor avea niciodată curajul să suspende un Seminar. Puteau să alunge profesorii, dar Seminarul nu îl suspendau. Pe de altă parte, cred că era și o încredere în puterea lui Dumnezeu. Continue Reading »



Mărturisitorul de care vă temeţi, de Sergiu Ciocârlan, o carte închinată Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa


Un roman care demască actualitatea bântuită de înrobiri de tot felul

Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa - Marturisitorul de care va temeti (de Sergiu Ciocarlan)_editura Justin Parvu

Cartea are aprox. 500 pagini și costă 12 lei. Poate fi comandată pe pagina de Comenzi.

Din Prefața autorului:

A rânduit Domnul să scriu încă o carte! O carte despre Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, model de bărbăţie duhovnicească şi de rezistenţă a Bisericii în vreme de prigoană. Mă minunez de purtarea Sa de grijă, fiindcă eu însumi aveam mare nevoie de ea. Dl Costion Nicolescu îmi mărturisea, referitor la o carte publicată în aprilie, anul acesta, Literatura în lumina Ortodoxiei, că este un copil tare reuşit. Păstrând analogia, consider că Mărturisitorul de care vă temeţi este o minune de copil ce se naşte într-un moment foarte important al vieţii mele. Pentru mine este o bucurie, mai mare, cel puţin acum, decât bucuria care m-a însoţit la apariţia celorlalte cărţi. În ultima vreme am publicat, este adevărat, câteva cărţi a căror lectură a stârnit diferite reacţii: pasiune, interes, adeziune, invidie, teamă, vituperări. O remarcă mi s-a părut plină de miez: „Dacă s-ar fi spus numai de bine de cărţile tale, ar fi fost o problemă.” Ei bine, iată că apare încă o carte care a întâmpinat multe oprelişti, întârzieri, împotriviri şi care, fără îndoială, se va confrunta cu o acută rezistenţă în timp. Sunt conştient de consecinţele scrisului pentru că ştiu că ce I-am cerut lui Hristos nu este o delectare, un gratuit joc al cuvântului, ci un har care se primeşte cu un preţ necunoscut cititorului. Mulţumesc Domnului şi Sfântului Ierarh Dosoftei, acest minunat luminător, care mi-au purtat de grijă cât timp am traversat pustia cuvintelor amăgitoare ale acestei lumi, sfătuindu-mă a mă însoţi doar cu cele alese şi neprihănite cuvinte. Îi mulţumesc Părintelui Gheorghe Calciu pentru că m-a însoţit mereu, învăţându-mă să nu dezertez, să nu fiu laş, ci să-l apăr pe el şi pe toţi cei care au suferit şi încă mai suferă întro societate tot mai slugarnică, tot mai debitoare înregimentărilor de tot felul, care nu suportă valoarea şi succesul, sfinţenia şi eroismul, preferând mediocritatea şi tot ce-i îndoielnic, compromisul şi istoria fără nume. […]

Mulţumesc maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, care nu au lăsat această carte să zacă într-un sertar, ci, cu multă încredere şi curaj, au acceptat s-o publice, dovedind că acolo este o insulă de libertate şi că educaţia primită de la Părintele Justin Pârvu nu suportă îngrădiri. Continue Reading »



Părintele Gheorghe Calciu: „O parte a Bisericii ortodoxe din ţările comuniste a adormit somnul de veci al martirajului, cealaltă parte a adormit somnul conştiinţei”


p calciu_convertireUriaşul adormit

În 1826, apărea cartea lui Jonathan Swift, intitulată Călătoriile lui Gulliver. Cartea publicată anonim a cunoscut un succes imediat. Cititorii şi criticii au gustat satira, copiii au luat-o ca pe o poveste, interpretatorii au văzut în ea diferite simboluri.

Cea mai comună interpretare era tema uriaşului adormit. Fără îndoială lucrarea lui este cu mult mai subtilă, plină de simboluri şi de aluzii la viaţa politică şi socială a contemporaneităţii lui, dar aplicabilă tuturor epocilor şi numeroaselor situaţii până astăzi. Mă interesează partea călătoriilor lui Gulliver care se referă la ajungerea lui în ţara piticilor. Nu pentru a face o analiza a cărţii, mai subtilă sau mai grosolană faţă de alţi comentatori, ci pentru similitudinea cu starea socială şi politica actuală din România şi din alte părţi ale lumii.

Gulliver naufragiază pe o insulă şi, epuizat de efortul făcut pentru a atinge înotând ţărmul, adoarme greu. Se trezeşte legat cu mii de fire foarte subţiri dar rezistente şi nu mai putea face nicio mişcare. Insula era locuită de pitici, aceştia îl legaseră aşa de straşnic. E târât până aproape de palatul regelui piticilor şi ajunge să cunoască toate intrigile şi acţiunile din ţară, ajungând un favorit al regelui şi chiar al poporului. Organizarea ţării era absolut ca a oricărui stat european, cu cele bune şi cele rele şi el s-a implicat în toate, chiar şi în războiul cu insula de pitici vecină, pe baza unui conflict vechi şi nerezolvat. Conflictul era următorul: piticii lui Gulliver ciocneau oul la capătul gros, iar ceilalţi la capătul subţire. Prin forţa lui Gulliver şi prin participarea lui directă la război, adversarul a fost înfrânt, ciocnirea oului la capătul gros a triumfat şi Gulliver a plecat de acolo lăsând în urma lui o lume a piticilor pacificată pe baza acceptării spargerii oului numai la capătul gros.

Cred că toate războaiele au în ele ceva din războiul spargerii ouălor la un capăt sau la celălalt. Rusia Sovietică ne-a luat Basarabia şi o parte din Bucovina, fiind chemată în ajutor de o parte a populaţiei zonei care spărgea ouăle la capătul gros, ca şi Rusia. Odată ocupate cele două provincii, guvernul sovietic a pus la dispoziţia populaţiei «eliberate» trenuri speciale gratuite pentru călătorii lungi şi pe termen nedefinit până in Siberia, unde cele două tabere care ciocneau ouăle la capete diferite s-au înfrăţit în elanul construirii comunismului, viitorul luminos al omenirii. De altfel, Rusia a făcut acelaşi lucru şi cu alte naţiuni, cuprinsă de misticul sentiment al instaurării unei păci eterne – Pax Sovietica. Continue Reading »