Posts Tagged 'Parintele Dumitru Staniloae'


Un model – Părintele Dumitru Stăniloae, de Horea Paştina


parintele staniloaeÎncerc să desenez, prin câteva cuvinte strânse, frânturi ca nişte cioburi, ceva ce nu pot să cuprind, nici epuiza: un model.

Teolog, preot, profesor, duhovnic, prieten apropiat, om simplu, iubitor şi primitor. În casa dumnealui veneau persoane apropiate sau străini, atât de diferiţi unul de celălalt, oameni în vârstă şi tineri, femei şi copii, săraci sau bogaţi, mireni sau preoţi, călugări şi ierarhi, bolnavi… Totdeauna împreună cu măicuţa, cum i se spunea soţiei dumnealui, era cu fiecare în parte atent şi comunicativ, răbdător şi mângâietor. Bucuria care îi lumina mereu privirea îţi mergea la suflet. Lucra zilnic şi vorbea despre ce lucra. Vorbea despre Iisus Hristos Cel întrupat şi jertfit, viu şi înviat pentru noi, biruitor al morţii, Hristos al bucuriei şi al elanului vieţii, ţintă a tuturor persoanelor umane, singura noastră salvare – sunt cuvintele şi nesfârşita preocupare a vieţii dumnealui.

Pildă de delicateţe. Sensibil. Blând. Te simţeai bine lângă Părintele, în siguranţă, liniştit şi destins, ocrotit şi apărat. Te simţeai întărit. Nu îţi venea să mai pleci. Doreai să fii asemenea dumnealui, să-i fii asemănător.

Om şi dar al lui Dumnezeu, iubitor de frumos, Părintele Dumitru Stăniloae.

Cât de bine era împreună!

Cât de dor îmi este!

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 10, preluat din Cotidianul Alfa şi Omega, vineri 17 oct., 1997).



Testament duhovnicesc al Părintelui Dumitru Stăniloae pentru revigorarea vieţii creştine


 Dumitru StaniloaeTestament duhovnicesc al Părintelui Stăniloae pentru revigorarea vieţii creştine[1]

Ne aflăm la sfârşitul epocii de stăpânire ateistă care a căutat în toate felurile să golească sufletul poporului nostru de spiritualitatea creştină, reducându-i viaţa la preocupări strict materiale – nesatisfăcându-i nici aceste necesităţi – şi la anularea identităţii lui.

Bisericii noastre i se cere acum să înceapă o activitate care să vindece gravele urmări lăsate în generaţiile mai noi de această îngustă şi fanatică stăpânire antireligioasă şi antinaţională. Toţi slujitorii s-ar cuveni să propovăduiască cuvântul despre Hristos cu o râvnă neîncetată şi o caldă putere convingătoare: Nu numai duminica şi în sărbătoare la Sfânta Liturghie, ci la fiecare slujbă ar trebui să vorbească explicând înţelesul lor, rugăciunile rostite, conţinutul Sfintei Evanghelii.

Sfânta Liturghie ar deveni astfel un mai puternic prilej de încălzire a credinţei şi comuniunii între credincioşi prin obişnuirea lor cu cântarea comună cum fac grupurile neoprotestante.

Preotul ar fi bine să nu mai fie în nicio clipă un rugător distant, separat, ci să caute să atragă şi să însufleţească pe toţi credincioşii la rugăciune prin rugăciunea lui. Să nu se vadă la el nicio preocupare de răsplată pentru contribuţia lui. Nu va fi lăsat de popor să sufere de lipsuri nici el, nici familia lui. Continue Reading »



Ioan Vlăducă: PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST


PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST
de Ioan Vlăducă

Pr. Dumitru StaniloaeÎn Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, studenții sunt învățați în mod greșit că Părintele Dumitru Stăniloae a fost ecumenist. Se folosește autoritatea dogmatică a Părintelui Stăniloae pentru a se justifica ecumenismul.
Este adevărat că Părintele Stăniloae a fost trimis de sinod la câteva întâlniri ecumeniste, dar intenția Părintelui a fost de a expune corect Învățătura Ortodoxă, pentru a-i ajuta pe heterodocși să vină la Ortodoxie. Participând la acele întâlniri, a constatat principiile false ale ecumenismului.
Erezia ecumenistă se bazează pe următoarele principii false:
– există mai multe Biserici adevărate (cu har) care trebuie să se unească; (varianta papistașilor: Bisericile trebuie să se unească cu Biserica Romano-Catolică);
– comuniunea euharistică între Biserici (intercomuniunea) este mai importantă decât diferențele dogmatice;
– concilierea ecumenistă se poate face pe cale diplomatică.
Părintele Stăniloae a scris împotriva acestor principii greșite.
Împotriva primului principiu ecumenist.
„Harul mântuirii nu se poate primi decât în Biserica Ortodoxă, pentru că este lucrarea lui Hristos rămas, ieri și astăzi, Același cu ea“ .
Împotriva celui de al doilea principiu ecumenist.
„În realitate, nu din Euharistie rezultă dreapta credință, ci din dreapta credință rezultă Euharistia adevărată, sau întâlnirea cu adevăratul Hristos. Deci și comuniunea în adevărata Euharistie se bazează pe unitatea în dreapta credință. […] De aceea Liturghia nu începe cu Euharistia, ca să continue (și la ce-ar mai continua?) cu mărturisirea comună a dreptei credințe, ci înainte de a se produce în Liturghie prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului și împărtășirea de ele, comunitatea se luminează în dreapta credință (prin mărturisirea Crezului Ortodox, n. n.) și se întărește în unitatea ei, sub îndrumarea preotului, iar acesta își mărturisește aceeași credință prin rugăciunile sale“ .
PR_STANILOAE_4„Ca și la Botez, ca și la Euharistie, penitentul (cel care se spovedește, n. n.) este întrebat și el de credința sa, căci nu poate fi primit nici la Euharistie, nici la Pocăința necesară în prealabil, cineva din afară de Biserică. În lumina acestui fapt se înțelege de ce Biserica Ortodoxă nu poate accepta intercomuniunea“ .
„O intenție a Vaticanului de a deplasa accentul pe practica comuniunii și deci de a crea între ortodocși o dispoziție de indiferentism dogmatic, se manifestă prin propuneri de realizare a unei comuniuni în Taine, cu aceeași ocolire a elucidării prealabile a deosebirilor doctrinare“ .
Împotriva celui de al treilea principiu ecumenist.
„Din cauza marii dorințe pentru unire, se creează adeseori un entuziasm conciliant care crede că prin căldura sa sentimentalistă poate «să lichefieze realitatea» și apoi să o remodeleze fără greutate. De asemenea, se creează și o mentalitate diplomatică conciliantă care crede că poate împăca, prin concesii reciproce, poziții dogmatice sau stări de fapt mai generale care țin bisericile despărțite. […] Însă aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanță vitală articolelor de credință în cauză“ .
În concluzie, Părintele Stăniloae nu a fost ecumenist!

(Articol publicat în Revista ATITUDINI, Nr. 10)