Posts Tagged 'parintele arsenie'


Părintele Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Papacioc


Parintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biseri ca noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lParintele Iustin Parvuui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

(Text preluat din Interviu cu Părintele Justin, Revista ATITUDINI Nr 18)



19 iulie: Avva Arsenie Papacioc, Duhovnicul de la malul mării – de Ieromonah Benedict Stancu


Avva Arsenie PapaciocPărintele de la Marea Neagră sau de la malul mării
Părintele Arsenie Papacioc, cred că, face parte din acea categorie de oameni aleși pe care Bunul Dumnezeu ni-i hărăzește nouă pământenilor mai rar, atunci când pronia Sa iubitoare binevoiește să mângâie îndeosebi poporul dreptcredincios. Părintele Sofronie Saharov afirma despre aceste vase alese că: „îşi pun pecetea asupra unei mulţimi de credincioşi; datorită lor se menţine de-a lungul veacurilor realităţii istorice predania cea vie a vieţii Duhului (Tradiția)”. Părintele Zaharia Zaharou sublinia importanța capitală a receptivității noastre față de învățătura transmisă de acești Părinți duhovnicești: „Fără încrederea în Bătrânii noștri și fără credincioșia față de ei, nu vom izbuti să ne unim deplin cu Trupul Lui Hristos, iar strâmba noastră înțelegere trupească nu ne va fi de niciun folos. De cele mai multe ori, nepăsarea față de Duhul Sfânt este cea care ne împiedică să sporim în viața duhovniceacă și să păstrăm Tradiţia” .
Părintele Arsenie îmi povestea despre cât a fost de hotărât în împrejurările în care se găsea în anul 1976 la mânăstirea Cernica, când s-a ivit prilejul să vină la Techirghiol. Maica Semfora Gafton căuta un „duhovnic de epitrahil” (după expresia Părintelui Arsenie, adică un duhovnic prin excelență, iscusit și consacrat, din vocație!; de aici m-am inspirat pentru a intitula o parte din convorbirile duhovnicești ale Părintelui Arsenie Papacioc – Iată duhovnicul ), dar în același timp ar fi fost înclinată să se retragă într-un fel, însă Părintele Arsenie a încurajat-o spunând: „Vom merge acolo și vom întemeia o obște de călugărițe!”
Nazaria Buga , într-un remarcabil exercițiu de admirație, pe bună dreptate l-a caracterizat pe Ava Arsenie ca fiind Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării! Aici, la Techirghiol, după cum mi-a relatat, nu a căutat să se afișeze ostentativ! În acest sens, prezenţa oamenilor nu-l distrăgea pe Părintele Arsenie Papacioc peste măsură ci, din dragoste pentru oameni, era chiar deschis şi călduros; în orice caz, nu-l împovăra prezenţa lor, fapt prin care s-a deosebit de ceilalţi nevoitori (vezi Părintele Cleopa Ilie) care, pentru a petrece în rugăciune, preferau condiţii liniştite şi de însingurare! În închisorile comuniste experiase pe deplin isihasmul , după ce inițial încercase o retragere în munți împreună cu Părintele Cleopa Ilie . În mod surprinzător „Sfântul Siluan vedea esenţa isihiei nu în retragerea în pustie, ci în rămânerea necontenită în Dumnezeu. Într-o zi, ne relatează Părintele Sofronie, l-am întrebat pe Sfântul Siluan dacă grijile economatului şi contactele inevitabile şi numeroase cu oamenii pe care le implică acesta nu sunt vătămătoare pentru liniştirea ascetică (isihia) a monahului. El a replicat: «Ce este această linişte? Liniştea e rugăciunea neîncetată şi rămânerea minţii în Dumnezeu. Sfântul Ioan din Kronstadt era necontenit înconjurat de oameni, dar era mai mult în Dumnezeu decât mulţi pustnici. Dacă sufletul îi iubeşte pe oameni şi are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează»”. Continue Reading »