Posts Tagged 'Parintele Arsenie Papacioc'


Părintele Arsenie Papacioc: Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă!


pr. arsenie papaciocCând vine lupul să te atace, ai libertatea să te aperi. Nu întindem mâna: „N-ai voie să intri”! Te lupţi cu el şi poate să cadă el; eşti în legitimă apărare. Trebuie să aperi adevărul, dar cu strategie, pentru că dacă lupta este lipsită de strategie, te calcă în picioare. Noi suntem nişte inşi fără valoare, dar unitatea noastră poate avea. Noi ar trebui să ne bucurăm că trăim nişte vremuri ca acestea de cruce. Vorbim mereu de cruce, dar crucea înseamnă să iei ce nu-ţi convine. Deci trebuie apărat adevărul. Cuvântul aceasta al Mântuitorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii…” De ce a ales jivina asta ca înţeleaptă? E odios, dar Hristos a spus-o cu rost. Şarpele, oricât l-ai tăiat, nu moare, dar dacă îl loveşti în cap, moare. Şi capul este Hristos. Noi trebuie să-L păzim pe Hristos cu orice chip să nu fie lovit. Că noi numai datorită capului trăim. El e calea, adevărul şi viaţa.

Important e să stai cu tine în orice clipă. Nu e permis să nu ştii ce ai de făcut. Poate sunt situaţii să rabzi, mergând pe linia unei credinţe trăite. Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea şi Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Biserica nici porţile iadului nu o vor birui. Şi chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă! Nu-s cuvintele mele. Şi aşa este. Acestea nu sunt nişte poveşti, dragii mei. Repet, moartea nu poţi să o păcăleşti cu o cafea. Moartea e o mare realitate. Iadul e o mare realitate, confirmat de Mântuitorul: Mergeţi în focul cel de veci! Şi a trecut de la moarte la viaţă. Va să zică viaţa trebuie să fie niţel pipăită şi întrebat cine sunt eu? Dar numai în funcţie de marele Adevăr în contingenţă cu veşnicia, că altfel… eşti un politician prost.

Vă recomand o stare de veselie din inimă. Aş putea spune, cu nădejdea că înţelegeţi, că asta înseamnă rugăciune neîncetată. O dispoziţie continuă. Nu nevoinţa, ca o dorinţă de împlinire, neapărat. Prezenţa, starea de viaţă continuă, nu nevoinţa. Omul nevoitor consideră că se achită: Doamne, am făcut o mie de metanii, sau o sută… Starea de prezenţă e nejignitoare şi-ţi dă identitate.

Rugăciunea nu e o raţiune, rugăciunea e o fiinţă divină în tine. Rugăciunea e partea divină şi nu avem alt ideal decât de a ne dărui Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom pune la încleştare cu puterile întunericului pe viaţă şi pe moarte.

(Fragmente dintr-un interviu realizat pentru Revista Atitudini, Nr. 5)



Avva Arsenie Papacioc – un haiduc duhovnicesc… de Danion Vasile


Părintele Arsenie PapaciocAm cunoscut mari duhovnici ai vremurilor noastre, în România şi în afara ei. Dar puţini dintre ei mi-au dau sentimentul că mă aflu în faţa unui haiduc în sfera credinţei – părintele Iulian Lazăr de la Schitul românesc Prodromu, din Muntele Athos, părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă şi părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.

Haiducii sunt cei care erau gata să îşi dea şi viaţa pentru binele poporului. La fel şi haiducii duhovniceşti. Cine a cunoscut astfel de eroi ai duhului ştie despre ce vorbesc. O femeie în vârstă, căreia îi plac mult pelerinajele, mi-a scris: „Cu câţiva ani în urmă, la praznicul Naşterii Maicii Domnului, eram la sfânta liturghie la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Slujea părintele Arsenie Papacioc. Am văzut faţa luminoasă a părintelui. M-a impresionat faptul că, în timp ce slujea, la un moment dat am văzut că era uşor ridicat de la pământ, pur şi simplu stătea în aer. Ne-a binecuvântat şi tot era lumină şi bucurie în Domnul. Nu pot descrie ce am trăit, pentru că numai sufletul simte sfinţenia şi lumina marilor duhovnici”. Pentru un om necredincios, o astfel de relatare nu are nicio valoare. Dar, cunoscând-o pe femeia care l-a scris, am încredere că ce a trăit a fost o clipă minunată prin care Dumnezeu i-a descoperit măreţia părintelui Arsenie…

Părintele Arsenie Papacioc este un erou al neamului şi un erou al Bisericii. Poate că va veni vremea în care i se vor recunoaşte ambele ipostaze. Aceasta însă depinde şi de felul în care cei care i-au fost apropiaţi vor şti să dea mărturie despre modul în care părintele le-a marcat viaţa.

Ai o soţie, ca o împărăteasă… Ca o împărăteasă…”

În viaţa fiecărui om există unele momente de cumpănă. Într-unul din cele mai grele momente ale vieţii mele am trecut pe la mai mulţi părinţi, dar îmi era greu să îmi deschid sufletul. La părintele Arsenie Papacioc am ajuns aproape întâmplător (de fapt, nimic nu e întâmplător în traseul nostru duhovnicesc). Însoţeam un părinte de la Muntele Athos într-un pelerinaj pe la cei mai cunoscuţi duhovnici români. Rolul meu era doar de ghid – şi mă foloseam de discuţiile care aveau loc.

Când am ajuns la Techirghiol, în timpul discuţiei mă gândeam dacă are rost sau nu să intervin, să îi spun părintelui Arsenie ceva despre frământările mele. Sunt momente în care diavolul îţi întunecă mintea şi nu înţelegi clar rostul de a cere un sfat de folos, părându-ţi-se că ştii de dinainte cam ce răspuns vei primi. Mai ales că părintele era bolnav şi mă gândeam că nu are rost să îl mai încarc şi cu problemele mele. Era atât de slăbit, încât atunci când voia să facă un semn cu mâna în linie dreaptă, mâna desena în aer o linie şerpuită. De aceea, la plecare, când am trecut să iau binecuvântare de la el, am avut un şoc când, mângâindu-mă pe obraz, părintele mi-a spus în câteva secunde dezlegarea problemei mele. Totul era atât de simplu, deşi părea atât de complicat.

Când am ajuns, nu după multă vreme, la părintele Iulian, fostul meu duhovnic de la Muntele Athos, mare a fost mirarea mea când părintele mi-a spus aceleaşi lucruri cu părintele Arsenie – ba, mai mult, de această dată mâna lui Dumnezeu a lucrat şi mai clar. Mă pregăteam să îi pun părintelui Iulian două întrebări, şi, în timp ce mă gândeam cum să le formulez, mi-a răspuns la ele fără să apuc să deschid gura. Continue Reading »



19 iulie: Avva Arsenie Papacioc, Duhovnicul de la malul mării – de Ieromonah Benedict Stancu


Avva Arsenie PapaciocPărintele de la Marea Neagră sau de la malul mării
Părintele Arsenie Papacioc, cred că, face parte din acea categorie de oameni aleși pe care Bunul Dumnezeu ni-i hărăzește nouă pământenilor mai rar, atunci când pronia Sa iubitoare binevoiește să mângâie îndeosebi poporul dreptcredincios. Părintele Sofronie Saharov afirma despre aceste vase alese că: „îşi pun pecetea asupra unei mulţimi de credincioşi; datorită lor se menţine de-a lungul veacurilor realităţii istorice predania cea vie a vieţii Duhului (Tradiția)”. Părintele Zaharia Zaharou sublinia importanța capitală a receptivității noastre față de învățătura transmisă de acești Părinți duhovnicești: „Fără încrederea în Bătrânii noștri și fără credincioșia față de ei, nu vom izbuti să ne unim deplin cu Trupul Lui Hristos, iar strâmba noastră înțelegere trupească nu ne va fi de niciun folos. De cele mai multe ori, nepăsarea față de Duhul Sfânt este cea care ne împiedică să sporim în viața duhovniceacă și să păstrăm Tradiţia” .
Părintele Arsenie îmi povestea despre cât a fost de hotărât în împrejurările în care se găsea în anul 1976 la mânăstirea Cernica, când s-a ivit prilejul să vină la Techirghiol. Maica Semfora Gafton căuta un „duhovnic de epitrahil” (după expresia Părintelui Arsenie, adică un duhovnic prin excelență, iscusit și consacrat, din vocație!; de aici m-am inspirat pentru a intitula o parte din convorbirile duhovnicești ale Părintelui Arsenie Papacioc – Iată duhovnicul ), dar în același timp ar fi fost înclinată să se retragă într-un fel, însă Părintele Arsenie a încurajat-o spunând: „Vom merge acolo și vom întemeia o obște de călugărițe!”
Nazaria Buga , într-un remarcabil exercițiu de admirație, pe bună dreptate l-a caracterizat pe Ava Arsenie ca fiind Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării! Aici, la Techirghiol, după cum mi-a relatat, nu a căutat să se afișeze ostentativ! În acest sens, prezenţa oamenilor nu-l distrăgea pe Părintele Arsenie Papacioc peste măsură ci, din dragoste pentru oameni, era chiar deschis şi călduros; în orice caz, nu-l împovăra prezenţa lor, fapt prin care s-a deosebit de ceilalţi nevoitori (vezi Părintele Cleopa Ilie) care, pentru a petrece în rugăciune, preferau condiţii liniştite şi de însingurare! În închisorile comuniste experiase pe deplin isihasmul , după ce inițial încercase o retragere în munți împreună cu Părintele Cleopa Ilie . În mod surprinzător „Sfântul Siluan vedea esenţa isihiei nu în retragerea în pustie, ci în rămânerea necontenită în Dumnezeu. Într-o zi, ne relatează Părintele Sofronie, l-am întrebat pe Sfântul Siluan dacă grijile economatului şi contactele inevitabile şi numeroase cu oamenii pe care le implică acesta nu sunt vătămătoare pentru liniştirea ascetică (isihia) a monahului. El a replicat: «Ce este această linişte? Liniştea e rugăciunea neîncetată şi rămânerea minţii în Dumnezeu. Sfântul Ioan din Kronstadt era necontenit înconjurat de oameni, dar era mai mult în Dumnezeu decât mulţi pustnici. Dacă sufletul îi iubeşte pe oameni şi are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează»”. Continue Reading »