Posts Tagged 'PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ'


PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ


«Iar ei (magii), ascultându-l pe rege au plecat și, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul… Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama sa și căzând la pământ, I S-au închinat și deschizând vistieriile lor, au adus daruri: aur, tămâie și smirnă» (Mt. 2:9-12).

 

Pe plaiul nemțean care duce spre satul Petru Vodă, pe un drum deloc ușor accesibil, cu gropi și pietre, după ce treci prin satul cu căsuțe mici și pitite, poate nu atât de mici, dar apărându-ți așa din cauza văilor și a munților, se deschide deodată o poiană pe coasta muntelui, neașteptată priveliște de secolul al cincisprezecelea: niște clădiri mai mari și mai mici înconjurând o biserică uimitoare, o biserică nu mare, dar neașteptată, zidită parcă de Ștefan cel Mare după un război câștigat împotriva păgânilor. O zidire înconjurată de clădiri ca o apărare a Bisericii strălucitoare de culorile picturilor exterioare. Te apropii cu tăcută smerenie și te uiți cu sfială dacă cumva, pe frontispiciul ei stă scris, în numele voievodului celui sfânt: „Aici voit-a Domnul să înfrâng pe păgânul jefuitor”.

 

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂZidurile pictate în motive din vremea Voievodului se răsfață în lumina de la apus, lumină de aur, ca cel adus de magi Pruncului Iisus. Vezi judecata din urmă, vezi slava sfinților mucenici, harta României Mari, neciuntită de vrăjmașii dinăuntru și din afară, păzită de sfinți și de ostași de ieri și de azi. Este un moment de ieșirea din prezent și intrarea în trecut.

Din Biserică se aud cântări și litanii neîncetate, oameni în majoritatea lor, simpli, câțiva monahi tineri și foarte tineri robotind prin curte, pelerini care așteaptă să fie găzduiți. Încă nu a venit vremea slujbelor de seară. În fața unei uși și a unei chilii modeste, zeci de persoane, bărbați, copii, femei, unii cu desagii alături, așteaptă. Așteaptă acolo în pace, unii șoptind rugăciuni, alții citind acatiste sau canoane.

 

În odăița aceea modestă, Părintele Justin Pârvu spovedește oamenii.

Șaptesprezece ore în șir, cu foarte mici pauze, părintele primește cu suflet cald acești pelerini-penitenți care vin la el din toate colțurile țării să-și verse lacrimile durerii și ale pocăinței, să-și ușureze sufletul de păcatele mai grele sau mai ușoare. Odăița aceea mică și sărăcăcios-monahală cuprinde în ea și raiul pe care Părintele Justin îl ține acolo viu prin rugăciunile sale neîncetate, dar și iadul păcatelor mărturisite, grozave sau mărunte. Continue Reading »