Posts Tagged 'papistas'


Ioan Vlăducă: PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST


PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST
de Ioan Vlăducă

Pr. Dumitru StaniloaeÎn Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, studenții sunt învățați în mod greșit că Părintele Dumitru Stăniloae a fost ecumenist. Se folosește autoritatea dogmatică a Părintelui Stăniloae pentru a se justifica ecumenismul.
Este adevărat că Părintele Stăniloae a fost trimis de sinod la câteva întâlniri ecumeniste, dar intenția Părintelui a fost de a expune corect Învățătura Ortodoxă, pentru a-i ajuta pe heterodocși să vină la Ortodoxie. Participând la acele întâlniri, a constatat principiile false ale ecumenismului.
Erezia ecumenistă se bazează pe următoarele principii false:
– există mai multe Biserici adevărate (cu har) care trebuie să se unească; (varianta papistașilor: Bisericile trebuie să se unească cu Biserica Romano-Catolică);
– comuniunea euharistică între Biserici (intercomuniunea) este mai importantă decât diferențele dogmatice;
– concilierea ecumenistă se poate face pe cale diplomatică.
Părintele Stăniloae a scris împotriva acestor principii greșite.
Împotriva primului principiu ecumenist.
„Harul mântuirii nu se poate primi decât în Biserica Ortodoxă, pentru că este lucrarea lui Hristos rămas, ieri și astăzi, Același cu ea“ .
Împotriva celui de al doilea principiu ecumenist.
„În realitate, nu din Euharistie rezultă dreapta credință, ci din dreapta credință rezultă Euharistia adevărată, sau întâlnirea cu adevăratul Hristos. Deci și comuniunea în adevărata Euharistie se bazează pe unitatea în dreapta credință. […] De aceea Liturghia nu începe cu Euharistia, ca să continue (și la ce-ar mai continua?) cu mărturisirea comună a dreptei credințe, ci înainte de a se produce în Liturghie prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului și împărtășirea de ele, comunitatea se luminează în dreapta credință (prin mărturisirea Crezului Ortodox, n. n.) și se întărește în unitatea ei, sub îndrumarea preotului, iar acesta își mărturisește aceeași credință prin rugăciunile sale“ .
PR_STANILOAE_4„Ca și la Botez, ca și la Euharistie, penitentul (cel care se spovedește, n. n.) este întrebat și el de credința sa, căci nu poate fi primit nici la Euharistie, nici la Pocăința necesară în prealabil, cineva din afară de Biserică. În lumina acestui fapt se înțelege de ce Biserica Ortodoxă nu poate accepta intercomuniunea“ .
„O intenție a Vaticanului de a deplasa accentul pe practica comuniunii și deci de a crea între ortodocși o dispoziție de indiferentism dogmatic, se manifestă prin propuneri de realizare a unei comuniuni în Taine, cu aceeași ocolire a elucidării prealabile a deosebirilor doctrinare“ .
Împotriva celui de al treilea principiu ecumenist.
„Din cauza marii dorințe pentru unire, se creează adeseori un entuziasm conciliant care crede că prin căldura sa sentimentalistă poate «să lichefieze realitatea» și apoi să o remodeleze fără greutate. De asemenea, se creează și o mentalitate diplomatică conciliantă care crede că poate împăca, prin concesii reciproce, poziții dogmatice sau stări de fapt mai generale care țin bisericile despărțite. […] Însă aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanță vitală articolelor de credință în cauză“ .
În concluzie, Părintele Stăniloae nu a fost ecumenist!

(Articol publicat în Revista ATITUDINI, Nr. 10)



Prof. Ioan Vlăducă – Despre ereziile papistăşeşti


I. Despre supremația și infailibilitatea papală

Definiții

Supremația papală și infailibilitatea papală sunt două erezii strâns legate una de alta. Supremația papală este pretenția papei de a fi împărat și dumnezeu, adică stăpân suprem peste cele materiale și spirituale. Este evident că, dacă se consideră dumnezeu, consideră că este și infailibil. De aici rezultă a doua erezie, cea a infailibilității papale, conform căreia papa nu poate greși.

Forme de exprimare

Papa a luat locul lui Dumnezeu pe pământ

De-a lungul timpului, aceste erezii s-au exprimat în mai multe forme:

„Papa ține locul lui Dumnezeu pe pământ”;

„Papa este cel care sprijină Biserica și o păzește în unitate indestructibilă”;

„Papa este Iisus Hristos Însuşi, ascuns sub vălul trupului”;

„Papa este Dumnezeu pe pământ”;

„Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”;

„Sfânta Scriptură primește puterea și autoritatea de la Papa”;!!!

„Toată puterea Bisericii emană de la Papa”;

„Papa e izvorul preoției”;

„Cel mai important lucru din religia creștină este infailibilitatea Papei”;

„Papa și ca învățător privat este infailibil”.

La prima vedere, aceste afirmații exprimă lucruri diferite. Însă la o cercetare teologică atentă se poate constata că ele sunt echivalente. Toate exprimă aceeași idee: „Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”. Continue Reading »



Partea a II-a: Despre erezia papistăşească: Epistola enciclică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească


Epistola enciclică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.

Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.

 

Am socotit ca pe a noastră părintească şi frățească trebuință, şi ca pe o sfântă datorie, să vă întărim prin cea de față încunoştiințare în Ortodoxia care din strămoşi o țineți, şi să arătăm totodată în treacăt netemeinicia cugetelor Episcopului Romei, lucru care în chip vădit el însuşi îl cunoaşte. Căci nu cu mărturisirea sa apostolică îşi împodobeşte Scaunul, ci de la Scaunul Apostolic se sileşte a-şi temeli stăpânirea, iar de la stăpânire mărturisirea sa. Dar adevărul stă chiar dimpotrivă. Nu numai că Scaunul Romei se socoteşte a fi fost cinstit de către Fericitului Petru doar din predanie, dar nici Scaunul domnesc al Fericitului Petru mărturisit de Sfânta Scriptură, adică Antiohia, a cărei Biserică este de aceea mărturisită de Sfântul Vasilie (Epist. 48 către Atanasie cel Mare) ca fiind „cea mai însemnată între toate Bisericile din lume”, ba încă mai mult, Sinodul al Doilea a toată lumea, scriind către un Sinod al Apusenilor (preacinstiților şi cucernicilor frați şi împreună-slujitori Damasie, Ambrozie, Britton, Valerian şi ceilalți) mărturiseşte, zicând: „Biserica cea preaveche şi întru adevăr Apostolească a Antiohiei Siriei, în care pentru întâia dată s-a întrebuințat cinstitul nume al creştinilor”, nici aceasta, zicem, Biserica Apostolească a Antiohiei, nu a avut vreodată dreptul de a nu fi judecată cu Sfânta Scriptură şi cu hotărârile soborniceşti, măcar că este una care într-adevăr se poate mândri cu Scaunul lui Petru.

Dar ce zicem? Însuşi Fericitul Petru în persoană a fost judecat înaintea tuturor după adevărul Evangheliei (Galat. 2, 14) şi a fost aflat, după mărturia Scripturii, vinovat şi nu drept umblând. Ce trebuie dar a crede pentru cei care se laudă şi se semețesc numai cu ținerea Scaunului său, aşa de măreț în ochii lor? Ba încă marele Vasile, cel până la cer strălucitor, a toată lumea dascăl al Ortodoxiei în Biserica cea Sobornicească, la care şi episcopii Romei sunt nevoiți a ne trimite (fila 8, r. 31), lămurit şi desluşit ne-a arătat mai sus ce prețuire se cade a avea pentru judecățile nepătrunsului Vatican: Care, zice el, nu cunosc adevărul, nici suferă să-l învețe, certându-se cu cei care vor să le vestească adevărul, înşişi întărindu-se în erezia lor. Astfel că înşişi acei Sfinți Părinți ai noştri, pe care admirându-i pe drept, ca pe nişte luminători şi învățători chiar ai Apusului, ni-i înşiruie Sanctitatea Sa, şi ne sfătuieşte (fila 8) să urmăm lor, ne învață să nu judecăm Ortodoxia după sfântul Scaun, ci Scaunul însuşi şi pe cel de pe Scaun să-l judecăm după dumnezeieştile Scripturi şi hotărârile şi rânduielile Sinoadelor, şi după Credința cea propovăduită, adică după Ortodoxia învățăturii celei de totdeauna. Aşa au judecat şi au osândit în Sinod Părinții noştri şi pe Honorie, Papă al Romei, şi pe Dioscur, Papă al Alexandriei, şi pe Makedonie şi Nestorie, Patriarhi ai Constantinopolului, şi pe Petru Gnafevs, Patriarhul Antiohiei, şi pe ceilalți. Continue Reading »