Posts Tagged 'pandemie'


LA RĂSCRUCE DE DREPTURI: ÎNTRE VIAȚĂ, LIBERTATE ȘI BOALĂ. DE ANDREI VIRGIL PETRACHE


de Andrei Virgil Petrache

Niciodată în istorie nu s-a pus simultan problema dreptului la viață, boală și libertate în afara pericolului prezentat de întemnițare sau de război. Pe parcursul ultimelor decenii, societatea globalist-consumeristă l-a ademenit pe om treptat, la liber consimțământ într-o robie egipteană modernă.
Astfel, având totul la îndemână, omul a uitat cum arată viața fără mâncarea de la supermarket, medicamentele din farmacie, hainele din mall și munca de birou.

Ce faci atunci când ești în pericol să fii privat de toate aceste comodități? Pentru a răspunde la această întrebare, întâi este necesar să dobândim o înțelegere mai profundă asupra dreptului la viață, la libertate și de ce nu, la boală.

 

dreptul la viataCE ÎNSEAMNĂ DREPTUL LA VIAȚĂ?

Dreptul la viață pleacă întâi din pântece. Un drept acordat de Dumnezeu, acela de a te naște. Dragostea mamei, firescul vieții și credința în Domnul o fac pe mamă să își asume că pruncul ei se va naște într-o lume a durerilor, dar a și a bucuriilor. Viața este rodul dragostei lui Dumnezeu față de om, iar ea nu se rezumă doar la drepturi. Este puntea prin care omul devine împreună creator cu Dumnezeu. Ce cinste! Odată venit pe lume, acest prunc primește automat un alt set de drepturi. Dreptul la viață îi conferă dreptul de a fi iubit, hrănit și ocrotit până când acesta devine suficient de matur încât să fie complet responsabil pentru libertatea sa. Însă, dreptul la viață nu înseamnă doar dreptul de a te naște. El continuă dincolo de naștere și de copilărie. În funcție de unghiul din care privim lucrurile, dreptul la viață poate fi văzut ca o responsabilitate morală și sfântă.
Când omul primește un dar, se simte important. Și simte că și darul este important pentru el. Așa că se îngrijește de acest dar, mai ales în prezența celui care i l-a dăruit. Domnul, Cel care ne-a dăruit viața, este permanent prezent. Și din moment ce viața este un dar, atunci avem responsabilitatea de a proteja acest dar, prin grija firească pe care o purtăm față de noi înșine și față de cei din jurul nostru. Atenție, o grijă firească!
Dar „omul în cinste fiind n-a priceput” (Ps. 48:12). N-a priceput și nu pricepe valoarea vieții, de multe ori. Însă, cum se manifestă această lipsă de pricepere, adică de înțelegere? Prin refuzarea vieții într-o formă sau alta. Intenția de a refuza viața pleacă de la o înțelegere greșită a ei. Mai concret, noi tindem să avem o percepție paradisiacă asupra vieții. În fond, eronată, dar pe care, paradoxal, o împărtășește orice om, de la cel mai mare miliardar până la cel mai sărac. Mânați de această percepție, căutăm să ne construim un rai în lumea aceasta. Și iată că, pe această percepție își fundamentează strategia de atac decanii ideologiilor ateiste, care, profund preocupați de binele omenirii, sunt gata să violeze dreptul la viață și libertate pentru a ne trata de această nouă boală. Continue Reading »



DR. GALINA RĂDULEANU: INFLUENȚA DEVASTATOARE A COMUNISMULUI ȘI ÎN MEDICINA ROMÂNEASCĂ


Din păcate despre acest fenomen nu putem discuta la trecut, întrucât vorbim despre un  gaz toxico-letal care a pătruns î n cele mai intime celule ale organismului de unde nu poate fi eliminat, chiar dacă, aparent, i-am suprimat sursa. Așa încât strigătul manifestanților (conștienți) din Piața Victoriei de „ciumă roșie” reprezintă recunoașterea unei amenințătoare realități patologice.

Nu, comunismul n-a dispărut și, parafrazându-l pe Marx, e acea „stafie care umblă prin Europa” (lucru vizibil „cu ochiul liber”). Drept consecință toate eforturile celor care vor să ascundă „scheletul în dulap” sunt sortite eșecului. Majoritatea suntem infestați de acest microb care, din nefericire, a intrat în codul nostru genetic, modificându-l. În felul acesta îl transmitem și urmașilor, a căror psihologie, chiar și a celor născuți după 1989 poartă amprenta „roșie”.

Românul de azi e o persoană total diferită de cel de altădată, lucru care-i nedumerește și-i surprinde pe mulți iubitori de neam. În ceea ce mă privește, odată ieșită din închisoare, consideram medicina o oază, în care m-am refugiat, convinsă că reprezintă un „zid” în fața „mareei roșii”. Iluzie infantilă. Exemplul închisorii îl consideram ca făcând parte din „alt tărâm”, populat de niște „entități” care-și ziceau oameni. Acolo, în pușcării, pe acele ființe îmbrăcate în halate albe, care terminaseră aceeași facultate ca mine, care depuseseră, tot ca mine, jurământul lui Hipocrate și primiseră tot ca mine diploma de „salvator de vieți”, nu-i puteam numi „colegi”. Eram incapabilă să înțeleg ce forță malefică i-a „recreat” ca să fie în stare să se preumble și să privească cu ochi nepăsători și goi, oameni scheletici, înfometați, bolnavi, cărora, chiar în cazuri grave, acceptau să le administreze o … aspirină. Cu cât și-au putut vinde sufletul, ca să ignore starea de urgență a unui bolnav-deținut și unde orice întârziere ducea la pierderea omului. Probabil însă că asta se și urmărea cu ajutorul acestor „salvatori”.

Vârful „piramidei”, consider eu, îl constituia însă datoria de a-și da avizul pentru continuarea torturilor, medicul garantând prin știință și competență că victima poate suporta supliciul, rămânând totuși în viață. M-am întrebat dacă acest act de colaborare nu-l situează pe individul respectiv în rândul torționarilor. Și e vreo deosebire? Personal, nu cred.

Despre toate aceste „crime contra umanității” cu participarea medicinei, nu se vorbește, nici la noi, nici în altă parte a globului. Nu există comemorări cu ecou sau o condamnare oficială. Nu există nici un muzeu al comunismului. Nimic!

Și-mi amintesc de versurile profetice ale lui Blaga:

„Noi, cântăreții leproși, mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac

                        Pentru noi închise sunt porțile orașului…

Închise sunt și cetățile”.

Peste tot s-a tras o perdea „filozofică”: Ce-a fost, a fost. Acum trebuie să privim înainte. Mai exact, să arăm fraților  …peste cimitire!”. Continue Reading »