Posts Tagged 'Paltin'


Părintele Justin, așa cum l-am cunoscut eu – de Monahia Fotini. Relatare din cartea „Părintele Justin – Mărturii ale sfințeniei”


Părintele Justin, așa cum l-am cunoscut eu
de Monahia Fotini

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 13:15).
Aceasta este porunca Mântuitorului, și desigur cea mai înaltă, pe care Părintele Justin s-a silit să o păzească întreaga-i viață, acesta a fost stindardul vieții sale, aceasta a fost în cele din urmă a doua sa fire – starea de a iubi neîncetat pe aproapele său, de a-și dărui neobosit viața prietenului său. Pentru Părintele Justin prietenii erau oamenii necăjiți, îndurerații sufletește, sărmanii, toți care aveau nevoie de ajutorul său, într-un cuvânt iubea tot omul, chiar și pe vrăjmași. Este bine-cunoscut spiritul de jertfă al Părintelui Justin în temnițele comuniste, încât, după mărturisirea unui prieten ce a lucrat în arhivele dosarelor Securității (C.N.S.A.S), pe Părintele Justin până și gardienii l-au iubit, pentru că dragostea Părintelui Justin înmuia inimi de piatră, transforma bestiile în oameni, însuflețea parcă până și iadul. Și aceasta pentru că avea un mod dumnezeiesc de a înțelege greșeala celuilalt, nu condamna, nu judeca omul, nădăjduind neîncetat în întoarcerea acestuia.
Nu am întâlnit niciodată un om care să ardă de dor pentru aproapele precum Părintele Justin, să ardă de dragoste dumnezeiască în a ajuta pe ceilalți precum o făcea sfinția sa; într-o zi în care nu putea ajuta pe cineva, mi-a spus că el nu se simțea om, dar acea zi eu nu am întâlnit-o niciodată, cât am stat în preajma sa. Eu așa l-am cunoscut pe Părintele Justin – la vârsta desăvârșirii. Cum a ajuns să dobândească acest dar, am reușit să-mi dau seama în parte, din propriile sale relatări pe care Părintele mi le-a împărtășit de-a lungul celor 10 ani petrecuți lângă dânsul. Nu încetez să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar pe care mi l-a dăruit – bucuria de a sta și eu, nevrednica, în preajma unui sfânt, darul de a-l întâlni pe Părintele Justin.
Părintele Justin, atât pentru mine, ultima dintre fiii săi duhovnicești, cât și pentru ceilalți ucenici cu mult mai de cinste, era un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, era ca o rază de soare, ca o prelungire a soarelui harului dumnezeiesc de care dacă te „agățai”, te conectai la frumusețea de negrăit a Dumnezeirii. Bucuria pe care o simțeai în preajma sa, o mărturisesc toți cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin.
Nu scriu acestea spre lauda mea, și nici n-aș avea cu ce mă lăuda, de vreme ce eu nu am pus nimic în practică din nevoințele și virtuțile pe care le-am văzut la dânsul, dimpotrivă mă osândesc pe mine însămi că am văzut și nu am făcut, primind un talant de preț pe care nu l-am lucrat niciodată. Scriu acestea însă spre lauda sa, pentru că dacă pietrele pot glăsui despre Dumnezeu, mă gândesc că poate și sufletul meu împietrit se va înmuia vestind faptele minunate ale acestui om pe lângă care Dumnezeu mi-a hărăzit să stau și totodată spre lauda lui Dumnezeu care a arătat cum te poți sfinți în orice timp, chiar și în vremurile noastre secătuite de duh, și mai ales într-o vreme de mare prigoană asupra Bisericii, ca aceea căreia i-a fost martor Părintele Justin, făcându-se pildă luminoasă de biruință asupra iadului comunist.

Lângă Părintele Justin simțeai o bucurie covârșitoare, simțeai Viața cea fără de moarte, cea fără de păcat, pentru că păcatul este cel ce aduce moartea și întristarea în viața noastră. Părintele Justin alina un dor, pe care oamenii obișnuiți ai lumii nu îl înțeleg – dorul de Dumnezeu. Poate că unii l-au aflat ușor, fără osteneală pe Părintele Justin. Eu, una, l-am căutat mult, cu durere și multă rugăciune.
Din clipa în care Dumnezeu s-a atins de inima mea, chemându-mă la viața aleasă a monahismului, părăsind toate bucuriile deșarte ale lumii, mă rugam neîncetat să găsesc un povățuitor duhovnicesc, așa cum citeam cu multă ardoare în Viețile Sfinților și în învățăturile filocalice ale Purtătorilor de Dumnezeu Părinți. Majoritatea celor cunoscuți mie îmi spuneau să nu mă mai necăjesc pentru că astăzi nu mai sunt povățuitori desăvârșiți ca în vremurile trecute, și singura noastră îndrumare spre dobândirea harului lăuntric ar fi doar învățătura Sfinților Părinți, pe care o putem găsi oriunde, în multele cărți publicate astăzi. Sunt sigură că Dumnezeu lucrează și așa, și cu mine a lucrat, găsind foarte mult folos în cărțile Sfinților Părinți, însă eu parcă doream ceva și mai mult, crezând cu tărie pe Sf. Simeon Noul Teolog care scria că cel ce va căuta povățuitor duhovnicesc, va găsi negreșit. Și nu încetam să mă rog ziua și noaptea ca Dumnezeu să-mi trimită acel povățuitor care să-mi arate calea sfințeniei. Voiam atât de mult să văd sfințenia, să simt, ca să știu după ce trebuie să alerg în viață, să gust, ca să recunosc gustul neînșelat al Harului, al adevăratei lucrări duhovnicești, într-o lume plină de tot soiul de înșelări și văduvită de povățuitori. Și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, ca și lui Toma, necredinciosul. După 5 ani de cereri și frământări, Domnul mi l-a scos în cale pe Părintele Justin. Din acest moment pentru mine a început raiul cel duhovnicesc.
Din clipa în care m-a văzut, fără să apuc să-i mărturisesc vreun gând, Părintele Justin mi-a zis, spre surprinderea mea: „Tu ai să rămâi aici, pentru că avem multă treabă împreună! Tu ai să scrii!”. Eu, vizibil consternată, îl întreb pe Părinte: „Cum să scriu eu, Părinte? Ce pot scrie atâta timp cât nu am viață duhovnicească? Eu am venit la sfinția voastră ca să învăț, nu ca să învăț pe alții”. Părintele, puțin poznaș, zâmbind, mi-a răspuns: „Ai să scrii din experiențele ascetice”. Aici am amuțit, pentru că era cumva o vedere cu duhul a Părintelui, atinsese punctul sensibil din interiorul frământărilor mele sufletești. Într-adevăr eu purtam oriunde cu mine ca o comoară de mult preț, cărțile Sf. Ignatie Briancianinov, care se chemau chiar așa, Experiențe ascetice, o carte în patru volume ce îmi era temei în viața monahală, conținând învățături despre povățuirea duhovnicească. Era de fapt un răspuns sintetizator la toată căutarea mea – experiența ascetică era sub ochii mei, întrupată în persoana Părintelui Justin. Aveam să înțeleg mai târziu că am să și scriu, colaborând la revista mănăstirii și transcriind multe interviuri, pe care Părintele Justin mi le-a oferit, încredințându-mi o mare parte din tainele sale duhovnicești, interviuri publicate și cunoscute multora. Dar atunci nu mă gândeam la nicio lucrare misionară, căutând doar să surprind la un sfânt învățături și trăiri ale experienței Harului. Continue Reading »



Sfaturi duhovnicești de la Părintele Crăciun


Sfaturi duhovnicești de la Părintele CrăciunDespre viaţa duhovnicească

Părintele D. Stăniloae când vorbeşte în Dogmatica lui despre îngeri, spune că şi ei, în apropiere de Dumnezeu, ajung până la un anumit stadiu şi după aceea sunt tot mai smeriţi. În sensul acesta este şi afirmaţia Sf. Arhanghel Mihail: „Luaţi aminte cum stăm!”, adică toată starea în care ne aflăm este datorită harului lui Dumnezeu, care menţine starea aceasta. El mă ridică, El mă coboară. Ce am este din darul Lui. Sf. Ap. Pavel zice şi el: „Cu ce te poţi lăuda? Nu toate le-ai primit?”

M-aş bucura dacă ne-am înţelege chemarea de la Hristos. Azi satana luptă să introducă peste tot duhul lumii şi de lăcomie şi de ură şi de pizmă, de dărâmarea familiei şi a fecioriei prin desfrâu. E important dacă răzbim să înfrângem şi gândurile ispitirii care vin şi să nu fim sminteală nimănui.

Rugăciunea trebuie făcută cu atenţie, că de multe ori are grijă satana să-mi declare război, din clipa în care încep să mă rog. El sună din trompetă ca să mă sperie: Ia, culcă-te. Mai este război? Şi atunci, nu te culci! Cu trezvie îţi ţii rugăciunea. El are tot interesul pentru că e duh, să intre la mine în căpăţână. La toate gândurile trebuie să zic: „Doamne, Iisuse Hristoase, ai milă de mine păcătosul!” pentru că la numele lui Iisus nu poate mişca.

Astăzi, războiul acesta împotriva Mântuitorului, a tuturor celor care-L mărturisesc prin strădania de a-şi ordona viaţa după voia lui Dumnezeu, este deosebit de aprig. De aceea pare-mi-se pentru preoţimea de astăzi şi pentru toţi creştinii, chemarea cea mai deosebită este să ne cunoaştem pe noi înşine, misiunea la care ne cheamă Mântuitorul Care spune Sf. Apostoli după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit Eu pe voi”. Se cuvine preoţilor în mod deosebit să trăiască această conştiinţă a acestei chemări şi a acestei trimiteri. Conştiinţa acestei lucrări deosebite se cuvine să o aibă preoţimea de astăzi.

Pe măsură ce vom avea curajul acesta al mărturisirii, în legea dragostei lui Hristos, în măsura în care facem asta, ne înţelepţim. Dumnezeu are grijă de noi. Cu ajutorul Lui doar reuşim să ne modelăm sufletul. Vai de noi, că noi vom fi judecaţi după legea iubirii, a iubirii milostive! Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă. Dă de mâncare la sărac şi la străin, adăposteşte pe drumeţ, caută-l pe cel din temniţă, încurajează-l, dar şi pe cel beteag din spital, şi pe cel de acasă. Spune tuturor legea lui Dumnezeu, ca nu cumva să rătăcească. Evanghelia te va învăţa toate. Continue Reading »



Viața Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Oprea – alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă


Oprea Craciun viataViaţa Părintelui cel cu nume de sărbătoare, Crăciun Oprea. Mărturisitor din temniţele comuniste şi preot al lui Hristos

Copilăria

Părintele Crăciun Oprea s-a născut în ziua de 17 iunie a anului 1925, în satul Cărăsău(Bihor), în apropiere de Munţii Codrului, din părinţii Crăciun Oprea şi Saveta Oprea. Bucuros şi sfânt ca o sărbătoare, i-a fost nu numai numele, dar şi obiceiul, căci toată viaţa sa Părintele a preţuit-o ca pe o sărbătoare şi şi-a desăvârşit-o prin vieţuire cinstită şi cuvioasă, dar şi prin grele pătimiri, ce i-au curățit sufletul ca aurul în topitoare. De la părinţii săi primeşte o aleasă educaţie creştină, plămădită cu bun simţ, cinste dar mai ales în frica de Dumnezeu. Despre copilăria sa şi bunăcuviinţa şi evlavia ţăranului român din satul său, Părintele Crăciun poveste aşa: „Sunt dintr-un sat oarecare, din Bihor, cu 500 de case; tot timpul tinereţii pe care l-am prins acolo ştiam că sunt numai 4 beţivi. Astăzi nu ştiu câţi sunt. Şi erau renumite numai 2-3 femei care nu erau cinstite. …În familiile noastre creştine când se lăsa post, şi de Sf. Maria şi de Postul Crăciunului era obiceiul să se spele cu leşie vasele şi se postea în timpul postului şi dacă aveai şapte vaci cu lapte, puneai laptele în oale de pământ şi în ajunul Crăciunului cei ce nu aveau vacă sau porc tăiat gustau din cele ce primeau de la cei ce aveau, ca în ziua de Crăciun să fie cu toţii fraţi şi cu poalele pline, şi cu Sf. Cuminecătură şi cu cele potrivite ca să fie toţi o familie. Această tradiţie se cuvine să o readucem noi”.

În satul natal a absolvit şcoala primară, continuând apoi studiile la Şcoala Normală din Oradea între anii 1931-1940, apoi urmează cursurile Şcolii Normale Dimitrie Ţichindeal din Arad între anii 1940-1947. Adeseori Părintele vorbea laudativ cu privire la această școală confesională, de unde a deprins, de la profesori cu o ţinută morală deosebită, nu doar dragostea de Biserică şi de învăţătura sfinţilor, dar şi dragostea de neam, care se afla în mare cumpănă şi încercare, împresurat de mulţi duşmani ce voiau să îi distrugă credinţa şi fiinţa. Iată ce mărturisea Părintele despre această şcoală: „Care dintre dumneavoastră nu-l cunoaşte pe Eminescu, care-l laudă pe Ţichindeal? A făcut şcoala teologică a Bisericii de la Arad, care avea rostul de a crea cadre de învăţători şi preoţi care mergeau în sat să poată face educaţie la români, căci în satele în care erau învăţători absolvenţi de la şcoala lui Dimitrie Ţichindeal, sau a Bisericii, vorbeau şi în pauze limba română şi învăţau în Biserică şi la şcoală în limba noastră şi cât mai serios posibil. Pe când la şcolile de stat şi în pauze învăţătorii obligau copiii să vorbească limba maghiară”.

Dumnezeu îl fereşte de urgia războiului, care a lăsat multe victime în aceste teritorii tânjite de vecinii păgâni. „În 1944 frontul a fost la noi în sat, își aminteşte Părintele. Armata a venit la noi în sat şi noi am fugit pentru că aflasem de la o rudenie că dacă eşti prins, eşti luat la făcut de tranşee. Şi am fugit undeva pe Crişul Alb, lângă Gura Honcii”.

Tinereţe jertfită în cinstea Bisericii şi a neamului.

Arestarea

Oprea Craciun viataDupă ce absolvă Şcoala Normală din Arad, se înscrie în 1947 la Facultatea de Teologie din Arad.

În această perioadă Părintele îl are mentor duhovnicesc pe renumitul profesor de teologie, Pr. Ilarion Felea, care îi şi devine duhovnic. Faţă de Părintele Felea, Părintele Crăciun nutrea o deosebită dragoste şi evlavie, de la care a cules multe învăţături mântuitoare, ce l-au susţinut duhovniceşte în anii grei de încercări. I-a fost un ucenic devotat atât în timpul vieţii cât şi după martirizarea acestuia în temnița Aiudului, astfel încât Părintele Crăciun reuşeşte să aducă la lumină, ca pe o datorie sfântă, volumele de teologie mistică ale Părintelui Felea, aflate în manuscris, sub denumirea Spre Tabor. Avându-l ca model de vieţuire, îi îndemna şi pe ucenicii săi să urmeze vieţuirii şi învăţăturilor Părintelui Ilarion Felea, despre care spunea: „Însuşi Părintele Stăniloae afirma despre părintele Ilarion Felea, care a murit pe 18 septembrie 1961, la Aiud: ca preot părintele Ilarion Felea m-a depăşit. Şi n-a spus-o doar din smerenie. Alt preot care l-a cunoscut pe părintele Ilarion pe când era rector la Arad şi obiceiul era ca studenţii să meargă duminica, miercurea şi vinerea la Sf. Liturghie la Catedrală, iar în restul zilelor la capelă, mărturiseşte după anii 90: Părintele Ilarion Felea se manifesta deosebit de firesc la orice slujbă bisericească. În timpul vecerniei când se cădeşte în Biserică şi zicea Psalmul 50 sau alte rugăciuni, antrena absolut toată Biserica în rugăciune. Lumea simţea sinceritatea şi duhul rugăciunii care îl stăpânea. Când spovedea, ţinea ca omul să se mărturisească în picioare pentru că cele mai multe informaţii le transmitem prin ochi şi astfel îl poţi simţi pe om cât de sincer este. Părintele Ilarion mi-a fost duhovnic, de aceea ştiu că spovedea în picioare”. Continue Reading »