Posts Tagged 'nr. 6'


Manastirea Sfintilor de la Aiud


Parintele Justin cintind articolul din Ziua(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)

– Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

– Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

– Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

– Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?

– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

– Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…

– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.

(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)



Parintele Justin: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!


Avva Justin Parvu

Interviu cu Parintele Justin Parvu realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009

– Parinte, v-as ruga sa dati un sfat tuturor celor care au suferit fel si fel de piedici dinafara sau dinlauntru in aceasta lupta acerba impotriva insemnarii electronice si puterile lor sufletesti au inceput sa slabeasca, nesimtind ajutor sau intarire duhovniceasca de nicaieri.

– Dragii mei, sa nu ne mire asprimea sau amaraciunea acestei lupte in care ne-am angajat, pentru ca aceasta este soarta crestinismului – jertfa; chiar de la inceputurile sale crestinismul se gasea in acelasi stadiu, cam cum ne gasim noi la ora aceasta.Si primii crestini au luat cu tot dinadinsul cutezanta, indrazneala aceasta de a marturisi, pentru ca numai asa se regaseau in cuvintele Mantuitorului: Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda in aceasta lupta de marturisire, pentru ca aceasta ar fi o lepadare de Hristos. Noi trebuie sa ne gasim pe baricade de marturisire pana in ultimul moment al vietii, pentru ca numai asa dovedim ca suntem lumina si fii ai crestinismului de odinioara. Sigur ca sunt vremurile acestea asa inspaimantatoare, pentru ca si noi suntem supusi firii cazute, si de aceea nu noi, ci firea omeneasca din noi se teme, dar aceste greutati ce sunt puse inaintea noastra sunt spre rezistenta si intarirea sufletului nostru. Sa nu mai asteptam de la noi mari progrese duhovnicesti, pentru ca ne aflam fata in fata cu o neputinta a firii dusa la extrem, in care Dumnezeu a ingaduit sa ne lase singuri si neajutorati cumva. Neputinta firii se vadeste si lucrarea lui Dumnezeu in lume abia se mai intrezareste, incat pare ca ne-a parasit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este asa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, ca in slabiciune se vadeste puterea Sa, adica in asumarea smereniei si vederea neputintei firii in toata goliciunea ei. Dar mare este intelegerea acestei neputinte si asumarea ei, dupa cum zice si Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parca Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui, adica rezista sa vezi realitatea dura in care ne aflam si nu uita ca Dumnezeu ne rabda! E grea intr-adevar marturisirea si parca suntem cu totul descoperiti si neinarmati. Dar sa nu uitam ca nici apostolii, cand au plecat sa propovaduiasca adevarul Mantuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traista, nici baston, nu au luat cu ei nimic fara numai convingerile, curajul si moartea pentru adevar. Iata ca Dumnezeu ne da prilejul sa ne asemanam primilor crestini, pentru ca la fel suntem si noi la ora actuala; ne confruntam cu o lume cu totul potrivnica lui Hristos si noi, care mai traim asa catusi de putin, avem datoria sa ducem mai departe adevarul acesta prin marturisire, pentru a lasa mostenire generatiilor de dupa noi, un indemn marturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineinteles ca nu mai vedem noi o perioada de stralucire a crestinismului sau altii, dupa noi. Dar noi suntem convinsi ca biruinta este a lui Hristos si a Bisericii Sale, al carei trup suntem, si portile iadului nu o vor birui.Acesta este indemnul Mantuitorului la care trebuie sa fim atenti si sa ne gasim in pozitie de trezvie si rezistenta pe linia noastra, a Bisericii noastre strabune – Fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este sluga pe care o va afla lenevindu-se. Sa fugim de aceasta lenevie si comoditate moderna, care duce la indiferenta si ignoranta. E o ispita mare modernismul acesta. Va trebui sa recitim cum traiau pustnicii odinioara, retrasi, departe de dulceata acestei lumi, incat nici macar un obiect din lumea aceasta nu suportau sa aiba cu ei acolo. Beau apa din pumn si o carau de la o distanta considerabila, intr-un vas de lemn, care pana la chilie ajungea pe jumatate. Dar nu s-au menajat sa-si puna instalatie, apa curenta, sa faca canalizari. Nu! S-au lepadat cu totul de lucrurile acestea, si-au luat doi cartofi acolo si traista de faina si din radacinile ierburilor cu care ii binecuvanta Domnul traiau.

– Si credeti ca va fi o revenire la aceste vremuri? Continue Reading »



A apărut Revista Ortodoxă Atitudini nr. 6


Revista Ortodoxa ATITUDINI nr. 6