Posts Tagged 'Nicolae Velimirovici'


Părintele Justin Pârvu: „Sf. Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creştinătăţii”


Iustin Popovici şi Nicoae Velimirovici sunt ultimii mari apostoli ai neamului ortodox. Ruşii nu s-au ridicat niciodată la nivelul lor. Îmbinate aceste două culturi au dat naştere la aceste două mari valori.

Sf. Nicolae Velimirovici a proorocit această eră a unei unităţi mondiale, potrivnică lui Hristos, potrivnică Adevărului celui unu.

Şi nu noi, pentru că ne apărăm tradiţia neamului nostru creştinesc suntem extremişti şi fundamentalişti, ci această Europă unită şi guvern mondial, după cum se prefigurează, care vrea să subjuge întreaga omenire.

După părerea mea, Sf. Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creştinătăţii şi dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor şi avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmiţare în care se află acum.

Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe.

Atunci când nu se mai mărturiseşte credinţa şi nu este cine să apere valorile credinţei, acea credinţă este moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor.



SINAXAR 18 MARTIE: Sf. Nicolae Velimirovici – Aspecte biografice


Viaţa Sfântului Nicolae Velimirovici, noul Gură de Aur, Episcop al Ohridei şi Jicei

alcătuită de maicile de la mănăstirea Paltin

Copilăria

Sfântul Nicolae al Serbiei, pe numele său natal, Nikola Velimirovici, s-a născut în satul Lelici în Serbia apuseană pe 23 Decembrie 1880 după vechiul calendar/4 Ianuarie 1881 pe cel nou, din părinţi binecredincioşi – tatăl Dragomir şi mama Katarina. Despre familia sa, Sf. Nicolae își aminteşte: „În ajunul Duminicii, când se încheia lucrul din decursul săptămânii, ne adunam să ne rugăm lui Dumnezeu. Seara, bunicul meu, capul familiei, ne chema la rugăciune. În casă nu aveam paraclis. Când era vreme urâtă, ne rugam în casă, iar când afară era vreme frumoasă, ne rugam în curte. Cerul înstelat ne era bolta bisericii, Luna – o adevărată icoană, bunicul – drag preot… Ne închinam şi ne rugam privind pământul şi ridicându-ne privirile către stele. Rugăciunea se sfârşea cu metanii adânci şi cu un Amin hotărât. Când îmi amintesc astăzi acea rugăciune, simt mai multă evlavie, zdrobire şi pace sufletească decât am simţit în toate marile biserici ale lumii, din Europa şi America”.

Însoţit de mama sa, care îi vorbea adeseori de Dumnezeu, Nikola petrecea mult timp la mănăstirea Celie de lângă Lelici şi se spune că adeseori se urca în clopotniţa bisericii, unde stătea ascuns toată ziua, rugându-se şi citind.

Micul Nikola a învăţat şi a terminat şcoala primară la Mănăstirea Celie. Aici, „Popa Andria,” egumenul mănăstirii, un chip bonom şi iubit de copii, un erou din războaiele sârbilor împotriva turcilor, i-a insuflat dragostea de neam şi i-a povestit despre trecutul slăvit şi împovărat al sârbilor. Învăţătorul Mihailo Stuparevici mărturiseşte că nu a avut nicicând un elev mai bun decât micul Nikola, şi a stăruit din toate puterile ca Nikola, la sfârşitul şcolii primare, să continue şcoala la Gimnaziul din Valievo.

Studiile şi cariera scriitoricească

După absolvirea Gimnaziului de 6 clase din Valievo, Nikola încearcă să se înscrie la Academia Militară, dar, din iconomia lui Dumnezeu, este respins pe motiv de subnutriţie, dezvoltarea insuficientă a pieptului. Astfel Nikola se înscrie la Şcoala de Teologie din Belgrad. Nu e de mirare că tânărul Nikola, ca şi mulţi din generaţia lui, năzuia spre cariera militară. Relaţiile Serbiei cu Austro-Ungaria se înrăutăţesc. Se ajunge la izbucnirea aşa-zisului „război de frontieră” dintre cele două ţări. În Balcani, mişcarea de unire a Slavilor de sud  devine tot mai puternică…

Trăind în Belgrad în condiţii precare şi slab financiare, Nikola Velimirovici absolvă Teologia ca unul dintre cei mai buni elevi. Reuşeşte să se întreţină, distribuind ziarul „Vestitorul Creştin”, unde scriau oamenii de seamă ai Belgradului, mulţi preoţi şi luptători naţionalişti din ţinuturile aflate sub stăpânire străină. Acesta este şi debutul scriitoricesc al lui Nikola, care scrie şi publică cele dintâi texte jurnalistice ale sale, în „Vestitorul Creştin”, în care atrăgea atenţia asupra decăderii morale şi spirituale din acea vreme, chiar şi a întâistătătorilor Bisericii.

După absolvirea Şcolii de Teologie, rămas în memoria profesorilor prin extraordinara expunere despre poezia şi gândirea lui Petar Niegos, autorul său preferat, Nikola a primit mai întâi postul de învăţător în ţinutul său, în satul Dracici, la vreo zece kilometri la sud de Valievo. În Dracici, tânărul învăţător a adus din Belgrad nu numai diploma de seminar, ci şi o boală grea – tuberculoză cutanată – datorată condiţiilor precare şi hranei foarte slabe. Doctorii i-au recomandat să petreacă o vreme pe malul mării.

În această perioadă de odihnă şi refacere a scris „Viața lui Bokel, muntenegreanul şi dalmatul”. Continue Reading »