Posts Tagged 'nationalism'


Editorial: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!


Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!

de Monahia Fotini

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu!În plin scandal politic, în care societatea românească este divizată în două, susținători ai unui partid sau altul, (din păcate prea puțini sunt cei care gândesc obiectiv și care nu se limitează la a vedea doar umbrele ideilor reflectate pe peretele scenei politice), în plină furie a străzii împotriva unui sistem corupt (dar cine corupe de fapt?), manipulatorii de serviciu au identificat vinovatul: Părintele Justin Pârvu și naționalismul!

Digi 24, una dintre televiziunile prin care s-au promovat intens ura, mânia, furia, revolta în stradă, folosind chiar sloganul mediatic: Ro-mânia!, a realizat un reportaj video în care este stigmatizat din nou naționalismul (bineînțeles că nu extremist, dar așa sunt învățați absolvenții de științe politice, conform noii ideologii neo-marxiste) și unul din promotorii influenți din ultimul deceniu, nimeni altul decât Părintele Justin, precum și curentul naționalist de la mănăstirea Petru Vodă, stigmatizați bineînțeles sub eticheta de „legionarism”, că deh… ce poate fi mai rău, mai plin de fanatism și de extremism pe fața pământului astăzi?!… Dar să vedem de ce acest linșaj taman acum?

Să ne lămurim din capul locului însă: a protesta, a ieși în stradă nu este ceva rău în sine. De foarte multe ori această atitudine a poporului a fost și este necesară, pentru stoparea dictaturii, abuzului, totalitarismului. Știm cu toții că România e furată, că este trădată, că este vândută de către niște guvernanți ce nu au inimă pentru români și pentru România, ci eventual au inimă, vorba Părintelui Justin Pârvu, din material plastic. Furată de către ce fel de guvernanți, dacă nu de către guvernanți români, aleși prin, vorba aceea, vot democratic și liber? Însă tot vorba Părintelui Justin: „democrația este doar la vârf, sus; pentru masele prostite însă voinţa poporului se clădeşte pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îţi dă doar impresia că eşti alegător liber”. Alții s-au complăcut în ideea că mai bine votăm răul cel mai mic. În acest sens, cu simț pătrunzător observă Părintele Mihai Andrei Aldea pe facebook: „Deosebirea între un mare lider PSD şi un mare lider PNL:

– Ion Iliescu, mare lider PSD, îl decorează pe managerul general al Firmei austriece Schweighofer, campioană la defrişări în România, pe care a sprijinit-o repetat;

– Klaus Iohannis, mare lider PNL, este decorat de austrieci pentru susţinerea intereselor lor şi sprijină repetat Firma austriacă Schweighofer, campioană la defrişări în România”.

Dar cineva din spatele ideilor ce proiectează forme pe peretele scenei politice, nu vrea ca noi să aflăm cine manevrează de fapt lucrurile și de aceea ni se introduc pe scenă, în general prin canalele de manipulare media, potențiali dușmani ai poporului, hoți și ei, dar cu mult mai mici decât cei din spatele lor. Este mult mai ușor să găsești un vinovat și să scoți oamenii în stradă, pentru a le satisface psihologic nemulțumirile adunate, și de nedorit ca oamenii să realizeze cine este sistemul din umbră care manevrează de fapt.

Astfel, nu se vrea să observăm că suntem de fapt o colonie, ocupată de străinii pe care îi îmbrățișăm respectuos (bineînțeles doar cu acordul trădătorilor din Parlamentul României). Din teama de a nu renaște cu adevărat în România un curent autentic patriot, ni se spune de fapt la Digi 24 că mănăstirea Petru Vodă și Părintele Justin renasc un naționalism fanatic, prin care se duce o campanie de defăimare și de ură împotriva străinilor. Părintele Justin nu a urât străinii. Părintele Justin nu a urât pe nimeni, dimpotrivă: a putut să salveze de la moarte cu prețul propriei sale vieți unul din torționarii săi din Mina de la Baie Sprie. Părintele Justin era și este iubit atât de români, cât și de străini. Dar a iubi străinul nu înseamnă că trebuie să-i vindem țara, și să o vindem pe nimic. Dimpotrivă, Părintele Justin obișnuia să ofere ca pildă Statele europene care nu și-au îndoit genunchii și au știut să conviețuiască pașnic și demn cu toate celelalte popoare.

Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu

Ceea ce nu înțeleg guvernanții noștri este că putem să ne iubim străinii și fără să le devenim slugi.

Câți ani de temniță și de sacrificiu au adus acești jurnaliști neamului românesc ca să să-și permită să îl defăimeze pe Părintele Justin? Părintele Justin Pârvu a suferit 16 ani de temniță comunistă pentru a dezrobi țara de totalitarism și de toți cei care au asuprit, într-un fel sau altul, neamul românesc, iar respectivii jurnaliști în mod rușinos îl acuză pe Părintele Justin tocmai de totalitarism. Oare au iubit ei o clipă acest neam măcar în mică parte așa cum a făcut-o Părintele Justin? Oare au vărsat ei măcar câteva lacrimi pentru România, așa cum făcea Părintele Justin neîncetat, atât înlănțuit în chinurile temniței cât și în legăturile dragostei pentru milioanele de oameni care i-au călcat pragul și au primit ajutor în suferințele lor? Părintele Justin a iubit omul, a iubit românul, nu pentru un job mai bun, nu pentru o leafă mai mare, l-a iubit cu adevărat, dezinteresat, doar pentru Dumnezeu. Părintele Justin a rămas și va rămâne în conștiința românilor un stindard al dreptății, un erou al neamului, pe care l-a iubit cu prețul vieții sale, un sfânt. Este rușinos într-un Stat de drept să ne defăimăm proprii martiri, proprii eroi, pe martirii temnițelor comuniste, care au suferit chinuri inimaginabile doar pentru ca tinerii de azi să aibă o Românie liberă și frumoasă, doar pentru că ei nu au putut trăda pe Dumnezeu și neamul lor. Acestor denigratori ai Părintelui Justin, nu le pot răspunde decât: Jos mâinile de pe Părintele Justin Pârvu! Doresc tinerilor de azi să învețe din eroismul și patriotismul Părintelui Justin, ca să poată avea o Românie mai bună!

Editorial preluat din nr. 48 al Revistei ATITUDINI



Din cuvântările nescrise ale Părintelui Justin: „Rugăciunea – pâinea care cu adevărat hrăneşte neamul nostru”


„Rugăciunea – pâinea care cu adevărat hrăneşte neamul nostru. Nimic altceva nu ne salvează decât rugăciunea[1]

 Principiul unităţii la români

Parintele Arhimandrit Justin Parvu - Voievodul Ortodoxiei RomanestiUn popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice:  „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.

Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo  la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează.  Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat.

Şi Polonia, şi Ungaria, şi Cehoslovacia şi Germania au trăit acelaşi regim de comunism. Dar care a fost poziţia acestor popoare? Unitatea între ei. Au ieşit femeile cu copiii în braţe în faţa tancurilor ruseşti şi au ridicat urgia roşie. Când au văzut ruşii asemenea încercări, au slăbit şi le-au dat deplină libertate. De ce? Datorită unităţii şi bărbăţiei lor. Dacă un preot catolic spune: „Acum de Paşti, toate casele într-o săptămână să fie vopsite cu albastru”. Se pune vopseaua în var şi gata, să ştiţi că aşa se face. Apoi la noi poate să spună popa de 70 de ori. El zice, el aude. De ce? Pentru că respectul şi autoritatea noastră nu mai sunt aceleaşi unul faţă de celălalt. Pentru că nu mai este la locul lui nici preotul, nici doctorul, nici credinciosul. S-au deformat toate lucrurile, s-au modernizat.

Nu mai e nevoie acum să mai pui 2-3 miliţieni după un cetăţean sau să mai pui o companie de oameni ca să păzeşti un sat. Nu, îi pui armătura asta pe el şi merge înainte. Păi dacă am fi noi uniţi: „Păi, stai măi, ce faci cu oţelul ăsta pe mine?” Dacă ar fi să întrebi…Uitaţi de pildă acum suntem obligaţi să luăm cip. Dar dacă ar spune toţi: „Măi, ia să nu luăm cipul!” S-ar înţelege între ei şi să vezi că paralizează la un moment dat tot sistemul şi atunci te cheamă ei: „Vino, măi, să-ţi dau carnet fără cip, dar numai angajează-l la treabă aicea, că am nevoie de el”. Dar cu cine să faci treabă? Că fiecare cu ale lui: „nu mă bag, nu mă interesează”… Şi această nepăsare atrage după sine tot conflictul acesta. Şi faptul că nu ştim de unde venim şi unde mergem este şi din cauza necredinţei noastre. Continue Reading »