Posts Tagged 'mormantul Parintelui Justin'


16 iunie – Adormirea Cuviosului Părinte Justin Pârvu




Simpozionul duhovnicesc: „Parintele Justin Parvu si sfaturi pentru vremuri de asuprire a crestinului”


p justin pMănăstirea Paltin Petru Vodă va găzdui sâmbătă, 13 februarie, cel de al III-lea Simpozion dedicat memoriei marelui Duhovnic al Ortodoxiei românești, Arhimandritul Justin Pârvu, odată cu prăznuirea a 97 de ani de la nașterea sa pământească. Anul acesta simpozionul va aborda tema: „Părintele Justin Pârvu și sfaturi pentru vremuri de asuprire a creștinului”.
Vor participa preoți, teologi, profesori, doctori, fii duhovnicești care l-au cunoscut și au urmat povețele pline de înțelepciune ale mult iubitului Duhovnic de la Petru Vodă. Părintele Justin Pârvu a fost o pildă vie de viețuire desăvârșită și împlinire a poruncilor evanghelice în mult încercatul veac al creștinismului obidit de comunism dar și de neo-comunism, ale cărui tentacule sunt vii și lucrătoare și astăzi, împresurând și uzurpând viața creștinilor din cetate până în Biserică. Părintele Justin a știut să răspundă tuturor acestor provocări actuale, ale unor vremuri ce se conturează a fi tot mai antihristice și în fața cărora va trebui să răspundem și noi.
Evenimentul comemorativ, la care sunt așteptați toți cei dornici de a cinsti viața și învățătura Părintelui Justin, se va desfășura conform programului:
• 7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Bunei-Vestiri şi Sfânta Liturghie
• 11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
• 12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
• 13.00 – 13.30: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
• 14.00 – 18.00: Simpozion
• 18.00: Pornire în procesiune, cu icoane, făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!



Mărturisire de credinţă la mormântul părintelui Justin Pârvu. de Constantin Ciofu


P Justin iunie 2015Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe Preacuviosul Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar, care s-a remarcat prin apărarea dreprei credinţe şi a valorilor poporului român, au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.

Inima Ortodoxiei româneşti s-a aflat timp de câteva ceasuri la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte de Duminica Sfinţilor Români (n.r. sâmbătă, 13 iunie 2015), peste 10.000 de oameni au străbătut drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă, locul unde acum doi ani de zile a fost sădit în pământul românesc trupul neînsufşeţit al Arhimandritului Justin Pârvu. Nu poţi să te apropii de locul unde se află mormântul marelui duhovnic, fără să fii cuprins de o emoţie şi de o pace desprinsă din rai. Florile aşezate deasupra locului unde se află sicriul celui ce a călăuzit atât de multe sufletele întristate, împovărate de necazurile şi grijile vieţii, sunt o mărturie a dragostei purtate de fiii duhovniceşti, care poată şi astăzi în inimă sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui Justin. Marele duhovnic a lăsat o moştenire de cuvinte la multe probleme actuale, prin intermediul cărora mulţi oameni află răspunsuri. Aşa se explică setea de poveţe duhovniceşti ale miilor de oameni veniţi să se roage pentru odihna celui ce nu a avut niciodată odihnă şi să-i ceară alinare sufletească celui ce a cunoscut amarul suferinţei în vremea detenţiei, şi nu numai. În preajma zilei când se împlinesc doi ani de când a plecat în lumina cerească, părintele Justin Pârvu şi-a adunat inimile în rugăciune în jurul mormântului său acoperit de florile ce formau tricolorul României. Continue Reading »