Posts Tagged 'monahia gavriila'


PACTUL GLOBAL PENTRU MIGRAȚIE – UN ACT DE ÎNALTĂ TRĂDARE NAȚIONALĂ


de Monahia Gavriila

PLANUL „KALERGI” DE COLONIZARE A EUROPEI

„Viitorii locuitori ai «Statelor Unite ale Europei» nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de suboameni, produsul mixării raselor europene, negroide și asiatice. Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului și timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni și va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor (…). Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă”, scria Richard Coudenhove Kalergi (1894-1972), fondatorul mișcării „Paneuropeana” de la Viena din anul 1922, în cartea sa Praktischer Idealismus (Idealismul practic).

Ideologia rasistă antieuropeană a lui Kalergi, axată pe câteva ținte precise, precum abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă, eliminarea principiului egalității tuturor în fața legii și evitarea oricărei critici la adresa minorităților, încurajarea căsătoriilor interrasiale, a fost sprijinită de trepădușii globalizării din guvernele oficiale de la al doilea război mondial încoace. Cu toate că politicile planului Kalergi vizează clar genocidul popoarelor Europei prin tolerarea și acceptarea imigrației în masă, paradoxal, o dată la doi ani, în onoarea lui, se acordă Premiul European Coudenhove Kalergi. Printre distinșii premianți se numără și cancelarul Germaniei, Angela Merkel care, de curând, declara că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranți arabi: „Nu pot să accept o situație în care unele țări refuză să găzduiască refugiați pe teritoriul lor”, se impacienta anul trecut cancelarul Germaniei, referindu-se la țări precum Polonia și Ungaria care refuzau să participe la planul diabolic de anihilare completă a identității popoarelor și de transformare a lor într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică și culturală. „Acest fapt contrazice spiritul Europei. Vom depăși acest refuz. Va dura ceva timp, dar cu răbdare vom reuși să avem o politică europeană unită în această privință”, mai adăuga Merkel. Conform raportului Population division („Divizarea populației”), difuzat în ianuarie 2000 de către Departamentul economic și social al ONU la New York, ideea amestecării raselor se reiterează, așa cum o gândise Kalergi: „emigrări la schimb, o soluție pentru populațiile în declin și îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigrați până în 2025”.

CONFERINȚA DE LA MARRAKECH – UN ALT PAS CĂTRE ERODAREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE

Din nefericire, Conferința interguvernamentală a ONU de la Marrakech (Maroc), desfășurată în zilele de 10-11 decembrie 2018, cu participarea a peste 150 de țări între care și România, în vederea adoptării Pactului global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată, s-a structurat în jurul acelorași principii directoare și așa-zis umanitare ale Uniunii Europene de la Bruxelles prin care, după unii, se pune la cale cel mai mare genocid din istoria omenirii. La o primă lectură, Pactul care succedă Declarației Euro-Africane de la New York din 3 mai 2018, ce descria migrația ca „un fenomen necesar, benefic și favorabil ce contribuie la dezvoltarea globală”, pare a fi o nevinovată declarație de prietenie și ajutor reciproc între statele-membre pentru a proteja imigranții, indiferent de originea sau scopul lor. Însă, paragrafe precum: „Trebuie să salvăm viețile migranților și să îi protejăm. Trebuie să permitem migranților să devină membrii cu drepturi depline în societățile noastre; să scoatem în evidență contribuțiile lor pozitive; să promovăm includerea migranților și coeziunea socială” (Pactul ONU pentru Migrație, pg. 13) sau „Refugiații și migranții sunt îndreptățiți acelorași drepturi universale ale omului și libertăți fundamentale, care trebuie întotdeauna respectate, protejate și îndeplinite” (Introducere, alin. 4), ne fac să credem că, în realitate, nu se urmărește decât crearea unei legislații internaționale care să favorizeze imigrația ilegală în masă, în ciuda gravelor probleme sociale, a creșterii violenței și a infracțiunilor pe care aceasta le generează în țările care, deja, au acceptat-o. Continue Reading »



FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU, de Monahia Gavriila


FRÂNTURI DE GÂND ÎN AMINTIREA DOAMNEI ASPAZIA OȚEL PETRESCU

de Monahia Gavriila

 Ani de zile, în liniștitul orășel nemțean, Roman, ușa modestei case a distinsei doamne Aspazia Oțel Petrescu se deschidea larg pentru tot sufletul care voia să-i treacă pragul și înseta să soarbă nectarul cuvintelor celei care a urcat fără vreo umbră de șovăire Golgota temnițelor românești.

Odată intrat în salonul de primire, unde te întâmpinau întotdeauna bunătățile pe care doamna Aspazia în mărinimia ei le pregătea cu migală pentru odihna oaspeților săi, timpul și spațiul se dilatau parcă și pe neașteptate căpătau alte coordonate, împrumutând din nemărginirea veșniciei. Cuvântul ei, plin de putere și de sevă duhovnicească, te scotea aproape imperceptibil din strânsoarea timpului care de obicei ne aleargă zorit și ne aruncă nemilos în avalanșa grijilor de fiecare zi. Evocările doamnei Aspazia din anii negri de detenție te țineau țintuit în scaun ceasuri întregi, cu trupul nemișcat în încremenirea tăcută a timpului.

Fiecare rostire a doamnei Aspazia îți îmbăia sufletul în apele curățitoare ale Cuvântului născut din adânc de suferință și din neprihănită iubire față de Dumnezeu și față de om. Dintr-odată durerile tale, care până atunci păreau copleșitoare și de neîndurat, deveneau ușoare ca fulgul în fața munților de suferință pe care sufletul doamnei Aspazia, oțelit de amare încercări, i-a mutat mereu, din loc, cu armele credinței.

Poate că cea mai însemnată lecție de viață pe care doamna Aspazia ți-o încredința cu o delicatețe care îți topea ghețarii ascunși în talazurile inimii, era lecția iubirii de aproapele prin asumarea crucii suferințelor. Pentru doamna Aspazia, suferința era o treaptă peste care nu puteai să pășești în urcușul spre desăvârșire, iar încredințarea că ai adunat în tainițele sufletului tău comoara iubirii nemincinoase era ca aceasta din urmă să fi trecut prin focul curățitor al suferinței. Din preaplinul iubirii de Dumnezeu care mai mereu îi umplea inima, lacrimi sfioase se iveau adeseori în ochii doamnei Aspazia și frângeau tăria cuvintelor ei, prefăcându-le în șoapte domoale, aproape stinse.

Uneori o puteai auzi comparându-se cu „misticii”. Dorul ei de Dumnezeu era atât de fierbinte încât îi mistuia adâncul inimii, iar vorbirea ei cu Cel în mâinile Căruia își așezase sufletul din tinerețe, era vie și limpede ca mărgeanul. Între ea și Dumnezeu, ca de altfel și în relațiile ei cu semenii, compromisul sau jumătățile de adevăr nu aveau ce căuta. Intransigența ei față de principiile de la care nu acceptase să abdice o viață întreagă, devenise asemenea numelui pe care îl purta – de oțel – și nimic nu o putea clinti din convingerile ei, lămurite în experiența de foc a atâtor ani de dureroasă pătimire.

În preajma doamnei Aspazia, tot ceea ce părea fără noimă, se încărca de sens. Înțelegeai că gestul, făcut la întâmplare și care la prima vedere ți se părea banal și lipsit de semnificație, era de fapt învelișul tainei sufletului tău al cărei miez nu avuseseși răbdarea sau pătrunderea duhovnicească de a-l desluși la timpul lui.

Pentru doamna Aspazia nimic din ceea ce se petrecuse în existența ei, nu era întâmplător. Fiecare amănunt, fiecare nod, care îi curmase în trecut depănarea lină a firului vieții, însemna intervenția promptă a proniei dumnezeiești în curgerea destinului ei.

Model de dârzenie și de jertfire până la uitarea totală de sine, doamna Aspazia va rămâne de–a pururi vie în inimile noastre prin nobila și distinsa ei prezență ce încălzea sufletul tuturor celor care au simțit îndemnul lăuntric de a-și pleca fruntea zbuciumată de întunecate gânduri în căușul mâinilor ei pironite odinioară pe Cruce.

(Articol preluat din Revista Atitudini, Nr. 57)