Posts Tagged 'monahia Fotini'


Revista Ortodoxă ATITUDINI nr. 67


BIO Paltin

 

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 67

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

Editorial
CONSTANTIN (TACHE) RODAS, BIRUITORUL
de Monahia Fotini

 

8. SF. PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, NOUL FĂCĂTOR DE MINUNI – CHIPUL DESĂVÂRȘIT AL BUCURIEI DE A TRĂI CU HRISTOS

22. PĂRINTELE PORFIRIE: SFATURI PENTRU O VIAȚĂ PLINĂ DE IUBIRE ȘI DE BUCURIE

27. SFÂNTUL PORFIRIE – UN ÎNAINTE-VĂZĂTOR ȘI MARE FĂCĂTOR DE MINUNI ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE DIN RELATĂRILE  UCENICILOR

31. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „SĂ NE ÎNTĂRIM UNII PE ALȚII SĂ PUTEM SUPRAVIEȚUI ÎN ACEASTĂ REALITATE DURĂ!“

35. „JERTFA ESTE BAZA PENTRU SALVAREA ACESTUI NEAM“ DE VORBĂ CU FOSTUL DEȚINUT POLITIC, NICULAI CHISELEF

45. PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN ȘI FAMILIA CREȘTINĂ
de Monahia Gavriila

49. ZĂBRELE LA FEREASTRA NĂDEJDII DE VORBĂ CU FOSTUL LUPTĂTOR ANTICOMUNIST, MIREL STĂNESCU

57. PĂRINTELE GHEORGHE CALCIU: „TRĂIM îNTR-O LUME îN CARE CREȘTINISMUL NU ESTE APLAUDAT, NU ESTE IUBIT“ PREDICĂ LA PRĂZNUIREA SF. ARHIDIACON ȘTEFAN

63. î.P.S. AMFILOHIE RADOVIC, MITROPOLITUL MUNTENEGRULUI ȘI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI îN VREMURI DE RESTRIȘTE

67. DR. GALINA RĂDULEANU: TESTUL CREDINȚEI SAU „BUN VENIT D-LE ARIE“

71. „SUFERINȚA NU ESTE O ȚINTĂ SAU O DORINȚĂ, ESTE O CALE NEMIJLOCITĂ PENTRU A AJUNGE LA STAREA DE TRĂIRE“ DE VORBĂ CU ACADEMICIANUL RADU
CIUCEANU

78. PR. PROF. IONUȚ AȘTEFĂNOAE: „NU SE POATE VORBI DESPRE CREȘTINISM FĂRĂ LATINITATE ȘI NU SE POATE VORBI DESPRE ROMÂNISM FĂRĂ CREȘTINISM“

86. î.P.S. SERAFIM DE PIREU: „UNDE SUNT MARELE PROGRES TEHNOLOGIC ȘI ATOTPUTERNICIA OMULUI?“

92. CUM SĂ NE RAPORTĂM CORECT LA PANDEMIE? SFATURI DE LA PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI

100. ASPAZIA OȚEL PETRESCU: „LUCRURILE SE DESFĂȘOARĂ ÎN RITM ALERT SPRE O NOUĂ TRAGEDIE“

 

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

    0

     

     



    CORONAVIRUS – ÎNTRE PSIHOZĂ ȘI NORMALITATE. DE MONAHIA FOTINI


    S-a scris și s-a vorbit mult, prea mult și obsesiv despre acest subiect care a monopolizat presa și mass-media de 4 luni de zile încoace. O îngrijorare justificată față de un virus agresiv a degenerat într-o psihoză generală. Fără să sesizăm, peste noapte, ne-am trezit cu normalitatea furată… și ce este mai grav cu Biserica furată. Omenirea și-a pus mască în fața dragostei, în fața aproapelui său, în fața lui Dumnezeu.

    Unde ești Adame? Întreba oarecând Dumnezeu pe om, creația sa, în rai. „Doamne, am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”(Fac. 3:9-10), a răspuns Adam. Tot așa și astăzi Domnul îl caută pe omul, Adam cel nou, în grădina, Biserica Sa și nu-l găsește: Adame, unde ești? Oare ce răspuns vom da Creatorului? Că am auzit glasul Lui dar ne-am temut de virus, ne-am temut de boală? Ne-am temut acolo unde nu era frică, cum spune Psalmistul. Frica a fost instrumentul prin care stăpânul acestei lumi a încercat și încearcă să stăpânească pe om, să îl despartă de Dumnezeu și de aproapele lui. Frica a pus stăpânire până și pe sufletele celor aleși. De la ateu până la credincios, tot omul s-a temut. Frica ne-a transformat într-o societate psihotică, în care suspiciunea și neîncrederea au luat locul dragostei și al normalității. Fricile au fost de tot felul: frica de boală, frica de moarte, frica de izolare, frica și neîncrederea în spitale și în medici, frica de autorități, frica de „sistem”, frica de satana. Oricare din astfel de frici ne-a stăpânit, tot frică se numește. Singura frică binecuvântată este frica de Dumnezeu; această frică nu aduce tulburare, neliniște, anxietate. Dumnezeu este pretutindeni, și în Biserică, și în spitale, și în pușcării, de cine ne vom teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa? (Ps. 26). Ce frică ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Oare virusul? Oare spitalul? Oare vreo instituție pământească? „Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi” (Pilde 1: 25). Frica cea bună aduce credință și inimă curată, frica de la diavol aduce necredință și tulburare.

    masca virusȘtim că de când lumea și pământul oamenii se stăpânesc cel mai ușor prin frică. Dar cum a reușit frica să stăpânească și pe cei credincioși? Cunoaștem cât de ispitit a fost Iov de satana, cu îngăduința lui Dumnezeu. Cea din urmă și cea mai grea ispitire nu a fost pierderea averilor, nici măcar pierderea fiilor săi, ci BOALA. „Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui.  Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!”(Iov 2:4-5). Și a îngăduit Domnul să vină lepră asupra lui Iov. Și într-adevăr, cea mai grea încercare pentru Iov a fost aceasta, dar a biruit prin smerenie și credința în Dumnezeu. Ca și atunci, așa și acum, diavolul cunoaște că omul este slab și își iubește trupul și viața sa. Cea mai mare frică a omului este frica de boală, frica de moarte. Această frică cucerește până și pe aleșii lui Dumnezeu. Câți dintre noi recunoaștem că ne este frică de boală, că starea noastră de bine este atât de dependentă de așa-zisă fericire a trupului? La cea mai mică suferință a trupului nostru, devenim mai ursuzi, mai mânioși, mai tulburați, mai morocănoși. Facem orice pentru sănătatea noastră, facem înconjurul lumii, căutând spitale și medici ca să ne vindecăm, ne protejăm cu toată atenția posibilă să nu cumva să pătimim vreo suferință în trup. Dacă ne este amenințată sănătatea, greu se mai jertfește cineva pentru fratele său, uitând că și acela este bolnav, că nu este om care să nu sufere de vreo boală pe pământ. Nu încurajez aici, în niciun fel, neglijența față de propria sănătate. Este înțelept, după cum ne sfătuiesc Părinții, să ne tratăm bolile trupești, cu discernământ, smerindu-ne și acceptând tratamentul medicilor. Sunt câte unii care, dintr-o habotnicie snoabă, refuză și medicii și medicația, pe când Sfinții Părinți ne-au dat pildă de smerenie, acceptând să fie dați pe mâna medicilor, Sf. Vasile cel Mare fiind chiar unul dintre Părinții care au promovat medicina, înființând multe spitale și bolnițe pentru bolnavi. Dar nu neglijența și sinuciderea încurajăm aici, ci răbdarea cu smerenie și discernământ a bolii, prin lepădarea de sine și acceptarea Crucii. În boală avem de trecut un mare test: egoismul. Îl mai iubim pe Dumnezeu și pe aproapele atunci când suntem bolnavi? Dacă sunt bolnav, mai merg la Biserică să Îl slăvesc? Dacă sunt bolnav, mai merg la fratele meu să îl ajut sau las pe seama lui greutatea pe care eu nu vreau să o ridic? Ce jertfă este aceea dacă eu mă duc la Biserică doar când sunt sănătos? Sau dacă îi fac un bine aproapelui doar dacă sunt mulțumit? Într-un cuvânt această frică de boală înseamnă iubirea de sine, de trupul nostru, de viața noastră.

    coronavirus testConsider că pricina căderilor din această perioadă este exacerbarea sănătății. Sănătatea nu este singurul scop al omului pe pământ. Nu putem fi fericiți doar dacă suntem sănătoși. Societatea de astăzi a făcut un scop în sine din sănătate. În numele sănătății ni se fură libertatea, identitatea, normalitatea. Nu poți instaura un regim abuziv în numele sănătății. Nu poți crea un paravan din protejarea sănătății pentru a instaura o dictatură mondială. Aceste lucruri sunt de neconceput și de neacceptat. Sănătatea este utilă dar nu mai presus de credință, dragoste și libertate. Ne supunem cezarului, mai marilor noștri adică, în măsura în care măsurile nu încalcă porunca lui Dumnezeu. Da, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să dăm Cezarului ce este al Cezarului, să ne plătim dările și datoriile față de Stat (Mt. 5:27), S-a smerit pe Sine acceptând înscrierea nașterii Sale, tăierea împrejur, judecata Sinedriului, lovirile, bătăile, răstignirea și moartea pe Cruce. Dar în același timp tot Domnul ne învață să dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceea nu au ce să vă mai facă… Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena. Da, vă zic vouă, de acela să vă temeți!” (Lc. 12:4-5). „Căutați mai întâi Împărăția Lui și toate acestea se vor adăuga vouă!” (Lc. 12:31). Continue Reading »



    MAICA HERUVIMA DE LA PETRU VODĂ – UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE, DE MONAHIA FOTINI.


    MAICA HERUVIMA DE LA PETRU VODĂ – UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE

    de Monahia Fotini

    Dumnezeu m-a învrednicit să o întâlnesc pe maica Heruvima la Mănăstirea Petru-Vodă, în anul 1997. În acea perioadă eram studentă la Facultatea de Filosofie din Iași și obișnuiam, împreună cu câțiva prieteni, să ne petrecem weekendurile și micile vacanțe la mănăstirea Părintelui Justin Pârvu, care devenise încă din acea vreme o oază de spiritualitate și de cultură, ce ne atrăgea în mod special pe noi, tinerii studenți. De altfel și Părintele Justin acorda o atenție deosebită și un timp îndelungat grupurilor de tineri, pe care cu multă dragoste și răbdare îi introducea în rostul existențial al omului în Biserică și în cadrul neamului său. Toate frământările mele ontologice, și nu erau puține, și-au găsit răspunsuri la Mănăstirea Petru-Vodă și în special în chilia Părintelui Justin. Părintele Justin adunase în jurul său oameni cu pregătire teologică, dar și cu vaste cunoștințe în toate domeniile culturale, de filozofie și literatură universală, gata să răspundă oricând pretențiilor intelectuale ale unui tineret însetat de cunoaștere și de libertate, sătul de ipocrizie și de cenzură comunistă. La Petru-Vodă simțeai că te afli într-o zonă liberă de comunism, unde respirai un aer curat de libertate și plin de idealuri. Noi eram dintre acei idealiști, care doream să schimbăm România în bine și credeam aceasta nelimitat. Nu pot descrie în cuvinte bucuria și nerăbdarea cu care părăseam Iașul, împreună cu ceilalți prieteni de la Universitate, spre Mănăstirea Petru- Vodă, unde făcusem un nou Păltiniș de dezbateri existențiale. Câte nopți albe nu am petrecut la Mănăstirea Petru-Voda, atât în rugăciune, cât și în dialoguri filosofice și duhovnicești!…
    De departe, strălucea în învățătură și în virtuți maica Heruvima, care a avut un impact uriaș asupra mea. Pe maica Heruvima am întâlnit-o prima oară în chilia Părintelui Justin. Era în perioada în care maica încă reușea să se mai deplaseze, cu mari eforturi, la biserică și la chilia Părintele Justin, pentru sfat și mărturisirea gândurilor. M-a fascinat din prima clipă privirea ei pătrunzătoare, plină de viață și de luptă! Avea o licărire în ochi ce revela năzuințe și idealuri înalte. Părintele m-a încredințat maicii spre îndrumare și sfat duhovnicesc, cu multă bucurie. Nici nu bănuiam cât de multe aveam în comun cu maica Heruvima. Era exact modelul pe care îl căutam: dragostea de înțelepciune (filosofia), profunzimea, perseverența, munca și caracterul de luptător. Toate aceste însușiri se oglindeau în personalitatea maicii Heruvima. Stăpânea cu dibăcie limba greacă veche, ceea ce i-a permis să poată citi în original filosofii antici, Palton si Aristotel, de care eu eram de-a dreptul îndrăgostită. Am purtat câteva discuții încântătoare despre idealismul platonician și realismul aristotelic și mi se părea că maica găsise o simbioză perfectă între cei mari doi corifei ai filosofiei. Împrumutase de la Platon latura mistică, trăirea, iar de la Aristotel logica imbatabilă ce o ajuta să-și ordoneze mintea, curățind-o de tot ce era inutil. Într-o astfel de minte disciplinată, în care noțiunile erau foarte bine definite, s-a așezat perfect învățătura filocalică a Sfinților Părinți. Maica Heruvima m-a ajutat foarte mult la acea vreme să înțeleg diferența între căutarea filosofică și cea duhovnicească, a Sfinților Părinți. Nu este totul să cunoști, îmi spunea maica, ci mai ales să trăiești în adevăr, care nu este un lucru, ceva creat, ci este ceva necreat, și mai mult decât ceva, este Ființă, însuși Dumnezeu. Când începea să vorbească despre Sfinții Părinți vorbea cu atâta patos și dăruire, încât era imposibil să nu te molipsești și tu. Aveam un subiect preferat, de care ambele eram pasionate: teologia Sfântului Dionisie Areopagitul. Era cucerită de apofatismul Sf. Dionisie și mistica lui. De altfel, maica m-a și ajutat să întocmesc o teză despre erosul în opera Sf. Dionisie Areopagitul. Când venea vorba despre însușirile lui Dumnezeu, despre ce este Dumnezeu, maicii îi plăcea să îl citeze pe Sf. Dionisie care spunea că Dumnezeu nu este nimic din cele ce sunt, ca Unul ce este mai presus de ființă, mai presus de bunătate, mai presus de dragoste, mai presus de orice virtute, mai presus de orice cuvânt și de cunoștință. Pornind de la apofatismul Sf. Dionisie, maica mă învăța să începem lupta duhovnicească de la kenoză, de la golirea minții de gânduri și, prin renunțarea la sine, să ne schimbăm mintea în mintea lui Hristos. Ajungând la cunoașterea nimicniciei firii umane și altoind în Hristos orice gând, mintea devine curată și sufletul primește putere să lupte cu patimile și să le biruiască. Continue Reading »