Posts Tagged 'Mitropolitul Teofan'


Mitropolitul Teofan, lacrimi de durere pentru necredința guvernanților români


Durere adăugată la durere – mesajul Mitropolitului Teofan, în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Moldova trăiește în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulți semeni de-ai noștri sunt atinși de noua epidemie se mai adaugă și decizia autorităților de a interzice celor care nu au domiciliul în Iași să pătrundă în spațiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicția este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale și principii internaționale ce protejează libertatea de manifestare religioasă.

Este o situație foarte greu de înțeles și de acceptat. Credincioșii care vin în Iași cu diferite motive – la spital, la cumpărături, la instanțele judecătorești sau la locul de muncă – dacă nu au domiciliul în Iași, nu se pot închina la Sfânta Parascheva. Părinții care sunt pentru câteva zile în vizită la copiii lor nu pot să-și împlinească dorința închinării la sfintele moaște, deși au venit la Iași și pentru aceasta. Nici studenții și elevii aflați în Iași care nu au încă viza de flotant, nu se pot apropia de Catedrala Mitropolitană.

Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare.

De șapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forțele sale pentru ocrotirea sănătății oamenilor. Și o va face în continuare. Credincioșii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni.

Îi rog pe preoții și credincioșii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și pe toți închinătorii care obișnuiau să vină în această perioadă la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva să mă ierte pentru neputința de a le facilita accesul la închinare, după rânduiala Bisericii. Îi rog pe toți să transforme această durere în vreme de pocăință, de rugăciune și de fapte bune.

Pe preoți îi îndemn să slujească zilnic Sfânta Liturghie în această perioadă. În bisericile de parohie și mănăstiri să se săvârșească slujba Paraclisului și Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Psaltirea, mare izvor de mângâiere în vreme de încercare, să fie hrană sufletească pentru tot creștinul, mai ales în miez de noapte. Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie precedată și urmată de câteva zile de post, dacă se poate, ajunare până la apusul soarelui din partea celor sănătoși, precum și de multe fapte de milostenie. Totul pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat și apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătății lor și a semenilor, iar autoritățile să aibă înțelepciunea unor decizii care să țină cont și de amploarea epidemiei, dar și de faptul că există și numeroase persoane în această țară care au credință în Dumnezeu și în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinților.

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Sursa: doxologia



Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos


paltin-1COMUNICAT

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.
Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun.
Sursa: Mănăstirea Paltin Petru Vodă



Mărturisire curajoasă a Mitropolitului Teofan despre Sinodul din Creta si impotriva Ecumenismului sincretist


DSC_3435În urma comunicatului de pe saitul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei aflam o marturisire de credinta ortodoxa a Mitropolitului Teofan, prilejuită de scrisorile deschise adresate de catre poporul dreptcredincios cu privire la necanonicitatea Sinodului din Creta. Mitropolitul propune, spre surprinderea noastra, iesirea chiar din CMB („Consiliul Mondial al Bisericilor”). Citam:

Pentru a nu exista dubii cu privire la convingerile și mărturia de credință ale Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinția Sa reafirmă în fața preoților din parohii, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a creștinilor mireni din Arhiepiscopia Iașilor următoarele:

«a. Hristos și Biserica Sa Ortodoxă constituie tezaurul cel mai sfânt și scump, care nu poate fi negociat sau diminuat în nicio formă și prin niciun compromis.
b. Comunitățile și confesiunile creștine eterodoxe s-au îndepărtat în elemente doctrinare fundamentale de la credința cea adevărată, așa cum a fost și este aceasta cunoscută, trăită și mărturisită de Biserica Ortodoxă.
c. „Acceptarea denumirii istorice a altor biserici și confesiuni eterodoxe”, așa cum menționeazădocumentul Sinodului din Creta, nu înseamnă și acceptarea erorilor doctrinare sau eclesiologice aleacestora. Învățăturile și practicile greșite ale eterodocșilor (ex.: o singură fire în Hristos, Filioque, primatul papal, hirotonia femeilor și altele) sunt erezii și le consider ca atare.
d. Relațiile ortodocșilor cu eterodocșii pot avea loc numai pe baza convingerii că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, iar comunitățile și confesiunile eterodoxe s-au îndepărtat de la Adevăr și au îmbrățișat învățături și practici greșite.
e. În relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trebuie exclus orice compromis doctrinar. Concepții precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unității Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viața Bisericii Ortodoxe.
f.Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menținerea calității de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecție și o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare și așteptate de către mulți credincioși ortodocși.
»

Tot textul : aici