Posts Tagged 'minuni'


Părintele Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu, prin care lucra mari minuni


minuniAspazia Oțel Petrescu: Îşi profeţeşte sfârşitul cu 9 ani înainte

Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări.
Aveam 80 de ani şi i-am zis Părintelui: „Daţi-mi o binecuvântare mai mare, că nu se ştie, s-ar putea să fie ultima”. Aveam atunci nişte probleme de sănătate destul de grave. Şi Părintele a stat puţin, ca şi când ar fi făcut un calcul, şi a zis: „Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”.
Eu am înţeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Şi aşa a fost! E cutremurător!
Părintele Justin a fost omul iubirii, şi puterea lui de iubire faţă de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foştii deţinuţi politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o faţă de ateismul comunist.
Noi am rămas orfani. Dar, în acelaşi timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăseşte şi că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie şi eternitate.
(Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic)

inainte vazatorCunoştea mai dinainte data morţii

Mă numesc Gheorghe şi sunt din Focşani. Doresc să dau o mărturie despre darurile mai presus de fire ale Părintelui Justin, pe care îl admir şi îl cinstesc ca pe un sfânt.
Părintele avea darul înainte vederii, cunoscându-şi de mai înainte data plecării sale la Domnul În luna octombrie a anului 2012, adică cu 8 luni înainte de mutarea sa la cele cereşti, am fost împreună cu familia la Părintele Justin, la mănăstirea de maici din Petru Vodă, unde vieţuia Părintele. Pe mine Dumnezeu m-a binecuvântat cu o neputinţă, ce mă ajută să mă smeresc şi să privesc mai mult la lucrurile cele nepieritoare decât la cele ale lumii acesteia. Nu am vedere, sunt orb.
Când am intrat la Părintele în chilie, am fost primiţi cu foarte multă dragoste şi ascultam cu mare drag sfaturile Părintelui Justin, care ne dădeau forţă duhovnicească. La final, înainte să plecăm, i-am mulţumit părintelui:
„Părinte, mulţumim pentru sfaturile folositoare, cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom întâlni la anul”. Părintele însă ne-a zis, spre surprinderea tuturor:
„La anul nu ne vom mai vedea. Dar ne vom vedea în ceruri, mai târziu”.
Şi, într-adevăr, aşa a fost – pe Părintele Justin nu l-am mai prins în viaţă, nădăjduiesc insă, prin rugăciunile sfinţiei sale, să îl pot vedea dincolo, în veşnicia lui Dumnezeu.
(Gheorghe, Focşani)

minuniConvertire minunată la Ortodoxie

Eram plecat „definitiv” în Germania şi nu oricum, ci fără să fiu creştin ortodox sau măcar să cunosc duhul Ortodoxiei. Eram în acea vreme în sfera ezoterismului şi făceam meditaţii transcendentale. Într-una din meditaţii, mi-a apărut un „călugăr” care s-a luptat cu duhurile mele pe care le-a învins îngenunchindu-le.
Exact un an de zile am stat plecat în Germania, după care m-am întors în România neştiind ce mi se întâmplă.
După 3 luni de la întoarcerea mea, timp în care am avut un accident frontal pe DN1, actualul meu naş de botez m-a dus la Părintele Justin.
Am intrat la Sfinţia Sa şi mi-a spus: „Măi băiete, cu tine aş putea sta de vorbă 3 zile şi 3 nopţi, nu ai înţelege NIMIC. Du-te şi stai în mănăstire câteva zile”.
După ce am stat vreo 4 zile în Mănăstirea Petru Vodă la părinţi, m-am întors la Părintele şi am cerut botezul – „că numai în urma botezului vei înţelege ce se întâmplă cu tine” – mi-a spus Părintele.
Au trecut 6 luni până să îmi vină rândul spre a fi botezat, că aşa le rânduieşte Bunul Dumnezeu, … cu RĂBDARE.
Recunosc că eu nu prea am răbdare. Am aflat şi că Părintele se ruga foarte mult ca să se întoarcă în ţară Românii.
Mărturisesc astfel că Părintele Justin avea rugăciunea inimii, pentru toţi oamenii.
Să ne rugăm Sfântului Justin să ne ajute cu rugăciunea lui către Bunul Dumnezeu să îi întoarcă în ţară pe toţi Românii, fiindcă tot el ne spune că vremuri grele vor veni pentru omenire.
Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii.
(Ioan, Germania)

facator de minuni„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni”

Eram în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună şi se pregătea de naştere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băieţel prin cezariană, dar fiica mea nu s-a mai trezit, a intrat în comă, iar apoi în moarte clinică. Medicii nu îi mai dădeau şanse şi voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.
Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soţul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoţilor şi călugărilor.
Duminică seară ajungem şi la Petru Vodă. După 4 ore de aşteptare, ne vine şi nouă rândul să intrăm la Părintele.
Părintele ne-a privit îndelung şi ne-a zis cu durere în ochi:
„Aţi ajuns foarte târziu”.
A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:
„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni încet, încet”.
Şi într-adevăr aşa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieşit din comă, spre uimirea medicilor care recunoşteau că este o minune. Şi, după cum spusese Părintele, fata mea şi-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunile Părintelui Justin.
Acum sunt bucuroasă şi dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care i-a oferit şi îi oferă o educaţie aleasă.
Mulţumim, Părinte!
(Monica, Tg. Neamţ)



Minunea Sf. Spiridon când a apărat Kerkira de erezia papistășească


Minunea înfricoşătoare a marelui făcător de minuni Spiridon, prin care a zădărnicit dorinţele papistaşilor uneltitori, nepermiţându-le să construiască un altar în sfântă biserica lui din Kerkira

de Sfântul Atanasie din Paros

Pentru că a propovădui minunile lui Dumnezeu e un lucru şi drept şi mântuitor şi arată voia Lui, de aceea, fraţi creştini, vin să istorisesc iubirii voastre binefacerea minunată şi extraordinară pe care Domnul iubitor de oameni, acum, în secolul nostru a săvârşit-o pentru noi, prin Sfântul Spiridon, prin acest slujitor al credinţei, mare făcător de minuni şi credincios; este cunoscut îndeobşte de toţi că acest mare sfânt nu încetează, ci mereu săvârşeşte în insula Kerkira lucruri mari şi minunate şi acest lucru este deja o certitudine, însă minunea care le întrece pe toate şi încununează, ca să spun aşa, minunile Sfântului Spiridon, căreia pe drept nu trebuie să i se spună doar minune, ci minunea minunilor sau ca să spun mai bine şi mai corect, trebuie să se numească Judecata Cerului, acea minune, zic, este distrugerea foarte neobişnuită a catolicilor preaticăloşi, prin care (zic aceasta şi sufletul meu tresaltă) i-a izgonit pe bună dreptate din sfânta lui biserică, când au hotărât şi aproape că au ajuns să o întineze prin altarul lor cel spurcat.

Această minune este foarte mare şi cu toate acestea este cunoscută de puţini, căci nu este tipărită, de aceea eu, mişcat de râvnă dumnezeiască, am hotărât să o fac cunoscută tuturor cu ajutorul tiparului şi, deci, vreau să o descriu cât mai bine şi mai exact, pe cât îmi este cu putinţă, pentru a-i mişca pe toţi iubitorii de Dumnezeu să slăvească şi să mulţumească adevăratului Dumnezeu şi acestui slujitor credincios al Său, Sfântul Spiridon. Adică vreau să istorisesc mai întâi ceea ce se află scris în manuscrisul netipărit, iar în al doilea rând să analizez cu toată precizia care este posibilă întâmplările respective, care o situează în toate felurile mai presus de orice săgeată blasfemiatoare şi de orice gură nedreaptă; de aceea să nu pară ciudat că o astfel de catastrofă atât de mare a rămas până astăzi nepublicată: căci cei care aveau datoria să o facă publică prin tipăriri se află sub stăpânirea celor care au păţit asemenea ocară, aşa că nu este posibil să trâmbiţeze cu mândrie această minune de biruinţă asupra stăpânitorilor lor. Însă trâmbiţăm noi, cei de aceeaşi credinţă şi fraţi cu ortodocşii din Kerkira, care ne aflăm în grija lui Dumnezeu, departe de temerile acelora şi împreună cu regele-profet David strigăm, zicând: „auziţi acestea toate popoarele, uniţi-vă toţi cei ce locuiţi în lume”; veniţi şi vedeţi lucrările lui Dumnezeu; veniţi şi vedeţi cât e de înfricoşător în hotărâri pentru fiii oamenilor; cum şi din ce cauză, veniţi şi ascultaţi şi vă voi povesti vouă.

insula kerkiraRelatarea minunii 

După eliberarea oraşului Kerkira de asediul agarenilor, prin ocrotirea făcătorului de minuni Spiridon, eliberare care s-a petrecut în 11 august 1716, conducătorul de atunci Andrei Pizani, comandant general al Kerkirei, a vrut să aducă o răsplată de mulţumire Sfântului Spiridon pentru marea binefacere a libertăţii şi s-a sfătuit cu teologul lui, pe nume Francisc Frangipani, ce anume să facă pentru a fi plăcut şi bine primit de către sfânt. Acela i-a răspuns că este un lucru foarte bun şi divin să construiască în biserica Sfântului Spiridon un altar (o masă) de marmură foarte scumpă, pentru a se face acolo înăuntru în continuare şi o liturghie catolică şi pentru ca „Excelenţa ta să asculţi liturghia în limba ta, când cu anumite ocazii te vei duce acolo”. Comandantului i-a plăcut sfatul teologului şi de îndată a poruncit să se pregătească materialul de construcţie. Însă, înainte de a pregăti materialul, i s-a părut potrivit să îi cheme pe preoţi şi pe cei care aveau grijă de sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon, pentru a primi de la ei încuviinţarea pentru aceasta. Aceştia, de îndată ce au auzit un lucru atât de neaşteptat, i-au răspuns într-un singur cuget că aceasta nu este nimic altceva decât o inovaţie foarte dăunătoare şi de aceea nu au vrut în niciun fel să încuviinţeze planul lui. Comandantul le-a răspuns mânios că, din moment ce el conduce totul şi neţinând seama de ei, vrea să i se împlinească voia şi porunceşte să fie adunat fără întârziere materialul lângă biserica sfântului. Au fost adunate, aşadar, acolo: var, ghips, marmură şi o placă de marmură specială, construită anume pentru Sfânta Masă. Continue Reading »



„IUBIȚI MAI MULT ȘI O SĂ VINĂ ȘI COPILUL VOSTRU!” PĂRINTELE JUSTIN, LUCRĂTOR VIU ÎN SUFLETELE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI. de prof. Carmen Irimia


carmen irimia„Iubiți mai mult și o să vină și copilul vostru!”. Așa sunau cuvintele Părintelui Justin Pârvu în anul 2000. Atunci nu știam că urma să-l văd pentru ultima oară….

Locuiam la Piatra Neamț și venisem în acea zi la Petru-Vodă la invitația colegei mele, Manuela, profesoară de religie, care a avut binecuvântata inițiativă de a organiza o excursie la mănăstire, cu un grup de elevi de la liceul nostru. Odată ajunși, ne-am familiarizat cu locul și împrejurimile, ne-am închinat la icoane și am participat la slujbele bisericii. Seara, copiii s-au adunat la chilia Părintelui Justin, așteptând în liniște și bună-cuviință să primească o mângâiere sau un cuvânt de învățătură.

Eu mă plimbam pe afară, rugându-mă și gândind în sinea mea : „Oare să intru și eu? Și ce să-i spun? Că de 10 ani așteptăm un copil care nu mai vine?”. Nu știu cât să fi trecut, dar m-am auzit poftită să intru în chilia lui, deși eram sigură că nu era rândul meu. Am intrat cu sfială și parcă nu știam cum să încep… Atunci, de pe deasupra unei perechi de ochelari, privirea acelor ochi limpezi și scrutători mi-a pătruns până în adâncul sufletului. N-am apucat să deschid gura că Părintele Justin a spus: „Așteptați și voi unul al vostru și nu mai vine, așa-i?”.

minuniAșa era Părintele: știa dinainte ce problemă ai și de aceea cuvintele lui cădeau cu așa mare greutate. El punea degetul pe rană și ca un doctor de suflete, îți dădea și medicamentul de care aveai nevoie, potrivit stării tale lăuntrice. De multe ori, pentru că nu înțelegeai tâlcul vorbelor lui imediat, gustul lui era amar, dar efectul se vedea mai târziu, chiar și la distanță de ani buni, când începea vindecarea.

Și de această dată, sfatul lui duhovnicesc a venit după inima celui căruia îi era adresat: „Iubiți mai mult și o să vină și copilul vostru”. N-am înțeles pe loc ce se ascundea în spatele acelor cuvinte. Poate că așa a vrut Dumnezeu, să-mi lase mai mult timp de creștere în duh… Eram tânără, prinsă în vârtejul lumii și amăgită de poleiala ei… Aveam o căsnicie fericită clădită pe iubire și respect, o carieră reușită cu recunoașterea meritelor de către cei din jur… Nu-mi pusesem niciodată problema de a iubi mai mult. Ce vrea să însemne asta?

Astfel de gânduri îmi treceau prin minte, și pesemne că Părintele Justin a văzut aceasta pe chipul meu, căci a mai adăugat: „Și să înfiați, dacă puteți”. Acum chiar că nu mai aveam speranță de rezolvare, căci soțul meu nu era în favoarea ideii de adopție. Ulterior, mi-a spus că și el primise același sfat de la Părintele cu ocazia unei întâlniri la dată ulterioară. Nu fuseserăm niciodată împreună la Părintele Justin, dar sfatul acesta ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva Părintele știa mai mult decât arăta…

Ne-am continuat viața, în mare parte ca și până atunci, dar încercând să sporim mai mult în rugăciune și evlavie față de biserică. Încercam să urmăm sfatul Părintelui, după priceperea noastră: mergeam mai des la biserică, la mănăstirile din zonă și eram mai generoși cu cei din jur. Între timp, investigam și pe la doctori… Din păcate, medicii la care am fost nu ne-au dat mari șanse de procreare, întrucât trecuserăm de pragul celor 30 de ani. Ne-au recomandat, în schimb, să ne obișnuim cu ideea că n-o să avem copii. Dar cum să faci asta când o voce interioară îți spunea contrariul?

Între timp încolțise ideea emigrării. Lucrurile începuseră să nu mai meargă așa bine… Financiar, nu ne era foarte greu, însă ne loveam tot mai mult de corupție și minciună, încât cu greu reușeam să trăim în pace cu noi și cu cei din jur, fără compromisuri, de o natură sau alta. Ne-am dat seama că nu mai eram într-un duh cu ceilalți care credeau că „merge și așa”. Ceream mult de la noi și aveam aceleași așteptări și de la cei din jur. Eram convinși că în altă țară, mai dezvoltată și mai civilizată era posibil să avem un trai onest și decent, verticali și liberi să ne exprimăm gândurile și ideile. Și așa, cu mari eforturi financiare și umane, am urmat pașii procesului de emigrare în Canada.   Continue Reading »



Părintele Justin – ajutătorul celor săraci: „Eu știu unde ajung banii ăștia”


parintele iustin in chilie

„EU ȘTIU UNDE AJUNG BANII ĂȘTIA!”

Încerc să vă spun și eu o întâmplare cu Părintele Justin din vremurile în care veneam pe la sfinția sa.

Când intram în chilia sfinției sale, Părintele mă binecuvânta și apoi mă întreba de un om de la Borca despre care zicea că mult bine i-a făcut lui când a stat ascuns în Muntele Budacu și pe care îl chema Mitică Iliescu. Odată, când să plec Părintele a băgat mâna într-o sacoșă în care avea banii, a îndesat mâna și a luat o sumă mai mare de bani, mi-a întins mâna cu banii și a zis: „Să nu mă întrebi ce să faci cu banii că eu știu unde ajung banii ăștia!”. I-am luat tremurând și m-am gândit că o să văd și eu unde ajung banii ăștia. A doua zi eram în casă cu ușa deschisă, când am auzit poarta și pe cineva care venea gâfâind. Persoana respectivă a apărut în ușă și a zis: „Vai! Bogdaproste că te-am găsit acasă. Au venit cei de la I.R.E. să-mi taie lumina că nu am bani cu ce plăti. Și le-am zis plângând să nu îmi taie curentul că mă duc la o femeie și ea nu o să mă lase”. Iar eu i-am zis: „Unde sunt cei de la I.R.E.? Hai repede să plătim!”. Am luat banii de la Părintele Justin, i-am găsit pe cei de la I.R.E., am achitat suma și le-am zis: „Când cineva nu are bani cu ce să plătească, să nu îi tăiați lumina! Să vină la mine!”. Și așa am înțeles cuvintele Părintelui: „Să nu mă întrebi ce să faci cu banii că eu știu unde ajung banii ăștia!”. Părintele Justin avea lângă fotoliul lui două sacoșe: una cu icoane și una cu cărți din care îmi dădea întotdeauna. Eu mă mai duceam pe la nevoiași, bătrâni și bolnavi. Mă uitam pe pereții caselor lor și le ziceam: „Măi, dar n-aveți nicio icoană?”. Și îmi răspundeau bieții oameni: „Am avut una, am dus-o la stână, și nu am mai adus-o”. „Dar vreo carte de rugăciuni aveți?”. „Am avut una, dar s-a rupt”. Și fugeam acasă, luam icoana și cartea de rugăciuni de la Părintele și așa ele ajungeau în mâna celor nevoiași și doritori de mântuire.

(M. Parascheva, Căminul de bătrâne al mănăstirii Paltin Petru-Vodă, preluat din Revista Atitudini Nr. 62)



Numai Părintele Justin ne-a salvat casa de la incendiu! Binecuvântările Părintelui Justin.


În anul 2004, am ajuns pentru prima oară la Părintele Justin cu fiica mea. I-am încredințat Părintelui problemele noastre și ne-am spovedit. În acea perioadă voiam să cumpăr o mașină și i-am spus Părintelui acest gând, cerându-i și binecuvântare pentru acest lucru. În răstimpul petrecut la Mănăstirea Petru-Vodă, am discutat această problemă și cu un cunoscut de al nostru care ni l-a recomandat pe dl. M. ce aducea mașini din străinătate și pentru Mănăstirea Petru Vodă.

Eram mulțumită că soluția problemei mele se aflase atât de repede și am contactat persoana care cumpăra mașini din Germania pe care le vindea la noi în țară. Ceea ce nu știa mai nimeni era că respectiva persoană intrase într-un colaps financiar și ajunsese să aibă mereu nevoie de bani ca să acopere găurile din împrumuturi pe care le avea.

Considerând că e de bună credință, mai ales că și părinții de la Petru-Vodă îl cunoșteau pe dl. M. de mult timp și nu aveau nicio plângere împotriva lui, i-am dat, fără prea multă ezitare, o sumă mare de bani ca să-mi poată cumpăra o mașină în Germania. În ziua în care urma să ne întâlnim pentru a intra în posesia mașinii, d-l M. s-a eschivat că nu poate ajunge. Am fixat o altă dată la care urma să ne vedem, dar și atunci a pretextat că nu poate veni. Îngrijorată de atâtea amânări, am început să intru în panică și să intuiesc că mașina nu fusese cumpărată și că e posibil să nu mai recuperez nici banii dați cu atâta ușurință, pe încredere.

Neștiind cum să ies din impas, am venit din nou la Părintele Justin și i-am spus tot necazul meu. Părintele m-a ascultat cu atenție și nu mi-a spus niciun cuvânt de mustrare pentru nesăbuința mea. După ce i-am împărtășit toată durerea mea, am simțit că Părintele a luat pe umerii săi tot greul meu și că și-a asumat tot necazul meu. S-a uitat la mine cu o privire pătrunzătoare și mi-a zis pe un ton hotărât: „Nu se poate, măi, trebuie să-ți recuperezi banii. Tu ai un copil de crescut”. Continue Reading »



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – UN SFÂNT POGORÂT DIN LEGENDĂ


Mă numesc Huian Ciprian și sunt din Iași. Cuvintele mele sunt fade și convenționale. În anul 2003, când viața mea a devenit una cu viața soției mele, Delia, eram amândoi departe de ceea ce ar trebui să fie un ortodox. Încet-încet, ochii noștri, abia mijiți spre Răsăritul cel de Sus, începeau să se deschidă, mai ales atunci când am descoperit că venirea unui prunc în viața noastră întârzia.

Am început să așezăm rânduiala de post și rugăciune în inimile noastre, ne-am desfătat de bucuria aflării lui Dumnezeu cel Viu! Lunile treceau însă, iar pruncul mult dorit se lăsa așteptat. În acei ani în care duceam lupta cu scoatere a uriașei mizerii din sufletele noastre, aflasem că într-o mănăstire din Munții Neamțului se află un Bătrân cu viață sfântă, ce face minuni nemaiauzite, după ce a petrecut ani mulți în temnițele comuniste.

Tot în acea perioadă, Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu bucuria cunoașterii unor prieteni aleși, ce erau ucenici ai acestui sfânt pogorât din legendă – Părintele Justin Pârvu. Astfel că în săptămâna Patimilor din anul 2006, ne-am strâns lacrimile într-un pomelnic scris tremurat, am pregătit un mic dar pentru mănăstire și ne-am întâlnit cu prietenii noștri, ce erau gata să plece spre cetatea duhovnicească a luminosului voievod.

La scurt timp după ce ne-a fost îngăduită apropierea dintre soți, am aflat vestea cea mare: urma să devenim părinți! Pe 25 ianuarie 2007 se năștea fetița noastră, Ioana, despre care aveam să spunem tuturor, fără nicio ezitare: e minunea Sfântului Justin Pârvu! Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!

(preluat din Revista Atitudini Nr. 61)