Posts Tagged 'minuni'


IN MEMORIAM PĂRINTELE PROCLU NICĂU. AM CUNOSCUT SFINȚI


PĂRINTELE ȘTIA DE CE STĂRI URMA SĂ FIU ÎNCERCATĂ…

nicauMă îndoiam la început de darurile pe care le căpătaseră de la Dumnezeu, necrezând că pot fi contemporană cu oameni despre care să se scrie „file de Pateric”. Pe unii, cum ar fi Părintele Proclu sau Maica Filofteia, am ajuns să îi prețuiesc abia după mutarea lor la cele veșnice. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru șansa de a-L putea cunoaște mai bine în special prin interacționarea cu trei frați din familia Nicău: Părintele Proclu, Maica Filofteia și Maica Maria (cunoscută și cu numele de Agafia ori Ana).

Eram un copil neștiutor când am pășit pentru prima dată pragul chiliei răcoroase a unui pustnic, chilie cu pereții acoperiți de icoane. Părintele cu nume neobișnuit era micuț de statură, înaintat în vârstă, cu ochii de un albastru intens, permanent umeziți în rugăciune. Vorbea greu, depunând un efort mare în rostirea fiecărui cuvânt. Părea că se sfârșește, însă cu ultimele puteri ale bătrâneții ne primea pe toți cei care veneam la el pentru folos duhovnicesc. Chiar sfinția sa ne mărturisea la un moment dat că sunt oameni care vin la el ca la ghicitoare sau chiar ca la un sfânt. Pentru asta nu îl puteam ferici cât era în viață. Însă, de fiecare dată când ne doream să ajungem la el ne pregăteam cu rugăciune și binecuvântare de la duhovnic și – slavă Domnului! – ne-a primit de fiecare dată. Eu și sora mea aveam în jur de 12 ani la prima întâlnire cu Părintele. Îi spunea tatei că încă suntem curate ca îngerii și că urmează și pentru noi „lupta”.

Sfântul ne vorbea despre folosul Tainei Sfântului Maslu, însă cu deosebire mă mișca rugăciunea lui către Maica Domnului. Era mereu pe buzele sale și cu siguranță și în inima sa.

Când sunt întrebată cum era la părintele nu pot să mă gândesc decât la starea de sfințenie care se simțea în preajma sa. Era copleșitor! De fiecare dată mă emoționam și plângeam.

peleriniÎn cadrul uneia dintre vizite eram mai multe persoane în chilie. De remarcat e faptul că și el și surorile sale pe care le-am cunoscut (maica Filofteia și maica Maria), când dădeau povețe, vorbeau uneori aparent pentru urechile tuturor, însă de înțeles, înțelegea doar o persoană – cea care trebuie. Eram cu familia și câțiva străini în grup, iar părintele, privind către fratele meu pe care tata îl sprijinea cu brațele, a spus: „Copiii născuți din părinți binecredincioși ajung mari în Biserică”. Tatăl meu ne-a mărturisit mie, surorii mele și mamei la ieșire că simțise în adâncul sufletului său că părintele i-a răspuns la o întrebare importantă și anume dacă Maica Domnului i-a primit sau nu copilul în Grădina sa, după cum îl promisese ca tată dinainte de zămislire.

La ultima întâlnire cu părintele, fiind în grup, tata l-a întrebat pe părintele Proclu dacă să urmeze calea fiului său. Părintele ori nu auzise, ori se făcuse că nu auzea. Atunci, tata s-a așezat în genunchi, a luat în mâini mâna slăbită a părintelui și l-a întrebat hotărât: „Părinte, să urmez calea fiului meu?”. Văzând stăruința tatei începusem să plâng. Tata, continuând, a spus: „Sunt slab. Am copii și am trăit în lume. Am dor de mănăstire, dar sunt nevrednic și neputincios. Sufletul meu își dorește odihna și lupta călugăriei la bătrânețe. Ce să fac?”. Iar părintele a răspuns: „Nu avea grijă! Când va veni dragostea lui Dumnezeu peste tine, nimic nu va mai conta”. 

Au trecut mai mulți ani de atunci și nu dădeam importanță multor învățături pe care ni le dădea Avva. Însă două amănunte importante, care mă vizau personal, le-am reținut foarte bine: că nu trebuie să stau de vorbă cu gândurile și să fac ascultare, urmând facultatea de medicină. Nu înțelesesem partea cu gândurile decât după ce adolescența mea trecuse, perioadă în care făcusem depresie. Boala aceasta sufletească și trupească m-a împiedicat să învăț la randamentul pe care îl aveam inițial. Am reușit în timp să lupt cu deznădejdea prin rugăciune. Părintele știa de ce stări urma să fiu încercată… Continue Reading »



DIN MINUNILE SFÂNTULUI NICHIFOR LEPROSUL


ARĂTĂRI MINUNATE ALE SF. NICHIFOR

sf. nichifor leprosulPărintele Evmenie a povestit că într-o seară, după mulți ani de la adormirea părintelui Nichifor, pentru că avea mulți țânțari și alte insecte în chilie, s-a gândit că ar fi bine să închidă ușile și fereastra și să golească înăuntru o sticlă întreagă de insecticid puternic ca să le omoare. Apoi s-a întins să doarmă. Nu s-ar mai fi trezit niciodată dacă nu i s-ar fi arătat părintele Nichifor care l-a trezit, l-a luat de mână și l-a scos din chilie. Înainte ca părintele Evmenie să-și dea seama ce se petrecuse, acela i-a spus: „Copilul meu, să nu intri în chilie dacă mai întâi nu deschizi ușile și fereastra ca să se aerisească bine”. Îndată după aceea a dispărut. Când, după un oarecare timp, părintele Evmenie și-a revenit și a înțeles minunea, i-a mulțumit din toată inima părintelui său drag că îl scăpase de la moarte sigură[1].

Teodor Giannakis a povestit următoarea întâmplare minunată: „Aveam odată un proces important. Fusesem implicat într-o situație nefericită și m-au chemat la tribunal să plătesc o sumă uriașă, de zeci de milioane de drahme. Deși în primă instanță am fost condamnat, când procesul a ajuns la Curtea de Apel la 10 mai, i-am cerut părintelui Evmenie care avea moaștele părintelui Nichifor să îmi dea o părticică. I-am spus: „Eu, părinte, l-am îngrijit pe cuviosul Nichifor, l-am spălat, l-am îmbrăcat, i-am gătit, i-am curățat urechile, iar acum, când am atâta nevoie, vreau să-mi ajute”. Mi-a dat două părticele pe care le-am luat cu mine la tribunal. Înainte de a începe procesul, l-am rugat în taină pe părintele Nichifor să mă ajute în acel moment greu. Și – o minune! – procurorul a dispus ridicarea acuzației și am fost declarat nevinovat. Îi mulțumesc din adâncul inimii părintelui meu că și de această dată mi-a ajutat ca și atunci când trăia, deși au trecut atât de mulți ani de la adormirea sa”. Continue Reading »



SF. PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, NOUL FĂCĂTOR DE MINUNI – CHIPUL DESĂVÂRȘIT AL BUCURIEI DE A TRĂI CU HRISTOS


Portret realizat de maicile de la mănăstirea Paltin

Motto: „Nu trebuie să-ți duci lupta creștinească cu predici și contestații, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalți reacționează. Când îi iubim sunt mișcați și-i câștigăm”.

ÎN CĂUTAREA LUI HRISTOS DIN FRAGEDĂ COPILĂRIE 

„Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu Îl vezi pe Hristos în tot ceea ce faci, eşti fără Hristos. Hristos este Prietenul nostru, Fratele nostru; El este tot ce e frumos şi bun. El este totul”. Acesta a fost crezul lăuntric după care Sf. Porfirie Kavsokalivitul și-a călăuzit întreaga viață și i-a rămas credincios până la moarte. Născut sub ocrotirea Sf. Ioan Rusul în Insula Evvia, în satul Sfântul Ioan din Karystia, aproape de Aliveri, la 7 februarie 1906, Evanghelos Bairaktaris, cel care avea să devină unul din cei mai mari duhovnici ai Greciei, alături de Cuviosul Paisie Aghioritul, a fost al patrulea copil din cei cinci ai lui Leonidas şi Eleni Bairaktari. Din pricina sărăciei, tatăl său a fost silit să plece în America și să lucreze la Canalul Panama. Iubitor al slujbelor bisericești, Leonidas a fost cântăreţ la biserica din satul lui și adeseori l-a însoţit ca psalt pe Sf. Ierarh Nectarie, în călătoriile acestuia. Copilăria Sfântului Porfirie va fi una greu încercată de strâmtorări, care deși nu au fost lesne de îndurat, totuși l-au ajutat să-și alipească inima de Hristos și să-și dorească să se desprindă cu totul de grijile lumești.

Evanghelos a urmat cursurile şcolii din satul natal vreme de doi ani, dar din pricina lipsurilor materiale, a fost nevoit să părăsească şcoala, astfel că la vârsta de opt ani a început să lucreze micile ogoare deţinute de familia sa şi să păzească animalele. Pentru a câştiga mai mulţi bani, de la vârsta de 10 ani, tânărul Evanghelos a început să lucreze la minele din zonă şi la nişte băcani din Halkida şi din Pireu. Datorită inimii lui ascultătoare și a conștiinciozității cu care își îndeplinea îndatoririle, patronii îl îndrăgeau și aveau încredere deplină în el, după cum ne mărturisește părintele Porfirie însuși: „Mama m-a trimis la un magazin în Halkida. Erau acolo alți doi copii. Toți îmi porunceau, iar eu alergam pretutindeni. Făceam tot ce-mi spuneau fără vicleșug. Și asta m-a dus la ceva bun. Într-o zi, pe când măturam magazinul, am găsit niște boabe de cafea nemăcinată. M-am aplecat și le-am luat în mână, ca să le arunc înapoi în sac. Stăpânul era în biroul lui, m-a văzut, a înțeles ce voiam să fac și m-a strigat. I-a strigat și pe ceilalți copii și i-a dăscălit. Acolo se făcea mare risipă, iar eu i-am făcut o impresie bună. Din acea zi am împărțit treburile și am pus rânduială în magazin. Munceam la toate cu sârguință și fără să grăiesc împotrivă”[1].

PLECĂRILE LA SF. MUNTE. NEVOITOR LA CHILIA SF. GHEORGHE

„Mi-am pus în adâncul inimii gândul să mă fac pustnic. Mi s-a făcut un dor fierbinte”.

Pe când lucra la băcănie, în trei rânduri s-a îmbarcat pe vapor ca să ajungă în Sf. Munte, însă dorul de frați și de părinți, de fiecare dată l-a întors din drum: „Am ajuns la Tesalonic. Am coborât din vapor. Nu știam unde să merg. M-am dus la Sf. Dimitrie, m-am închinat. Am îngenuncheat și am plâns, rugându-l pe sfânt să mă ajute să mă fac pustnic; acesta era visul meu. Apoi am mers pe un deal și am ajuns la o bisericuță. Era închisă, însă avea o bancă afară. Acolo am rămas toată noaptea. Am plâns mult, voiam iarăși să merg acasă, la părinți. Era ispită pentru mine asta: de trei ori m-am întors înapoi”. După toate aceste preumblări și întoarceri, însuflețit de lectura vieții Sfântului Ioan Kalivitul, tânărul Evanghelos se hotărăște să plece definitiv spre Sf. Munte Athos, dornic să pășească pe urmele sfântului care i-a aprins inima de atâta râvnă dumnezeiască: „Pe când păşteam vitele” – își amintește părintele Porfirie – „citeam silabisind viaţa Sfântului Ioan Kalivitul. Şi l-am îndrăgit mult pe Sfântul Ioan şi mă rugam îndelung, ca un copil de 12-15 ani, cred, nu-mi mai amintesc bine. Şi, vrând să-l imit, cu foarte multă luptă am plecat de la părinţii mei pe ascuns şi am ajuns la Kavsokalivia la Sfântul Munte şi am intrat în ascultare la doi Bătrâni ce erau fraţi buni, Pantelimon şi Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioşi şi plini de virtuţi, aşa că i-am îndrăgit foarte şi, de aceea, cu rugăciunile lor, făceam deplină ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult şi simţeam o mare iubire pentru Dumnezeu”. Într-un timp în care copiii nu erau primiți în Sf. Munte, acoperit de omoforul Maicii Domnului, Evanghelos pășește în Grădina ei, grație milostivirii unui călugăr bătrân care pe vapor îl va recomanda tuturor drept nepotul lui și va lua pe umerii săi răspunderea ca în fața autorităților să dea seamă pentru el. Continue Reading »