Posts Tagged 'Mihai Viteazul'


Părintele Justin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul. Un Sfânt!


voievodulFără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.

justin parvuIată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit sfânta masă, unde se află altarul acestei biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc. Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, sfinte moaşte, care în timpul liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele sfinte moaşte.

Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti.

mihai viteazulMihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.

Acest ideal trebuie întreţinut şi această datorie o au în special mamele, familia, învăţătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viaţa şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în faţa jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră.

(Fragment din Revista Atitudini, Nr. 20)



9 AUGUST. Asasinarea lui Mihai Viteazul; de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin


Mihai ViteazulAsasinarea lui Mihai Viteazul. Complicitatea împăratului Rudolf al II-lea și a papei Clement al VIII-lea folosindu-l ca instrument pe Gheorghe Basta

de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin

 Hotărârea nimicirii voievodului

A doua zi după victoria de la Guruslău – 4 august 1601 – Mihai Vodă s-a adresat în scris împăratului Rudolf al II-lea pe care îl înștiința: în problema Transilvană, mi-am făcut datoria cu fidelitate și iscusință”. Desigur, nu eluda faptul că izbânda a fost obținută „unindu-mi forțele cu cele ale domnului Basta”. Datorită faptului că se simțea mereu în pericol, Mihai Viteazul se adresă împăratului: Iarăși și iarăși rog preaumil ca Maiestatea Voastră să nu dea crezare răuvoitorilor mei – care, poate sunt prea mulți – și care doresc nimicirea mea”. În încheierea scrisorii, Mihai Voda îl asigura pe împărat că „…nu voi înceta cât voi trăi, ci mă voi strădui cu toată virtutea și truda să fac să înainteze lucrurile Maiestății Voastre și ale creștinătății. Iar Țara Românească, < fiind > cu totul pustiită de tătari și de turci, astfel încât nu i-au mai rămas decât munții și apele, binevoiți, Maiestate, a mă dărui și ajuta cu vreo milostivire din generozitatea voastră înnăscută ca să am cu ce să mă întrețin și să pot rămâne Maiestății Voastre”.

Împăratul a răspuns voievodului pe 17 august 1601 că: „cele < scrise > ne-au făcut mare plăcere și bucurie. Aducem laudă fidelității voastre, de care luăm cunoștință din fapta însăși și pe care nici nu ne-a putut trece prin gând să o punem la îndoială, amintindu-ne de câte ori și cu ce ardoare v-ați oferit să fiți pus la încercare voi și statornicia voastră… Pentru redobândirea Țării Românești sau pentru atacarea ținuturilor, de margine, turcești am poruncit lui Gheorghe Basta, îndată ce Transilvania va fi readusă la supunere deplină, să vă ajute cu oaste și tunuri atât cât este cu putință”.

Cu siguranță putem spune că împăratul, împreună cu diplomații săi făceau un joc duplicitar. Aceasta, deoarece, hotărârea nimicirii voievodului fusese deja luată după întoarcerea doctorului Pezzen din Ardeal în vara  anului 1600. Rudolf al II-lea era în complicitate, privitor la eliminarea lui Mihai Viteazul, cu polonii și cu turcii. De aceste aranjamente nu a fost străin nici papa Clement al VIII-lea. În vara anului 1601 o solie polonă a ajuns la Praga și a fost primită de împărat. Deși convorbirile au fost purtate în taină, atitudinea diplomației imperiale de mai târziu lasă să se întrevadă o punere de acord pentru nimicirea lui Mihai Viteazul. În scrisoarea de răspuns a împăratului către Voievodul Valah, din 17 august 1601, Rudolf al II-lea îi transmitea lui Mihai Viteazul că „va fi necesar să ne ferim cu grijă de a ataca Moldova în acest timp pentru a nu oferi polonezilor ocazia unui nou război”. Continue Reading »



9 august: Pomenirea Martirului Mihai Viteazul. Personalitatea voievodului, zugrăvită din documente istorice


„Avea privirea vulturului, curajul leului, şiretenia vulpii şi credința lui <Iancu> de Hunedoara”

Andronic Cantacuzino, fiul lui Mihai Cantacuzino Şaitanoglu, nepotul lui Iane Cantacuzino, văr cu Mihai Viteazul, în scrisoarea din 14 noiembrie 1593 adresată fostului domn al Moldovei Petru Şchiopul aflat la Bozen în Tirol.

„Dumnezeu ştie că eu de la început nu am vrut să mă amestec în frământările acestea din Vlaho-Bogdania, însă Dumnezeu m-a îndemnat să merg la Constantinopol şi „să mă amestec în această chestiune”. Până acum am păstrat Ţara Românească pentru Domnia Ta, însă văzând cerințele vremii şi zăbavă din partea Domniei Tale şi văzând firea cea rea şi ticăloasă a lui Alexandru Voievod şi intrigile lui, pe care nu le-am putut suporta, m-am încumetat şi eu şi l-am făcut Domn al Ţării Româneşti pe banul Mihai; l-am preferat <socotind> că el este mai bun decât ceilalți boieri vicleni şi mincinoşi din fire, nişte intriganți şi cu totul nepricepuți la treburile țării. Însă în ceea ce-l priveşte pe Mihai, sărmana țară este mulțumită şi au înălțat rugăciuni la Dumnezeu pentru că i-a învrednicit şi le-a dat un astfel de păstor bun, creştin, cu milă pentru cei săraci şi cu frică de Dumnezeu şi i-au fericit şi pe răposații mei părinți pentru că eu „m-am zbătut şi l-am făcut Domn, lucru de care sunt foarte mulțumit. Este vrednic să păstorească un popor, el, mai bine decât alții”[1].

24 august 1595, Copăceni. Scrisoarea căpitanului Albert Kiraly către principele Ardealului, Sigismund Bathory, despre bătălia de la Călugăreni.

„În ceea ce-l priveşte pe Mihai, voievodul de aici, din Valahia, nu pot decât să-i aduc laudă cu adevărat, căci el este un militar excelent, bun şi viteaz, ceea ce a dovedit cu mâna şi cu fapta sa; el este cu credință față de creştinătate, nu aparent, ci din convingere, cu tot zelul. Alteța Voastră princiară îi datorează laudă dreaptă şi cinstire”[2].

7 noiembrie 1595, Constantinopol. Edward Barton, agentul englez la Constantinopol, îl informează pe Sir Thomas Heneage despre înfrângerea lui Sinan paşa de către Mihai Viteazul.

„Cu siguranță, prea onorate, că este un lucru demn de cea mai mare considerație şi de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza cei mai mulți împărați, regi şi prinți, a izbutit un Mihai, cel mai neînsemnat şi mai sărac dintre duci, anume să învingă oştirile marelui sultan”[3]. Continue Reading »