Ascultați mărturii inedite despre cum a murit marele poet și mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, Radu Gyr, precum și unele secvențe emoționante din viața sa, relatate de către fiica acestuia: Simona Luminița Gyr și soțul dânsei, Demostene Popa (ambii trecuți la Domnul, cu doi ani în urmă) precum și de către nepotul lui Radu Gyr: Radu Popa Gyr, dirijor al Filarmonicii Timișoara. Cuvântul omagial a fost ținut la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, anul 2010.

E foarte greu să spui ceva pentru un om pe care l-ai iubit până la urmă. Un om de o profundă trăire creştină, un mare şi integru caracter, un povăţuitor blând, înţelept, odihnitor, dorind parcă să cuprindă într-un cuvânt pagini întregi.

Calea către Iisus Hristos o considera deschisă, nu mărginită prin reguli rigide. El, Bădiţa Trifan, trăia într-o tăcere concentrată, fiind omul rugăciunii. Rugăciunea lui Iisus ne ajută să-L vedem pe Hristos în fiecare om şi pe fiecare în Hristos. Continue Reading »

Cu bucurie și mânați de datoria morală pe care o avem față de martirajul sfinților români din temnițele comuniste, vă invităm să îi cinstim după cuviință pe acești mari mărturisitori, la prăznuirea anuală de la Aiud.

Comemorarea de anul acesta va avea loc pe 18 martie, începând cu ora 12.00, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Aiud, mănăstire ctitorită de Părintele Justin Pârvu, împreună cu alți supraviețuitori ai temnițelor comuniste, pe Râpa Robilor, acolo unde erau aruncate trupurile deținuților, ce nu s-au lepădat de credința lor în Dumnezeu și neamul românesc.

PS Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei si PS Paisie Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, vor înălța rugăciuni pentru sufletele celor uciși cu cruzime de un regim ateu, care i-a privat de orice slujbă religioasă. Dintre aceștia mulți s-au învrednicit de cununa muceniciei și se află acum în rândul cetelor mucenicilor și mărturisitorilor, pentru ale căror rugăciuni să ne învrednicească Domnul de mila Sa cea bogată.

Vă așteptăm cu drag!

Să nu uităm că an de an, în preajma prăznuirii Bunei-Vestiri, precum și a Sf. 40 de Mucenici, Părintele Justin Pârvu mergea cu mulțime de credincioși la Aiud, spre a cinsti memoria celor ce și-au vărsat sângele și viața pentru Dumnezeu și pentru România.

Un Crăciun la închisoare[1]

Iarna lui 1951 – Târgu-Ocna

de Ioan Ianolide

Eram în iarna lui 1951. Era tot de Crăciun. Ne aflam în sanatoriul-penitenciar din Târgu-Ocna, sanatoriu modern, menit să disimuleze adevăratul chip al temniţelor. Tuberculoşii de aici purtau în cugetele lor amintirile din Piteşti, Gherla, Canal, din mine şi din lagărele ucigaşe. Continue Reading »

„DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI” PE „DRUMUL CRUCII”

„Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”.

„Sunt oameni, sunt chipuri în fața cărora nu putem decât să ne plecăm capul și să ne făgăduim că le vom purta vie amintirea, tocmai pentru ca povestea lor să nu devină povestea celor de mâine. Unul dintre acești oameni a fost Constantin Rodas, neprihănitul supraviețuitor al cumplitei reeducări de la Pitești”[1]. În ziua de praznic a Maicii Domnului, de Intrarea ei în biserică (21 noiembrie 2020), în vreme ce la mănăstirea Petru-Vodă se făcea pomenirea de 14 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la Aiud pășea triumfător în veșnicie „de mână cu Maica Domnului”, surâzătorul Tache Rodas, neînvinsul mărturisitor al temnițelor comuniste.

Originar din Drăgănești, județul Prahova, Constantin Rodas a văzut lumina zilei la 14 noiembrie 1924, fiind fiul lui Hrisostomos și al Ioanei Rodas. Tatăl, grec de origine, a rămas în România până la emiterea Decretului de repatriere a cetățenilor greci care trecuseră prin închisorile comuniste și va muri în Grecia, nemaiapucând să-și vadă fiul, rămas să pătimească în iadul gulagului românesc. Puterea nebănuită de a răbda cu sufletul senin supliciile detenției, Constantin Rodas o va regăsi atât în mijlocirea Maicii Domnului, cât și în moștenirea de har primită de la unchiul său, mitropolitul Hrisostom de Smirna, trecut în rândul sfinților în calendarul Bisericii Greciei, după cum ne mărturisește Tache Rodas însuși: „În toată perioada pușcăriei am știut că Maica Domnului și rugăciunile unchiului meu sfânt m-au ajutat să rezist, să nu cedez torturilor și reeducării. În chinurile cele mai mari simțeam înlăuntrul meu o forță, o bucurie care mă întăreau și nu simțeam nimic când eram bătut. Mitropolitul Hrisostom de Smirna este fratele bunicului meu și a fost martirizat de către turci în chinuri inimaginabile și apoi trupul batjocorit în mijlocul mulțimii. Eu sunt jumătate grec, jumătate român, tatăl grec și mama româncă, dar eu întotdeauna am trăit și am simțit românește și nu m-am dezis niciodată de crezul meu românesc și de credința ortodoxă”[2]. În lunga detenție pe care o va ispăși cu o maiestuoasă demnitate, va pecetlui chiar cu sângele său această mărturisire de credință. Continue Reading »

Voi care îmi huliți stăpânul, când gândul searbăd vi-l despic,

Găsesc sub lustrul teoriei credința voastră în nimic;

În umbra cui v-ascundeți teama, voi, mercenari ai nimănui?

Pe cine-mi scoateți drept în cale, să-l apăr ca soldat al lui?

Pe Kant, desigur, el e-ntâiul, în el sperați să mă opresc,

Să mă-ncuiați apoi ca-n cușcă în zidul lui cel chinezesc.

Dar, prins în cursa rațiunii, de-mi pun credința la mijloc,

Dărâm întregul edificiu, ca pe-un castel de cărți de joc.

Va trece Hegel peste mine, urcând în saltul lui spiral?

Eu mânui sfera eleată și-l frâng din saltul temerar.

Cu dialectica lui voce, nu-mi poate ține Hegel piept:

Se-neacă toată vorbăria, de-i zvârl în gură un concept.

Îmi veți tăia cu Bergson calea? Nu mă încurc în bergsonism;

Din mers îi prind durata pură și-o frâng în trei c-un silogism.

Atuncea Husserl, [……………….] ori Heidegger? În nici un caz!

Pe toată uscătura asta nu dau o clipă de extaz.

Îi știu de când eram de-o șchioapă și îi trânteam de mic copil,

Când încercau să mă închidă în rococo-ul lor steril.

Ei m-au prădat de simplitate, eu le întorc ce li-s dator

Și tot gunoiul filosofic îl dau acum în capul lor.

Atunci Cervantes? Don Quijot? În cine lumea mea s-o strâmb?

Căci visul lor, oricât de mare, abia-l zăresc pe la carâmb.

Sau poate Wagner? Da! Cu dânsul sperați să mă opriți din mers.

V-ați înșelat, căci eu lui Wagner îi spulber zeii dintr-un vers.

Târziu, veți alerga la Goethe; cu chiu, cu vai, dar l-ați găsit.

Să-mi iasă, deci, în drum și Goethe, cu dracul lui cel păcălit!

Aha! V-ați bucurat degeaba! Și-aici am fost mai înțelept,

C-am prins și eu un drac în tolbă – și dracul meu e mai deștept!

Și încă nu știți marea taină; ciuliți urechea, să v-o spui:

Eu, cel ce vă dărâm c-un deget, sunt cel mai prost soldat al Lui[1].

[1] Constantin Oprișan, Cărțile spiritului și alte poezii, Ed. Christiana, București 2009, p. 68

Astăzi, 19 Martie, la prăznuirea mărturisitorului lui Hristos din temnițele comuniste, Virgil Maxim, nuntașul cerului, misticul închisorilor, – are loc conferința cu tema mărturisirii ortodoxe a martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.