Posts Tagged 'Măriuca Vulcănescu'


Mircea Vulcănescu – Martirul temnițelor comuniste. Înterviu cu fiica sa mai mică, doamna Măriuca Vulcănescu


Marturisitorul Mircea Vulcanescu cu fiica sa cea mica„Tata era adânc credincios şi nu făcea paradă de lucrurile acestea”

V-am ruga să ne depănaţi câteva amintiri din minunata dumneavoastră copilărie alături de un tată ca Mircea Vulcănescu. Care era atmosfera religioasă în familie?

De mică aveam mai mult decât respect, mai degrabă o dragoste fierbinte către Dumnezeu datorită mamei care ne ajuta să mergem la biserică şi tatii care ne dădea exemplu viu. Pentru că de Paşte, de exemplu, părintele Daiculescu de la biserica Mântuleasa de care ţineam noi, îl ruga pe tata să fie unul din cei care duceau Sf. Epitaf. Este o fotografie cu tata când era tânăr, îmbrăcat în preot, pentru că el chiar a vrut să se facă preot, era un om foarte religios.

Viaţa însă a luat alt curs şi pentru că s-a însurat de două ori, cred că tata şi-a luat gândul de la lucrul acesta. Prima soţie era mai exigentă şi a avut-o pe sora noastră cea mai mare Viorica, Vivi, după care s-au despărţit. Tata era mai tânăr decât prima lui soţie, Anina Pogoneanu, care era profesoară de filosofie la Şcoala Centrală şi părinţii ei au zis că ea merita mai mult decât un simplu funcţionăraş. Partea frumoasă este că mama surorii mele celei mari s-a împăcat cu noi şi am fost în relaţii foarte bune.

Tata era adânc credincios şi nu făcea paradă de lucrurile acestea. Bunicul era foarte corect şi era foarte apreciat pentru cinstea lui. Bunica era foarte credincioasă şi ne învăţa să mergem la biserică, să ne împărtăşim, ca şi mama de altfel.

Aveţi vreo amintire din copilărie legată de tatăl dumneavoastră, care vi s-a întipărit în suflet?

Ţin minte cum ne lua în pat şi ne arăta: ăsta este muntele cel mai înalt, Everestul şi ridica picioarele cu plapuma în sus sau îndoia genunchii şi spunea: ăsta este Caraimanul. Practic învăţam geografie pe păturile de pe pat. Tata avea darul să ne înveţe cu duhul blândeţii şi al jocului, fără morală, fără ostentaţie sau cu ceartă. Şi îşi dădea seama că de fapt exemplul lui conta. Pe sora mea, Sandra, o aprecia şi o lua mult mai în serios pentru că şi era mult mai serioasă. Eu mai trăgeam chiulul fiindcă eram mai mică şi mi se îngăduia aşa. Mai făceam pozne şi îmi plăcea când îi făceam să râdă. Pe urmă, după ce am trecut prin lagăr, n-am mai ştiut să fac aşa multe glume, dar am considerat că mi-a folosit experienţa aceea din mijlocul unei omeniri foarte diverse şi am avut şi exemple foarte bune. Fata profesorului Taşcă de pildă a fost un exemplu deosebit de caracter. Continue Reading »