D-le Marin Răducă, din ce am citit în literatura de detenție, am înțeles că starea duhovnicească dobândită în închisoare venea din constrângere, nu exista libertatea ta, de exemplu: să-ți tai voia, adică nu aveai prea multe oportunități. Te ridicai duhovnicește fiindcă erai nevoit cumva, pe când noi suntem acum în mijlocul desfătărilor și nu ne silim la nimic bun.

Când am fost în Muntele Athos, am primit întrebarea, bineînțeles printr-un translator, de la niște călugări: „De ce Mișcarea Legionară, atâta vreme cât există monahism?”. Zic: Sfințiile voastre sunteți undeva sus, iar Mișcarea Legionară se ocupă de cei de jos de care nimeni nu se îngrijește și aceia trebuie să se mântuiască. Dumneavoastră, într-adevăr vă rugați și probabil că rugăciunile dumneavoastră sprijină pe cei pe care îi preocupă iubirea de Dumnezeu și de aproapele, așa cum are Mișcarea Legionară iubirea de Dumnezeu și de neamul său, în primul rând. Iar ca să aduci neamul acesta la Dumnezeu mai întâi trebuie să te aduci pe tine însuți, să știi cum să lupți cu răul. Vizitam Muntele Athos și în timp ce mergeam noi spre chilia Părintelui Paisie (Aghioritul), vine un călugăr care urca pe când noi coboram. Era o distanță de până în 100 de metri, ca să spun așa. Și îmi spuneam: „Ce bine ar fi fost dacă știam grecește!”, că l-am fi întrebat care e cărarea care duce mai aproape de chilia Părintelui. Și mergând noi așa, când ne-am apropiat la vreo 20 de metri, văd că ne taie călugărul respectiv calea și vine la mine și spune așa: „Tu ești Marin și tu trebuie să rămâi aici”. Zic: „Părinte, nu am venit ca să rămân aici. Eu am familie, am copii”. În sfârșit, mi-a adus toate argumentele că trebuie să rămân acolo. Sigur că a trecut un fior prin mine. Nu venisem decât de vreo două zile, nu avea nici el și nici eu cum să-l cunosc. Și în discuțiile pe care le-am avut, cam o oră am stat de vorbă, a căutat să mă convingă să rămân. Și bineînțeles că eu susțineam teza mea, iar dânsul zicea ca dânsul. Zic: „De la ce chilie sau de la ce mănăstire sunteți ca să vă mai caut, cât mai rămân aici în Munte?”. Și sigur că l-am întrebat: „De unde mă știți?”. „Lasă astea!”, mi-a răspuns. Și mi-a zis că el este la chilia Lacului. Și m-am dus să vorbesc cu el și până la urmă a biruit teza mea, că dacă voiam să mă călugăresc, nu trebuia să mă căsătoresc, nu? Și eu mi-am zis în sinea mea că mi-e de ajuns singurătatea și experiența temniței de singurătate, că de aceea am și venit acolo, în Sfântul Munte, să compar viața duhovnicească din Sfântul Munte cu viața duhovnicească pe care am dus-o acolo în temniță.

Vedeți voi, oricine caută să se apropie de Dumnezeu și luptă pentru Dumnezeu și neamul lui, are de înfruntat încercări de tot felul. Ori, noi trebuie să fim pregătiți și această pregătire nu se face peste noapte, ca și mântuirea. Mântuirea nu se moștenește, se cucerește prin trudă, prin nevoință, așa cum spune Mântuitorul. De la Ioan Botezătorul până în ziua de astăzi, Împărăția cerurilor se ia cu sila, cu nevoința. Ce fac eu cu clipa mea pe care o trăiesc, cum mă schimb eu? Auzim foarte frumos vorbindu-se despre Dumnezeu, iar ca să-L trăiești pe Dumnezeu și să ajungi la îndumnezeire care e ultima treaptă, trebuie să vezi ce faci cu clipa asta pe care o trăiești în lume, cu păcatul, că de aceea a venit Mântuitorul în lume. Iertați-mă, nu trebuie să vă vorbesc eu despre lucrurile astea, dar eu vă spun prin ceea ce am trecut și am gândit și am trăit. Creștinismul Ortodox nu e o teorie, nu e o filozofie, e o credință și această credință trebuie să se manifeste prin fapte. Cum spune Sfântul Apostol Iacov: „Credința fără fapte e moartă”. Vedeți, ca să lupți împotriva păcatului, nu poți singur să lupți. Trebuie să lupți așa cum ne-a învățat Mântuitorul, cu cauza păcatului, ca să birui păcatul. Și cauza păcatului este gândul și eu trebuie să lupt cu gândul și cum lupt cu gândul? Depinde de discernământul și de voința mea, de libertatea mea cu care m-a creat Dumnezeu. Încotro înclină adâncul inimii mele? Spre plăcere sau spre împotrivire? Fiecare dintre noi trebuie să ne punem întrebarea: „Cum au ajuns oamenii aceștia, care au fost oameni ca noi, sfinți?”. Pentru că porunca Mântuitorului asta este: «Fiți sfinți precum Tatăl vostru cel ceresc sfânt este». Deci, trebuie să ne sfințim viața! Sfinții Părinți ne-au arătat o scară cu trei trepte. Continue Reading »