Posts Tagged 'mănăstirea Văratec'


LA MĂNĂSTIREA VĂRATEC, SFÂNTUL GHEORGHE (LAZĂR) – MEREU ÎN PRIVEGHERE de Pr. Stavr. Constantin Catană


Sfântul Gheorghe (Lazăr)Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.

Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.

Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.

Cel pentru care învățătura creștină a devenit normă de viață, convins de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, a fost și este căutat tot mai mult de credinciosul îmbunătățit, ca pe un Sfânt „care a imitat pe Hristos atât cât i-a fost cu putință unui om, în cuvinte, fapte și gânduri”. Deși Sfântul Gheorghe (Lazăr), cel bogat în nevoință, aparține unor vremuri trecute, el a rămas un izvor nesecat de binefacere celor care îi cer ajutorul și mijlocirea către Dumnezeu, în primejdiile sau bucuriile vieții lor.

Dacă ar fi să încercăm a lămuri mai pe îndelete valoarea deosebită pe care o are pentru slujitorii Bisericii și pentru credincioși, cel de Dumnezeu iubit Sf. Gheorghe (Lazăr), ar trebui să nu mai bătătorim calea pământului, ci calea cerului, calea împărătească. Căci, acest sfânt, înainte de a bătători calea pământului, a bătătorit calea cerului, prin citirea neîntreruptă a Ceaslovului și a Psaltirii. Sensul pelerinajului său era de a propovădui cu râvnă sfântă învățătura creștină, care pentru el era norma de viață, iar prin sfaturile sale, determina pe foarte mulți oameni să-și verifice crezul propriu, de aceea mulți creștini îl căutau cu înfrigurare și simțeau tot mai mult folos din cuvintele lui. Continue Reading »



Părintele Constantin Catană, m-rea Văratec: „Pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei”


Parintele duhovnic Justin Parvu

Eu l-am întâlnit întâia oară la Sf. Mănăstire Secu, prin anii 1966-1967, şi aveam să văd cu ochii mei greutatea sfinţeniei, purtată de un trup firav – fragil înlăuntrul său, fără întristare şi suspin, deşi avea motive să fie şi trist şi cu suspin, dar răbdarea şi suferinţa mizera­bilă a închisorii aprinsese în Cuvioşia Sa şi mai multă răbdare şi în­ţelegerea momentului, de a se lupta cu sine şi cu tot felul de grele ispite, cu cei de aproape şi cu cei mai de departe, dând dovadă de o răbdare îngerească, muncind alături de noi cu sapa şi hârleţul, fără să ştim că Sfinţia Sa fusese încarcerat. Blajin şi prietenos, cu o voce aproape stinsă şi cu grijă faţă de noi, cei patru seminarişti , ne vorbea din Dogmatică, din Patrologie, Liturgică şi Morală şi îl simţeai atât de aproape, aproape…cu tine! Şi el era părintele Justin, pe al cărui chip odihnea o lumină şi când ne vorbea, această lumină se amplifica, cred că era bucuria libertăţii lui din închisoare, despre care nu ne-a vorbit niciodată cât am stat în aceeaşi încăpere.

Mi-aduc bine aminte, când l-am întâlnit la Mănăstirea Secu, aşa cum am mai spus, era o umbră de om, cu chipul său bizantin, purta în el o remarcabilă dispo­ziţie duhovnicească şi la Sf. Bi­serică, psalmodia împreună cu noi, atât de corect şi stăruitor că­tre Dumnezeu cu rugăciunea şi dăruire de sine. Aveam modelul vieţii lângă noi, împins de vitre­gia vremurilor, la umilinţă.

După un timp, aveam să aflu po­vestea vieţii sale adevărată, dar mai târziu lucrurile s-au schim­bat, el cel urât şi surghiunit avea să fie înconjurat şi căutat cu căl­dură şi cu bucurie de mulţime de credincioşi, cu tot felul de solicitări.

Cândva îmi spunea: „Măi, frăţiile voastre o să fiţi preoţi, să aveţi grijă şi să culegeţi rodul frumos de pe urma înaintaşilor voştri şi să nu trăiţi pentru voi!”

De la Cuvioşia Sa am învăţat atunci că, mai înainte de a-ţi pune genunchii la rugăciune, mai întâi să te înstrăinezi lucrului şi de lume. Prin felul său de a fi, Părintele Justin n-a cultivat sentimen­tul distanţelor ci sentimentul apropierii mai viu şi mai corect, deşi lăsa impresia că valorifică izolarea, singurătatea, era mereu pre­zent, mereu activ, mereu îngăduitor cu noi, care eram în formare pentru mai târziu, slujitori ai bisericii. Continue Reading »