Posts Tagged 'manastirea Petru Voda'


ARHIM. HARITON NEGREA: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE EXEMPLUL VIU CĂ ÎN SEC. XXI OAMENII SE POT MÂNTUI ȘI SFINȚI”


parintele haritonEram în anii ’90. Duhovnicul meu a fost părintele Vasile Gavrilă și mulți dintre ascoriști vizitau mănăstirile în care se găseau duhovnici îmbunătățiți printre care Părintele Cleopa de la Sihăstria, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Teofil Pârâian și mulți alții, printre care și Părintele Justin. Cunoscându-i pe toți, care la momentul acela țineau conferințe și ne vorbeau despre Împărăția lui Dumnezeu, atunci am aflat despre Părintele Justin Pârvu de la Petru-Vodă. Cunoscându-i viața, mi-am dorit să fiu lângă un duhovnic care să nu fie foarte aglomerat din partea mulțimii credincioșilor care frecventau prin pelerinajele lor, mănăstirile. Și așa m-am atașat de Părintele Justin Pârvu.

Am venit aici la Petru-Vodă, mănăstirea era în fază de construcție, era un corp de chilii și biserica doar cimentuită, în schimb Părintele Justin era un om al rugăciunii care pătrundea mai departe de persoana care era în fața lui. Dialogurile dintre mine și sfinția sa erau despre viața duhovnicească și ele m-au convins să mă retrag în viața monahală. Când am ajuns la Petru-Vodă, i-am mărturisit Părintelui Justin după câteva întrevederi, faptul că vreau să rămân în viața monahală chiar la mănăstirea Petru-Vodă, după care sfinția sa mi-a dat un canon care a ținut de mai multă rugăciune. Îmi cerea să citesc mai mult din Psaltire, cam cinci catisme, Paraclisul Maicii Domnului, să am în vedere o viață de asceză cu post. Foarte interesant este că la vremea aceea aveam prietenă. I-am spus Părintelui Justin despre această prietenie nevinovată și Părintele mi-a interzis să rup relația cu prietena mea. Făcea parte din canonul meu. Cu alte cuvinte, corespondam cu Părintele Justin, dialogam cu el și mă întreba: „Sper că nu te-ai despărțit de prietena ta” și de fiecare dată îi aminteam că nu am făcut acest demers. După trei luni de zile, Părintele Justin mi-a dat voie să îi spun prietenei mele că vreau să mă retrag în viața monahală. Mi-am continuat rugăciunile, dialogurile cu Părintele Justin. A trebuit să aștept un an de zile. În urma acestui an, am primit binecuvântarea sfinției sale să vin aici la Petru-Vodă. M-am întrebat dacă nu cumva Dumnezeu mă va pedepsi pentru prietena mea, pentru că gândeam că i-am încurcat întrucâtva viața. Și m-a ajutat în privința asta tot Părintele care s-a rugat pentru ea și doar la câteva luni și-a găsit un alt prieten cu care s-a și căsătorit și are o familie fericită.

parintele iustinEu mi-am urmat viața monahală aici, la Petru-Vodă și nu pot să uit că era o viață cu multă asceză. Ne spovedeam de trei ori pe săptămână, ne împărtășeam des pentru cei care doreau să se împărtășească des. Părintele era foarte atent cu noi în privința postului, a canonului tăcerii și a frecvenței la sfintele slujbe. Aceștia au fost primii mei pași ca frate în mănăstire. Bineînțeles că lucrurile au evoluat și Părintele Justin a trebuit să se ocupe în mod deosebit de românii care îi călcau pragul și care aveau probleme dificile. A trebuit să devin mai atent cu viața mea. Părintele Justin mi-a zis: „Te-am învățat foarte multe lucruri. Va trebui să și înoți în apa în care te-am aruncat”. Bineînțeles că nu am avut doar momente de reușită. Au fost și eșecuri în viața mea, au fost greșeli, au fost căderi. Părintele Justin m-a ajutat să mă ridic mai ales prin Taina Spovedaniei și prin sfaturile sfinției sale. Cu fiecare an, parcă îmi oferea ceva în plus.

În anul 2013, nu m-am așteptat să mă numească în locul sfinției sale ca stareț. M-a surprins cu totul lucrul acesta, mai ales că nu mai eram în mănăstirea de la Petru-Vodă. În 1999, părintele Justin m-a transferat la mănăstirea Durău, dar lucrul acesta nu m-a întristat. Trimițându-mă acolo, am avut ocazia să cunosc trecutul istoric și duhovnicesc al mănăstirii Durău. Consider că a fost providența lui Dumnezeu cu mine pentru că am văzut și locurile prin care a trecut Părintele Justin și exemplele de viață pe care le-a cunoscut, cum au fost părinții sporiți de la mănăstirea Durău. Continue Reading »



7 ani de la adormirea Părintelui Justin! Slujba de parastas va avea loc pe 13 iunie la mănăstirea Petru-Vodă, respectiv 16 iunie la mănăstirea Paltin Petru-Vodă


Pomenirea Părintelui Justin de 7 ani va fi oficiată anul acesta sâmbătă, în data de 13 iunie, la Mănăstirea Petru-Vodă, urmând ca în data de 16 iunie o altă prăznuire să fie săvârșită la mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă.

Părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul în data de 16 iunie 2013, înconjurat de mii de ucenici din întreaga lume, care l-au prohodit cu dragoste și tânguire, ca pe un sfânt. De atunci și până astăzi la mormântul Părintelui s-au închinat mulțime nenumărată de pelerini, care aleargă cu credință la mijlocirea și ajutorul Părintelui Justin, acolo unde își găsesc de cele mai multe ori alinare în suferințe și răspuns grabnic în nevoile lor. Sunt deja consemnate multe mărturii ale minunilor și ajutorului Părintelui Justin către cei ce i-au cerut mijlocirea în nevoi, pe care închinătorii ni le-au trimis pe adresa mănăstirii sau a Redacției Revistei Atitudini. În conștiința poporului român, Părintele Justin a rămas ca un sfânt, ce le ascultă durerile de data aceasta din ceruri, ca unul ce a câștigat multă îndrăznire către Domnul și mijlocește pentru poporul, pe care l-a iubit așa de mult, cu prețul vieții sale, până la sfârșit.

Nădăjduim ca prăznuirea de anul acesta să fie prilej de bucurie sufletească celor ce vor participa cu dragoste și inimi smerite la pomenirea de 7 ani a marelui Duhovnic al Neamului românesc, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Să avem parte de rugăciunile cuvioșiei sale și să nu pregetăm a-i urma și noi, la rândul nostru, viața, nevoința, dragostea către aproapele, mărturisirea credinței și mai presus de toate, dragostea nemărginită față de Dumnezeu!



Monahul Teodor Stănescu s-a mutat în ceata Mărturisitorilor din temnițele comuniste. „Fac parte din GENERAŢIA 1948, Generaţia care NU a avut tinereţe”.


Scurtă Autobiografie:

Sunt un fost deţinut politic. Fac parte din GENERAŢIA 1948, „Generaţia care NU a avut tinereţe”. Am executat 8 ani de închisoare; de la etatea de 21 de ani până la etatea de 29 de ani (Arestat la 7 mai 1949 şi eliberat la 30 apr. 1957). Am fost anchetat la securitatea Calea Rahovei din Bucureşti şi am fost încarcerat în închisorile Jilava, Uranus din Bucureşti, Piteşti, Gherla, Marmezon din Bucureşti şi altele. M-am declarat peste tot ca funcţionar (am fost şi funcţionar la Ministerul Justiţiei – Cazierul judiciar) şi în dorinţa de a ajunge la ”Înalta Universitate din blestemata închisoare Aiud”. Dar pentru că am fost judecat şi condamnat într-un lot de studenţi am avut parte de iadul de la Piteşti (din februarie 1950 până la desfiinţarea iadului în 1952).

În urma evenimentelor din decembrie 1989 (o ordinară lovitură de stat) au explodat în mine idealurile tinereţii mele: ”Credinţa Strămoşească – Ortodoxă, Dragostea de Neam şi Ţara”, pentru care am fost condamnat şi am suferit toată viaţa.

Am participat, după 1989, la realizarea expoziţiei ”Cartea interzisă”, din subsolul fostului sediu al Direcţiei a-5-a a securităţii din Bucureşti; Conferinţe la ASCOR privind trecutul neamului; la Monumentul de la Balaciu – Ialomiţa, “Mormântul celor fără de mormânt”, am ridicat mai multe troiţe; am participat la ridicarea Bisericii Ortodoxe de la Institutul Agronomic Bucureşti (de la iarbă verde până la sfințirea bisericii). Am participat la realizarea Paraclisului – bisericuţă din fosta închisoare pentru femei de la Mislea şi alte acţiuni de-a lungul timpului

După Paştele din 2003, ca de obicei m-am dus la mănăstirea Petru Vodă la părintele Iustin Pârvu. Sfinţia sa era îngrijorat de soarta casei monahale de la Aiud care a fost începută în vara anului 2002. Decedase camaradul Emil Cociş, cu care părintele Iustin a fost în închisoare la Baia Sprie, şi care s-a ocupat de construirea casei monahale de la Aiud, construcţie ce a fost abandonată după moartea acestuia. Îngrijorarea părintelui m-a sensibilizat şi, când m-am întors în Bucureşti, mi-am anunţat familia de intenţiile mele de a pleca la Aiud şi a relua lucrările lăsate în paragină unde am rămas (şi nici nu aş fi plecat dacă nu aş fi fost nevoit să plec) până în 2009.

Ajungând acolo am găsit locul într-o stare jalnică, era „sediul” oamenilor fără căpătâi ai Aiudului; clădirea nu avea pereţi interiori, geamuri, uşi, instalaţii, cu acoperişul prost făcut, atât de prost ca din holul de la parter se vedea cerul, tavanul dintre parter şi mansarda nefiind făcut.

Trebuie să menţionez că la întreprinderea Teleconstrucţia, unde am lucrat 30 de ani, am executat şi lucrări de construcţii şi am dobândit multă experienţă, fapt ce m-a ajutat în lucrările de la Aiud

La Monumentul ”Calvarul Aiudului” construcţia era terminată. Interiorul monumentului era placat cu marmură pe care erau inscripţionate numele martirilor închisorilor comuniste, Sfânta Masă era construită. Ferestrele erau din tâmplărie metalică neetanşe şi datorită acestui lucru se făcea un curent de aer înăuntru încât se stingeau lumânările, am pus ferestre fixe şi am rezolvat problema, s-a construit şi montat Catapeteasma împreună cu strană. S-au montat 2 convectoare de mare capacitate pentru încălzire. În altar s-a confecţionat proscomidiarul, veşmântarul, cu paracliserul şi scaunul episcopal. S-a pus un covor de la intrarea în biserică şi până în altar şi deasemeni s-a amenajat interiorul monumentului cu tot ceea ce a fost necesar pentru a-i da aspect de biserică. Continue Reading »