Posts Tagged 'mănăstirea Paltin Petru-Vodă'


GHEORGHE JIMBOIU – „CREŞTINUL DEPLIN” AL TEMNIŢELOR ROMÂNEŞTI


Gheorghe Jimboiu a murit în stare de sfinţenie. Viaţa lui a fost o ardere de tot, bineplăcută lui Dumnezeu” (Valeriu Gafencu).

Instantanee biografice

Venit pe lume, la 18 octombrie 1921[1], în casa unor oameni simpli din localitatea Vela, judeţul Dolj, Gheorghe Jimboiu aparţine generaţiei de la 1948, generaţie de sacrificiu care a purtat în tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc, greul războiului anticomunist. Rămas orfan de mic, este crescut cu multe neajunsuri materiale de mama sa, care refuză să se mai căsătorească, alegând să-şi consacre viaţa creşterii unicului fiu. Un exerciţiu de dăruire şi jertfelnicie pe care Jimboiu îl va repeta în întreaga-i existenţă crucificată pe altarul iubirii de Dumnezeu şi de neam. După ce termină şcoala primară din satul natal, urmează Liceul comercial de băieţi din Caracal, fiind înzestrat şi cu potenţe literare pe care şi le valorifică în această perioadă prin publicarea împreună cu alţi colegi, a revistei Prietenia literară. Ideologic, tributar misiunii de a schimba sufletul României, prin subordonarea valorilor perene, valorii supreme a duhului, tânărul Jimboiu se angajează în „războiul dintre două lumi: pe de o parte lumea veche, care credea în pântece (primatul economicului şi al politicianismului), iar pe de alta parte lumea nouă, care îndrăznea să creadă în duh (primatul spiritului)[2]. Crezul acestei „lumi noi” era acela de a suprima principiile ateiste ale hedonismului occidental şi ale totalitarismului răsăritean centrate pe alungarea religiei din om şi pe anihilarea lui homo religiosus, iar miza luptei este grevată de paradigma vieţii creştine oglindită în poruncile Evangheliei. Aflat la cotitura tinereţii, Jimboiu alege să-şi deschidă sufletul plinătăţii dumnezeieşti, tinzând din toate puterile, în limite pământeşti, spre Adevărul veşnic. În acelaşi timp, zbuciumul pentru câştigarea existenţei îl determină să muncească ca secretar al şcolii şi să facă meditaţii.

La 14 septembrie 1940, România este proclamată Stat Naţional Legionar, prin Decret Regal semnat de regale Mihai I. Mişcarea Legionară devine singura organizaţie recunoscută în noul Stat, având ca ţintă ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare. Generalul Ion Antonescu este numit Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar. Momentul istoric îl găseşte pe Jimboiu în clasa a VIII-a de liceu, ca membru al Frăţiilor de Cruce, în care va activa până la interzicerea Mişcării Legionare din ianuarie 1941, când Antonescu trece la arestări masive, opt mii de legionari fiind încarceraţi în doar câteva zile.

Prologul unei vieţi de martir

La 5 septembrie 1941, în timpul examenelor de bacalaureat, Jimboiu este arestat, alături de câţiva colegi, pe motiv că ar continua activitatea legionară. La percheziţia din camera în care locuia cu chirie, i se găsesc câteva tipărituri din vremea guvernării legionare, care nu îi aparţineau. Apartenenţa la FDC în timpul guvernării legionare şi trimiterea unei scrisori de către tânărul Jimboiu unui prieten, pentru Siguranţă, constituie motive întemeiate pentru a trece la măsuri represive. Ca fiecare dosar al Securităţii şi acesta conţinea doar informaţii parţiale care conveneau regimului. Mascarada juridică continuă cu organizarea procesului, a cărui desfăşurare nu este altceva decât o simplă formalitate prin care judecătorii dau citire condamnărilor stabilite dinainte de către echipele de anchetă. La 18 decembrie 1941, prin Sentinţa nr. 1468 a Curţii Marţiale Craiova, Gheorghe Jimboiu este condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „constituire de asociaţiune clandestină”. Jimboiu primeşte cu împăcare condamnarea la închisoare asumându-şi suferinţa ca lege unică şi neclintită a întregii lui existenţe. Neîmpăcată însă este reacţia mamei sale, suferindă de inimă, care în luna mai a anului 1942, intervine la Maria Antonescu pentru ca fiul ei să fie absolvit de executarea pedepsei. Ca urmare, este trimis pe frontul de est în Regimentul 26 Dorobanţi Craiova. După doi ani este demobilizat şi chiar eliberat. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial marchează prăbuşirea nazismului, iar în România triumfă sistemul antinazist de factură comunistă al lui Stalin manifestat prin bolşevizarea barbară a ţării, cu nimic superioară dominaţiei naziste. Din păcate, „Marii Învingători” nu sunt în stare să instaureze pacea mult aşteptată de popoare, iar rezultatele conflictului sunt dezastruoase pentru România, în toate privinţele: teritorial, politic, demografic, economic şi financiar. Continue Reading »



CALENDARUL DE BIROU PE 2020


Fundația Justin Pârvu, în colaborare cu Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, vă prezintă calendarul de birou, pentru anul 2020.

 

 

 

 

 

 

Comezi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com, completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

    Preț: 7 Lei (fără taxe poștale)



    Părintele stareț Siluan din New Mexico: Despre nemișcarea inimii prin rugăciune, în tumultul lumii de azi


    (preluat din Revista Atitudini Nr. 58)

    Sarea sfinților

    Părinții Bisericii, de multe ori, spun că Biserica este ca o arcă pe deasupra lumii și după cum știm sunt diverse oceane și mări în această lume. Unele sunt cu apă dulce, altele cu apă sărată. Hristos a spus: „Voi sunteți sarea lumii, sunteți lumina lumii” și noi, creștinii, cu adevărat trebuie să trăim ca și cum am fi sarea lumii. Nimeni să nu se înece în marea vieții. În Marea Moartă din Palestina, spre exemplu, nu te poți scufunda din cauza faptului că este foarte sărată. Dacă suntem cu adevărat creștini, nu ne putem scufunda în marea vieții, dar din nefericire am lăsat să intre foarte multă apă în viețile noastre și nu suntem sarea pământului. Deci, noi, practic plutim pe apele sfinților și încercăm să ne apropiem cât mai mult de arca Bisericii, fără să ne scufundăm.

    În America, noi nu avem multă sare și trebuie să învățăm să înotăm. E foarte bine pentru că în felul acesta exersăm, ne antrenăm. Spre exemplu mulți ne întreabă de Maica Domnului, de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și trebuie să dăm răspuns la foarte multe întrebări legate de Maica Domnului. Protestanții ne întreabă de ce o venerăm pe Maica Domnului. Catolicii ne spun: „Dar, în fond și voi o iubiți pe Maica Domnului ca și noi” și ne întreabă despre imaculata concepție. Deci, întotdeauna e o confuzie foarte mare și acolo mereu trebuie să o luăm de la început. Aici, la voi, e simplu. Maica Domnului e Maica Domnului. Nu trebuie să explicați nimănui. Aveți și „sarea” sfinților care vă însoțește, spre exemplu, Părintele Justin care a fost o minte foarte înaltă, sărată, un spirit înalt și v-a adus la mântuire. Deci, noi în America trebuie să luptăm să avem această „sare” înăuntrul nostru. În locuri precum România, spre exemplu, credința este foarte puternic înrădăcinată în sângele vostru. În America, noi doar săpăm, săpăm, săpăm. Aici, pur și simplu, totul e mult mai rafinat și e ca și cum ai lucra cu flori. Noi lucrăm ca să aflăm credința, pe când voi aici, practic, doar rafinați credința. Aici, practic, „se polizează”, se rafinează Ortodoxia. Noi, ca și călugări, cu adevărat, trebuie să rafinăm conceptul de supunere, de ascultare. Sunt foarte multe lupte în viața monahală, dar cu cât aprofundăm taina ascultării, cu atât înaintăm pe această cale.

    Individualismul occidental și taina ascultării în Ortodoxie

    E foarte simplu, atunci când trăiești cu cineva, să-l vezi, să-l consideri ca pe o ființă omenească. Spre exemplu și Apostolii au trăit cu Mântuitorul Iisus Hristos și de multe ori Îl vedeau ca pe un om ca și ei. Și știți foarte bine că și Mântuitorul de multe ori îi certa și chiar la un moment dat i-a spus Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”, pentru că avea o mentalitate foarte omenească și nu respectase ascultarea. Știți foarte bine că până la urmă însuși Mântuitorul a fost ascultător până la ultima Lui picătură, până la ultima Lui clipă omenească. Deci, când ai toate aceste lucruri în inima ta, devii un om curățit.

    Viața monahală a fost stricată foarte mult de viața la sine. Toată lumea dorea să își facă voia fără să se supună cuiva. Starețul duce o povară foarte grea, dar dorește mântuirea noastră, a tuturor. Deci, americanii au venit și au văzut spiritul acesta al ascultării. America e foarte plină de un simț al individualismului. Toată lumea suferă de descurajare, de singurătate, pentru că nu pot sau nu au învățat încă această taină a ascultării. De asta e și atât de greu pentru americani să înțeleagă credința ortodoxă, să înțeleagă că viața noastră e întru Hristos, că viața noastră, de fapt, se regăsește în celălalt. Fiecare are impresia că doar viața lui contează, el, ca individ. Și ideea de a muri pentru ceva sau pentru cineva este pur și simplu de neconceput. E foarte greu să găsești mântuire, cel puțin în America. Cel mult, o poți întâlni la nivel de citit de carte, dar nici într-un caz în realitate, faptic, lucru care mi s-a întâmplat și mie. Am trăit într-o mănăstire catolică și citeam o carte despre Sf. Siluan și atunci mi-am spus: „Uite, asta este Ortodoxia și trebuie să devin ortodox!”. A fost o luptă mare să părăsesc mănăstirea catolică și să devin ortodox, dar a fost un har foarte mare și toți cei care se convertesc simt acest har foarte mare. Este foarte greu să devii ortodox pentru că atunci când o faci, aduci practic toată mentalitatea americană în această nouă credință a ta. Continue Reading »