Posts Tagged 'maicile de la m-rea Paltin'


Aspazia Oțel Petrescu: Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată.


Toate încercările din viața noastră sunt teme pe care trebuie să le rezolvăm până la Judecată. Interviu cu Doamna Aspazia Oțel Petrescu 

„Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim”

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre mărturisitorii noștri care au pătimit în închisorile comuniste.

Sunt foarte mulți dintre mărturisitorii care s-au sfințit în închisori pe care nu-i știm și pe care îi știe numai bunul Dumnezeu. Sunt așa-zișii mistici care nu au spus niciun cuvânt după ce au ieșit din închisoare. Însuși bădia Traian Trifan care era considerat unul dintre cei mai desăvârșiți trăitori – că mistic asta înseamnă: să-ți trăiești credința – nu a semnat cartea lui. A spus Robul numărul cutare… și și-a scris numărul lui de întemnițat. Deci sunt foarte mulți de care știe numai bunul Dumnezeu și El știe de ce îi ține ascunși, pe aceștia. Pe unii i-a ridicat în slava sfințeniei, pe alții nu, i-a lăsat în anonimat. Îmi închipui că din momentul în care a apărut primul martirizat în cer, cred că a fost mare bucurie, pentru că Dumnezeu i-a luat diavolului toții osândiții la îndobitocire și i-a făcut sfinți. Și aceasta este lucrarea Domnului, este singurul care poate dintr-un foarte mare rău – că mai mare rău decât a-ți pierde mântuirea sufletului și filiațiunea cu Tatăl ceresc, nu există – deci acest rău ticluit așa de viclean de diavolul a fost transformat în slavă dumnezeiască. El este singurul care poate transforma orice rău în bine. În momentul în care simți influența celui rău, din momentul acela trebuie să te consideri nefericit pentru că este duhul răului care este stricător de suflet și tu, om de rând, nu ai putere să reziști la așa ceva. Trebuie imediat să te așezi în genunchi, să bați o metanie, să faci Sf. Cruce, să-L invoci pe Domnul Iisus să te apere de duhul acesta.

Îmi amintesc, de pildă, cum anchetatorul cu care am avut de furcă aici în Roman, după eliberare – făcuse soțul meu o greșeală și era să intrăm amândoi la închisoare, exact cum scrie la carte – a condus ancheta destul de inteligent și totuși n-a călcat adevărul. Pentru că pe ei nu îi interesa adevărul, ei nu judecau adevărul. Se zice că atunci când intri la tribunal, tribunalul spune ce e drept și ce e nedrept din acuzația care ți se aduce. Judecata lor era cu totul altfel. Ei știau că tu ai dovedit că nu îi iubești și că trebuie să te pedepsească pentru faptul că nu îi iubești. Dar asta nu era într-un Cod penal, adică: te pedepsesc pentru că nu îți plac ochii mei. Și atunci făceau un scenariu: încălcai legea într-un fel în care voiau ei, se legau de un amănunt care putea să fie interpretat așa și te băteau până când recunoșteai că ai făcut ceea ce ziceau ei că ai făcut. Dar datorită acestui anchetator de care vă ziceam, am scăpat de închisoare că mai căpătam și atunci vreo 5 ani, după „Codul” lor penal. Pe noi ne-au băgat în Codul penal fără ca să avem o greșeală penală sau să fi încălcat cu ceva legea. Ne-au condamnat pentru că nu i-am iubit și nici nu o să-i iubim. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu despre primejdia creștinismului dezbrăcat de duh De vorbă cu maicile de la mănăstirea Paltin


De vorbă cu maicile de la mănăstirea Paltin[1]

Despre osteneala călugărească

Dacă ai adevărul, nu-ți mai trebuie nimic altceva decât să începi cu osteneala de dimineața până seara. Ați citit cum se ducea călugărul acela într-o fundătură de peșteră noaptea? „Și nu ți-a fost frig acolo?”. „Nu, că am întâlnit un leu și m-am așezat la spatele lui și am stat cu el acolo și dimineața el a plecat, iar eu am mai rămas puțin”. Și a mai rămas acolo încă două zile și s-a ostenit și rămăsese la un moment dat cu dulama roasă de metaniile și de nevoințele de pe bolovanii din peșteră. Și de acolo a ieșit nemâncat de trei zile și s-a întâlnit cu un pădurar care îi dă din geantă: „Părinte, uite, am șase copii acasă și am ceva să vă dau sfinției voastre”. „Măi, băiete, uite că mai am eu o bucată de colăcel uscat. Du-l la copilul cel mai mic al tău. De acela mai mic ai să te mai bucuri mai mult în viață, chiar dacă nu l-ai vrut. Dar Dumnezeu îl vrea pe el”. Și într-adevăr copilul acela a rămas singur de i-a crescut pe ceilalți, că el a murit după doi ani. A murit și mamă’sa, copiii au rămas singuri și copilul cel mai mic i-a întreținut pe toți ceilalți.

Aceasta este într-adevăr viața cea călugărească intensă și activă, care se resimte în viața creștinului ca o scânteie de Ortodoxie. Asta e viața monahală. Călugărul trebuie să aibă o nevoință mai mare decât a mireanului. Ce știm noi însă? Noi ne facem o ascultare pripită, gălăgioasă și neastâmpărată și ne închidem în casă la noi să facem mare pravilă. În comparație cu un creștin de-al nostru care are și gospodărie, are și grijile societății, are și grijile unei meserii și ale unei familii: du copilul la spital, pregătește pe celălalt care nu prea învață, pe celălalt care nu prea ascultă. Tot ăsta aduce și la mănăstire câte puțin, ăsta aduce și la ctitoria mănăstirii, cu ăsta faci și biserica, cu ăsta faci și paraclisul și casa și stăreția și toate lucrurile astea pe care ni le permitem noi. El este adevăratul mucenic care duce povara și Golgota răstignirii[2]. Astfel de creștini umplu și bisericile în nopțile de Înviere, ăștia vin și la Bobotează, cu ăștia te prezinți și la Cuvioasa Parascheva, la 14 octombrie, cu ăștia și la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și la Ștefan cel Mare și Sfânt, la Putna și la Nicula. Ăștia sunt ostenitorii care merită într-adevăr toată cinstea. Ei au dus și jertfele și martirajul poporului nostru, ei și-au lăsat osemintele la Mărășești, Oituz, Călugăreni. Noi cu ce ne manifestăm? Ce avem de dat?

 

Lipsa povățuitorilor în viața spirituală

Cine vrea să fie călugăr adevărat să ia viața marilor întemeietori de obște, să ia Sf. Teodor Studitul să vadă ce le recomanda călugărilor, și la începători, și la școliți, și la cei mai înaintați, să vadă cum s-au nevoit obștile acestea mari ale mănăstirilor și să se identifice și să vadă cum se formează călugărul. El (călugărul) stă ca ostașul într-o cazarmă, unde stă sub o comandă, stă sub o virtute, stă sub o formare. Cum să pui un ostaș să fie comandant de companie și pe timp de război să-l pui să comande atac împotriva inamicului? Ce știe el să facă? Că nu știe să facă o instrucție individuală, nu știe să facă o mișcare cu arma de la picior pe umăr și de la umăr la picior sau să facă în sfârșit o tragere, să lovească o țintă. Ce știe el cum să dea o comandă la 150 de oameni? Cam așa încearcă și începătorii (care se grăbesc spre viața pustnicească și fug de greutatea obștii), că nu-i mai trage obștea, vor liniște, vor aparte să trăiască. Nu vedeți cum oameni tineri s-au pierdut așa și au ajuns fără niciun rost, fără un povățuitor, fără o experiență de obște? Este așa o frământare în tineret, dar n-au un sfătuitor, n-au un duhovnic cu experiență de rugăciune, de liniște, de asceză. Pentru că până și când te apuci să înveți o limbă străină, engleza sau greaca, oricât te-ai munci să înveți singur, nu se poate. Ai nevoie de un om care cunoaște ca să te ajute. Și în cântare, oricât te-ai munci singur, nu faci mare lucru și nu-ți iese până ce nu ai un om care să te dirijeze, care să-ți dea anumite noțiuni de execuție. Cu atât mai mult în viața duhovnicească unde ai de-a face cu diavolul, cu cel viclean. Și marii duhovnici au fost ispitiți de diavol și înșelați, d’apăi începătorii, de unde să iasă ei la o desăvârșire, așa cum bați din palme? Altădată un nou venit stătea două, trei zile la poarta mănăstirii și acolo bătea în fiecare zi să-l audă starețul. „Ei, mai stai și astăzi, mai stai și mâine și să vedem poimâine dacă-i bun de mănăstire”. Ei, ăsta era într-adevăr convins că stă și că de la început o ia cu răbdarea care e la temelia tuturor începuturilor. Ăsta făcea deodată școala umilinței și a răbdării. Apăi, acum dacă vine la mănăstire trebuie să îl invit eu să se facă călugăr, să îi dau explicații, să îi pun în față avantajele monahismului. Și mai vine și la anul încă o dată: „Părinte, am mai vorbit și anul trecut despre mănăstire că aș vrea să vin să mă fac călugăr”. „Păi, da, vezi poate te convingi”. Da’ ce să faci cu el când îl pui la proba numărul unu și el te-a lăsat deodată că n-are chef de călugărie? Sfinții Părinți puneau la grele încercări pe monahi, pentru sporirea lor duhovnicească. Continue Reading »



Viața Părintelui Paisie Olaru, alcătuită pe scurt de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă


Paisie OlaruPărinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea

Binecuvântatele meleaguri natale
Blândul și smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, povățuitor către Hristos al multor suflete – călugări și mireni – , s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la Botez numele de Petru. A avut ca înaintași duhovnicești pe aceste meleaguri, pe Cuviosul Monah Vitalie Athonitul (1891-1945), care a sihăstrit în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu din Sfântul Munte Athos, Protosinghelul Ghedeon Verenciuc (1891-1945), egumen al Schitului Sihăstria Voronei, Cuviosul Pustnic Gherasim († 1940) care a viețuit în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria și Cuviosul Pustnic Gherasim Greeruș († 1925), învrednicit de Dumnezeu de darul facerii de minuni și al înainte-vederii, Cuviosul Părinte Ioasaf Apostoliu (1764-1833), unul dintre cei mai vestiți duhovnici ai Mănăstirii Neamț, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovschi.
În acest binecuvântat colț de țară s-a născut, câțiva ani mai târziu (în 1900), Schimonahul Marcu Dăncilă, un smerit isihast cu o înaltă viețuire duhovnicească. Tot aici, în 1912, a văzut lumina zilei marele nostru duhovnic, Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, care avea să-i fie ucenic Părintelui Paisie și care, în plină dictatură comunistă, a îndrumat mii de suflete pe calea Ortodoxiei. Aici s-a născut și Ieroschimonahul Onufrie Frunză, cel plin de râvnă pentru Ortodoxie, care despre heterodocși spunea așa: „Dacă vine la Dreapta Credință și se face ortodox, vorbesc și îi spun. Dacă nu vrea, nu discut cu el”. În același an, 1913, s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș – Botoșani, Sfântul Ioan de la Neamț Hozevitul, ale cărui Sfinte Moaște sunt cinstite cu mare evlavie la Hozeva, în Țara Sfântă și ale cărui poezii și sfătuiri duhovnicești dăruiesc mângâiere și povățuire întregului neam românesc binecredincios.
În atmosfera duhovnicească a rugăciunii acestor cuvioși a viețuit Părintele Paisie Olaru.

Părinții și educația
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci în cele pământești, însă bogați în cele duhovnicești, având dreaptă credință, evlavie și frică de Dumnezeu. De aceea, au dat celor cinci copii ai lor o bună creștere duhovnicească. El a fost cel mai mic dintre frați. Tatăl său era pădurar, iar mama sa, casnică.
Părintele Paisie își amintește: „La noi în sat nu se învățau mai mult de trei clase primare. În acești trei ani am fost premiantul clasei. La sfârșitul anului îmi cântau băieții: «ai ascultat, ai învățat, coroană ai luat!». Pe atunci se dădeau ca premii cărți cu Viețile Sfinților. Sigur că mă mândream. Părinții mei, Ioan și Ecaterina, au trăit în pace și mergeau la biserică regulat, mai ales la sărbători mari. Țin minte, la Paști, după Înviere, venea tata de la biserică cu pască sfințită și cu ouă roșii într-un ștergar frumos. Noi îl așteptam să vină și când intra în casă, zicea: «Hristos a înviat!», iar noi răspundeam: «Adevărat a înviat!». Apoi tata ne atingea cu pasca sfințită la frunte. Ca sfaturi, părinții mai mult ne învățau cu viața lor, fiind oameni simpli. Nu i-am auzit niciodată să se certe sau să înjure. Tata știa Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum și alte rugăciuni și se ruga cu glas tare că auzeam și noi. Iar mama era prietenoasă cu toată lumea și ne spunea de multe ori: «Măi băieți, să fiți cuminți, ca să nu dăm cinstea pe rușine!»”. Continue Reading »