Posts Tagged 'la Gherla'


Părintele Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Papacioc


Parintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biseri ca noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lParintele Iustin Parvuui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.
Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

(Text preluat din Interviu cu Părintele Justin, Revista ATITUDINI Nr 18)



TACHE RODAS, CEL CU NEPUTINŢĂ DE BIRUIT. ÎNFRUNTÂND TEMNIŢELE COMUNISTE, DE MÂNĂ CU MAICA DOMNULUI


Tache Rodas 1Tache Rodas, fost deţinut politic în temniţele comuniste, este unul din brazii neîndoiţi ai rezistenţei anticomuniste, care nu a fost învins de reeducarea materialist-bolşevică. Dacă multe din personalităţile de renume ale Ortodoxiei şi neamului românesc au cedat torturilor insuportabile, atât trupeşti cât şi psihice, Take Rodas, şi cu siguranţă şi alţii, a învins. Este un model de demnitate şi biruinţă în faţa unor greutăţi ce par imposibil de învins, el vine să ne arate, nouă, generaţiei de azi, că nimic nu este cu neputinţă dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu. Când vorbeşte despre chinurile suferite în închisoare, nu simţi durerea pe care a băut-o până la capăt din destul din paharul pătimirii, ci bucuria izvorâtă din suferinţă, o suferinţă nobilă, discretă, în Hristos. Take chiar râde când este întrebat de torturile din temniţă, dar face asta pentru a-ţi transmite ţie, celui ce-l asculţi, biruinţa bucuriei mai mult decât durerea care te-ar putea înspăimânta. Când îl asculţi pe Take îţi vine şi ţie să suferi, îţi doreşti şi tu parcă acea biruinţă a Crucii, de care doar cei aleşi se învrednicesc. El te face să vezi Crucea ca o binecuvântare, o vrednicie, iar nu ca un blestem. Pentru mulţi dintre noi suferinţa, boala sau orice alt necaz şi nedreptate par chinuri, blestem ce ne chinuim din răsputeri să îl îndepărtăm. Take nu a luptat împotriva suferinţei, el a luptat împotriva lepădării, laşităţii, căderii morale în faţa compromisului. El nu s-a temut de cei ce-i puteau ucide trupul, ci de cei ce-i puteau ucide sufletul. Cea mai grea suferinţă e cea morală, înfrângerea sufletului, pactul cu satana şi trădarea lui Dumnezeu. Take a ştiut să învingă, dar nu prin puterile lui. Care a fost secretul biruinţei lui, vom vedea în cele ce urmează.
Iar dacă are o durere în suflet este aceea că noi, cei de azi, nu preţuim jertfa lor, pentru că cei ce ne conduc şi azi au avut grijă să şteargă aceste pagini sângeroase din istoria noastră, falsificând-o. De ce? Nu doar pentru că tot ei conduc şi azi, dar şi pentru că nouă nu ne pasă, pentru indolenţa noastră. Cine caută… ar trebui să găsească. Cu toate acestea ei nu au murit, nu au pătimit degeaba. Despre jertfa lor prea puţin se vorbeşte, dar jertfa lor valorează doar înaintea lui Dumnezeu şi pentru jertfa lor poate că Dumnezeu a mai ţinut acest neam românesc. Lor le va da răsplata cuvenită şi celor ce vor avea urechi să audă şi ochi care să vadă. Dar ce se va-ntâmpla cu acest neam dacă nu va mai avea urechi să audă strigătul suferinţelor lor, şi nu va cinsti martirajul înaintaşilor lor? Acel neam îşi pierde atunci sensul şi existenţa.
Câţi dintre cei de azi cunosc adevăratele orori comise de comunişti asupra poporului român, nu cel de la suprafaţă, ci cel întemniţat în beciurile Securităţii? Să ascultăm aşadar câteva din mărturisirile lui Take Rodas despre fenomenul reeducării din închisoarea Piteşti. Continue Reading »