Posts Tagged 'justin parvu'


Părintele Justin Pârvu despre iluzia partidelor politice de azi. „Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid”


P. Iustin

pr. iustin parvu

Părintele Justin Pârvu despre iluzia partidelor politice de azi. „Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid”

(Interviu[1] realizat de Monahia Fotini)

Părinte, credeți că se mai pot forma partide de încredere care să reprezinte cu adevărat interesele românilor?

Maică, după 89 toate partidele care s-au format, s-au format pe baza acestui bloc comunist. Din blocul ăsta comunist a apărut apoi ciupercăraia de partide de astăzi, dar au aceeași rânduială, aceeași concepție, aceeași gândire comunistă. Pentru că ei au știut și știu întotdeauna să joace un teatru foarte elegant în fața unei națiuni care e indusă în eroare de toată manevra asta politică. Și au o experiența de atâta vreme, încât nu le poți sta în față cu adevărul, cu cinstea, cu corectitudinea.

Sunt multe probe că ar fi falsificat revoluția și că Gorbaciov a avut un rol important în formarea Guvernului postdecembrist.

Păi nu vezi acuma că aceleași fețe apar în mai toate manifestările importante politice? Parcă nu ar mai exista în lumea asta a noastră politică alți bărbați și oameni care au avut o valoare și au o activitate în cadrul național și care au murit pentru realizarea acestei nații. Politicienii de azi stau acum și benchetuiesc pe ruinele și osemintele martirilor, celor care au luptat. E adevărat că așa se întâmplă, unii mor și alții poartă decorații, dar chiar în halul acesta? E mârșavă toată politica asta.

 Dar credeți că poporul român își va menține unitatea, ca să nu mai spun de Basarabia, sau ne vom dezmembra?

Maică, unitatea ține undeva de mila Domnului, dar cu românii și cu armata care doar defilează, nu faci niciun front împotriva unei eventuale încercări. Dar astăzi, dragul meu, de la masa politică și diplomatică se stabilește unitatea sau dezmembrarea unei națiuni. Nu te mai cucerește cu aviația, cu tancurile și cu forțele. Și înainte erau trădările și toate manevrele acestea politice, dar azi a devenit un principiu. Atunci era un început al dezastrului care noi îl trăim astăzi. Ne uităm la 1944, când a început declinul nostru, ce știam noi de toate manevrele și toate tratativele ascunse care se duceau la Yalta, la Malta când toate țările erau împărțite pe blocuri și dați sub stăpânirea chinejilor, dați sub stăpânirea americanilor, sub stăpânirea rușilor și ne-au împărțit cum ai diseca un cadavru de experiență? Nu știa nimeni, doar s-au trezit cu steagurile puse și manifestând în cinstea marii armate victorioase. Armata victorioasă era în pământ și ăștia, cum am spus, benchetuiau pe seama lor, fără niciun respect. În fond ce să faci cu tot putregaiul ăsta de politicieni la ora actuală? Începând de la 1944 și până în prezent scena politică e o salată orientală de care nu mai scăpăm nici până azi; pleacă unii, vin alții. Nu s-a schimbat nimic, nicio transformare câtuși de puțin. Să-l vezi țăranul nostru sărac în ce hal a ajuns la el în țară, la el acasă…

Dar vedeți, Părinte, tot țăranul ăsta votează aceeași culoare și el…

Păi dacă nu îi spune nimeni nimic altceva, măi? Tot asta îi bagă în cap, se duce primarul, cu notarul, cu toată organizația asta comunală și îl amețește cu te miri ce pe-acolo. „Ce faci măi, Ioane, unde mergem? Cu cine votăm?”. „Păi tot ce-am avut și până acum”. „Păi hai măi, așa, hai să mergem”. Îi mai dă un păhărel si i-ai pecetluit o soartă pe 40, 50 de ani. Dacă nu știe, nu are habar săracul dar nici orientare. E amețit de conferințe, ședințe la radiouri, televizor.

Ce rol are televiziunea și presa până la urmă? În favoarea sau în defavoarea adevărului?

În favoarea noastră nu este în niciun caz. Că de altfel, dacă ai încerca să demarezi o anchetă jurnalistică și să spui un adevăr, păi nu-ți dă voie, nu te lasă. Nu-ți dă voie că este al lor pus acolo pe post, stăpânit, sub controlul lor și poporul ăsta nu știe, nu află decât ceea ce îi dă partidul. Pe vremea lui Ceaușescu nu era tot la fel? Nu gândește nimeni decât Ceaușescu, acuma i-a dat o nuanță mai largă, partidul. Atuncea era Ceaușescu creierul, acum partidul e creierul. Noțiunea de Ceaușescu au transformat-o în noțiunea de partid. Iar alegerile astea sunt așa ca un fum dat din avion peste poporul acesta, nu au niciun rost. Sunt niște ocazii de a câștiga și de a cheltui țara niște bani, niște sume enorme. Asta îi trebuie țării noastre în sărăcia în care suntem? Cheltuielile astea enorme care se fac fără rost în campania electorală? Iar țăranul nostru săracul ia și curăță cartofi, de aceea nu-i are[2].

Dar acum chiar dacă o națiune ar vrea să-și aleagă un om dorit, nu te mai lasă Europa Centrală, și tot nu iese cine vrei tu.

Și în cazul în care nu ai pe cine să alegi, ce faci? E bine totuși să alegi răul cel mai mic?

Măi, nu faci decât să împlinești o dispoziție. Hai că mă duc să votez că e o datorie de cetățean, chipurile. Dar eu când mă duc la alegeri ar trebui să aleg pe cineva pe care să îl propun eu, nu care mi-l impun ei pe listă. Atunci care e diferența dintre Partidul Comunist Ceaușescu și Partidul Comunist Iliescu sau Constantinescu? Nicio deosebire. Ei îți impun oamenii de partid, iar dacă vrei să aduni tu singur semnături, nu te lasă. Tu deranjezi mitul politic, nu ai voie.

 Deci nu avem un candidat care să ne reprezinte.

Și chiar dacă ai avea așa un candidat să te reprezinte îți dă acolo un 5%  dar nu ai nici o influență. Ăștia ți-o iau înainte, „alesul poporului” zice.

Dar cum credeți că putem schimba comunismul în politica românească?

Păi cine să schimbe comunismul din România? Comunismul din România nu se schimbă așa de ușor, așa cum și poporul evreu a trebuit să stea atâția ani în robie ca să dobândească pământul făgăduinței.  Așa și aici, trebuie să treacă timp ca să piară din neam în neam sămânța de comunist. Și astfel trebuie să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îngăduie. Iar acești politicieni sunt oameni care au o experiență foarte adâncă, crescuți la Moscova, crescuți în centrele astea mari politice de manevră și nu ai cum să reziști în fața lor. Deci tot politică comunistă se desfășoară în continuare. El își pune în sfârșit o eșarfă cu care mărșăluiește în fața poporului. Și care popor? Care nu mai există? În urmă sunt însă martirii de la Timișoara, martirii revoluției, pe care acum calcă în picioare. Jertfa lor îi mai ustură.

(Articol aparut in Revista Atitudini, Nr. 43)

[1] Interviu extras dintr-o convorbire realizata în 2009, în chilia Părintelui Justin, Petru Vodă.

[2] În sensul că nu se interesează să afle mai mult.



Felicitare de Pasti a Parintelui Petroniu Tanase catre Parintele Justin Parvu


petroniu de la prodromuDIN CORESPONDENŢA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU CU PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE

Schitul Românesc Prodromu

Sf. Munte Athos – 63086 Kareia – Grecia

Sf. Paşti 2009

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Justin,

Adevărat a înviat Domnul Hristos şi ne-a dăruit viaţă veşnică!

Vă mulţumesc pentru bunele urări de Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos şi vă doresc să aveţi în toate zilele Parintele Justinbucuria Sfintei Sale Învieri şi să ne învrednicească şi de marea Bucurie a Paştilor celor veşnice din ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale.

Hristos a înviat!

Foarte bună lupta împotriva „cip-urilor” cu care diavolul vrea să fie stăpân peste întreaga Ţară. Dar ce ne facem cu milionul de avorturi, cu homosexualii şi cu toate formele de depravare de care s-a îmbolnăvit întreaga ţară creştină ortodoxo-românească? Cei ce se îndeletnicesc cu aceste treburi drăceşti sunt căzuţi deja sub stăpânirea diavolului şi împreună moştenitori cu acesta ai muncilor iadului, dacă nu se trezesc, dacă nu se pocăiesc. Dar cine să-i trezească? Ce fac cei rânduiţi la aceasta de Dumnezeu, Care a pregătit pentru cei ce cred în El, împărăţie veşnică şi fericită? De care să ne învrednicească pe toţi bunul Dumnezeu.

Cu felicitări şi cele mai bune doriri pentru creştineasca lucrare ce o desfăşuraţi,

Stareţ,

Ierom. Petroniu

(Scrisoare publicată in cartea Ne vorbeste Parintele Justin, vol III)



Întâmplări minunate cu Părintele Justin – tămăduitor de boli și aducător de mari daruri duhovnicești


p. Justin „Dumnezeu ne-a învrednicit să avem un copil”

Acum trei ani și jumătate am venit la părintele Justin pentru a lua o binecuvântare. Deși bătrân și bolnav, seara târziu, părintele ne-a primit în chilia sfinției sale. Țin minte și acum că erau mulți oameni care așteptau să intre.

Am venit atunci pentru a-l ruga pe părintele Justin să mijlocească la Dumnezeu pentru mine și soțul meu ca să avem un copil. Pentru că erau mulți oameni și era târziu, nu am avut timp să-i explic părintelui de ce am venit, dar sfinția sa m-a binecuvântat și mi-a dat două iconițe cu Sf. Stelian. Pe atunci nu știam că Sf. Stelian este ocrotitorul copiilor și că binecuvintează cu nașterea de copii pe cei care se roagă lui.

Am plecat din chilia părintelui și m-am dus în biserică, dar cu sufletul neîmpăcat, pentru că nu reușisem să-i spun problema mea. În biserică, o măicuță m-a văzut neliniștită și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit că am venit de la Iași să-i spun părintelui Justin să se roage pentru mine și soțul meu să avem un copil, dar fiind aglomerat, părintele doar m-a binecuvântat și mi-a dat cele două iconițe cu Sf. Stelian, fără ca eu să fi reușit să-i spun necazul meu. Maica m-a îndemnat să merg acasă și să stau liniștită, că părintele știe ce face. Ajunsă acasă, mi-am cumpărat acatistul Sf. Stelian, l-am citit o singură dată și minunea a venit. Mergând la medic în zilele următoare, am aflat că Dumnezeu ne învrednicise să avem un copil. Este vorba despre un copil minunat, care acum are trei ani și jumătate.

Mi-am dat seama că părintelui Justin nu era nevoie să-i spun nimic. Pentru că era sfânt, mi-a „citit gândul”, a știut ce îmi doresc, fără să-i fi spus ceva.

Mulțumesc părintelui Justin, deși nu mai este printre noi. Am aflat de la televizor că a trecut la Domnul și m-am întristat foarte tare, dar știu că acum ne privește din Cer și are grijă de noi.

(Bărdărău Emanuela, Iași, 17 noiembrie 2015)

Vindecă infecția ascunsă

  1. Ioana din Bacău, de profesie medic, povestește cum Părintele Justin i-a tămăduit fetița de 4 anișori. Într-o zi, în timp ce se juca cu alți copii, fetița și-a introdus în nas o bucățică de vată și pe care nu a putut să o mai scoată. La început nu a fost nimic dureros iar copilul nu și-a dat seama ca bucățica de vată a rămas ascunsă undeva în sinusurile ei. În timp locul s-a infectat, încât abia mai putea respira datorită puroiului și acuza grave dureri. Mama a dus-o la mai mulți medici dar niciunul nu i-a găsit pricina infecției, care nu ceda la niciun antibiotic. Câteva luni bune nu găsea nicio soluție și nici pricina infecției.

Disperată, femeia se hotărăște să apeleze la ajutorul credinței și ajunge împreună cu fetița la mormântul Părintelui Justin să se roage pentru vindecare. S-au rugat, iar în drum spre casă, mamei îi vine în minte să se uite mai atent în nasul fetiței. Și chiar dacă o făcuse de multe ori înainte, acum pentru prima dată vedea un firicel mic de vată ce parcă dădea să iasă. A tras de el și a ieșit într-adevăr vata cu mult puroi. În câteva zile puroiul a curs tot și infecția s-a vindecat.

Acum fetița e sănătoasă și vine la mormântul Părintelui să-i mulțumească pentru că a vindecat-o și nu mai are dureri.

(Din relatările Monahiei E.)
Continue Reading »



ARHIMANDRITUL JUSTIN PÂRVU MARTIR ȘI MĂRTURISITOR, PĂRINTE AL NOSTRU AL TUTUROR


Arhimandritul Justin Parvu de la Petru VodaPărintele Justin în conştiinţa poporului român
Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc în tumultuosul secol XX cu mari duhovnici care să fie mângâiere şi întărire poporului dreptcredincios şi călăuzitori pe drumul către Împărăţia lui Dumnezeu. Rolul lor poate fi asemănat cu cel al profeţilor din Vechiul Testament. Deşi toţi preoţii sunt duhovnici, doar câţiva dintre ei sunt înzestraţi cu o harismă specială prin care pătrund în străfundurile fiinţei umane, care schimbă destine şi care zidesc biserica cea dinlăuntrul sufletului omenesc. Părinţi mari precum Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţianu, Teofil Părăian constituie cununa de luceferi luminoşi ce luminează spre mântuirea oamenilor şi spre slava lui Dumnezeu (Matei 5,16).
Părintele Justin Pârvu de la Petru Vodă încheie această ceată de Părinţi, ziditori de suflete şi de conştiinţe, iar plecarea lui din lumea aceasta s-a transformat într-un adevărat pelerinaj naţional, deoarece toată viaţa lui a semănat cu prisosinţă iubirea către toţi, iar acum miile de fii duhovniceşti şi-au manifestat dragostea şi recunoştinţa faţă de Sfinţia Sa. De la naştere până la adormire, viaţa Părintelui Justin a curs întru sfinţenie, cu multă nevoinţă, cu multă osteneală, cu rugăciune neîncetată, dar mai ales în suferinţă şi prigonire, mărturisind credinţa asemenea mărturisitorilor sfinţi din trecutul îndepărtat sau mai recent al Bisericii şi făcând din chilia lui laboratorul vindecării sufleteşti şi o poartă a raiului.

Obârşia şi copilăria Părintelui Justin
Părintele Justin a venit pe lume la data de 10 februarie 1919, de pomenirea sfântului sfinţit mucenic Haralambie, din părinţii binecredincioşi Gheorghe şi Ana în satul Petru Vodă, la poalele muntelui cu acelaşi nume, pe unde trece drumul spre mănăstirile nemţene, primind la botez numele Iosif. A fost cel mai mic din cei cinci fraţi şi a fost crescut conform tradiţiei din satul natal, în frică şi credinţă puternică în Dumnezeu şi în demnitate creştinească şi românească. Mama, atmosfera din sat şi preotul Ioan Petrescu din parohia respectivă au avut un rol hotărâtor în temeluirea copilului Iosif.
A făcut şcoala primară în satul natal, şcoală care astăzi îi poartă numele. Mergea adesea în copilărie cu mama sa şi cu alţi credincioşi din sat la Mănăstirea Durău, mănăstire cu un rol duhovnicesc foarte mare în perioada interbelică pentru toate localităţile de pe Valea Muntelui. Tânărul Iosif a fost foarte atras de viaţa monahală, de frumuseţea slujbelor, de bunătatea călugărilor de aici şi astfel se naşte în sufletul său dorul de viaţa sfântă călugărească.

Viaţa monahală şi sfinţita preoţie
La numai 19 ani este tuns în monahism de stareţul Martinian Conuţ care îi va fi şi duhovnic şi a primit numele de Justin. Primeşte ascultarea de arhondar şi în special să aibă grijă de primirea oaspeţilor la stăreţia Durăului, ascultări pe care tânărul monah le-a împlinit cu multă râvnă.
Pentru că era iubitor al sfintelor slujbe şi avea o voce foarte frumoasă a fost hirotonit diacon şi apoi preot de episcopul Valeriu Moglan, originar tot din comuna Poiana Teiului. Pentru că era înzestrat de Dumnezeu cu multă înţelepciune şi cu râvnă de studiu se înscrie la Seminarul monahal de la Cernica, condus la vremea aceea de Arhim. Dionisie Udişteanu, de care Părintele Justin se va simţi foarte ataşat pentru totdeauna.
Norii războiului se ridică ameninţător, toată floarea tinerimii române este chemată sub arme, iar ieromonahul Justin este rânduit preot pentru armată, unde liturghiseşte şi împărtăşeşte pe soldaţi, îmbărbătându-i prin cuvinte, alinând pe cei răniţi sau îngropând pe cei căzuţi pe câmpul de luptă.
După război, Părintele reia cursurile la Seminarul de la Cernica în ciclul superior, deoarece durata studiilor era de 8 ani. În condiţiile grele de după al doilea război mondial şi de instaurare a regimului comunist, Seminarul de la Cernica se desfiinţează şi Părintele este nevoit să facă clasa a VIII-a la Seminarul de la Roman în condiţii grele şi improprii studiului teologiei.

Calvarul şi binecuvântarea temniţei
În data de 14 mai 1948, ieromonahul Justin, elev în clasa a VIII-a, este arestat noaptea din internatul seminarului împreună cu alţi colegi, anchetat şi condamnat şi astfel începe calvarul celor 16 ani de puşcărie pentru el şi pentru toată floarea culturii, intelectualităţii, spiritualităţii şi elitei neamului românesc. Suceava, Aiud, Sighet, Gherla, Baia Sprie, Piteşti, Jilava, Periprava, Canal, iată câteva din locurile de suferinţă şi de martiraj ale Părintelui.
În aceste închisori deţinuţii erau bătuţi, schingiuiţi, chinuiţi, umiliţi în moduri de neimaginat pentru a fi exterminaţi. Erau înfometaţi, ţinuţi în frig, în mizerie, în izolare totală, supuşi la munci silnice, istovitoare şi periculoase, ameninţaţi şi permanent cu moartea în preajma lor, aşa cum mărturisea Părintele: „am trăit în puşcărie cu moartea de mână”.
În aceste condiţii de constrângere fizică şi psihică au trebuit să găsească o cale de a rezista. Iar calea găsită a fost credinţa în Dumnezeu. Astfel închisoarea dintr-un loc al degradării umane s-a transformat într-o adevărată şcoală a spiritului, într-o academie a culturii şi în temple ale cinstirii şi preamăririi lui Dumnezeu. Părintele spunea, amintindu-şi acea perioadă: „şcoala cea mai înaltă pe care am făcut-o a fost Universitatea din puşcării, iar călugărie în cel mai autentic sens al cuvântului am trăit-o în celule”. Bunăoară, Părintele spunea că cel mai frumos Paşti, cea mai înălţătoare Înviere din toată viaţa lui a fost Învierea sărbătorită în adâncurile minei de plumb de la Baia Sprie. Aici, la miezul nopţii, toţi deţinuţii au stins lămpaşele şi după câteva momente de aşteptare, preoţii au adresat chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. Toţi au aprins lămpaşele au cântat „Hristos a înviat” şi, deşi erau în adâncurile pământului, cu toţii au fost părtaşi unei bucurii nepământene.

Eliberarea din temniţă
După 16 ani de închisoare, deşi foarte istovit fizic, Părintele vine din nou în lume foarte fortificat duhovniceşte, poartă deopotrivă şi stigmatele încarcerărilor şi roua Duhului Sfânt pe care L-a dobândit prin răbdare şi nevoinţă. Mănăstirea Durău fusese între timp desfiinţată şi călugării alungaţi prin decretul de tristă amintire şi Părintele vine, unde altundeva, decât la casa părintească de la Petru Vodă. Mama, zdrobită de suferinţă, foarte slăbită şi bolnavă, s-a rugat mereu în această perioadă să nu moară până ce va vedea pe fiul ei cel mai mic şi cel mai drag ieşit din puşcărie. Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a primit în zdrenţele ce înlocuiau zeghea, şi la scurt timp a trecut la Părintele Ceresc.
După eliberare, din 1964 şi până în l967, părintele a lucrat în preajma satului natal, ca zilier prin gospodăriile sătenilor, ca muncitor forestier, ca muncitor la ICF (drumuri forestiere), iar sâmbăta pleca la mănăstirea Secu pentru a trăi în atmosfera vieţii mănăstireşti. Astfel s-a angajat atunci la şantierul DMI (Direcţia Monumentelor Istorice), şantier al Statului pentru restaurarea mănăstirilor, cu punct de lucru în Secu pentru restaurarea acestei mănăstiri care atunci ara într-o stare avansată de degradare. La început Părintele a fost angajat muncitor necalificat, apoi magaziner. Părintele a preferat această strategie pentru a fi lângă mănăstire şi pentru a putea participa la Sfintele Slujbe.
Făcându-se remarcat prin demnitate, ascultare şi implicare la strană, stareţul de atunci al Mănăstirii Secu, protosinghelul Gherontie Ștefan, a avut îndrăzneala să ceară vrednicului de pomenire Mitropolit Justin Moisescu aprobarea ca Justin Pârvu să îmbrace din nou haina monahală şi binecuvântare să slujească cele ale preoţiei. Cu anumite garanţii date de părintele Ciprian Zaharia, pe atunci casier şi eclesiarh, om cu mare influenţă la Departamentul Cultelor şi la Securitate, Părintele Justin este primit în obştea Mănăstirii Secu.
Imediat, prin viaţa aspră călugărească, prin deschiderea către omul în nevoie, Părintele este repede cunoscut, căutat şi iubit de credincioşi din toate părţile, iar casa în care locuia, era locul căutat cu evlavie de credincioşi, dar şi urmărit de organele de securitate.
În primăvara anului 1975 a făcut un pelerinaj la Sfântul Munte şi se întoarce mai hotărât pentru o viaţă monahală mai aspră după modelul mănăstirilor aghioritice.

Activitatea misionară în mănăstirea Bistriţa
În toamna anului 1977, este cerut de stareţul Mănăstirii Bistriţa, Arhim. Dionisie Velea, să se transfere la această Mănăstire şi cererea îi este aprobată de Centrul Mitropolitan. Aici, pe lângă cunoscutul călugăr cărturar Ioanichie Bălan erau câţiva părinţi veniţi din Durău după desfiinţarea acestei mănăstiri şi astfel se încheagă aici o obşte misionară.
Aici, în străvechea ctitorie muşatină, părintele Justin face din chilia lui de lângă intrarea în incintă, un pridvor al mănăstirii, toţi credincioşii trecându-i pragul, primind binecuvântare, cuvânt de întărire în credinţă în plin regim ateu şi aducând pomelnic spre rugăciune pentru vii şi pentru morţi. Mulţimea credincioşilor se aşeza la o coadă imensă în faţa chiliei sale, iar părintele cu răbdare primea pe fiecare, picurând în suflete nădejde şi multă bucurie. Numele Părintelui era cunoscut de intelectuali şi oameni simpli, de monahi, preoţi şi mireni, de mai marii vremii şi de cei mici, de orăşeni şi oameni de la ţară, creându-se o adevărată mişcare duhovnicească, un duh de trezire din somnul adus de regimul ateu pe care îl sfida cu toată puterea. Protipendada orânduirii comuniste pe ascuns venea la spovedanie, împărtăşanie, botezuri, cununii în urma sfatului ferm al Părintelui Justin. Mărturisea Părintele: „a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea”.

Ctitor al mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Toată viaţa, Părintele a avut un vis: să se retragă în locurile natale în viaţă pustnicească, pe valea Bolătăului, doar cu Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia. În 1991 acest vis se transformă în realitate: Părintele vine întru ale sale să ridice o mică Biserică şi o chilie. Fiind încă pe iarbă verde, înainte de a începe ridicarea Bisericii, credincioşii îl asaltează în număr foarte mare. Atunci Părintele hotărăşte modificarea planului Bisericii pentru a corespunde cerinţelor şi construcţia de corpuri de chilii pentru tinerii monahi care doreau să se formeze pe lângă sfinţia sa, precum şi pentru credincioşii care îl urmau. Astfel schitul Petru Vodă, ridicat în scurt timp la rang de mănăstire devine un loc de referinţă în spiritualitatea ortodoxiei româneşti, un reper de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi, o cetate duhovnicească într-o lume asaltată de demonul neopăgânismului.
Mănăstirea Petru Vodă modifică şi istoria şi geografia zonei şi nu numai. În preajma Părintelui s-au adunat călugări şi maici, încât deodată apar două mănăstiri, una de călugări, cealaltă de maici, cu viaţă monahală riguroasă, cu multe activităţi culturale, artistice, sociale, filantropice şi mai ales misionare. În 2005 P.F. Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei sfinţeşte Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli, în 2008 Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan sfinţeşte paraclisul din Petru Vodă, în 2009 P.S. Calinic sfinţeşte biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Paltin unde este obştea de maici, orfelinatul şi azilul de bătrâni, acestea fiind câteva repere istorice ale celor două aşezăminte la care se adaugă alte schituri şi aşezăminte dependente moral, duhovnicesc sau administrativ de Părintele, amintind aici doar aşezământul de la Aiud, supranumit Golgota neamului românesc, sau de la Poarta Albă, recent început în memoria victimelor de la Canal.
În ciuda poverii anilor şi a multiplelor încercări, Părintele cu o voinţă şi forţă tinerească şi întărit de puterea lui Dumnezeu era nelipsit de la Sfintele Slujbe, mânca puţin şi o singură dată în zi, dormea foarte puţin, primea pe credincioşi şi stătea la dispoziţia lor 12-16 ore pe zi şi cu sclipirea minţii sale, din experienţa sa duhovnicească şi cu înzestrarea darului străvederii sau înaintevederii, dădea sfatul cel mai potrivit pentru fiecare, încât fiecare credincios ce-i trecea pragul chiliei ieşea alt om, deoarece Părintele îi limpezise calea. Cu chipul frumos şi cucernic, cu părul şi barba ninse de mulţimea anilor, cu privirea senină şi pătrunzătoare, cu o bucurie permanentă pe faţă, hâtru uneori şi cu umor ziditor de suflete, Părintele Justin este icoana unui AVĂ de azi cu nimic mai prejos de orice avă descris în Pateric.

„Voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
După o suferinţă de câteva luni, ca semn al iubirii lui Dumnezeu, în seara zilei de 16 iunie 2013, Părintele Justin a trecut la viaţa cea veşnică. În următoarele trei zile, la Petru Vodă s-a desfăşurat un adevărat pelerinaj naţional, mii de credincioşi din toate părţile au venit să-şi ia rămas bun de la Părintele. Înmormântarea a avut loc la data de 20 iunie, fiind săvârşită de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanu şi PS Longhin de la Bănceni înconjuraţi de sute de preoţi, monahi şi monahii şi peste zece mii de credincioşi.
Cu un oarecare timp înainte de a trece hotarul vieţii, părinţii şi maicile din Petru Vodă l-au întrebat: „Părinte, cum o să ne descurcăm noi fără sfinţia voastră?” Iar Părintele le-a răspuns: „Măi, voi credeţi că dincolo eu am să stau degeaba?
Suntem încredinţaţi că dincolo Părintele nu stă degeaba. După o viaţă întreagă de rugăciune şi dincolo se va ruga pentru întreg neamul românesc.

de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu

 



Ceremonia de înmânare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Părintelui Justin Pârvu – rugul aprins al ortodoxiei nemțene


Parintele Justin Parvu - pictura pe piatra_Manastirea Paltin Petru Voda

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărăţei 1 din Piatra Neamţ se află pe Strada Privighetorii 1. Pentru detalii consultați harta de mai jos.



România, între ochii Bisericii şi ochii Securităţii: „Acolo este adevărul istoric, la bătrâna care se roagă aplecată la rădăcina sfintei cruci”


Parintele Justin_martie 2013România, între pericolul rusesc şi cel unguresc

În contextul istoriei universale şi în contextul istoriei naţionale ţara noastră, România, a avut, are şi va avea un mare rol în tot jocul acesta de conflicte în care ne găsim astăzi. Şi dacă astăzi suntem în starea aceasta de descompunere este pentru că suntem luptaţi în răbdarea, în sărăcia şi în jertfa noastră, de cei care luptă împotriva lui Hristos. Un rabin scria acum câţiva ani într-un ziar: „Sunt de 42 de ani cetăţean american, dar de 7000 de ani sunt cetăţean israelitean”. Cam aşa ar trebui să gândim şi noi.

Suntem aici o naţiune care în toate confruntările pe care le-am avut în istorie, cu toate naţiile şi barbarii, toţi hunii, toţi longobarzii, toţi gepizii am fost sabia de apărare a Occidentului aici, în Carpaţii răsăriteni. Ei spun despre români că sunt înapoiaţi şi săraci, dar sărăcia noastră e bogăţia lor.

În 1944 veneau ruşii din Răsărit şi intrau în gospodăriile noastre, că ăştia erau rupţi de foame, aveau o pâine neagră de nu puteai să o pui în gură. Şi au golit pe ostaşii noştri de hrana lor de război pe vreo 4-5 zile. Îşi umpleau sacul cu pâinea noastră care era albă şi sănătoasă. După ce s-au săturat de pâine şi şi-au umplut burţile de mâncare, se uitau la cizmele noastre şi: „Davai, davai” şi după ce ne-au luat lucrurile, au început să caute ce mai au românii bun. Au văzut la noi mănuşi şi că una era pe mână iar pe cealaltă că era ţinută în mână şi intrau în magazin şi: „davai, davai mănuşi, trei mănuşi”. „Păi nu se poate trei mănuşi, numai două”. „Dar voi cum purtaţi trei?” „Păi nu e aşa. Sunt două. Că una o ţii aşa provizoriu în mâna cealaltă”. Te întrebau cât e ceasul. Aveam nişte ceasuri Atlantic, bune, nemţeşti. Dar ei au luat ceasurile cu tot cu fabrică în 1944 şi le-au dus în Siberia. Acolo le-au pus la dispoziţie nemţilor tot ce le trebuie ca să le facă ceasuri. Nenorocirea mare era că nu prea ştiau să citească ceasurile. Dacă îi întrebai cât e ceasul, îţi spuneau: „Cea lungă la trei, cea scurtă la două”. Continue Reading »