Posts Tagged 'justin parvu'


Părintele Justin Pârvu: Prigoana este buletinul nostru spre Rai


justin parvuDomnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pă­mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

Cu cât va fi prigoana aceasta mai mare, cu cât Biserica va fi mai marginalizată, cu atât trebuie să ne bucurăm, pentru că viaţa noastră creştină nu e uşoară, cu muzică şi petreceri şi altceva…, nu! Este durere, este necaz, este suferinţă, este, în sfârşit, prigoană. …Ai o mărturisire, depui şi tu o dovadă acolo, un act, un buletin, măi! Acolo toate merg pe bază de „documente”, nu intri aşa, oricum! …Prigoana este buletinul nostru spre Rai. Aceasta este pregătirea noastră pentru din­colo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere. Acolo nu o să meargă nici bogatul, nici împăratul, nici sluga, nici ostaşul, acolo va merge numai cel ce va purta haina de nuntă a Creştinătăţii. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3:28),

Creştinul nos­tru de azi trăieşte nişte vremuri grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apăra­rea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsam. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi un apus. Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul a simţit durerea maximă de pă­răsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, la sfârşitul vea­curilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc? „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea?

Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, de­cât pe cei care s-au pocăit!

Trăim într-o lume anar­hică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

(Fragmente preluate din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)



Părintele Justin Pârvu: Pe cine alegem?


justin parvuPărinte, ce înseamnă a alege?

A alege înseamnă să iei ceva bun din ceva. Ei, acum pe cine să iei din partidul comunist, după care oamenii mer­geau ca oile? Îmi amintesc de cele mai multe ori cum plecam de la mănăstirea Bistriţa şi mergeam vreo doi kilometri, unde era secţia de votare. Şi unde mai pui că monahii erau chiar primii care intrau în sala de votare… Sigur că lumea venea de la biserică şi noi veneam de la votare. Ce făcea monahul nostru în faţa listelor de votare, în cabină? – nu se ştie. Intram şi eu acolo, consultam toate listele, n-aveam habar pe cine să pun ştampila, aşa că, puneam trei-patru ştampile pe foaia de hârtie şi o lăsam acolo… şi unde mai pui că, cu toată povestea asta, ieşea Partidul?! 85% – era bine aranjat. Şi, atunci, cine putea să facă alegere corectă, cinstită? Cum să mai alegi oameni de elită din popor? Căci oamenii de elită se temeau să se mai bage în salata asta bolşevică, gândindu-se la ziua de mâine, la ce-i mai aşteaptă. Avea omul o conştiinţă şi putere de judecată ca să stea de-o parte. Cu toate acestea, ieşea care socotea Partidul să intre la pri­mărie, la strejărie, la prefectură şi… vorba lui Caragiale, „fiecare cu steagul lui”.

Există două conduceri, una de la Dumnezeu şi alta de la cel viclean. Conducerea de la Dumnezeu o formează păstorul cel bun, care intră pe uşă în staul, pe când cel viclean sare în ocol peste gard şi oile nu-l cunosc. Tot aşa şi poporul se află astăzi în situaţia de a nu cunoaşte pe cine alege. În aceste condiţii numai faptul că te-ai dus şi ai intrat în sala de votare este compromiţător.

justin parvuCa să alegi ceva valoros trebuia să alegi pe cel mai bun din comună, trebuia să fie gospodar, înţelept, fără vicii, să nu-l întâlneşti oricum, umblând cu păhărelul la deget. Dar, spre surprinderea noastră, tocmai pe ei îi găseşti acolo.

Şi astăzi Partidul Democrat, „PMR”, „PSR”, „CPD” sau oricum şi-ar zice … nu mai are niciun rival şi el este ca pe vremea lui Ceauşescu, şi bun, şi rău. Şi atunci ţăranul nostru merge acolo fiindcă fruntaşul din sat este PSD-ist sau altă coloratură şi-i spune: „Vezi, măi, Ioane, când te duci la votare… tu lucrezi pentru mine şi, dacă vrei să mai rămâi la serviciu – pune acolo votul”, „Da’, am înţeles, tovarăşu”, „Ia şi buletinele soţiei şi ale copiilor şi vino acolo şi alege…” Şi pentru om ca să rămână cu serviciu – merge şi votează cu toată familia. Mi-amintesc … stăteam de vorbă cu un creştin după ce am ieşit de la biserică şi m-a întrebat, că după aceea trebuia să meargă la votare: „Părinte, cu cine să votez?”, „Măi, băiete, n-ai pe cine să alegi, dar fă-ţi o datorie acolo cumva şi, dacă pui acolo o pecete, ai grijă să nu-ţi dai sufletul la judecată aşa uşor, gândeşte-te!” Dar, spre surprinderea mea, el a mers acasă, a luat buletinele soţiei şi ale celor trei copii, s-a dus la urne şi a votat cu toată familia, iar a doua zi comuna Poiana Teiului a ieşit prima pe judeţ cu cele mai multe voturi pentru respectivul partid.

iustin parvuŞi atunci iată toată explicaţia mea în legătură cu omul sărac. Câtă ascultare dă omul acesta, năucit de politica ordinară?! Eu socotesc că o astfel de campanie electorală, la ora actuală, nu este decât o cerşetorie care se învaţă într-atâţia ani de şcoală la oraş; într-o laudă preamăresc un trecut nenorocit şi mai preamăresc altul de viitor. După ce s-au aşezat pe patru ani, au uitat de tot ce-au promis şi mergem mai departe cu partidul în forma lui de sărăcie, de mizerie, fără conştiinţa poporului acestuia ajuns să cerşească o bucată de pâine sau un loc de muncă pe meleaguri străine. Şi acum am ajuns să fim braţele de muncă cele mai ieftine. Până şi negrii din Spania, după cum povestea cineva, au ajuns să spună românilor „sclavii albi”.

Cam asta a ajuns să fie starea de lucru în care-ţi pui întrebarea: „Ce să mai alegem? Unde şi ce să mai dai? Unde este elita unui popor, care trebuie să conducă? Unde mai este omul de jertfă, de sacrificiu, care să se poată pune în slujba adevărului şi a binelui şi să atingă culmile acestea ale Creştinismului nostru ortodox?”

Cam aşa se poate vedea nimicnicia poporului nostru, care de atâţia ani, poate a cincea rundă de alegeri, a rămas tot la vechea formă de guvernământ… în atâţia ani de suferinţă.

Îi înnebunesc televizoarele, calculatoarele şi toate formele care le pot aduce un ban în plus, o pensioară, un loc mai de cinste. Totul se cumpără prin minciună şi din cauza asta merge greu toată ţara. Nici măcar ceea ce este al nostru nu este valorificat, ceea ce poate fi exploatat fără prea multe fonduri şi ajutoare străine. Mă refer la latura agricolă. Chiar dacă un primar va încerca o aventură undeva într-o comună, în general, nu se îngrijeşte nimeni de pământ, de sectorul agricol.

Dacă se strică şoseaua undeva din cauza ploilor care mai vin, nu se îngrijeşte nimeni sau să facă podeţuri sau să întărească malurile râurilor ca să se poată circula. Dacă se mai întâmplă acestea între două stadii de alegeri, mai aştepţi vreo patru ani ca să treci pe „cărare”.

parintele iustin… Democraţia pe care o trăim cu drepturile omului este o anarhie, pe care o trăim de la o zi la alta; ne urâm, ne muşcăm şi ne dispreţuim… La aceasta contribuie şi mul­ti­tudinea partidelor, care are drept scop să ridice dezbi­nare în cadrul poporului prin diversitatea şi opoziţia tendinţelor. Unu-i dintr-un partid, altu-i din alt partid…

Care sunt drepturile omului? Care sunt, în sfârşit, puterea şi forţele noastre? Unde sunt, ne punem între­barea, fraternitatea, egalitatea şi dreptatea? Sunt în băncile străinilor. Munca noastră, a bietului român din toate timpurile este în buzunarul străinilor. Se mai duce cu traista goală ca să cerşească FMI-ului… Dar cine este FMI-ul, de unde are el fondurile acestea? Sunt luate din munca popoarelor. Şi, după aceea, vin şi le dau ca o binefacere sau acordă ca împrumut munca săracului adunată şi speculată.

Şi, iată, aşa, dragii mei, am ajuns la pustiul acesta de viaţă politică încât, într-un cuvânt, nu-ţi rămâne decât să „scuipi toată rânduiala” asta, cum spunea cineva acum câţiva ani, şi să rămâi indiferent, să te rogi pentru această stare de lucru în care am ajuns. Pentru că nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi şi suferinţa…

Dar aceasta este, pentru poporul nostru creştin-ortodox, o pregătire înţe­leaptă şi binefăcătoare spre drumul acesta al bucuriei şi învierii. Alegem oameni, rămânem la nivelul omului. Alegem pe Dumnezeu, ne ridicăm la nivelul lui Dumnezeu. Ori acesta este scopul: de a ne ridica naţiunea spre linia Bisericii şi, decât să murim trădători, mai bine să murim pe câmpul de onoare fără să ne pierdem conştiinţa şi sufletul. Avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singură credinţă şi cu ea vom merge înaintea Judecăţii.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cititorii şi să ne mai regăsim pe făgaşul acesta al bucuriei noastre creştineşti şi monahiceşti!

(Extras din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol. I, Fundația Justin Pârvu)



Părintele Justin Pârvu: STAREA DE HIPNOZĂ A SOCIETĂȚII


pr iustinDIHONIA POATE DEZUMANIZA

Dragii mei, mă bucur că după ani și ani mă găsesc în orașul Roman de care mă leagă multe întâmplări și bune și mai puțin bune. Eram în primăvara anului 1948 la mănăstirea Durău când, așa cum este obiceiul, se ia icoana Maicii Domnului și se merge cu ea prin comunele vecine pentru bunul mers al vremurilor. Așa ne întorceam cu icoana Maicii Domnului și ne apropiam de mănăstirea Durău, la ieșirea din pădure – poate și dumneavoastră cunoașteți – la un moment dat, am văzut la icoană geamul spart. Mă uit la icoană și într-adevăr în partea mea, jos, sticla crăpată. Am ajuns la mănăstire, îi spun ecleziarhului mare care mi-a zis: „Părinte, nu e de bine semnul acesta”. Din momentul acela a căzut peste mine o mâhnire sufletească, fără somn, fără odihnă, fără liniște.

Într-adevăr, în primăvara care vine, ajung la Roman. Și într-o zi, pe la ora două, am fost arestat, a urmat percheziția și apoi ancheta. Am intrat la Securitate: era plin, ticsit de lume. Erau mulți tineri, cu toții până în 30 de ani. Am fost înghesuiți ca sacii într-o încăpere și la fiecare grup de 4-5, un dulău mare. Ne-au spus: „Dacă mișcați mâna, piciorul, vă hăcuie. Nu îngăduim nicio mișcare. Stați aici! Nu mișcați!”. Am stat acolo două zile. A urmat ancheta, în sfârșit, toate evenimentele. Ceea ce este însă important este că în ziua aceasta de 14 spre 15 mai, au fost arestați din toate universitățile, din toată țara, peste 15.000 de tineri, încât nu mai încăpeau în închisori. A fost și procesul care a urmat după 7 luni și fiecare a primit condamnare de zeci de ani, încât se adunaseră 200.000 de ani (de condamnare) numai în închisoarea Aiudului. Vedeți dumneavoastră câtă cruzime, câtă sălbăticie!

Ei bine, legat de acest oraș, Roman, după ce s-au perindat o serie întreagă de lucruri în viața noastră, am sosit în locuința aceasta frumoasă ca să ne rugăm pentru toți cei care vă osteniți. A sfinți o casă este asemenea unui botez. Așa se fac și la botez rugăciuni de dezlegare, se fac lepădările. Și la sfințirea casei se face ungerea aceasta cu ulei sfințit pentru că acolo unde locuiesc doi sau trei creștini în numele Mântuitorului Iisus Hristos, se însemnează casa cu semnul Sf. Cruci. Ciobanul nostru are stâna lui. Crestează pe ea Sfânta Cruce și crucea îl păzește de toate.

Am făcut sfințirea aceasta ca să fie locul de unitate, locul de dragoste, locul de bună înțelegere, de armonie între dumneavoastră, să binecuvântăm, să sfințim locașul acesta ca să aveți un curs și un spor în toate activitățile dumneavoastră. De aceea, în soborul acesta frumos, este părintele Vasile Păvăleanu din Piatra Neamț și înseamnă că este un lucru destul de important întâlnirea aceasta de aici. Și va hărăzi Dumnezeu ca lucrarea să fie cât mai apropiată de viața noastră, de legăturile pe care le avem între noi, mai ales în aceste vremuri când dihonia este atât de puternică să ne poată dezumaniza, să ne poată descreștina și să ne poată pune în situația de a nu mai fi în unitatea noastră de creștini. Nu mai vorbim de ispitele vremii, de voga aceasta a cipului despre care dumneavoastră sunteți destul de informați. Pericolul nu e numai pentru creștini, ci pentru orice om. Vă convine dumneavoastră să vă hipnotizeze cineva din mers sau chiar când dormiți? Poți să faci câteva mișcări și dacă ești un medium potrivit, te adoarme acolo și îți dictează ce vrea să facă cu tine.

parintele justinSTAREA DE HIPNOZĂ A SOCIETĂȚII

În celulă la Suceava, era un băiat din Roman, bun medium de hipnotizare. Și l-au hipnotizat de 4, 5 ori, dar bineînțeles că l-au luat durerile de cap și mult a avut de pătimit. Ei bine, cam așa se întâmplă și cu viața noastră, cu această stare de hipnotizare. Adică este uciderea omului. Dumneavoastră știți că americanii, după gripa asta porcină, fac sicrie. Au număr imens pentru că vor să extindă boala din ce în ce mai mult și speța umană să dispară, să o reducă la un număr la care să o poată stăpâni mai ușor. Dar cine manevrează lucrurile acestea, știți dumneavoastră, nu e nevoie să vă mai spun eu.

De aceea, nu ne rămâne nimic la ora aceasta decât rugăciune, rugăciune permanentă. Singură, această legătură cu puterile cerești ne mai poate îngădui să mai trăim pe fața pământului. Noi nu avem alt ajutor. Ești creștin? Trebuie să mori. Ești om? Trebuie să fii redus la animalizare. Cam acesta este planul. Al treilea război mondial care va veni nu are alt scop decât consumul vieții umane. De aceea, cât mai trăim, în libertatea aceasta frumoasă, să ne întâlnim în rugăciune permanentă, să vă întâlniți în rugăciune în casă, cu soțul, cu nașii, cu părinții dumneavoastră.

Eu vă mulțumesc dumneavoastră că sunteți aici funcționari, lefegii cum se mai spune. Au mai venit credincioși și din alte sectoare în număr destul de mare. Dumnezeu să binecuvinteze toată lucrarea dumneavoastră și să dea Dumnezeu pace și liniște în viața familiei dumneavoastră! Și anul acesta, slavă Domnului, pământul a dat roadă bogată pentru toate trebuințele noastre. Ne rugăm ca să fie liniște și pace în case, înțelegere și armonie și dragoste.

Dumnezeu să vă ajute și să vă dea sănătate și mântuire![1]

[1] Cuvânt de învățătură, rostit la sfințirea clădirii C.E.C.-ului din Roman, 29 sept, 2009.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 65)



Părintele Justin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul. Un Sfânt!


voievodulFără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.

justin parvuIată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit sfânta masă, unde se află altarul acestei biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc. Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, sfinte moaşte, care în timpul liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele sfinte moaşte.

Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti.

mihai viteazulMihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.

Acest ideal trebuie întreţinut şi această datorie o au în special mamele, familia, învăţătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viaţa şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în faţa jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră.

(Fragment din Revista Atitudini, Nr. 20)



Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65


A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

 

6 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – ȘAPTE ANI
ÎN CERURI ȘI TOTODATĂ ÎN INIMILE NOASTRE
de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu

16. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN DIALOG CU
PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN: „SĂ NU CĂDEM DIN HAR!“

19. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „EȘTI CREȘTIN? TREBUIE SĂ MORI. EȘTI OM? TREBUIE SĂ FII REDUS LA
ANIMALIZARE“

24. P.S. IGNATIE, EPISCOPUL HUȘILOR: „PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – PĂSTORUL FRUMOS, CARE A ÎNȚELES CEL
MAI BINE MISIUNEA DE A FI SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU”

31. ȘAPTE ANI DE LA ADORMIREA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU. EVOCĂRI DE SUFLET

42. PREOT FLORIN STAMATE: „IA SCHIMBĂ-TE TU, DEVINO TU SFÂNT!“ PREDICĂ DESPRE PĂSTRAREA DRAGOSTEI
ÎNTRE FRAȚI

50. MĂRTURII DESPRE TEODORA STAMATE, COPILA CU AUREOLĂ DE SFÂNTĂ

56. NEUITATĂ POMENIRE ÎNALT PREASFINȚITULUI PIMEN,
„PĂRINTELE BUCOVINEI ȘI PRIETENUL SFINȚILOR PUTNENI“

62. ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ“

67. DR. GALINA RĂDULEANU: „DE CE TE ÎNDOIEȘTI, PUȚIN CREDINCIOSULE? ÎN POTIR SE AFLĂ SÂNGELE ȘI
TRUPUL MÂNTUITORULUI“

70. MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTI RENAȘTE ÎN LUMINĂ. SFINȚIRE LA MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTII NOI

73. APEL AL MAI MULTOR MEDICI ȘI PERSONALITĂȚI PUBLICE ÎMPOTRIVA DICTATURII COVID

78. LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII — UN ABUZ LA ADRESA LIBERTĂȚII UMANE
de Monahia Gavriila

83. PREOT PROF. VASILE PĂVĂLEANU: „NU AM VĂZUT OAMENI ATÂT DE BUNI CA PĂRINTELE JUSTIN“

92. IEROSCHIMONAHUL ILARION DOMRATCHEV: PE MUNȚII CAUCAZULUI. ÎNVĂȚĂTURI DESPRE RUGĂCIUNEA INIMII

 

 

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



    Părintele Justin Pârvu: Îndemn la Post și asceză


    Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri.

    Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, de­cât pe cei care s-au pocăit!

    Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

    Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte lim­pede: Nu te teme turmă mică! Noi suntem turma mică. Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posi­bilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.

    Postul, cumpătarea și rugăciunea e ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările.

    (Fragmente din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)