Posts Tagged 'justin parvu'


Părintele Justin Pârvu: STAREA DE HIPNOZĂ A SOCIETĂȚII


pr iustinDIHONIA POATE DEZUMANIZA

Dragii mei, mă bucur că după ani și ani mă găsesc în orașul Roman de care mă leagă multe întâmplări și bune și mai puțin bune. Eram în primăvara anului 1948 la mănăstirea Durău când, așa cum este obiceiul, se ia icoana Maicii Domnului și se merge cu ea prin comunele vecine pentru bunul mers al vremurilor. Așa ne întorceam cu icoana Maicii Domnului și ne apropiam de mănăstirea Durău, la ieșirea din pădure – poate și dumneavoastră cunoașteți – la un moment dat, am văzut la icoană geamul spart. Mă uit la icoană și într-adevăr în partea mea, jos, sticla crăpată. Am ajuns la mănăstire, îi spun ecleziarhului mare care mi-a zis: „Părinte, nu e de bine semnul acesta”. Din momentul acela a căzut peste mine o mâhnire sufletească, fără somn, fără odihnă, fără liniște.

Într-adevăr, în primăvara care vine, ajung la Roman. Și într-o zi, pe la ora două, am fost arestat, a urmat percheziția și apoi ancheta. Am intrat la Securitate: era plin, ticsit de lume. Erau mulți tineri, cu toții până în 30 de ani. Am fost înghesuiți ca sacii într-o încăpere și la fiecare grup de 4-5, un dulău mare. Ne-au spus: „Dacă mișcați mâna, piciorul, vă hăcuie. Nu îngăduim nicio mișcare. Stați aici! Nu mișcați!”. Am stat acolo două zile. A urmat ancheta, în sfârșit, toate evenimentele. Ceea ce este însă important este că în ziua aceasta de 14 spre 15 mai, au fost arestați din toate universitățile, din toată țara, peste 15.000 de tineri, încât nu mai încăpeau în închisori. A fost și procesul care a urmat după 7 luni și fiecare a primit condamnare de zeci de ani, încât se adunaseră 200.000 de ani (de condamnare) numai în închisoarea Aiudului. Vedeți dumneavoastră câtă cruzime, câtă sălbăticie!

Ei bine, legat de acest oraș, Roman, după ce s-au perindat o serie întreagă de lucruri în viața noastră, am sosit în locuința aceasta frumoasă ca să ne rugăm pentru toți cei care vă osteniți. A sfinți o casă este asemenea unui botez. Așa se fac și la botez rugăciuni de dezlegare, se fac lepădările. Și la sfințirea casei se face ungerea aceasta cu ulei sfințit pentru că acolo unde locuiesc doi sau trei creștini în numele Mântuitorului Iisus Hristos, se însemnează casa cu semnul Sf. Cruci. Ciobanul nostru are stâna lui. Crestează pe ea Sfânta Cruce și crucea îl păzește de toate.

Am făcut sfințirea aceasta ca să fie locul de unitate, locul de dragoste, locul de bună înțelegere, de armonie între dumneavoastră, să binecuvântăm, să sfințim locașul acesta ca să aveți un curs și un spor în toate activitățile dumneavoastră. De aceea, în soborul acesta frumos, este părintele Vasile Păvăleanu din Piatra Neamț și înseamnă că este un lucru destul de important întâlnirea aceasta de aici. Și va hărăzi Dumnezeu ca lucrarea să fie cât mai apropiată de viața noastră, de legăturile pe care le avem între noi, mai ales în aceste vremuri când dihonia este atât de puternică să ne poată dezumaniza, să ne poată descreștina și să ne poată pune în situația de a nu mai fi în unitatea noastră de creștini. Nu mai vorbim de ispitele vremii, de voga aceasta a cipului despre care dumneavoastră sunteți destul de informați. Pericolul nu e numai pentru creștini, ci pentru orice om. Vă convine dumneavoastră să vă hipnotizeze cineva din mers sau chiar când dormiți? Poți să faci câteva mișcări și dacă ești un medium potrivit, te adoarme acolo și îți dictează ce vrea să facă cu tine.

parintele justinSTAREA DE HIPNOZĂ A SOCIETĂȚII

În celulă la Suceava, era un băiat din Roman, bun medium de hipnotizare. Și l-au hipnotizat de 4, 5 ori, dar bineînțeles că l-au luat durerile de cap și mult a avut de pătimit. Ei bine, cam așa se întâmplă și cu viața noastră, cu această stare de hipnotizare. Adică este uciderea omului. Dumneavoastră știți că americanii, după gripa asta porcină, fac sicrie. Au număr imens pentru că vor să extindă boala din ce în ce mai mult și speța umană să dispară, să o reducă la un număr la care să o poată stăpâni mai ușor. Dar cine manevrează lucrurile acestea, știți dumneavoastră, nu e nevoie să vă mai spun eu.

De aceea, nu ne rămâne nimic la ora aceasta decât rugăciune, rugăciune permanentă. Singură, această legătură cu puterile cerești ne mai poate îngădui să mai trăim pe fața pământului. Noi nu avem alt ajutor. Ești creștin? Trebuie să mori. Ești om? Trebuie să fii redus la animalizare. Cam acesta este planul. Al treilea război mondial care va veni nu are alt scop decât consumul vieții umane. De aceea, cât mai trăim, în libertatea aceasta frumoasă, să ne întâlnim în rugăciune permanentă, să vă întâlniți în rugăciune în casă, cu soțul, cu nașii, cu părinții dumneavoastră.

Eu vă mulțumesc dumneavoastră că sunteți aici funcționari, lefegii cum se mai spune. Au mai venit credincioși și din alte sectoare în număr destul de mare. Dumnezeu să binecuvinteze toată lucrarea dumneavoastră și să dea Dumnezeu pace și liniște în viața familiei dumneavoastră! Și anul acesta, slavă Domnului, pământul a dat roadă bogată pentru toate trebuințele noastre. Ne rugăm ca să fie liniște și pace în case, înțelegere și armonie și dragoste.

Dumnezeu să vă ajute și să vă dea sănătate și mântuire![1]

[1] Cuvânt de învățătură, rostit la sfințirea clădirii C.E.C.-ului din Roman, 29 sept, 2009.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 65)



Părintele Justin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul. Un Sfânt!


voievodulFără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.

justin parvuIată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit sfânta masă, unde se află altarul acestei biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc. Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, sfinte moaşte, care în timpul liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele sfinte moaşte.

Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti.

mihai viteazulMihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.

Acest ideal trebuie întreţinut şi această datorie o au în special mamele, familia, învăţătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viaţa şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în faţa jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră.

(Fragment din Revista Atitudini, Nr. 20)



Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65


A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65

 

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

 

6 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – ȘAPTE ANI
ÎN CERURI ȘI TOTODATĂ ÎN INIMILE NOASTRE
de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu

16. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN DIALOG CU
PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN: „SĂ NU CĂDEM DIN HAR!“

19. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „EȘTI CREȘTIN? TREBUIE SĂ MORI. EȘTI OM? TREBUIE SĂ FII REDUS LA
ANIMALIZARE“

24. P.S. IGNATIE, EPISCOPUL HUȘILOR: „PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – PĂSTORUL FRUMOS, CARE A ÎNȚELES CEL
MAI BINE MISIUNEA DE A FI SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU”

31. ȘAPTE ANI DE LA ADORMIREA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU. EVOCĂRI DE SUFLET

42. PREOT FLORIN STAMATE: „IA SCHIMBĂ-TE TU, DEVINO TU SFÂNT!“ PREDICĂ DESPRE PĂSTRAREA DRAGOSTEI
ÎNTRE FRAȚI

50. MĂRTURII DESPRE TEODORA STAMATE, COPILA CU AUREOLĂ DE SFÂNTĂ

56. NEUITATĂ POMENIRE ÎNALT PREASFINȚITULUI PIMEN,
„PĂRINTELE BUCOVINEI ȘI PRIETENUL SFINȚILOR PUTNENI“

62. ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ“

67. DR. GALINA RĂDULEANU: „DE CE TE ÎNDOIEȘTI, PUȚIN CREDINCIOSULE? ÎN POTIR SE AFLĂ SÂNGELE ȘI
TRUPUL MÂNTUITORULUI“

70. MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTI RENAȘTE ÎN LUMINĂ. SFINȚIRE LA MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTII NOI

73. APEL AL MAI MULTOR MEDICI ȘI PERSONALITĂȚI PUBLICE ÎMPOTRIVA DICTATURII COVID

78. LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII — UN ABUZ LA ADRESA LIBERTĂȚII UMANE
de Monahia Gavriila

83. PREOT PROF. VASILE PĂVĂLEANU: „NU AM VĂZUT OAMENI ATÂT DE BUNI CA PĂRINTELE JUSTIN“

92. IEROSCHIMONAHUL ILARION DOMRATCHEV: PE MUNȚII CAUCAZULUI. ÎNVĂȚĂTURI DESPRE RUGĂCIUNEA INIMII

 

 

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Rezolvați operația de mai jos *

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Părintele Justin Pârvu: Îndemn la Post și asceză


Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri.

Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, de­cât pe cei care s-au pocăit!

Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte lim­pede: Nu te teme turmă mică! Noi suntem turma mică. Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posi­bilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.

Postul, cumpătarea și rugăciunea e ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările.

(Fragmente din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)



PĂRINTELE JUSTIN: SĂ NE APROPIEM ȘI NOI CÂTE PUȚIN DE DURERILE ȘI SUFERINȚELE CELOR DIN ÎNCHISORI!


Pr. Justin: Aici ieșeau deținuții la plimbare…

Atunci ar trebui să facem acolo un trisaghion.

Pr. J: Aici în trei cu mâinile la spate, privirea în pământ, uite un tunel acolo, unul dincoace și aici se făceau cercuri. Acum ce se întâmplă? De sus se lucra prin semne, alfabetul morse, acesta făcea semne și celălalt înregistra… Mergea ca la calculator, așa-ți mergeau degetele. Și caraliul stătea acolo cum vă spun și nu se auzea, sigur că și el mai moțăia acolo și acesta dincolo răspundea, dădea informații: „Vezi, la etajul 2, e cutare și cutare, e bolnav și cere să dai nu știu ce, spune acolo”; altul: „Vezi că la etajul 4 este o carte în fascicule și merge din celulă în celulă. Interesați-vă, la camera 12!”. Și acolo se interesa la camera 12 și într-adevăr în două zile o aveai în celulă.

Facem trisaghionul la Neagra în celulă.

Da, da, acolo! Uite, aici sunt numele lor, ale deținuților

Aici era Zarca?

Zarca era închisoarea de la Aiud, Zarca Maria Tereza, pușcăria veche și Aiudul nou unde am stat acolo vreo 24 de luni, făcută de ministrul Duca.

 Au fost și  împușcați aici?

Păi, nu numaidecât să te împuște, când te băga aici, mureai fără să te împuște. Intrai pe cimentul acesta rece, câte unul. Unul care dădea o pedeapsă mai ușoară, altul mai grea, depinde cum erai în cont la dosar.

După săvârșirea parastasului

Iată, părinților, că a rânduit Dumnezeu să ne bucurăm împreună cu sfinții mucenici, cu cei ce au suferit, cu cei ce au pătimit în închisoarea aceasta. Ei sunt o mărturie, un îndemn pentru noi să ne luăm viața cât mai aspră și cât mai incomodă, ca să ne putem apropia de durerile și de suferințele lor. Noi, îi pomenim așa, în fuga mașinii, în fuga grabei noastre, fie la altar, fie într-o închisoare unde mai mergem din când în când, dar ei se roagă pentru noi; avem acești sfinți rugători ce poate numai cu rugăciunile lor ne mai întâlnim noi, astăzi. Mare lucru au făcut înaintașii noștri, domnitorii noștri de au adus sfinți de unde au socotit ei și unde au găsit. Au fost cumpărați cu bani grei, cu aur, dar de ce au umblat după ei? Pentru că aceștia sunt bărbații vrednici care salvează prin rugăciunea lor neamul nostru, adică ne-au salvat și ne salvează. Acum, la ora aceasta, datorită acestor vremuri de ucidere a comunismului asupra creștinismului am avut un prilej fericit ca să înmulțească tot mai mult numărul martirilor și al eroilor noștri. Și cu aceștia și noi trăim mai departe și ne ducem ca să ne găsim cu ei acolo și să ne bucurăm împreună cu dânșii, pregătiți așa, cât se poate, pentru Înviere, să ne bucurăm în veșnicie și pentru neamul nostru. Că neamul nostru ce înseamnă? Cei din trecut, cei din prezent și cei care vor veni. Acesta este neamul nostru. De aceea, niciodată trupul acesta mistic al lui Hristos, niciodată nu scade, ci mereu crește în Împărăția lui Dumnezeu, datorită acestor tineri și altor sfinți cunoscuți și necunoscuți, care s-au jertfit. Noi stăm aici numai câteva minute și ne ia frigul și hai să mergem! Dar aici câți și-au găsit moartea, zile întregi până s-au topit ca lumânarea aceasta? S-au stins neșezând niciun moment, iar aceștia care au intrat aici au fost niște oameni foarte inteligenți. Măi, nu au scos nici un cuvânt, nimic, la anchete. Te prindea la geam că te uiți să vezi și tu lumina soarelui, o rază cât de mică, ei bine, și asta costa! Și te aruncau aici, la camera aceasta, unde stăteai 3-4 zile cu o cană de apă sărată puțin și cu 100 de gr. de pâine, pe care ți-o dădea dacă-și amintea caraliul. Cam așa a fost viața aceasta de celulă, precum viața ascetică a vechilor noștri călugări, a marilor nevoitori. Trăiau viața aceasta aspră și se martirizau și se topeau, zi cu zi, de bunăvoie. De aceea, trebuie să fim foarte atenți, vremurile sunt grele, cât trăim să căutăm să ne conformăm cât se poate de a atinge cât de puțin această chemare a lor, de a se jertfi pentru Dumnezeu și neamul nostru și s-au topit în închisorile acestea câte 10, 15, 20 de ani și poate și 25 de ani, condamnați pe vremea lui Antonescu și au murit prin ’60, prin ’65 în închisori, cum a fost și sfântul acesta al închisorilor, redați de scriitorii noștri. Dumnezeu să ne îndrepte și să ne binecuvinteze și pe noi, să ne primească osteneala.

Și rezistai pentru că era minunea lui Dumnezeu, măi! Erai acoperit ca pruncul în brațele mamei…

(Vizitând închisoarea Sighet, în anul 2009; Fragment publicat în Revista Atitudini Nr. 63)

 

 



PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DESPRE PUTEREA PĂCATULUI ASUPRA COPIILOR NOȘTRI


Omul nu a fost făcut ca să fie scris în calculatoare și să fie un număr. Nu! Dumnezeu a luat pământ și a suflat asupra lui și i-a dat duh de viață. Noi cu ce raționăm? Cu ce gândim?

Cu mintea.

Cu capul, cu mintea, acolo este centrul, acolo este mintea lui Dumnezeu, de acolo vorbim, de acolo luăm un sfat, de acolo simțim, acolo lucrăm, de acolo creăm. Toată făptura aceasta este o mare creație a lui Dumnezeu. Maimuța face același gest, îi dai un măr printre sârme, îl ia, se uită la el și îl mănâncă. Îi dai o portocală, tot la fel. Omul este diferit. Vedeți voi, avioanele acestea care zboară pe deasupra? Cine credeți că a inventat avionul ăsta?

Dumnezeu.

Dumnezeu, cu mintea omului. Și cine a fost primul inventator de avioane la noi în țară? Traian Vuia și cel mai important a fost că a inventat trenul de aterizare. Până atunci avionul venea și se spărgea, dar așa, el a pus două rotițe la urmă acolo și cum aterizează cu primele roți, dă drumul la al doilea rând de roți de la urmă și aterizează ca mașina. Vezi, înțelepciunea lui Dumnezeu cu mintea pe care i-a dat-o omului? De aceea, omul este superior tuturor creaturilor. De aceea, la urmă l-a făcut pe om după ce i-a pus la dispoziție tot ce îi trebuie lui la îndemână, ca să aibă, în sfârșit până la, pisoiul, cățelușul acesta pe care îl vedeți voi, cățeii ăștia care trăiesc pe lângă om și la care acum vin să le pună cip ca să poată ști ce face stăpânul în casă. După aceea vine și îl pune omului.

Eu am plecat în ’76-’77 la Sfântul Munte, să văd și eu Athosul și ca orice om care se duce undeva în lumea asta, mi-am făcut și eu o haină nouă, tivită normal, cu tot. Am umblat o lună, două luni de zile cu haina aceea. Vin eu acasă și pun haina în cui. Într-o dimineață, când iau haina să mă îmbrac pentru biserică, nu știu cum mi-a venit tivul așa jos și văd că e desfăcut tivul meu de la haină. Măi, cum vine asta? Haină nouă, cusută cu toată puterea croitorului și aia e desfăcută. Ce-a fost cu ea acolo? Binefăcătorul meu, care știa că plec la Athos, fiind în legătură cu Securitatea, mi-a pus un „sâmbure[1]” acolo. Atunci erau lucruri primitive în materia asta, dar acum nu mai e așa. Și am umblat deci cu instrumentul ăsta tot timpul. Aceștia au aflat, sigur că da, ce am discutat, ce am glumit, ce am mai spus cu unul, cu altul. Așa că vin eu de la Sfântul Munte și Securitatea, ca de obicei, voia informații: „Ce ai văzut? Ce ai auzit?”, ca să te prindă printre rânduri cu ce spui tu. Ăștia sunt hoți, măi! Când ți-o spune că s-a scufundat barca, trebuie să știi că zboară avionul, cam așa este. Când ți-a spus că zboară avionul, să înțelegi că a intrat pe geam în casă. Unde dai și unde crapă! De aceea, mai diabolic sunt puși acum cu cipul. Continue Reading »