Posts Tagged 'iustin parvu'


Părintele Justin, așa cum l-am cunoscut eu – de Monahia Fotini. Relatare din cartea „Părintele Justin – Mărturii ale sfințeniei”


Părintele Justin, așa cum l-am cunoscut eu
de Monahia Fotini

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 13:15).
Aceasta este porunca Mântuitorului, și desigur cea mai înaltă, pe care Părintele Justin s-a silit să o păzească întreaga-i viață, acesta a fost stindardul vieții sale, aceasta a fost în cele din urmă a doua sa fire – starea de a iubi neîncetat pe aproapele său, de a-și dărui neobosit viața prietenului său. Pentru Părintele Justin prietenii erau oamenii necăjiți, îndurerații sufletește, sărmanii, toți care aveau nevoie de ajutorul său, într-un cuvânt iubea tot omul, chiar și pe vrăjmași. Este bine-cunoscut spiritul de jertfă al Părintelui Justin în temnițele comuniste, încât, după mărturisirea unui prieten ce a lucrat în arhivele dosarelor Securității (C.N.S.A.S), pe Părintele Justin până și gardienii l-au iubit, pentru că dragostea Părintelui Justin înmuia inimi de piatră, transforma bestiile în oameni, însuflețea parcă până și iadul. Și aceasta pentru că avea un mod dumnezeiesc de a înțelege greșeala celuilalt, nu condamna, nu judeca omul, nădăjduind neîncetat în întoarcerea acestuia.
Nu am întâlnit niciodată un om care să ardă de dor pentru aproapele precum Părintele Justin, să ardă de dragoste dumnezeiască în a ajuta pe ceilalți precum o făcea sfinția sa; într-o zi în care nu putea ajuta pe cineva, mi-a spus că el nu se simțea om, dar acea zi eu nu am întâlnit-o niciodată, cât am stat în preajma sa. Eu așa l-am cunoscut pe Părintele Justin – la vârsta desăvârșirii. Cum a ajuns să dobândească acest dar, am reușit să-mi dau seama în parte, din propriile sale relatări pe care Părintele mi le-a împărtășit de-a lungul celor 10 ani petrecuți lângă dânsul. Nu încetez să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar pe care mi l-a dăruit – bucuria de a sta și eu, nevrednica, în preajma unui sfânt, darul de a-l întâlni pe Părintele Justin.
Părintele Justin, atât pentru mine, ultima dintre fiii săi duhovnicești, cât și pentru ceilalți ucenici cu mult mai de cinste, era un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, era ca o rază de soare, ca o prelungire a soarelui harului dumnezeiesc de care dacă te „agățai”, te conectai la frumusețea de negrăit a Dumnezeirii. Bucuria pe care o simțeai în preajma sa, o mărturisesc toți cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin.
Nu scriu acestea spre lauda mea, și nici n-aș avea cu ce mă lăuda, de vreme ce eu nu am pus nimic în practică din nevoințele și virtuțile pe care le-am văzut la dânsul, dimpotrivă mă osândesc pe mine însămi că am văzut și nu am făcut, primind un talant de preț pe care nu l-am lucrat niciodată. Scriu acestea însă spre lauda sa, pentru că dacă pietrele pot glăsui despre Dumnezeu, mă gândesc că poate și sufletul meu împietrit se va înmuia vestind faptele minunate ale acestui om pe lângă care Dumnezeu mi-a hărăzit să stau și totodată spre lauda lui Dumnezeu care a arătat cum te poți sfinți în orice timp, chiar și în vremurile noastre secătuite de duh, și mai ales într-o vreme de mare prigoană asupra Bisericii, ca aceea căreia i-a fost martor Părintele Justin, făcându-se pildă luminoasă de biruință asupra iadului comunist.

Lângă Părintele Justin simțeai o bucurie covârșitoare, simțeai Viața cea fără de moarte, cea fără de păcat, pentru că păcatul este cel ce aduce moartea și întristarea în viața noastră. Părintele Justin alina un dor, pe care oamenii obișnuiți ai lumii nu îl înțeleg – dorul de Dumnezeu. Poate că unii l-au aflat ușor, fără osteneală pe Părintele Justin. Eu, una, l-am căutat mult, cu durere și multă rugăciune.
Din clipa în care Dumnezeu s-a atins de inima mea, chemându-mă la viața aleasă a monahismului, părăsind toate bucuriile deșarte ale lumii, mă rugam neîncetat să găsesc un povățuitor duhovnicesc, așa cum citeam cu multă ardoare în Viețile Sfinților și în învățăturile filocalice ale Purtătorilor de Dumnezeu Părinți. Majoritatea celor cunoscuți mie îmi spuneau să nu mă mai necăjesc pentru că astăzi nu mai sunt povățuitori desăvârșiți ca în vremurile trecute, și singura noastră îndrumare spre dobândirea harului lăuntric ar fi doar învățătura Sfinților Părinți, pe care o putem găsi oriunde, în multele cărți publicate astăzi. Sunt sigură că Dumnezeu lucrează și așa, și cu mine a lucrat, găsind foarte mult folos în cărțile Sfinților Părinți, însă eu parcă doream ceva și mai mult, crezând cu tărie pe Sf. Simeon Noul Teolog care scria că cel ce va căuta povățuitor duhovnicesc, va găsi negreșit. Și nu încetam să mă rog ziua și noaptea ca Dumnezeu să-mi trimită acel povățuitor care să-mi arate calea sfințeniei. Voiam atât de mult să văd sfințenia, să simt, ca să știu după ce trebuie să alerg în viață, să gust, ca să recunosc gustul neînșelat al Harului, al adevăratei lucrări duhovnicești, într-o lume plină de tot soiul de înșelări și văduvită de povățuitori. Și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, ca și lui Toma, necredinciosul. După 5 ani de cereri și frământări, Domnul mi l-a scos în cale pe Părintele Justin. Din acest moment pentru mine a început raiul cel duhovnicesc.
Din clipa în care m-a văzut, fără să apuc să-i mărturisesc vreun gând, Părintele Justin mi-a zis, spre surprinderea mea: „Tu ai să rămâi aici, pentru că avem multă treabă împreună! Tu ai să scrii!”. Eu, vizibil consternată, îl întreb pe Părinte: „Cum să scriu eu, Părinte? Ce pot scrie atâta timp cât nu am viață duhovnicească? Eu am venit la sfinția voastră ca să învăț, nu ca să învăț pe alții”. Părintele, puțin poznaș, zâmbind, mi-a răspuns: „Ai să scrii din experiențele ascetice”. Aici am amuțit, pentru că era cumva o vedere cu duhul a Părintelui, atinsese punctul sensibil din interiorul frământărilor mele sufletești. Într-adevăr eu purtam oriunde cu mine ca o comoară de mult preț, cărțile Sf. Ignatie Briancianinov, care se chemau chiar așa, Experiențe ascetice, o carte în patru volume ce îmi era temei în viața monahală, conținând învățături despre povățuirea duhovnicească. Era de fapt un răspuns sintetizator la toată căutarea mea – experiența ascetică era sub ochii mei, întrupată în persoana Părintelui Justin. Aveam să înțeleg mai târziu că am să și scriu, colaborând la revista mănăstirii și transcriind multe interviuri, pe care Părintele Justin mi le-a oferit, încredințându-mi o mare parte din tainele sale duhovnicești, interviuri publicate și cunoscute multora. Dar atunci nu mă gândeam la nicio lucrare misionară, căutând doar să surprind la un sfânt învățături și trăiri ale experienței Harului. Continue Reading »



Fundația Justin Pârvu și Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă prezintă o nouă apariție editorială: Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei


Parintele-Iustin-Marturii-ale-sfinteniei-coperta-fata-1

 

SUMAR

4 MĂRTURII ALE UNOR  PREOȚI, FRAŢI DE DETENŢIE ȘI UCENICI APROPIAȚI!

74 DIN MĂRTURIILE MAICILOR DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN

152 MĂRTURII ALE ÎNCHINĂTORILOR

206 ÎN LOC DE MULŢUMIRE

 

Cartea cuprinde mărturii și relatări ale maicilor din mănăstirea Paltin, ale unor foști frați de detenție, precum și ale altor ucenici ai Părintelui Justin

Cartea conține 216 pagini; format 145*230 mm; hârtie offset alb 100g, la 2 culori speciale
Preț: 15 Lei

Comenzi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com , aici sau completând formularul de comandă de mai jos.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.

 



A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 50, dedicată Părintelui Justin Pârvu


 Revista Crestin-ortodoxa ATITUDINI nr. 50 coperta fata

-ortodoxa ATITUDINI nr. 50 coperta spate

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 50, dedicată Părintelui Justin Pârvu

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

Editorial: SCRISOARE CĂTRE NEAMUL MEU „SĂ VĂ FEREASCĂ DUMNEZEU SĂ MĂ FAC ȘI EU ANTISEMIT!“
de Monahia Ecaterina Fermo

8 DIN RELATĂRILE MAICII STAREȚE JUSTINA BUJOR DESPRE VIEȚUIREA MINUNATĂ A PĂRINTELUI JUSTIN

16 PĂRINTELE JUSTIN, AȘA CUM L-AM CUNOSCUT EU
de Monahia Fotini

26 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU DESPRE PRIMEJDIA
CREŞTINISMULUI DEZBRĂCAT DE DUH
De vorbă cu maicile de la mănăstirea Paltin

31 POVEŢE DUHOVNICEŞTI ALE PĂRINTELUI JUSTIN CĂTRE
MAICILE DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN

35 PĂRINTELE JUSTIN TE FĂCEA SĂ TE SIMŢI LIBER ŞI UNIC
de Monahia Gavriila

38 PĂRINTELE JUSTIN, CONTINUATOR Al PĂRINŢILOR FILOCALICI
„FĂRĂ ÎNDOIALĂ CĂ NUMAI UN OM ÎNDUMNEZEIT PUTEA TRĂI ASTFEL
de Monahia Serafima

42 PĂRINTELE JUSTIN ŞI MOARTEA DE VIAŢĂ DĂTĂTOARE
de Monahia Dometiana

46 „PĂRINTELE JUSTIN AVEA O DRAGOSTE NESFÂRSITĂ DE OAMENI.
CRED CĂ A PLECAT DINCOLO CA MARTIR, NU CA MĂRTURISITOR“
Interviu cu doamna Aspazia Oţel Petrescu

56 PĂRINTELE JUSTIN – LEGĂTURĂ A DRAGOSTEI
Din minunile Părintelui Justin

58 MIŞCAREA „RUGUL APRINS Al MAICII DOMNULUI“ (II)
de Monahia Dometiana

65 VIAŢA SF. JUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL
de Pr. Ilarion V. Felea

70 TRAGEDIA UNEI FAMILII DESTRĂMATE: CAZUL CAMELIEI SMICALĂ
de Monahia Gavriila

76 SĂ DĂM MEREU LUMII DUH UL ADEVĂRULUI!
de Pr. Stavr. Constantin Catană, Sf. Mănăstire Văratic

80 SFÂNTUL ILARION TROIŢKI „NUMAI ÎN VIAŢA
BISERICII OM Ul POATE TRAI ŞI SPORI“
Câteva referiri despre autorul cărţii „Creştinismul sau Biserica?“

85 PREOTUL DUMITRU C. POPESCU – UN MODEL DE SLUJIRE ŞI
DE APĂRARE A CREDINŢEI STRĂMOŞEŞTI ŞI A NEAMULUI
de Pr. Drd. Mladin Constantin

93 OCHIUL LUI DUMNEZEU

97 UN VOIEVOD
de Pr. Mihai-Andrei Aldea

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Nume *

Email *

Telefon *

Mod de livrare * PostaCurier

Adresa de livrare *

Comanda dvs. *

Introduceți în căsuță textul din imagine
captcha
(Daca textul nu apare vă rugam să reîmprospătați pagina.)

Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.



Părintele Justin Pârvu despre ciuma maghiară. România, între pericolul rusesc şi cel unguresc


România, între pericolul rusesc şi cel unguresc
În contextul istoriei universale şi în contextul istoriei naţionale ţara noastră, România, a avut, are şi va avea un mare rol în tot jocul acesta de conflicte în care ne găsim astăzi. Şi dacă astăzi suntem în starea aceasta de descompunere este pentru că suntem luptaţi în răbdarea, în sărăcia şi în jertfa noastră, de cei care luptă împotriva lui Hristos. Un rabin scria acum câţiva ani într-un ziar: „Sunt de 42 de ani cetăţean american, dar de 7000 de ani sunt cetăţean israelitean”. Cam aşa ar trebui să gândim şi noi.
Suntem aici o naţiune care în toate confruntările pe care le-am avut în istorie, cu toate naţiile şi barbarii, toţi hunii, toţi longobarzii, toţi gepizii, am fost sabia de apărare a Occidentului aici, în Carpaţii Răsăriteni. Ei spun despre români că sunt înapoiaţi şi săraci, dar sărăcia noastră e bogăţia lor.
În 1944 veneau ruşii din Răsărit şi intrau în gospodăriile noastre, că ăştia erau rupţi de foame, aveau o pâine neagră de nu puteai să o pui în gură. Şi au golit pe ostaşii noştri de hrana lor de război pe vreo 4-5 zile. Îşi umpleau sacul cu pâinea noastră care era albă şi sănătoasă. După ce s-au săturat de pâine şi şi-au umplut burţile de mâncare, se uitau la cizmele noastre şi: „Davai, davai” şi după ce ne-au luat lucrurile, au început să caute ce mai au românii bun. Au văzut la noi mănuşi şi că una era pe mână iar pe cealaltă că era ţinută în mână şi intrau în magazin şi: „davai, davai mănuşi, trei mănuşi”. „Păi nu se poate trei mănuşi, numai două”. „Dar voi cum purtaţi trei?”. „Păi nu e aşa. Sunt două. Că una o ţii aşa provizoriu în mâna cealaltă”. Te întrebau cât e ceasul. Aveam nişte ceasuri Atlantic, bune, nemţeşti. Dar ei au luat ceasurile cu tot cu fabrică în 1944 şi le-au dus în Siberia. Acolo le-au pus la dispoziţie nemţilor tot ce le trebuie ca să le facă ceasuri. Nenorocirea mare era că nu prea ştiau să citească ceasurile. Dacă îi întrebai cât e ceasul, îţi spuneau: „Cea lungă la trei, cea scurtă la două”.
Când au intrat în curţile românilor au crezut că toţi sunt chiaburi. Cereau: „vin, vin” şi după ce le dădeai un pahar, veneau după tine în beci şi nu mai aveau răbdare să bea cu paharul, trăgeau cu pistolul în butoi şi bea de acolo. Deh, civilizaţie răsăriteană!… Şi ei erau informaţi că aici sunt oameni sălbatici, că în Balcani sunt ţigani. Când vrei să-ţi imaginezi o năvălire de barbari găseşti expresia cea mai potrivită în invazia ruşilor din 1944. Ceva de neînchipuit!… Te îngrozeai numai când vedeai un veston sovietic. După ce au mâncat bine, după ce au băut bine: „ehe, haraşo, la voi în România”, au început să vadă ce obiceiuri avem, ce muzică şi cântece. Şi se adunau pe la serbări să asculte, dar românul ca întotdeauna s-a apucat să cânte cântece sovietice: „Măi, dar voi n-aveţi cântece de ale voastre?”. Şi au început românii noştri să le cânte cântece de ale noastre. Erau doi artişti de ai noştri: Stroe şi Vasilache. Pe una din scenele Bucureştiului apare Stroe de sus şi până jos numai ceasuri. Şi n-a spus decât atât: „Greu a fost cu der, die, das, dar mai greu cu davai ceas”. Şi l-au luat de pe scenă şi l-au executat.

Noi n-avem niciun prieten în jur pentru că suntem ţară latină în insula asta slavă. De aceea nu ne putem asimila şi nici contopi cu uşurinţă. Uitaţi-vă la unguri şi la pornirea lor nebună împotriva românilor. Vor să vină la noi să ne ia cu totul, să se ducă până la Bacău dacă se poate. România aceasta a noastră este vizată mereu şi expusă pericolelor de împărţire între ruşi şi unguri. În 1944 au apărut manualele de istorie ale lui Roller care deformau istoria. Ele au dispărut pentru că erau prea banale în faţa Europei.
În Ardeal dacă întrebi un ungur unde este o prăvălie, zice: „Nem tudom a roman”. El urăşte cu toată fiinţa lui această limbă. A crescut aici şi nu vrea să vorbească limba noastră. Noi, în bunătatea noastră, ca să fim în pace cu toţi, mereu i-am lăsat de capul lor. Dar şi smerenia şi bunătatea îşi au limitele lor. Mântuitorul i-a răbdat pe toţi, dar când a văzut că depăşesc limita bunătăţii, a pus mâna pe bici. „Cu cel ales, ales vei fi, cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici”.
Conform situaţiei actuale ungurii nu au cum să dobândească autonomia, dar în viitorul apropiat posibil; depinde de noi. Ei acum fac doar nişte teste, să vadă cam care este tem-peratura românilor, ca astfel să se pregătească şi să ştie cum să acţioneze. Ei nu își doresc o autonomie în sine, ci doar un pretext pentru a ne putea sta în coastă, să genereze dezbinare, la ordinele marilor puteri. Pentru că tot acest „dans” maghiar este şi în interesul occidentalilor, de aceea își permit o aşa îndrăzneală, însoţită de gesturi sălbatice. Iar românii, la ora actuală, sunt stăpâniţi de duhuri străine, nu mai este duhul de altădată, sentimentul jertfei de neam, şi nici nu mai există o astfel de educaţie, ba dimpotrivă. Tinerii noştri sunt încurajaţi să plece din ţară în lumea întreagă, şi în special cei care au capacităţi mai înalte, astfel încât ţara aceasta să rămână a nimănui.
Şi ajungem la scopul pe care duşmanii acestui neam îl urmăresc de zeci de ani: să nu existe o rezistenţă în zona asta balcanică. Apoi, de unde să mai fie vlagă de român, dacă bieţii sunt crescuţi la televizor şi calculator, sleiţi de puteri sufleteşti şi fără un ideal sau o conştiinţă puternică? De vină sunt şi profesorii care nu cultivă în sufletul elevului senti¬mente nobile, sentimente patriotice. Pentru că în fond ce este patriotismul? Patriotismul este dragostea şi respectul faţă de înaintaşii noştri, voievozi, eroi şi martiri care şi-au dat viaţa pentru a ne oferi nouă o Românie puternică. Nu, acum schimbă istoria din manualele şcolare şi îl îndobitoceşte ca să nu mai ştie românul de unde vine şi încotro se duce. Ce respect să mai aibă românii faţă de înaintaşii lor, dacă ei nu au respect nici măcar faţă de părinţii lor, acceptând să fie scoase din buletinele de identitate numele părinţilor. De altfel s-a ajuns la un punct foarte înaintat al globalizării. La ora actuală putem spune că Europa este o moscovie peste tot, comunism.
(Text preluat din cartea Ne vorbeste Părintele Justin)



16 iunie – Adormirea Cuviosului Părinte Justin Pârvu