Posts Tagged 'iustin parvu'


Părintele Justin Pârvu despre spiritul de jertfă pentru aproapele


iustin parvuRăbdarea și suferința sunt două aripi care te ridică la înălțime. Restul e așa, o brumă pe iarba noastră. Chiar și pe rugătorul nostru, când îl pui oleacă la încercarea răbdării și a suferinței, dă înapoi. Dar el își face programul de ascet, își face cele șapte laude, dar când îl pui la încercare, nu merge. În închisoare, cum v-am mai spus, în locul tău când erai pedepsit, mergea altul. Care făcea o gafă, rămânea în celulă câte două, trei zile că nu venea la tine să te ia îndată la pedeapsă. Nu! Te lăsa două, trei zile. În timpul ăsta, făceam un calcul: „Măi, tu ești bătrân sau ești mai slab. Merg eu în locul frăției tale. Când vine caraliul să întrebe: «Care e Chirilescu?», o să zic: «Eu sunt»”. Apoi te băga la subsol, stăteai cele 4, 5 zile, o săptămână și era soră cu moartea o stare din asta. Cam acesta era spiritul de jertfă pentru aproapele. Asta trebui să știți că omul în libertate, nu știe să-și realizeze viața. Omul este foarte nesigur și influențabil de toți agenții din jurul lui. Dar când este pus obligatoriu să-și formeze caracterul, să-și formeze o poziție și o linie de conduită, aceea este sfânta suferință.

Creștinismul ortodox n-ar fi fost creștinism ortodox dacă n-ar fi trecut prin cei 200 de ani de persecuții, dacă n-ar fi trecut prin tot Evul Mediu până în zilele noastre pentru că, creștinismul a trebuit să sângereze dintr-un loc într-altul. Și până acum creștinismul sângerează și își duce existența lui de la o generație la alta pentru că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Și viața pe care am dus-o în acești ani este poate cea mai fertilă și mai frumoasă, pentru că am trecut  de la moarte la viață și de la viață la moarte în toți acești 16 ani…

Toate greutățile, necazurile care vin peste noi, trebuie să le primim cu dragoste și cu satisfacție, pentru că sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. A te retrage, a-ți găsi pacea și liniștea sau, în sfârșit, a fugi de suferință, înseamnă a lepăda crucea lui Hristos.

Noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, ca să putem duce carul ăsta anevoios, că toți ne atacă din toate părțile, dacă ne mai atacăm dinăuntru, dezbinarea și prăbușirea sunt evidente.

(Selecții din ultimul număr al Revistei Atitudini)



Părintele Justin Pârvu: Dumnezeu a făcut ca și anul acesta să ne cântăm, să ne urăm, să ne fericim pentru intrarea în noul an.


parintele justinÎn anul acesta pe care l-am trecut, au fost și niște momente mai grele. Era cât pe ce să nu ne mai găsim la sfârșitul anului acesta. Dar, iată că Dumnezeu a făcut ca și anul acesta să ne cântăm, să ne urăm, să ne fericim pentru intrarea în noul an.

Mie mi-a părut bine că printre toate greutățile prin care am trecut împreună, au fost și ani cu mângâiere, zile frumoase, prin cântările voastre pe la biserică sau în alte părți, care au rămas în inima și în sufletele credincioșilor care vin și poposesc pe aici. Și acum, Dumnezeu să vă bucure, să vă dea înțelepciune, minte și râvnă după cele duhovnicești!

Românilor transmit toate urările de bine și Dumnezeu să-i îmbogățească, să aibă, săracul cetățeanul nostru, dragostea și bunătatea de a trăi frate cu frate în unitate și să mergem acolo la Sfânta Biserică, s-ascultăm o Liturghie, s-ascultăm colindele frumoase ale strămoșilor noștri și să zicem unul către altul „Iertați! Iertați-mă pe mine, frate! Iartă și binecuvintează ziua aceasta mare a Nașterii Domnului”. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bunăvoire. Dumnezeu să vă ajute!

Să vă fie și vouă prilej de bucurie și de amintire frumoasă, încheind anul acesta de învățătură. Poate va mai fi un an de bunăvoință a celor care ne dușmănesc. Să ne vedem cu bine și altădată!

(Fragment extras din Ne vorbește Părintele Justin, vol III)



Părintele Justin Pârvu: Cuvânt de întâmpinare la colindul maicilor din mănăstirea Paltin


manastirea paltinToaca-n cer și slujba-n rai

Cuvânt de întâmpinare la colindul maicilor din mănăstirea Paltin[1]

Vă mulțumesc pentru străduința voastră de a ne face frumusețea asta de colinde. Poate dă Dumnezeu și cine știe cum să ne mai găsim și la anu. Uite am trecut așa cu frățiile voastre aici vreo 11 ani. Păi 11 ani au trecut așa ca un an. Și ce ar mai fi să mai adăugăm unul?!

Era frumos colindul acesta cu Liturghia cerească, cu cea pământească, Toaca-n cer și slujba-n Rai. E minunată credința aceasta a poporului nostru ca și obiceiul de a posti până pe la 9-10, să nu se mănânce. Creștinul adevărat care mai ține o rânduială se uită la soare să vadă unde a ajuns: e pe la 9, e pe la 10? Și atunci el dezleagă și ia anafură și mănâncă și el ceva. Dar până atunci feritu’ Sfântu, până se împărtășesc îngerii măi. Se termină Liturghia cerească, se împărtășesc îngerii și atunci și noi împreună cu cerurile, cu lumea cerească ne împărtășim și noi din bunurile acestea ale noastre, în afară de vin și de rachiu. Dar încolo ne înfruptăm și noi din toate.

Pruncul Iisus a venit aici la noi în iesle, a coborât pe paie, și ne-a dăruit noua dragoste desăvârșită pentru om. Apoi și noi trebuie să mergem cam pe aceeași urmă. Că  dacă te-aș pune să stai în paie, într-o șură așa, să viețuiești acolo măcar un post de 6 săptămâni…, nu știu câți am răbda. Să stai acolo! Stăteam, maicilor, în Delta Dunării câte 120 de oameni într-o cabană. Nu exista foc, nu exista căldură și eram plini de apă până sus la brâu. Zăceam cu trupul nostru în apă. Ajungeai în cabana aceea fără foc, fără nicio căldură, nimic. După o jumătate de oră, ne încălzeam puțin unul de la altul. Eu urcam la etajul 3, erau paturi pe 2 etaje, pe 3 etaje. Apoi, vă puteți închipui, se descălța cel de sus și se dădea și masa, chipurile! În gamelă numai te trezeai cu un fes, te trezeai cu… să nu mai zic ciorap. Ei, așa frumos, îl luai, îl dădeai la o parte și mâncai ca la felul 3. Da n-aveai nicio grijă! Ei bine, cam așa se face viața creștină, măi! Pentru noi, cei ce ne tragem din comoditatea aceasta a noastră, nu se mai nasc sfinți, nu se mai nasc eroi, nu se mai nasc mărturisitori, nu se mai nasc cuvioși. Dacă noi am călca puțin pe urmele lor atunci viața de mănăstire ar fi totul o deplină dragoste și o împărtășanie și o trăire, unul pentru altul. În mănăstire nu există tot eu sau numai eu. Eu să fiu prima, eu să mă duc să fac pentru cealaltă și pentru celălalt. Cam asta ar fi de altfel mentalitatea noastră creștin-ortodoxă.

slujba manastirea de maiciÎn fond, ce-s maicile? Maicile sunt niște creștine mai bune. Niște creștini desăvârșiți. Apoi ele nu refuză nimic în numele acestei creștine desăvârșite cât privește nevoința și dragostea față de celălalt sau față de cealaltă.

Acuși, peste câteva zile, împlinesc 92 de ani. Aș vrea ca și frățiile voastre, cât e posibil, să tindeți către acești ani materiali. Dacă vă aduce Dumnezeu la acești ani o să puteți reabilita și ceea ce a fost în trecutul frățiilor voastre. Dar numai să-i folosiți cum trebuie. Eu poate că nu i-am folosit cum trebuie de aceea și Dumnezeu mi-a mai dat unele încercări. M-a luat și cu nuiaua, m-a mai luat și cu asprimea: „Stai măi, că tu ai luat-o, așa, pe miriște, ia coboară și vino încoace la Mine”. De aceea și acum când stau, de pildă, la Liturghiile acestea frumoase, zilele acestea nemaiîntâlnit de bogate în ceea ce privește viața duhovnicească, stau și eu pe scaun acolo și văd soborul frumos împodobit, veșminte strălucitoare, cu pietre scumpe. Pe vremea mea nu erau așa, măi. Era un veșmânt pentru duminică și unul de sărbători. D᾿apoi acum când mă uit cum se îmbracă cu atâta lumină, ca îngerii pe pământ, măi, căci biserica este cerul pe pământ. Într-adevăr, frumusețea cu care e împodobită acum biserica, o mare artă, asta dovedește și bogăția sufletească. Câte frumuseți! Continue Reading »