Posts Tagged 'Ioan Vladuca'


Ioan Vlăducă: Predică la Sfânta Cruce


În crucea noastră este o parte din crucea aproapelui.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune astăzi: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie”(Mc. 8, 34). Spune oricine voieşte, fiindcă Dumnezeu nu-i sileşte pe oameni, ci îi învaţă spre bine şi îi îndeamnă spre bine. Dumnezeu i-a creat pe oameni, înzestrându-i cu libertate, cu liberă alegere, şi El Însuşi le respectă libertatea cu care i-a înzestrat. Prin aceasta, Dumnezeu a creat spaţiu de existenţă pentru iubire, fiindcă nu poate exista iubire fără libertate. Părinţii nu-i ţin pe copii legaţi cu funia de casă, ci copiii rămân în casa părintească, de bunăvoie, din dragoste faţă de părinţi.

Domnul spune: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Ce înseamnă să ne lepădăm de noi înşine? Înseamnă să ne lepădăm de egoism, să ne lepădăm de sinele cel mincinos.

Egoismul este o îngustare a spaţiului nostru de comuniune cu semenii. Egoistul are impresia că poate fi fericit limitându-se numai la sine şi rupând legătura cu ceilalţi. Însă adevărata fericire – care începe în această lume şi se continuă în veşnicie – este comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toţi creştinii din Biserica cea adevărată, din Biserica Ortodoxă.

A ne lepăda de noi înşine înseamnă a ne lepăda de egoism, a ne lepăda de voia noastră cea rea, pentru a face voia lui Dumnezeu, precum ne şi rugăm: Tatăl nostru Care eşti ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Ce ne mai spune Domnul să facem dacă voim să venim după Dânsul, dacă voim să-L urmăm pe calea iubirii şi a fericirii celei veşnice? Ne spune aşa: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie.

sfanta cruceCe înseamnă să ne luăm crucea? Înseamnă să primim de bunăvoie, din mâna lui Dumnezeu, orice mijloc de tămăduire a sufletului, oricât de amar ar fi.

Problema care apare este următoarea: cum să primim de bunăvoie, fără cârtire, orice îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră? Cum să primim de bunăvoie, cu bucurie, orice necaz, orice boală, orice strâmtorare, orice suferinţă? Cheia rezolvării acestei probleme este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Dacă vine la noi cineva, pe care nu-l iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte greu, chiar dacă ne roagă ceva uşor. Invers, dacă vine la noi cineva pe care îl iubim, şi ne roagă să-l ajutăm, ni se pare foarte uşor, chiar dacă ne roagă ceva greu.

Ce învăţăm de aici? De aici învăţăm că lucrurile (acţiunile) nu sunt grele sau uşoare în ele însele, ci sunt grele sau uşoare în funcţie de starea noastră lăuntrică. Dacă lucrăm faptele bune fără iubire, ele sunt grele. Dacă lucrăm faptele bune cu iubirea cea adevărată, ele sunt uşoare.

În crucea noastră este o parte din crucea aproapelui. Cunoaşteţi monumentul martirilor de la Aiud. Aţi văzut crucile duble care susţin împreună Crucea cea mare a lui Hristos. Aceste cruci duble simbolizează tocmai faptul că în crucea noastră este o parte din crucea aproapelui. Din dragoste sinceră şi curată faţă de aproapele, luăm asupra noastră o parte din crucea lui, ca să nu-i fie lui prea greu. Şi facem aceasta după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Purtaţi sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. Acest cuvânt este simbolizat şi întipărit în piatră la monumentul de la Aiud al martirilor din închisorile comuniste.

sf. cruceSfinţii Mucenici din temniţele comuniste împlineau legea lui Hristos, purtând sarcinile unii altora, şi nu doar între ei, acolo în temniţă, fiindcă ei se jertfeau pentru întregul neam românesc, mărturisind astfel dragostea lor pentru Hristos şi pentru neam, precum foarte frumos scrie în Acatistul Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste: Cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi pentru neam. Şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Cu această bucurie sfântă şi-au dat viaţa pentru Hristos toţi Sfinţii Mucenici şi toate Sfintele Muceniţe. Din Vieţile Sfinţilor cunoaştem bine bucuria nemărginită pe care o aveau în timpul chinurilor. Strigau într-un glas, cu inima plină de duhovnicească bucurie şi lumină: A lui Hristos jertfă suntem, a lui Hristos junghiere.

Aşa, Sfinţilor Mucenici, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca neînfricat să mărturisim şi noi Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc. Amin.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr.8)



De ce nu trebuie să îl primim pe Papă ca un binefăcător? Despre slujirea împreună cu ereticii


de Ioan Vlăducă

Există şi alte canoane care interzic slujirea şi prăznuirea împreună cu ereticii?

Da. Între Canoanele Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli se află şi acestea:

CANONUL 46

Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?” [Apost: 47: 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15].

TÂLCUIRE

Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către Episcopi şi Presbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce din rătăcirea lor. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept şi adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se produce de dânşii. Unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia (credinţa cea rea – n. n.) lor. Că cei ce bine-voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit?”[1]

 CANONUL 70

„Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul clericilor, va posti împreună cu Iudeii, sau va prăznui cu dânşii, sau ar primi de la dânşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”[Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29, 37, 38; Car: 60, 81, 117].

TÂLCUIRE

„Dacă cel ce numai se roagă împreună cu cei afurisiţi, se afuriseşte, sau cu cei caterisiţi numai, împreună se cateriseşte, cu mult mai vârtos cel ce posteşte şi serbează împreună cu Iudeii ucigaşii lui Hristos, cleric fiind se cateriseşte, iar mirean se afuriseşte. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul clericilor, posteşte cu Iudeii, sau serbează cu dânşii Paştile, sau alte sărbători, sau primeşte de la dânşii daruri de ospăţ ale sărbătorii lor, precum sunt azimile (pe care ei la zilele pascăi lor le mănâncă, şi la toată sărbătoarea lor, şi la toată jertfa azimele produce), sau altceva ca acestea, primind să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. Căci măcar deşi cei ce primesc unele ca acestea, şi împreună postesc şi împreună prăznuiesc, nu sunt de o cugetare cu Iudeii (că de ar fi fost unii ca aceştia, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se afurisi, ci şi anatemei a se da după Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar însă dau prilej de sminteală, şi presupunere că cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este străin de dreptslăvitori. Las a zice, că şi se spurcă unii ca aceştia cu împreună petrecerea ucigaşilor de Hristos. Către care zice Dumnezeu, postul şi nelucrarea şi sărbătorile voastre le urăşte sufletul meu”.[2]

CANONUL 71

„Dacă vreun creştin ar aduce unt de lemn la Altarul păgânilor, sau în Sinagoga Iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească” [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]. Continue Reading »



Idolul Papa. Despre supremația și infailibilitatea papală


de Ioan Vlăducă

Definiții 

Supremația papală și infailibilitatea papală sunt două erezii strâns legate una de alta. Supremația papală este pretenția papei de a fi împărat și dumnezeu, adică stăpân suprem peste cele materiale și spirituale. Este evident că, dacă se consideră dumnezeu, consideră că este și infailibil. De aici rezultă a doua erezie, cea a infailibilității papale, conform căreia papa nu poate greși.

Forme de exprimare

Papa a luat locul lui Dumnezeu pe pământ

De-a lungul timpului, aceste erezii s-au exprimat în mai multe forme:

„Papa ține locul lui Dumnezeu pe pământ”;

„Papa este cel care sprijină Biserica și o păzește în unitate indestructibilă”;

„Papa este Iisus Hristos Însuşi, ascuns sub vălul trupului”;

„Papa este Dumnezeu pe pământ”;

„Papa nu e numai om, ci și Dumnezeu”;

„Sfânta Scriptură primește puterea și autoritatea de la Papa”;!!!

„Toată puterea Bisericii emană de la Papa”;

„Papa e izvorul preoției”;

„Cel mai important lucru din religia creștină este infailibilitatea Papei”;

„Papa și ca învățător privat este infailibil”. Continue Reading »