Posts Tagged 'Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor'


PĂRINTELE DANIIL SANDU TUDOR ȘI MIȘCAREA RUGUL APRINS


de Monahia Dometiana

Se cuvine, cu nevrednicie să intrăm din nou în pridvorul tainei Rugului Aprins. E o datorie de onoare să mărturisim în ce duh filocalic puteau trăi românii intelectuali, chiar într-un moment de cutremur social-istoric odată cu venirea „fiarei roșii” de la Răsărit. În vremurile acelea de confuzie, mulți credeau că mai poate fi posibilă salvarea neamului prin credința în Dumnezeu.

Iată care era crezul unui intelectual de la Rugul Aprins, Alexandru Mironescu: „Generațiile dinaintea noastră parcă au știut să ducă mai bine barca și, mai târziu, au știut să avizeze la soluțiile, omenește vorbind, cele mai realiste, mai onorabile. Noi ne-am descumpănit, pierzând până și simțul conservării. Nu putem izbuti imitând, maimuțărind Occidentul, chiar dacă investim operația cu atribute superioare. Rădăcinile și izvorul unei expresii autentice, originale, puternice, majore, universale se află numai în configurația noastră creștină, în fructificarea acestei dimensiuni a Omului din noi. Nu există cultură decât înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii.”

Încheiam articolul dintr-un număr anterior cu scrisoarea către fiii duhovnicești a părintelui Ioan Kulâghin, duhovnic al Mitropolitului Rostovului, refugiați din Rusia și care erau cazați la mănăstirea Cernica. Părintele Ioan cel Străin era un practicant autentic ar rugăciunii lui Iisus. Părintele Sofian Boghiu îl găzduia pe părintele Ioan la mănăstirea Antim de sâmbătă până luni și-i era de mare folos. Odată l-a ispitit în timp ce vorbea foarte aprins cu cineva. Părintele Sofian i-a pus mâna pe umăr și l-a întrebat: „Părinte Ioane, și acum te rogi?” Iar Părintele Ioan i-a răspuns simplu: „Da, părinte, mă rog”[1].

miscareaE nevoie de timp ca să înțelegem cuvântul părintelui Ioan, ritmul lui lăuntric, sensul și „dorul” lui nesfârșit ca și rugăciunea.

„Slavă și mulțumire fie aduse Domnului care în această clipă chiar, ne vădește bunăvoirea”. Ortodoxia este recunoașterea de fapt a adevăratei slave. Unii gânditori socotesc că „slava” e trupul însuși al Dumnezeirii, lumina necreată care duce la transfigurare. Cuvântul bunăvoire apare pentru prima dată în Noul Testament, la Nașterea lui Hristos, alăturat exact slavei: «Și deodată s-a văzut…mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire» (Lc. 2:13-14). Apoi, bunăvoirea apare la Botez și la Schimbarea la Față: «Acesta este Fiul meu iubit, întru Tine am binevoit» (Mc. 1:11 și Lc. 9:35) când cerul se deschide.

Spațiul nu ne permite să interpretăm în detaliu testamentul părintelui Ioan către fiii săi duhovnicești, dar se mai cuvine o precizare: cheia acestui cuvânt este tocmai relația stareț,  părinte duhovnicesc – ucenic. Cuvântul: „Fericiți cei ce nu s-au îndoit de mine, nevrednicul vostru părinte și Stareț care mă găsesc printre voi ca un străin trimis”, e de o mare frumusețe.

În Sfânta Liturghie, formula de introducere pe care o zice preotul pentru Tatăl nostru este: „Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată…”. Duhul nu are chip. Fiul are chip. Tatăl are nume. În felul în care te atinge Duhul și ești în stare să-L primești, la fel îți recunoști părintele spiritual și nu te îndoiești de el, pentru că de aceea sunt fericiți cei care nu se îndoiesc de el. Iar părintele Ioan Străinul a trecut ușor printre prietenii lui de la Rugul Aprins, cum bine spunea cineva ca un fâlfâit de aripi ca ale îngerilor, aproape fără a-l putea auzi dacă nu ești pregătit să-i primești binecuvântarea plină de har. Continue Reading »



File din Dosarul Ierosch. Daniil Sandu Tudor: „El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea Domnului şi în puşcărie”


sandu tudorDeclarațiile de mai jos sunt ataşate volumului 6 al dosarului 113668, de la fila 416 până la fila 433 și cuprind note informative ale turnătorilor Securității infiltrați în aceeași celulă cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) în perioada anchetelor și a detenției de la Aiud:

Declaraţie, 16.06.1958

În legătură cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Din capul locului mi-a atras atenţia că dacă vrem să discutăm amândoi, nu vom vorbi decât despre probleme bisericeşti, de morală creştină şi filosofie, natural dacă mă interesează. Altfel refuză orice discuţie şi preferă să mediteze, fiind învăţat cu aceasta din viaţa de sihăstrie pe care o duce. Are multă experienţă din obiceiurile poliţieneşti şi ştie că este frecvent cazul de a se introduce în celule tot felul de codoşi care să tragă de limbă pe cei năpăstuiţi.

Am fost de acord cu el şi până ieri m-a tot suspectat să vadă în ce ape mă scald. Mi-a mărturisit aceasta şi și-a cerut scuze pentru îndoiala cu care m-a tratat. Mi-a spus cu această ocazie că a mai fost arestat timp de doi ani, că a fost la Canal, dar a fost achitat datorită dârzeniei cu care a fost înzestrat de Dumnezeu să se apere.

A cunoscut cu această ocazie tot felul de oameni şi josnicia lor, vânzându-i pe semenii lor pentru un blid de mâncare sau mici favoruri. Nu se miră că oamenii de rând  sunt în stare să comită  asemenea fapte, când alţii cu renume au dat dovadă de slăbiciune şi s-au  vândut. Ca exemplu de oameni folosiţi ca informatori ai Securităţii în libertate mi l-a dat pe un doctor de la Târgu-Neamţ. Acesta a fost pus să servească informaţii despre el. Se afla la o mănăstire unde se ţineau  nişte cursuri. Acest doctor  a fost angajat să ţină cursuri de higienă şi alte sfaturi  medicale. După câtva timp împrietenindu-se amândoi, doctorul i-a spus ce însărcinare are şi l-a rugat să dicteze personal nota informativă ce urmează să o prezinte. I-a dat apoi sfaturi ce motive să invoce pentru a se descotorosi de această muncă.

În privinţa  arestării, spune că a venit în Bucureşti de la sihăstria lui din Rarău cu câteva zile (2-3) înainte pentru a prezenta lui Zaharia Stancu un poem al său, la indicaţiile prealabile ale acestuia, precum şi pentru diverse treburi personale. În aceeaşi seară a fost invitat la masă de Zaharia Stancu  unde au mai fost de față încă câţiva literaţi de actualitate, printre care şi Jebeleanu. Urmau să se întâlnească astă-seară pentru a citi şi discuta poemul. Imediat ce a sosit în Bucureşti l-a anunţat telefonic pe Zaharia Stancu de sosirea lui. Nu a precizat, poemul a rămas la Stancu sau l-a luat cu el.

A fost găzduit la un prieten al său, profesor universitar de fizică-chimie. Vineri noaptea s-au trezit cu Securitatea care avea mandat de arestare pentru profesorul respectiv. Aceştia dând peste el acolo şi cum nu era anunţat de gazdă la miliţie, a fost luat pentru lămurirea situaţiei ca contravenient. Pur şi simplu a căzut ca musca-n lapte, spune el.

Adus aici şi pentru a da dovadă de exces de zel, este acuzat de activitate subversivă contra R.P.R.

Se căieşte că n-a fost destul de prevăzător, căci dacă ar fi avut bănuieli că va fi arestat, n-ar mai fi venit la Bucureşti,  ci s-ar fi ascuns la vreo mănăstire retrasă, unde nu l-ar mai fi găsit nimeni.

Se gândeşte ce durere trebuie să fie în mijlocul familiei prietenului său, care are un trecut politic şi este rudă cu Titel Petrescu.

Spune că a fost ameninţat că dacă  nu vorbeşte sincer despre  activitatea  lui  subversivă şi legăturile ce le are cu diverşi legionari, se va recurge  la metode mai convingătoare decât vorba frumoasă. Nu crede însă că se va ajunge la bătaie ţinând cont de vârsta lui (61 ani), de faptul că este călugăr şi în plus că suferă de tensiune  şi hernie. Este foarte scârbit că unul din anchetatori şi-a permis să-l înjure (…).

dosareDeclaraţie, 18.06.1958

În legătură cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Este foarte revoltat pentru că a observat, zice el, la ultima  anchetă că nu există motive temeinice care să justifice arestarea lui. I se cere să vorbească despre activitatea lui subversivă, iar când cere să i se spună în ce constă aceasta, i se răspunde că va fi demascat la timp, dar până atunci să vorbească singur despre ea. Aceasta îl face să creadă că nu există nicio probă serioasă contra lui şi că acum se încearcă a se născoci ceva. Nu va admite să se umble cu înscenări şi chiar dacă ar fi să sufere o condamnare, speră să scape cu viaţă şi ştie el cum să procedeze ca să vă tragă la răspundere pentru nedreptatea ce i s-a făcut. Se merge până acolo încât toţi cei ce merg la el să se spovedească şi să-i îndrumeze pe calea adevărului, sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară al cărei cap este el.

Nu-şi poate închipui cum anchetatorul său, deşi un om tânăr, îşi permite să-l înjure şi să-l ameninţe. Îi este milă de el căci este un rătăcit care şi-a vândut sufletul şi conştiinţa. Păcat de el căci pare să fie un om inteligent. Este mulţumit totuşi că prin comportarea şi atitudinea luată, i-a impus acestuia bună cuviinţă în faţa sa. Pentru viitor şi-a stabilit o linie de conduită care să oblige pe anchetator să-i acorde respectul cuvenit  ca reprezentant al Bisericii.

În niciun caz nu va admite să fie călcat în picioare şi batjocorit. Dacă se intenţionează să fie condamnat cu orice preţ, să i se spună cu frumosul acest lucru şi este dispus să semneze orice i se cere. El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea „Domnului” şi în puşcărie. Nu-l înspăimântă singurătatea. În niciun caz nu va accepta să tragă după el şi alţi oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveşte pe el personal. (…)

Părerea lui este că motivele  arestării sale s-ar putea datora şi următoarelor fapte:

El are un „ucenic” al său (cum îl numeşte fără să-i spună numele) care este plecat la Paris. Acesta a început să publice în presa franceză nişte articole în care vorbeşte şi despre el. Felul în care îl prezintă, este adevărat că ar însemna pentru el în aceste momente un oarecare pericol. În al doilea rând, fosta  lui soţie se află tot la Paris şi împreună cu profesorul Ciorănescu de la Sorbona (nu ştiu dacă nu este vorba cumva de Emil Cioran, căci el l-a numit Ciorănescu) s-au hotărât să facă o antologie a literaturii  române. (…)

icoanaDeclaraţie, 3.07.1958

În  legătura  cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Din relatările sale rezultă că la Cluj a fost ultima oară cu 1-2 săptămâni înainte de a fi arestat. Acolo voia să se întâlnească cu episcopul ortodox provenit din foştii uniţi (greco- catolici), pe care însă nu l-a găsit fiind plecat la Roman, a cărui episcopie o girează. Nu a spus pentru ce voia să-l întâlnească. Cu această ocazie a stat de vorbă cu un preot, vechi prieten  al său, nu i-a spus numele, care l-a informat că stareţul şi călugării de la mănăstirea Polovragi din Oltenia  au fost arestaţi. Motivele arestării lor se datoresc  faptului că deşi ştiau că în comuna respectivă se afla un colonel fugit după 1944, trăind deghizat la o femeie din sat, nu l-au denunţat. Mai mult încă, aceştia se fac vinovaţi  că l-au şi ajutat în toată această perioadă. El a fost divulgat în urma unei certe iscate între două femei: cea care-l adăpostea şi o alta care o concura. (…)

Afirmă că în jurul Patriarhiei s-au adunat foarte mulţi foşti politicieni eliberaţi din închisoare sau care încă nu au fost descoperiţi. Aceştia se află atât în rândul preoţilor, al personalului administrativ, al salariaţilor din întreprinderea Patriarhiei, cât şi în corală. (…)

 



Părintele Ioan de la Rarău despre Starețul său, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – Starețul rugăciunii isihaste


Închis pentru Rugăciunea lui Iisus

Părinte Ioan, sfinția voastră ați fost ucenic al Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, ne puteți spune câteva cuvinte despre părintele Daniil Tudor?

Părintele Daniil Tudor era foarte duhovnicesc. Avea doisprezece călugări și la toţi el le-a dat rasă, dulamă şi fes şi metanii în mână. El punea bază pe rugăciune. Mi-a fost stareț trei ani la schitul Rarău.

L-aţi avut stareţ pe părintele Daniil trei ani de zile?

Da, ca stareţ și duhovnic. Era un tezaur duhovnicesc pentru toată Biserica.

Ce program avea mănăstirea pe atunci?

Liturghie făcea numai sâmbăta şi duminica și vecernia, seara. Mâncarea era de la două după-amiaza, apoi seara. Dar el nu mânca mai niciodată, doar sâmbăta și duminica mânca o dată în zi. Când se dădea masa, era cu obştea, se citea cuvânt din Sbornic și după aceea el tălmăcea, vorbea la obşte duhovniceşte. Şi era omul rugăciunii permanente. Dormea foarte puţin, Dumnezeu ştie cât dormea. Tot timpul era lumină la el, deși nu exista lumină electrică, era lampă pe atunci. Dormea cu capul pe o cioată şi acoperit cu un cearșaf sau cu cojocul lui cu care îl mai vedeai ziua. Era foarte duhovnicesc şi foarte nevoitor. Când mergeam noaptea la el, indiferent când, îl găseam treaz. Şi când mergeam desculţ noaptea pe iarbă la el, era la uşă, o deschidea şi mă întreba: „Ce e, fiule?”. N-auzea pașii, dar știa că vin. Și apoi îmi făcea o binecuvântare pe cap și aveam liniște și pace. Era veşnic cu rugăciunea şi scria. Avea cărţi multe, vreo şase mii de volume. Dar au rămas o parte la Securitate, o altă parte la Patriarhie, o parte nu ştiu cui le-a dat şi Dumnezeu ştie că, de când l-au arestat, nu se mai găsesc acele cărţi. Părintele Daniil ştia vreo câteva limbi străine, era un om cult. La vârsta de opt ani citea cărţi de filosofie. A fost fiu de boier, a avut şi avion propriu.

Am înţeles că s-a prăbușit cu avionul acela.

Da, a căzut de la 2000 de metri înălţime. A mai mers ca turist la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a interesat de viaţa muntelui, de viaţa duhovnicească şi a învăţat rugăciunea inimii. A stat vreo două, trei luni acolo. Când a venit la Bucureşti, a venit cu barbă. Și avea în societatea lui prieteni numai generali, profesori universitari, miniștri, nu vorbea cu oricine. Era directorul ziarului Credinţa şi în fiecare lună pe Dealul Patriarhiei avea studenţi, vreo 30, 40 pe care îi învăţa rugăciunea inimii. Vara mulţi veneau şi lucrau la fân, aici la Rarău și își făceau vacanţa la mănăstire. Era un om neînfricat. Trimitea Partidul pe atunci conțopiști din ăștia cu facultatea Ştefan Gheorghiu (ce facultate era și aceea, numai Dumnezeu mai ştie), ca să-l combată în credinţă, că voiau să-l supună. Niciodată n-au reuşit să-l combată! El i-a biruit pe toţi. Şi dacă a văzut Partidul că nu poate să-i astupe gura şi că n-are adversar, au pus să-l aresteze. Şi l-au băgat în temniţă.

Câţi ani aveaţi când l-au luat pe Părintele Daniil la închisoare?

Cu aproximaţie, vreo douăzeci şi şapte de ani aveam.

Și ce a zis la proces? Continue Reading »