Posts Tagged 'ieromonah iustin danila'


IEROMONAHUL JUSTIN DĂNILĂ: „ÎN JURUL PĂRINTELUI JUSTIN TE SIMȚEAI PLIN DE BUCURIE ȘI FOARTE LIBER”


ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE JUSTIN

Bună seara, tuturor! Vreau mai întâi să mulțumesc Părintelui Justin care mi-a arătat că dragostea lui nu are granițe și ne-a adus aici, pe noi toți, împreună în seara aceasta. Aș dori să conturez portretul Părintelui așa cum pot eu în cuvintele mele.

Aș începe mai întâi prin a vă spune cum l-am cunoscut eu pe Părintele Justin. Când aveam 13 ani, am venit pentru prima oară în Mănăstirea Petru Vodă, acolo unde era Părintele Justin. Motivul pentru care am ajuns la mănăstire a fost că trebuia să particip la un botez împreună cu familia mea. La sfârșitul botezului am intrat în chilia Părintelui Justin să iau binecuvântare. Atunci când am intrat, Părintele a exclamat: „Eh, băiatul ăsta e bun de seminar”. Iar la plecare, când am cerut binecuvântare, mi-a zis: „Du-te, că o să vii înapoi!”. Și, în vacanța de vară, preotul duhovnic la care mă spovedeam, m-a rugat să stau o săptămână la mănăstire la Petru Vodă, pentru a învăța rânduielile din altar, ca să-l ajut la Sf. Altar, să fiu băiat de altar. I-am spus că accept, dar să mai meargă cineva cu mine ca să nu mă plictisesc. Am mers cinci până la urmă. Am mai fost cu încă patru prieteni de ai mei și când am intrat în chilia Părintelui, a exclamat: „Eh, unul dintre voi rămâne aici”. Și a avut dreptate, pentru că până la urmă am rămas doi în mănăstire.

Așa că la sfârșitul săptămânii, când au venit părinții să mă ia acasă, Părintele era în curtea mănăstirii și m-a întrebat dacă persoana de lângă mine e tatăl meu și l-a luat foarte din scurt și hotărât: „Băiatul dumneavoastră rămâne aici la mănăstire”, iar mamei i-a spus la fel. I-a chemat apoi în chilia sa și le-a explicat că el o să mă pregătească ca să mă dea la Seminar și că pentru a-mi continua studiile, trebuie să rămân la mănăstire. A fost destul de greu pentru părinți. Eram trei frați acasă, dar au acceptat și așa am rămas în mănăstirea Părintelui.

În cuvântul maicii starețe s-a spus că Părintele a făcut în cadrul mănăstirii o școală de copii și un azil, așa încât pot să spun că eu am făcut parte din prima generație de copii în școala pe care a făcut-o acolo. Dat fiind faptul că am avut ocazia să-l cunosc de la o vârstă mai fragedă, pot spune că Părintele mi-a ținut locul de tată, de prieten, de frate și de tot ce aveam nevoie în fiecare etapă a vieții mele. Știa să-ți respecte foarte mult libertatea și în jurul Părintelui te simțeai plin de bucurie și foarte liber. De multe ori, poate nu eram prea cuminte la mănăstirea de maici și mai mergeau maicile la Părintele ca să-i spună să mă certe, să mă mustre, însă Părintele cu foarte multă dragoste îmi dădea câte un dar și cu asta termina mustrarea lui. Cu aceeași dragoste am văzut că primea pe oricine îi călca pragul chiliei.

În 2010 când Părintele Justin s-a îmbolnăvit și a ajuns pentru prima dată la spital la Cluj, am avut ocazia să-i fiu mai aproape și să-i devin ucenic mai apropiat de chilie. Iar într-una din zile, Părintele m-a chemat la el și m-a întrebat: „Ce spun eu când îl văd așa pe patul de suferință?”. Bineînțeles că i-am răspuns: „O să vă faceți bine și o să reluați lucrarea dumneavoastră cu oamenii”. Iar el mi-a zis: „Eh, Justine, vezi tu cât de greu se desparte sufletul de trup? Am făcut biserici, am botezat, am cununat, am spovedit, dar un singur lucru, te întreabă Dumnezeu: Cât de mult ai comunicat cu El prin rugăciune?”.

Așa încât am văzut rugăciunea Părintelui zi de zi, cu aceeași râvnă, cu aceeași dragoste față de slujbe și îți crea impresia că slujește Sfânta Liturghie ca și cum ar fi fost pentru prima dată, întotdeauna cu foarte multă evlavie și cu frică. Îl vedeai pe Părintele când lua Sfântul Trup în palmele sale, că înghițea Sfântul Trup cu foarte multă smerenie și întotdeauna cu lacrimi. Continue Reading »