Posts Tagged 'ierom. Cosma'


Părintele Ioanichie Bălan „exemplu de demnitate sub regimul comunist


de Ieromonahul Cosma – mănăstirea Sihăstria,
articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 9

Sf. Apostol Pavel îndemna pe credincioşii din timpul său: ,,Aduceți-vă aminte de mai marii voştri şi privind cu luare aminte cum şi-au încheiat viața şi urmați-le credința”.

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în ziua de 10 februarie 1930 într-o familie cu mai mulți copii din localitatea Stănița, Județul Neamț. A urmat cursurile şcolii primare şi generale din localitate, apoi şi-a continuat studiile la un liceu comercial.

La finalizarea studiilor, atras de faima starețului Sihăstriei, intră în obştea acestei mănăstiri, în toamna anului 1949, la puțin timp după ce Părintele Cleopa Ilie, înconjurat de un grup format din 27 de monahi, a fost trimis stareț la Mănăstirea Slatina. Părintele Ioanichie (fratele Ioan) intră aşadar în obştea acestei mănăstiri într-un moment delicat din istoria acestei mănăstiri.

Pe de o parte obştea acestei mănăstiri se înjumătățise, fiind oarecum slăbită din punct de vedere numeric dar şi duhovnicesc, prin plecarea starețului şi a celor mai importanți călugări la Mănăstirea Slatina. Pe de altă parte, în România se instalase deja regimul comunist la conducere, care proiecta planuri de subjugare, compromitere şi discreditare sau chiar desființarea a monahismului şi a BOR. Fratele Ioan Bălan, fiind un om ,,şcolit” pentru vremea respectivă[1], a fost de un real folos Mănăstirii Sihăstria, care, aşa cum am amintit, trecea printr-un moment foarte delicat. El a fost rânduit, la puțin timp după intrarea în mănăstire, să se ocupe de cancelaria şi aprovizionarea mănăstirii. Continue Reading »