Posts Tagged 'Ieremia de Gortina'


Mitropolitul Ieremia de Gortina: «Trăim în vremurile premergătoare fiarei din Apocalipsă»


Mitropolitul Ieremia de Gortina:

Despre proiectul de lege privind schimbarea sexului 

 «Trăim în vremurile premergătoare fiarei din Apocalipsă»

mitropolitul-ieremia-de-gortinaMarți, 10 octombrie 2017

Iubiții mei creștini din Sfânta Mitropolie de Gortina și Megalopole,

Mi-e rușine ca elen și sunt indignat ca ierarh al poporului evlavios și desigur eroic al Arcadiei și sufăr ca fiu de erou din Munții Albaniei, deoarece în slăvita și sfințita noastră patrie, Elada, a fost votată  deja o lege despre schimbarea de sex, o lege a destrăbălării și rușinii.

Ne-am luptat cât am putut, am strigat, am răgușit strigând, dar nimic nu s-a întâmplat. Însă poporul nostru, în ciuda păcatelor sale, este pur și nobil și îi e silă de depravare și imoralitate.

Așadar, cum conducătorii noștri vin și impun o lege murdară, din moment ce poporul nostru și-a declarat aversiunea față de aceasta? Nu este acest lucru dictatură?

Pentru o astfel de lege, lege care ofensează personalitatea înaltă a omului și însăși natura sa, ar trebui să aibă loc un referendum.

Și din referendumul acesta se va vedea moralitatea cetățenilor eleni, cărora acum anumiţi şefuleţi le-au impus arbitrar o lege josnică.

Răul, creștinii mei, s-a produs, legea a fost votată și cu astfel de legi se pare că și statul elen se alătură și el depravării altor națiuni.

Așa se pare, dar nu va fi așa. Deoarece noi, aici, cei din Arcadia, dar și aproape toți patrioții noștri eleni, vom merge ca creștini pe calea pe care ne-a trasat-o Hristos cu Sfânta Sa Evanghelie.

Și vom merge încă și cu moravurile, cu care s-a mărit și s-a slăvit neamul nostru.

De aceea, nu doar că nu va fi aplicată legea aceasta în colțul binecuvântat al Arcadiei noastre și în întreaga noastră patrie, dar noi, preoții voștri, și voi toți vom continua împreună să strigăm și să protestăm și să ne revoltăm împotriva acestei legi deja existente.

Și eu, episcopul vostru, creștinii mei, voi rămâne credincios promisiunii pe care v-am făcut-o că nu voi da cinstea cuvenită conducătorului politic celor care au votat legea și care vor vizita regiunea noastră.

Suntem, frații mei, în vremurile în care păcatul este în stadiul lui avansat și a fost ridicat pe tron și guvernează.

Să nu ne mire, așadar, fenomenul satanic că a fost votată de către guvernanți legea despre schimbarea de sex. Se întâmplă ceea ce îmi spun bunicii și bunicile din țara noastră, că suntem în vremurile Antihristului.

Da, trăim, dacă nu exact în vremurile Antihristului, trăim în vremurile premergătoare fiarei din cartea Apocalipsei, cea cu zece coarne și cu șapte capete. Dar să nu vă temeți, creștini!

Însăși Apocalipsa ne spune că biruința în luptă nu o va avea fiara cea cu șapte capete, ci Mielul, Domnul nostru Iisus Hristos și Sfânta Lui Biserică.

Așadar, noi să fim statornici în credința noastră și în iubirea noastră față de Iisus Hristos, față de „Paraclisele” noastre și față de „Acatistele” către Preasfânta Stăpâna noastră și în cultul nostru faţă de toţi sfinţii.

Lasă, creștine, lumea cu legile ei murdare şi decretele ei nelegiuite. Cât priveşte pe cei care au votat legea acestea despre schimbarea de sex, despre care vorbim, eu, ca episcop al acestei regiuni le spun „să le fie ruşine” şi „ruşine lor”! De multe ori ruşine lor!….

Dar, pentru că la urma urmelor „i-a mâncat” să o voteze, să o aplice ei înşişi cei dintâi în familia lor şi asupra propriilor lor copii! Noi, creştini eleni, în propria noastră familie care se numeşte Elada nu o vom aplica.

Cu cinste şi iubire faţă de toţi,

† Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopole

traducere http://acvila30.ro ;

sursa greek: https://www.imgortmeg.gr/



Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”


Preluat de pe marturieathonita

Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”Frați creștini ai Mitropoliei Gortinei și Megalopolei,

  1. Ca episcop al vostru simt o puternică obligație să vă vorbesc despre Credința noastră ortodoxă, pentru că numai prin ea Îl putem gusta cum se cuvine pe Dumnezeu în Biserica Sa.

În anii în care trăim vor în mod deosebit să ne încurce credința; vor s-o amestece cu alte credințe mincinoase ale altor confesiuni și religii. De aceea mă auziți, mai ales în ultima vreme, vorbindu-vă despre Credința noastră ortodoxă. Primul lucru pe care îl doresc de la voi este să învățați dogmele Credinței noastre, să învățați „Crezul” nostru. Dogmele sunt „colțarii” la o casă. Și Clădirea întemeiată de Dumnezeu, care se numește „Biserica lui Iisus Hristos”, are ca și niște colțari solizi și puternici „dogmele”, care sunt scrise în Sfânta Scriptură și pe care ni le-au formulat Sfinții noștri părinți în Sinoadele ecumenice.

Trebuie să cunoaștem adevărurile credinței noastre, iubiților, și vă rog să nu fiți indiferenți față de aceasta, deoarece credința noastră este mai presus decât toate. Da! Mai presus decât averea noastră, decât familia noastră și decât viața noastră este Credința noastră Ortodoxă. De aceea mă veți asculta și astăzi, căci vă voi vorbi despre Credința noastră.

  1. Duminica aceasta este cea de după „Sfântul și Marele Sinod”, așa cum l-au numit, care s-a întrunit în Creta, cu puțin timp mai înainte, în Duminica Cincizecimii. A fost sinodul patriarhilor, al arhiepiscopilor și al multor arhierei, cu patriarhul ecumenic în frunte, și de aceea trebuie să-l respectăm. Dar, într-o predică anterioară, v-am spus că deasupra Sinodului este Biserica, care nu este constituită numai din patriarhi și episcopi, ci și din întreg poporul credincios al lui Dumnezeu. Și istoria noastră ne spune că au existat cazuri când acest popor credincios al lui Dumnezeu a judecat mai bine credința sa decât arhiereii și patriarhii, și de aceea unele sinoade au fost numite „tâlhărești”, deoarece nu au cugetat ortodox.

Noi nu avem această dispoziție, însă, cu respect pentru Părinții care au participat la Sfântul și Marele Sinod din Creta, precum și cu respect față de teologia Bisericii noastre Ortodoxe, avem de spus ceva foarte serios:

  1. În Sinod s-a vorbit despre eterodocși, eretici și despre legăturile Bisericii noastre Ortodoxe cu ei. Care sunt acești eterodocși? Sunt papistașii, protestanții și toate ramurile lor, monofiziții și alții. Aceștia sunt eretici. Și cu siguranță ereticii sunt în afara Bisericii. Despre acest subiect v-am vorbit de multe ori și v-am dovedit că ereticii, eterodocșii în general nu constituie Biserică. De aceea nu trebuie să rostim expresia „Biserică Catolică”, „Biserică Protestantă”, etc. Și noi, ierarhii, în luna Mai, la Sinodul pe care l-am făcut, i-am numit pe acești eretici „Confesiuni și Comunități Creștine”, deoarece cred în general în Hristos. Nu i-am numit „Biserică”. Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

Dar ce s-a întâmplat la Sfântul și Marele Sinod din Creta de au numit aceste comunități eretice eterodoxe „Biserici”? De ce au spus, au scris și au semnat expresia: „Biserici Creștine eterodoxe”? Așadar, sunt și ereticii „Biserică”? Atunci care este această Biserică UNA, despre care vorbim în Crezul nostru? Este adevărat că Biserica Greciei la început nu a acceptat această expresie, dar în cele din urmă a cedat și ea și a semnat expresia: „Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Însă hotărârea Ierarhiei noastre în luna Mai a fost diferită. Atunci nu i-am numit „Biserici” pe eretici, ci simplu „Confesiuni” și „Comunități”. De ce apare acum această diferență față de cea din Mai, când altceva am hotărât? Cel mai rău este că, așa cum cred eu, acestei denumiri a eterodocșilor ca Biserică i-au dat și greutate, deoarece au prezentat-o ca și cum ar avea dimensiune istorică. Căci expresia care a fost propusă și semnată spune exact așa: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Ce înseamnă această: „denumire istorică”? Când și unde au numit Sfinții Părinți ereziile și schismele ”Biserici”? Niciodată și nicăieri!

  1. Regretabil este, iubiți creștini, că propunerea greșită din punct de vedere dogmatic și eclesiologic, care numește „Biserici” pe ereticii eterodocși, a fost semnată de Patriarhul ecumenic și de toți ceilalți patriarhi și arhierei participanți, în afară de foarte puțini. Dar încă și mai regretabil pentru noi este că arhiereii reprezentanți ai Bisericii noastre au semnat și ei această propunere greșită, ÎN AFARĂ DE UNUL. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului! Îi mulțumesc mult pentru această poziție mărturisitoare dinamică a Sa, precum și pentru toate celelalte despre care am auzit. Îl asigurăm că a veselit mult inimile ortodocșilor. A arătat și a dovedit puterea credinței sale și statornicia sa față de toate cele pe care le scrie și le spune, cu toate că unii l-au provocat și chiar l-au silit să se exprime împotrivă. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului, Păstorul cel bun al iubitei mele patrii, prin poziția sa la așa-numitul Sfânt și Mare Sinod, ne-a adus aminte de Sfântul Marcu Eugenicul, singurul care nu a semnat unirea Bisericii noastre Ortodoxe cu papistașii.

  2. Ca episcop al vostru, iubiții mei creștini, vă mărturisesc că mă alătur de poziția lui IEROTEI al Navpaktului și a altor arhierei, care nu au semnat expresia greșit dogmatică a Sinodului din Creta, care îi numește „Biserici” pe eretici.

Da, ca Biserică locală a Gortinei și Megalopolei, ne alăturăm lor, pentru că nu acceptăm ca ereziile și schismele să fie numite „Biserici”, ci le numim numai ”Comunități Creștine”.

Mai multe despre așa-numitul „Sfânt și Mare Sinod” vom spune atunci când vom cunoaște practicalele (procesele verbale) lui și toate cele care s-au spus în el.

Cu multe binecuvântări,

† Ieremia, mitropolitul Gortinei și Megalopolei

Sursa: pentapostagma.gr