MAICA HERUVIMA DE LA PETRU VODĂ – UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE

de Monahia Fotini

Dumnezeu m-a învrednicit să o întâlnesc pe maica Heruvima la Mănăstirea Petru-Vodă, în anul 1997. În acea perioadă eram studentă la Facultatea de Filosofie din Iași și obișnuiam, împreună cu câțiva prieteni, să ne petrecem weekendurile și micile vacanțe la mănăstirea Părintelui Justin Pârvu, care devenise încă din acea vreme o oază de spiritualitate și de cultură, ce ne atrăgea în mod special pe noi, tinerii studenți. De altfel și Părintele Justin acorda o atenție deosebită și un timp îndelungat grupurilor de tineri, pe care cu multă dragoste și răbdare îi introducea în rostul existențial al omului în Biserică și în cadrul neamului său. Toate frământările mele ontologice, și nu erau puține, și-au găsit răspunsuri la Mănăstirea Petru-Vodă și în special în chilia Părintelui Justin. Părintele Justin adunase în jurul său oameni cu pregătire teologică, dar și cu vaste cunoștințe în toate domeniile culturale, de filozofie și literatură universală, gata să răspundă oricând pretențiilor intelectuale ale unui tineret însetat de cunoaștere și de libertate, sătul de ipocrizie și de cenzură comunistă. La Petru-Vodă simțeai că te afli într-o zonă liberă de comunism, unde respirai un aer curat de libertate și plin de idealuri. Noi eram dintre acei idealiști, care doream să schimbăm România în bine și credeam aceasta nelimitat. Nu pot descrie în cuvinte bucuria și nerăbdarea cu care părăseam Iașul, împreună cu ceilalți prieteni de la Universitate, spre Mănăstirea Petru- Vodă, unde făcusem un nou Păltiniș de dezbateri existențiale. Câte nopți albe nu am petrecut la Mănăstirea Petru-Voda, atât în rugăciune, cât și în dialoguri filosofice și duhovnicești!…
De departe, strălucea în învățătură și în virtuți maica Heruvima, care a avut un impact uriaș asupra mea. Pe maica Heruvima am întâlnit-o prima oară în chilia Părintelui Justin. Era în perioada în care maica încă reușea să se mai deplaseze, cu mari eforturi, la biserică și la chilia Părintele Justin, pentru sfat și mărturisirea gândurilor. M-a fascinat din prima clipă privirea ei pătrunzătoare, plină de viață și de luptă! Avea o licărire în ochi ce revela năzuințe și idealuri înalte. Părintele m-a încredințat maicii spre îndrumare și sfat duhovnicesc, cu multă bucurie. Nici nu bănuiam cât de multe aveam în comun cu maica Heruvima. Era exact modelul pe care îl căutam: dragostea de înțelepciune (filosofia), profunzimea, perseverența, munca și caracterul de luptător. Toate aceste însușiri se oglindeau în personalitatea maicii Heruvima. Stăpânea cu dibăcie limba greacă veche, ceea ce i-a permis să poată citi în original filosofii antici, Palton si Aristotel, de care eu eram de-a dreptul îndrăgostită. Am purtat câteva discuții încântătoare despre idealismul platonician și realismul aristotelic și mi se părea că maica găsise o simbioză perfectă între cei mari doi corifei ai filosofiei. Împrumutase de la Platon latura mistică, trăirea, iar de la Aristotel logica imbatabilă ce o ajuta să-și ordoneze mintea, curățind-o de tot ce era inutil. Într-o astfel de minte disciplinată, în care noțiunile erau foarte bine definite, s-a așezat perfect învățătura filocalică a Sfinților Părinți. Maica Heruvima m-a ajutat foarte mult la acea vreme să înțeleg diferența între căutarea filosofică și cea duhovnicească, a Sfinților Părinți. Nu este totul să cunoști, îmi spunea maica, ci mai ales să trăiești în adevăr, care nu este un lucru, ceva creat, ci este ceva necreat, și mai mult decât ceva, este Ființă, însuși Dumnezeu. Când începea să vorbească despre Sfinții Părinți vorbea cu atâta patos și dăruire, încât era imposibil să nu te molipsești și tu. Aveam un subiect preferat, de care ambele eram pasionate: teologia Sfântului Dionisie Areopagitul. Era cucerită de apofatismul Sf. Dionisie și mistica lui. De altfel, maica m-a și ajutat să întocmesc o teză despre erosul în opera Sf. Dionisie Areopagitul. Când venea vorba despre însușirile lui Dumnezeu, despre ce este Dumnezeu, maicii îi plăcea să îl citeze pe Sf. Dionisie care spunea că Dumnezeu nu este nimic din cele ce sunt, ca Unul ce este mai presus de ființă, mai presus de bunătate, mai presus de dragoste, mai presus de orice virtute, mai presus de orice cuvânt și de cunoștință. Pornind de la apofatismul Sf. Dionisie, maica mă învăța să începem lupta duhovnicească de la kenoză, de la golirea minții de gânduri și, prin renunțarea la sine, să ne schimbăm mintea în mintea lui Hristos. Ajungând la cunoașterea nimicniciei firii umane și altoind în Hristos orice gând, mintea devine curată și sufletul primește putere să lupte cu patimile și să le biruiască. Continue Reading »