Posts Tagged 'Grigore Caraza'


Părintele Justin Pârvu în dialog cu camaradul Grigore Caraza


DE LA ROMÂNIA MARTIRULUI CURAT AL NEAMULUI – LA ROMÂNIA CARE NU ESTE CAPABILĂ SĂ DEZROBEASCĂ O BASARABIE

carazaAIUDUL – ELITA CREȘTINISMULUI NOSTRU ORTODOX

G.C (Grigore Caraza): Spuneați la un moment dat, într-un interviu, că România profundă a avut poate mai mult de câștigat de pe urma comunismului decât în zilele noastre. La ce vă refereați?

P.J (Părintele Justin): Domnule, adevărul și esența vieții unui individ ca și ale unei nații, apar nu din strălucirile băilor și ale stațiunilor și ale belșugului. Apar din constrângere, din suferință, din greu.

A fost o generație de oameni care s-au jertfit.

PJ: A fost o generație care s-a jertfit și a creat viitorul României noastre. Viitorul României noastre, când spun, nu mă gândesc la o generație de-a noastră sau care va veni. Nu. Generația neamului nostru e trecut, prezent și viitor. Și care este, în sfârșit, puterea și forța noastră în viitorul nostru? Este tocmai această suferință puternică. A fost mai puternică decât ne închipuim noi. Povestea cineva că la Râpa Galbenă s-a făcut o groapă, s-a adâncit din cauza ploilor. Și ce-au găsit acolo? Trei cadavre. Două femei legate în sârmă, cu picioarele legate în sârmă.

GC: Cu picioarele legate în sârmă?

PJ: Și un deținut politic. Un fost deținut politic, cu capul tăiat, cu țeasta în două, cu creierul scos din ea și aruncat.

GC: Aveau nevoie comuniștii de creierul lui.

PJ: Și acolo, interesant că s-au găsit și vata și tifonul cu care au operat de i-au făcut chinurile acestea groaznice. Da. Vedeți dumneavoastră cât martiraj s-a produs în țara asta! Dar au fost centrele acestea mari de chin Piteștiul, Aiudul și Gherla. A fost forța cea mai puternică de rezistență a nației noastre. De aceea, nu se vorbește despre Aiud, așa cum se vorbește cu ușurință despre oricare închisoare. Să vorbești despre Aiud, pentru că aici a fost adevărata ură a ateismului manifestată împotriva creștinismului!

grigore carazaGC: De ce părinte? De ce a fost Aiudul? Vă rog să spuneți.

PJ: Aiudul a fost elita creștinismului nostru ortodox. Și aici a fost reprezentată de generațiile ’48, ’64. Aici au fost executate generațiile din 1948-1964.

GC: 1964, da. Vă rog să explicați cu Râpa Galbenă, ce s-a întâmplat acolo? Bănuiesc că nu toți știu de Râpa Galbenă.

PJ: Domnule, Râpa Galbenă e un deal acolo în coasta Aiudului și aici se aduceau toți morții din închisoare. După ce stăteau două, trei zile, patru, cinci zile la morgă, păi nu mai încăpeau în camera aceea. Noi ieșeam la plimbare când și când și treceam prin fața camerei acesteia, morga. Și-apoi treceam și erau câte două, trei trupuri care nu mai încăpeau înăuntru, le lăsau afară. Și seara, noaptea, de la o oră destul de înaintată, poate și după două, trei noaptea, puneau câte un cadavru sau două într-o căruță cu un cal sau doi cai. Să le zicem cai, că de fapt erau niște mârțoage de abia întreținute cu ce se putea pe acolo din cojile pușcăriașului. Și când treceau prin poartă, domnilor, băgau o țeavă. O țeavă, o suliță mai bine zis. O suliță în regiunea inimii și îl înțepau să vadă dacă nu cumva mai trăiește.

 GC: Deși mort, cu o suliță mare îl înțepau încă de 4-5 ori în inimă, să nu cumva să fie moarte aparentă.

PJ: Să nu fie moarte aparentă sau să simuleze, că așa de mult se temeau de „bandiții” ăștia din închisoare, încât se temeau și de umbra lor, domnule!

grigore caraza REZISTENȚA DIN MUNȚI – MAI ANEVOIOASĂ DECÂT VIAȚA NOASTRĂ DIN CELULĂ

GC: Dar bandiții ăia din închisoare erau legionari. Și pentru asta Aiudul a fost ales, pentru legionari.

PJ: Prin munții Brașovului, munții Făgărașului, au fost foarte mult chinuiți legionarii care nu se predaseră încă comunismului. Comunismul le-a dat de lucru așa de mult, încât le-au trebuit vreo doi ani de zile ca să curețe munții, de oamenii aceștia care stăteau ierni întregi, în îngheț și nu puteau să aprindă un chibrit pentru că dacă făceau ceva, ațâțau oleacă de foc, se vedea fumul și era un indiciu pentru Securitate care venea și te lua de acolo de unde iese fumul. Așa încât acolo stăteau. Și cu copil mic crescut acolo. Cum îl cheamă pe băiatul acela crescut de la șase luni până la patru ani, crescut între deținuții aceștia?

GC: Unde crescut?

PJ : Crescut în munții Făgărașului.

GC: A, în munte. Da. Știu, dar nu îmi amintesc.

PJ: Foarte interesant și faptul acesta, cum femeia asta l-a purtat la piept, ani de zile să nu înghețe, să nu moară, să trăiască acolo, să ducă mai departe victoria tatălui său, care murise, de altfel, căzuse în mâinile comunismului. Ei bine, urgia aceasta cu care s-au chinuit… Aceștia care veneau, în sfârșit, din Germania, erau întreținuți. Apărea câte un avion, din când în când și le lansa alimente, până ce a aflat, de altfel, Securitatea. De ce erau întreținuți? Pentru că, de afară nu se puteau introduce deținuții aceștia, fugarii aceștia, pentru că totul era în Securitate. Toți informau despre orice mișcare și despre orice om străin ar fi venit, cine a intrat aici, cine a venit, ce li s-a dat și totul în amănunt. Continue Reading »



IN MEMORIAM GRIGORE CARAZA – MARTIR ȘI MĂRTURISITOR AL ADEVĂRULUI


de Monahia Dometiana

„Aștept o sentință, destin dezolant,

  Dispare lumina, e ceață,

  Prind aripi,

  Plutesc între azur și neant,

  Între moarte și viață”. (Grigore Caraza, Aiud însângerat)

Un mare scriitor, fost deținut politic, profesorul Mihai Rădulescu, a cărui creație literară e puțin cunoscută, se întreba: „Este de conceput o ideologie a foștilor deținuți politici?”. Și răspundea: „Da. O astfel de ideologie nu numai că poate fi concepută, dar a existat permanent și va exista cât timp va dăinui omul pe pământ. Regimul comunist a adunat în temnițe tot ceea ce trăda o gândire liberă, tot ceea ce prețuia morala, religia, proprietatea privată, călătoria neîngrădită, solidaritatea umană, mila pentru aproapele, până și umorul sănătos al românului. Unii deținuți politici aveau un crez, alții nu. În fața instanțelor de judecată niciunul n-a găsit crezare. Ideologia unuia era negată de ideologia celuilalt. În aceeași celulă de închisoare ajung alături generalul de tribunal și cel pe care-l condamnase, ori anchetat și anchetator”.

Grigore Caraza a spus într-un film din 2010 (Români contra români), că România a fost singura țară care a luptat cu arma-n mână împotriva comunismului. Nu insistăm însă asupra aspectului represiv al unui sistem diabolic de anihilare a omului, ci vom creiona cu sfială portretul unui „om de o rezistență surprinzătoare la toate suferințele și ispitirile vieții în închisoare, o legendă vie”, cum spunea Pr. Gh. Calciu-Dumitreasa.

Recitind cartea lui Grigore Caraza, cu toate că te impresionează tot, un lucru însă e cutremurător: dimensiunea timpului scurs prin cruntele închisori comuniste. Grigore Caraza a intrat în temniță la 20 de ani pentru că a organizat un grup de rezistență anticomunistă, în zona Poiana Teiului, numit Frățiile de arme, în realitate pentru că era român și pentru că și-a iubit țara. A fost crunt bătut la Securitatea din Piatra Neamț și condamnat în trei etape, în perioada 31.08.1949 – 22.07.1977, cu întreruperi. La 18 februarie 1950 este condamnat la 8 ani pentru „crima” de uneltire contra ordinii sociale. 1949 – 23 ianuarie 1957: prima detenție, aflat în cea mai mare parte la Aiud. Domiciliu obligatoriu (1957 – 1958) în Bărăgan, satul Răchitoasa, Constanța. La 20 septembrie 1958 este rearestat de la domiciliul obligatoriu și condamnat în 1959 (18 iunie) la 23 de ani muncă silnică. Detenția o face la Aiud. Va fi eliberat la 1 august 1964. Reia studiile în 1966 (fără frecvență și seral) la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț. Între 21 ianuarie – 30 martie 1970 este anchetat în stare de libertate, iar în 31 martie este arestat și condamnat în 11 iunie, la 10 ani pentru propagandă împotriva orânduirii comuniste. Face o nouă detenție între 1970 – 1977 la Aiud. Grigore Caraza este eliberat la 22 iulie 1977 și se reînscrie la Liceul „Petru Rareș” pentru a mai face încă doi ani (Seralul se mărise la 5 ani). La Aiud a stat 18 ani, dintre care 8 în zarcă. Continue Reading »