Posts Tagged 'Gheorghe Calciu Dumitreasa'


Pr. Gheorghe Calciu: Rugați-vă, rugați-vă adânc cinci minute!


Închizi ochii și îndrepți privirea interioară spre inimă. Inima nu este chiar aici unde bate, ci undeva deasupra. Aici e locul inimii spirituale. Când faci această legătură, atunci mintea urmează sfatul duhovnicesc al inimii și toată ființa ta se va schimba. Și atunci într-adevăr, puterea rugăciunii poate muta munții. Nu o să ajungem la noi la asta, dar măcar cât de cât, organizați-vă rugăciunea în așa fel încât să vă rugați cu mintea și cu inima. Când te rogi și mintea coboară în inimă, ai să simți o căldură. Dacă această căldură vine de jos în sus, este de la diavol. Dacă această căldură vine de sus în jos sau se localizează la nivelul inimii fără a trece prin partea inferioară a corpului, atunci este Duhul lui Dumnezeu care sălășluiește în tine. S-ar putea să ajungeți la aceasta după multă vreme. Nu fac o prezentare pe larg a Rugăciunii lui Iisus, ci numai așa pe scurt în câteva cuvinte. Rugați-vă, rugați-vă adânc cinci minute! În cinci minute, prin mintea ta să nu străbată niciun gând decât numai gândul la Dumnezeu, să simți cum fâlfâie în jurul capului tău prezența Duhului Sfânt. Și apoi o să simți cum Duhul Sfânt te vizitează rar, apoi mai des, apoi mai des, până când va rămâne mult timp în inima ta.

Am văzut un om care făcea rugăciunea inimii. Era părintele Benedict Ghiuș. Era bătrân, slujea foarte rar din cauza bătrâneții, stătea la mănăstirea Cernica și când îl vedeai umblând pe aleile Cernicăi sau în biserică era ca un sfânt, parcă nu atingea pământul. Deși nu zâmbea, avea o față luminoasă și zâmbitoare. Am avut o revelație cu el când m-am dus la Cernica și am slujit acolo și el nu slujea. Stătea într-un colț, pe un scaun din altar, în penumbră. Și cu cât avansa în rugăciune, pe atât colțul părintelui se lumina. Te uitai la dânsul și nu vedeai aureolă, dar vedeai că toată zona aceea, a colțului unde stătea el, era mai luminoasă decât restul altarului. Altarul era cu lumânări, nu cu becuri. Și atunci am înțeles ce înseamnă practica rugăciunii inimii. Părintele ajunsese la forme atât de înalte încât prin rugăciunea pe care o spunea inima lui tot timpul crea această lumină din jurul lui.

Atunci când faci rugăciunea inimii și ai ajuns la rugăciunea desăvârșită, poți să predici, poți să vorbești cu cineva, poți să vinzi lumânări, poți să faci alte lucruri, să sapi în grădină sau să plivești florile, iar inima ta și mintea cântă tot timpul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Tot timpul, fără întrerupere și fără despărțire de Dumnezeu, ca și cum mintea s-ar secționa în două: una care lucrează ceea ce face omul și una care ține legătura cu Dumnezeu fără întrerupere. Nu ne va trebui nouă să ajungem acolo, dar Dumnezeu este mare. Duhul lui Dumnezeu face toate.

(Transcris după video: https://www.youtube.com/watch?v=-UTy_q1lOYE&feature=emb_logo&fbclid=IwAR3f4FKYnQAmWCvgmmnUXuTnT-yQGlC2VbpCtyvGEuGKgf9HCPFIotL9B4Q )



Preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa : Un altfel de autoportret


Dragi prieteni,

Înainte de toate vă mulţumesc pentru scrisoarea din 13 septembrie 1978, care a ajuns la mine ca prin minune şi în care îmi împărtăşeaţi vestea că am fost primit ca membru în “Comitetul intelectualilor pentru o Europă a libertăţii”. Încă de pe vremea când am început, ca preot şi ca profesor, lupta pentru drepturile religioase ale omului, m-am socotit un membru al acestui Comitet. Primirea oficială certifică o situaţie de fapt şi pentru care am optat de multă vreme. Vă mulţumesc pentru frăţească asistenţă şi ocrotire, pentru solidaritatea voastră de care am şi voi avea nevoie.

Am fost împins la marginea societăţii, lăsat pradă tuturor atacurilor, defăimărilor şi bunului plac. N-a fost de ajuns că am fost îndepărtat din Seminarul teologic Bucureşti, unde eram profesor, şi că am fost lipsit de toate drepturile umane. N-a fost de ajuns că mi s-a interzis să vorbesc şi că elevii şi studenţii teologi care au fost de partea mea sunt puşi sub urmărire. Acum vor să o scoată din slujbă şi pe soţia mea, iar fiul meu de 11 ani este supus, la şcoală, la tot felul de şicane. Vor să ne lase muritori de foame. Ceea ce mi se pare înspăimântător este că însăşi Ierarhia Bisericii noastre a cerut autorităţilor să ia toate aceste măsuri!

De ce? Pentru că am cerut libertatea de a predica fără niciun fel de oprelişti. Pentru că am protestat împotriva demolării bisericilor, în locul cărora se construiesc acum localuri de petrecere, ca în cazul Bisericii Enei din Bucureşti şi a Bisericii Domneşti din Focşani. Pentru că am cerut scutirea teologilor de serviciul militar, deoarece trebuie să ocrotim inocenţa şi sensibilitatea spirituală a tinerilor teologi. Pentru că am intervenit în favoarea libertăţii de credinţă a tineretului român, fără discriminare confesională. Pentru că am revendicat pentru creştini, tineri sau bătrâni, dreptul de a intra în monahism, lucru pe care statul îl interzice. Pentru că am atras atenţia asupra demnităţii preoţeşti, care stă deasupra oricărei alte demnităţi umane, insistând ca preoţii să nu mai fie obligaţi să facă propagandă politică de la altar. Şi aceasta, deoarece pentru preoţi nu există decât o mare temă omiletică: Iisus Hristos. Continue Reading »



PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ


«Iar ei (magii), ascultându-l pe rege au plecat și, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul… Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama sa și căzând la pământ, I S-au închinat și deschizând vistieriile lor, au adus daruri: aur, tămâie și smirnă» (Mt. 2:9-12).

 

Pe plaiul nemțean care duce spre satul Petru Vodă, pe un drum deloc ușor accesibil, cu gropi și pietre, după ce treci prin satul cu căsuțe mici și pitite, poate nu atât de mici, dar apărându-ți așa din cauza văilor și a munților, se deschide deodată o poiană pe coasta muntelui, neașteptată priveliște de secolul al cincisprezecelea: niște clădiri mai mari și mai mici înconjurând o biserică uimitoare, o biserică nu mare, dar neașteptată, zidită parcă de Ștefan cel Mare după un război câștigat împotriva păgânilor. O zidire înconjurată de clădiri ca o apărare a Bisericii strălucitoare de culorile picturilor exterioare. Te apropii cu tăcută smerenie și te uiți cu sfială dacă cumva, pe frontispiciul ei stă scris, în numele voievodului celui sfânt: „Aici voit-a Domnul să înfrâng pe păgânul jefuitor”.

 

PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU VODĂZidurile pictate în motive din vremea Voievodului se răsfață în lumina de la apus, lumină de aur, ca cel adus de magi Pruncului Iisus. Vezi judecata din urmă, vezi slava sfinților mucenici, harta României Mari, neciuntită de vrăjmașii dinăuntru și din afară, păzită de sfinți și de ostași de ieri și de azi. Este un moment de ieșirea din prezent și intrarea în trecut.

Din Biserică se aud cântări și litanii neîncetate, oameni în majoritatea lor, simpli, câțiva monahi tineri și foarte tineri robotind prin curte, pelerini care așteaptă să fie găzduiți. Încă nu a venit vremea slujbelor de seară. În fața unei uși și a unei chilii modeste, zeci de persoane, bărbați, copii, femei, unii cu desagii alături, așteaptă. Așteaptă acolo în pace, unii șoptind rugăciuni, alții citind acatiste sau canoane.

 

În odăița aceea modestă, Părintele Justin Pârvu spovedește oamenii.

Șaptesprezece ore în șir, cu foarte mici pauze, părintele primește cu suflet cald acești pelerini-penitenți care vin la el din toate colțurile țării să-și verse lacrimile durerii și ale pocăinței, să-și ușureze sufletul de păcatele mai grele sau mai ușoare. Odăița aceea mică și sărăcăcios-monahală cuprinde în ea și raiul pe care Părintele Justin îl ține acolo viu prin rugăciunile sale neîncetate, dar și iadul păcatelor mărturisite, grozave sau mărunte. Continue Reading »