Căminul de bătrâni și de copii de la mănăstirea Paltin

Părintele Justin, un mare iubitor al copiilor acestui neam și al educației acestora, a înființat în mănăstirea Paltin, în anul 2001, un cămin pentru copii nevoiași, îngrijiți de maicile din mănăstire. Părintele a pus așezământul filantropic sub protecția Acoperământului Maicii Domnului și a Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, deoarece mănăstirea adăpostește și un centru pentru bătrâne, precum și cabinete medicale dotate cu aparatură necesară, cabinete ce oferă asistență medicală, nu doar seniorilor din azil, ci și oamenilor nevoiași din satele vecine. Continue Reading »

Ce Românie ați găsit când ați ieșit din pușcărie?

Mi-a fost aproape imposibil să mă adaptez. Am găsit o Românie prefăcută. Într-un fel se vorbea în familie, într-un fel se vorbea la serviciu, în alt fel la ședințele de partid și într-un fel găseai și presa care era complet schimbată. În Facultăți mai rămăseseră și câțiva profesori buni, care mai șopteau, mai spuneau câte ceva și ici și colo. Nu aveam ce mânca și m-a trimis fratele meu să mă angajez la un arhitect, director general al unui complex de clădiri care m-a ajutat mult. Au fost și oameni de calitate.

Cum vedeți România până și după momentul decembrie ’89?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta, dar mă obligați[1] acum să fac o analiză de valoare și pe diferite planuri: pe plan economic am înregistrat o catastrofă, privatizările au fost făcute rând pe rând de o manieră revoltătoare, care depășește chiar și pe cei care ar fi dorit să ne prăbușim. Cu timpul, istoricii vor avea material de studiu pentru doctorate, să o ia crescendo până ajung la marile instituții și departamente ca să afle cum a fost.

Pe plan moral, s-a schimbat traiectoria. Pe plan spiritual, Biserica a avut un rol covârșitor în acea epocă: aproape 2000 de preoți arestați, o parte executați, preoți, mitropoliți, Patriarhul asasinat, Nicodim Munteanu. De Bobotează i-au luat cojocul de pe dânsul în timp ce afară erau -15º. Biserica a micșorat distanța dintre pământ și cer. A dat sfinți, a dat mărturisitori, a dat mărturii care vor obliga căpeteniile Bisericii noastre să le recunoască sfințenia, dăruirea și martirajul. Și noi am suferit și am scris, dar nu am avut această vocație către înălțime, a fost o suferință a noastră, fizică, ei însă nu, ei au dăruit-o, au pus-o la picioarele crucii, iar noi am beneficiat acolo de Ioan de la Vladimirești și de Adrian Făgețeanu. Au fost mulți preoți de înaltă ținută, zeci. Au fost coloana vertebrală a rezistenței noastre. Ei au fost Biserica, ce n-a șovăit să tacă atunci când a trebuit să vorbească, și invers. Mi-aduc aminte, a picat la noi un căpitan de Securitate, nu a stat mult, vreo două săptămâni și ne povestea că cele mai grele anchete erau cu preoții noștri și cu cei greco-catolici. Unii erau tăcuți, iar alții spuneau, dar nu era nimic adevărat.

Pe planul comunicării, era obturat, chiar inexistent. Era ca un pod pe care trebuia să te ferești să nu treci cu ceva care ar putea să dărâme, să nu cumva să ajungă ca interpretat ceea ce ai spus. Am un coleg care nu mai e în viață, mă refer la profesorul Vasile Bălănuț, Dumnezeu să-l odihnească,  care s-a dus din greșeală într-o zi la cineva în casă și când a intrat a auzit un cântec care i-a plăcut și a stat să-l asculte: „Plânge printre ramuri luna…”. Ulterior au fost arestați unii care erau și ei în acel moment în acea casă și s-a găsit unul la anchetă să zică că a fost în ultima cameră și un student care a ascultat acel cântec, iar pentru asta i-au dat 12 ani. 

„PRIN CREDINȚĂ TREBUIE SĂ TE PURIFICI, SĂ FACI FAȚĂ VIEȚII”

Despre Părintele Justin Pârvu ce ne puteți spune, l-ați cunoscut personal?

Justin al nostru este un aventurier. Eu cred că omul ăsta a făcut un legământ încă de când eram împreună la Gherla: „Dacă scap de-aici, Doamne, fac o biserică pentru Tine!”. Eu așa cred. A avut și el destule. Ăhă, câte garduri a trebuit să sară până a reușit! Se duce la judecată fără nimic în spate pentru că tot ce a făcut el poartă în inima lui. Bravo lui! Eu, personal, vă spun sincer, după atâtea momente în care mi s-a dat voie să trăiesc mai departe, eu nu am făcut ce a făcut el. Am impresia că avem condici diferite. Am impresia că în condica lui s-a scris cu penița înmuiată în aur, în a mea, dacă scrie cu cerneală e bine, să nu fie numai cu creion simplu, că acesta se șterge. Este vorba aici de o operă întreagă de propovăduire, nu doar de a scoate un ban și a-l da la mănăstire. A fost un sufletist.

Credeți că noua generație are șanse să își revină? Există vreo șansă de resuscitare a societății românești?

Aș merge tot așa pe o figură de stil. În măsura în care un termometru îți arată la o temperatură scăzută că poți îngheța daca nu ai veșmântul potrivit, în aceeași măsură tineretul nostru nu își cunoaște limita rezistenței. Ceea ce mă îngrijorează este că au dispărut profeții, au dispărut părinții spirituali. Nu mai e un Ghiță Calciu care să îi adune pe tineri. Nu poți vorbi împotriva cuiva decât dacă știi că acela poartă în el aripa neagră a diavolului. M-am dus la Teologie invitat de câteva ori. Nu erau mai mult de 30-40 de studenți, deși îi chemase decanul. Nu au venit, nu-i interesează. Ne-am laicizat și asta este foarte grav. La Teologie, astăzi se învață numai teoria, dar nu se învață credința și cum poți prin credință să te purifici, să faci față vieții.

Experiența închisorii v-a apropiat mai mult de Dumnezeu?

Eu am fost alpinist, cunoșteam munții foarte bine. Când urma să urc un munte trebuia să fiu îmbrăcat potrivit pentru pădurea, zona și înălțimea respectivă. Așa spun eu, ca viața în credință este o probă de virtuozitate și ea presupune să ai toate simțurile egale și puse în priză. Nu poți fi un ortodox bun daca nu știi nimic despre celelalte confesiuni. Nu poți fi un creștin bun dacă nu faci o incursiune în istoria Bisericii până la izvoarele acesteia. Viața noastră creștină este o viață grea. Te ajută Cerul, dar tu trebuie să te zbați, să desparți răul de bine, lumina de întuneric, și asta este foarte, foarte greu. Trebuie să poți să depui jertfa de sânge, cum spune evanghelistul, adică suferința. Suferința nu este o țintă sau o dorință, este o cale nemijlocită pentru a ajunge la starea de trăire, și apoi de sfințenie, care e sus de tot. Nu poți să te înalți decât dacă ai „băut” vreodată o gură de aer curat, pentru că nu poți ști pentru ce te înalți și unde vrei să ajungi. Restul este fandoseală, ipocrizie.

[1] Radu Ciuceanu a fost și deputat în Parlamentul României, între anii 1990-1992 și 2000-2004.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 67)

Fundația Justin Pârvu, în colaborare cu Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, vă prezintă calendarul de birou, pentru anul 2020.

Comezi se pot face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com, completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Preț: 7 Lei (fără taxe poștale)

19 martie 2019, ora 18.00, Teatrul Luceafărul, Strada Grigore Ureche, nr. 5, Iași

Fundația Justin Pârvu, dorind să ducă mai departe cinstirea memoriei martirilor din temnițele comuniste, precum și a vrednicului de pomenire, Părintele Justin Pârvu, vă invită la conferința cu tema: AVVA JUSTIN ȘI SFINȚII ÎNCHISORILOR.

Vor vorbi:
părintele Hariton Negrea, starețul Măn. Petru Vodă
părintele Serafim Bădilă de la Cășiel
pr.prof.dr. Mihai Valică
pr. prof. Vasile Păvăleanu
pr.dr. Mihai Andrei-Aldea
Danion Vasile
Zoe Rădulescu și alți invitați

Părintele Justin este cel ce a scos din întunericul temniței la lumina adevărului  idealul și crezul camarazilor săi de suferință, ce și-au sacrificat tinerețea și întreaga lor viață slujirii cuvioase a lui Dumnezeu și dăinuirii neamului românesc. De altfel Părintele Justin este primul Stareț care închină o mănăstire în memoria acestor martiri și mărturisitori ai Bisericii lui Hristos, martiri ce prin smerenie și demnitate nu și-au închinat genunchii înaintea fiarei roșii de la Răsărit, salvând onoarea României, într-un regim de aprigă asuprire comunistă. Părintele Justin întotdeauna s-a simțit dator să le cinstească memoria și să le recunoască jertfa: „Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea sf. mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici” (Din învățăturile și minunile Părintelui Justin).

Părintele Justin, așa cum l-am cunoscut eu
de Monahia Fotini

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 13:15).
Aceasta este porunca Mântuitorului, și desigur cea mai înaltă, pe care Părintele Justin s-a silit să o păzească întreaga-i viață, acesta a fost stindardul vieții sale, aceasta a fost în cele din urmă a doua sa fire – starea de a iubi neîncetat pe aproapele său, de a-și dărui neobosit viața prietenului său. Pentru Părintele Justin prietenii erau oamenii necăjiți, îndurerații sufletește, sărmanii, toți care aveau nevoie de ajutorul său, într-un cuvânt iubea tot omul, chiar și pe vrăjmași. Este bine-cunoscut spiritul de jertfă al Părintelui Justin în temnițele comuniste, încât, după mărturisirea unui prieten ce a lucrat în arhivele dosarelor Securității (C.N.S.A.S), pe Părintele Justin până și gardienii l-au iubit, pentru că dragostea Părintelui Justin înmuia inimi de piatră, transforma bestiile în oameni, însuflețea parcă până și iadul. Și aceasta pentru că avea un mod dumnezeiesc de a înțelege greșeala celuilalt, nu condamna, nu judeca omul, nădăjduind neîncetat în întoarcerea acestuia.
Nu am întâlnit niciodată un om care să ardă de dor pentru aproapele precum Părintele Justin, să ardă de dragoste dumnezeiască în a ajuta pe ceilalți precum o făcea sfinția sa; într-o zi în care nu putea ajuta pe cineva, mi-a spus că el nu se simțea om, dar acea zi eu nu am întâlnit-o niciodată, cât am stat în preajma sa. Eu așa l-am cunoscut pe Părintele Justin – la vârsta desăvârșirii. Cum a ajuns să dobândească acest dar, am reușit să-mi dau seama în parte, din propriile sale relatări pe care Părintele mi le-a împărtășit de-a lungul celor 10 ani petrecuți lângă dânsul. Nu încetez să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar pe care mi l-a dăruit – bucuria de a sta și eu, nevrednica, în preajma unui sfânt, darul de a-l întâlni pe Părintele Justin.
Părintele Justin, atât pentru mine, ultima dintre fiii săi duhovnicești, cât și pentru ceilalți ucenici cu mult mai de cinste, era un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, era ca o rază de soare, ca o prelungire a soarelui harului dumnezeiesc de care dacă te „agățai”, te conectai la frumusețea de negrăit a Dumnezeirii. Bucuria pe care o simțeai în preajma sa, o mărturisesc toți cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin.
Nu scriu acestea spre lauda mea, și nici n-aș avea cu ce mă lăuda, de vreme ce eu nu am pus nimic în practică din nevoințele și virtuțile pe care le-am văzut la dânsul, dimpotrivă mă osândesc pe mine însămi că am văzut și nu am făcut, primind un talant de preț pe care nu l-am lucrat niciodată. Scriu acestea însă spre lauda sa, pentru că dacă pietrele pot glăsui despre Dumnezeu, mă gândesc că poate și sufletul meu împietrit se va înmuia vestind faptele minunate ale acestui om pe lângă care Dumnezeu mi-a hărăzit să stau și totodată spre lauda lui Dumnezeu care a arătat cum te poți sfinți în orice timp, chiar și în vremurile noastre secătuite de duh, și mai ales într-o vreme de mare prigoană asupra Bisericii, ca aceea căreia i-a fost martor Părintele Justin, făcându-se pildă luminoasă de biruință asupra iadului comunist.

Lângă Părintele Justin simțeai o bucurie covârșitoare, simțeai Viața cea fără de moarte, cea fără de păcat, pentru că păcatul este cel ce aduce moartea și întristarea în viața noastră. Părintele Justin alina un dor, pe care oamenii obișnuiți ai lumii nu îl înțeleg – dorul de Dumnezeu. Poate că unii l-au aflat ușor, fără osteneală pe Părintele Justin. Eu, una, l-am căutat mult, cu durere și multă rugăciune.
Din clipa în care Dumnezeu s-a atins de inima mea, chemându-mă la viața aleasă a monahismului, părăsind toate bucuriile deșarte ale lumii, mă rugam neîncetat să găsesc un povățuitor duhovnicesc, așa cum citeam cu multă ardoare în Viețile Sfinților și în învățăturile filocalice ale Purtătorilor de Dumnezeu Părinți. Majoritatea celor cunoscuți mie îmi spuneau să nu mă mai necăjesc pentru că astăzi nu mai sunt povățuitori desăvârșiți ca în vremurile trecute, și singura noastră îndrumare spre dobândirea harului lăuntric ar fi doar învățătura Sfinților Părinți, pe care o putem găsi oriunde, în multele cărți publicate astăzi. Sunt sigură că Dumnezeu lucrează și așa, și cu mine a lucrat, găsind foarte mult folos în cărțile Sfinților Părinți, însă eu parcă doream ceva și mai mult, crezând cu tărie pe Sf. Simeon Noul Teolog care scria că cel ce va căuta povățuitor duhovnicesc, va găsi negreșit. Și nu încetam să mă rog ziua și noaptea ca Dumnezeu să-mi trimită acel povățuitor care să-mi arate calea sfințeniei. Voiam atât de mult să văd sfințenia, să simt, ca să știu după ce trebuie să alerg în viață, să gust, ca să recunosc gustul neînșelat al Harului, al adevăratei lucrări duhovnicești, într-o lume plină de tot soiul de înșelări și văduvită de povățuitori. Și Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, ca și lui Toma, necredinciosul. După 5 ani de cereri și frământări, Domnul mi l-a scos în cale pe Părintele Justin. Din acest moment pentru mine a început raiul cel duhovnicesc.
Din clipa în care m-a văzut, fără să apuc să-i mărturisesc vreun gând, Părintele Justin mi-a zis, spre surprinderea mea: „Tu ai să rămâi aici, pentru că avem multă treabă împreună! Tu ai să scrii!”. Eu, vizibil consternată, îl întreb pe Părinte: „Cum să scriu eu, Părinte? Ce pot scrie atâta timp cât nu am viață duhovnicească? Eu am venit la sfinția voastră ca să învăț, nu ca să învăț pe alții”. Părintele, puțin poznaș, zâmbind, mi-a răspuns: „Ai să scrii din experiențele ascetice”. Aici am amuțit, pentru că era cumva o vedere cu duhul a Părintelui, atinsese punctul sensibil din interiorul frământărilor mele sufletești. Într-adevăr eu purtam oriunde cu mine ca o comoară de mult preț, cărțile Sf. Ignatie Briancianinov, care se chemau chiar așa, Experiențe ascetice, o carte în patru volume ce îmi era temei în viața monahală, conținând învățături despre povățuirea duhovnicească. Era de fapt un răspuns sintetizator la toată căutarea mea – experiența ascetică era sub ochii mei, întrupată în persoana Părintelui Justin. Aveam să înțeleg mai târziu că am să și scriu, colaborând la revista mănăstirii și transcriind multe interviuri, pe care Părintele Justin mi le-a oferit, încredințându-mi o mare parte din tainele sale duhovnicești, interviuri publicate și cunoscute multora. Dar atunci nu mă gândeam la nicio lucrare misionară, căutând doar să surprind la un sfânt învățături și trăiri ale experienței Harului. Continue Reading »

*În această prezentare au fost folosite imagini reduse la 10% din calitatea originală.

Fundația Justin Pârvu și Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă prezintă calendarul de perete pe 2017.
Calendarul este închinat Martirilor si Mărturisitorilor din temnițele comuniste
Portretele sunt realizate în tehnica pirogravurii și în pastel pe lemn
la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă.
Preț: 10 LEI. Prețul nu include taxele poștale
Comenzi se pot face completând formularul de aici, la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com

sau completând formularul de mai jos…

În această carte sunt tratate subiecte de actualitate ortodoxă, despre sinoade sfinte și sinoade tâlhărești, despre dogme sfinte și despre ecumenismul apostat, despre sinodul panrotodox și alte erezii contemporane și abateri de la dogma ortodoxă.

Cartea are 90 de pagini, pret: 8 Lei (Prețul nu include taxele poștale)

Comanda se poate face la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com , aici sau completând formularul de comandă de mai jos.

Fragment din carte:

Părinte, cum vedeți urgentarea Sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie[1]?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care, cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală, ca să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

[1] Acest interviu a fost realizat în aprilie 2013, cu puțin timp înainte de trecerea Părintelui la Domnul, Revista Atitudini Nr. 28. Încă din acel an se avea în vedere întrunirea unui Sinod Panortodox, amânat însă ulterior pentru anul 2016.