Posts Tagged 'erezii'


Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”


Preluat de pe marturieathonita

Mitropolitul Ieremia de Gortina: Nu accept ereziile și schismele drept „biserici”Frați creștini ai Mitropoliei Gortinei și Megalopolei,

  1. Ca episcop al vostru simt o puternică obligație să vă vorbesc despre Credința noastră ortodoxă, pentru că numai prin ea Îl putem gusta cum se cuvine pe Dumnezeu în Biserica Sa.

În anii în care trăim vor în mod deosebit să ne încurce credința; vor s-o amestece cu alte credințe mincinoase ale altor confesiuni și religii. De aceea mă auziți, mai ales în ultima vreme, vorbindu-vă despre Credința noastră ortodoxă. Primul lucru pe care îl doresc de la voi este să învățați dogmele Credinței noastre, să învățați „Crezul” nostru. Dogmele sunt „colțarii” la o casă. Și Clădirea întemeiată de Dumnezeu, care se numește „Biserica lui Iisus Hristos”, are ca și niște colțari solizi și puternici „dogmele”, care sunt scrise în Sfânta Scriptură și pe care ni le-au formulat Sfinții noștri părinți în Sinoadele ecumenice.

Trebuie să cunoaștem adevărurile credinței noastre, iubiților, și vă rog să nu fiți indiferenți față de aceasta, deoarece credința noastră este mai presus decât toate. Da! Mai presus decât averea noastră, decât familia noastră și decât viața noastră este Credința noastră Ortodoxă. De aceea mă veți asculta și astăzi, căci vă voi vorbi despre Credința noastră.

  1. Duminica aceasta este cea de după „Sfântul și Marele Sinod”, așa cum l-au numit, care s-a întrunit în Creta, cu puțin timp mai înainte, în Duminica Cincizecimii. A fost sinodul patriarhilor, al arhiepiscopilor și al multor arhierei, cu patriarhul ecumenic în frunte, și de aceea trebuie să-l respectăm. Dar, într-o predică anterioară, v-am spus că deasupra Sinodului este Biserica, care nu este constituită numai din patriarhi și episcopi, ci și din întreg poporul credincios al lui Dumnezeu. Și istoria noastră ne spune că au existat cazuri când acest popor credincios al lui Dumnezeu a judecat mai bine credința sa decât arhiereii și patriarhii, și de aceea unele sinoade au fost numite „tâlhărești”, deoarece nu au cugetat ortodox.

Noi nu avem această dispoziție, însă, cu respect pentru Părinții care au participat la Sfântul și Marele Sinod din Creta, precum și cu respect față de teologia Bisericii noastre Ortodoxe, avem de spus ceva foarte serios:

  1. În Sinod s-a vorbit despre eterodocși, eretici și despre legăturile Bisericii noastre Ortodoxe cu ei. Care sunt acești eterodocși? Sunt papistașii, protestanții și toate ramurile lor, monofiziții și alții. Aceștia sunt eretici. Și cu siguranță ereticii sunt în afara Bisericii. Despre acest subiect v-am vorbit de multe ori și v-am dovedit că ereticii, eterodocșii în general nu constituie Biserică. De aceea nu trebuie să rostim expresia „Biserică Catolică”, „Biserică Protestantă”, etc. Și noi, ierarhii, în luna Mai, la Sinodul pe care l-am făcut, i-am numit pe acești eretici „Confesiuni și Comunități Creștine”, deoarece cred în general în Hristos. Nu i-am numit „Biserică”. Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.

Dar ce s-a întâmplat la Sfântul și Marele Sinod din Creta de au numit aceste comunități eretice eterodoxe „Biserici”? De ce au spus, au scris și au semnat expresia: „Biserici Creștine eterodoxe”? Așadar, sunt și ereticii „Biserică”? Atunci care este această Biserică UNA, despre care vorbim în Crezul nostru? Este adevărat că Biserica Greciei la început nu a acceptat această expresie, dar în cele din urmă a cedat și ea și a semnat expresia: „Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Însă hotărârea Ierarhiei noastre în luna Mai a fost diferită. Atunci nu i-am numit „Biserici” pe eretici, ci simplu „Confesiuni” și „Comunități”. De ce apare acum această diferență față de cea din Mai, când altceva am hotărât? Cel mai rău este că, așa cum cred eu, acestei denumiri a eterodocșilor ca Biserică i-au dat și greutate, deoarece au prezentat-o ca și cum ar avea dimensiune istorică. Căci expresia care a fost propusă și semnată spune exact așa: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe”. Ce înseamnă această: „denumire istorică”? Când și unde au numit Sfinții Părinți ereziile și schismele ”Biserici”? Niciodată și nicăieri!

  1. Regretabil este, iubiți creștini, că propunerea greșită din punct de vedere dogmatic și eclesiologic, care numește „Biserici” pe ereticii eterodocși, a fost semnată de Patriarhul ecumenic și de toți ceilalți patriarhi și arhierei participanți, în afară de foarte puțini. Dar încă și mai regretabil pentru noi este că arhiereii reprezentanți ai Bisericii noastre au semnat și ei această propunere greșită, ÎN AFARĂ DE UNUL. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului! Îi mulțumesc mult pentru această poziție mărturisitoare dinamică a Sa, precum și pentru toate celelalte despre care am auzit. Îl asigurăm că a veselit mult inimile ortodocșilor. A arătat și a dovedit puterea credinței sale și statornicia sa față de toate cele pe care le scrie și le spune, cu toate că unii l-au provocat și chiar l-au silit să se exprime împotrivă. Înaltpreasfințitul IEROTEI al Navpaktului, Păstorul cel bun al iubitei mele patrii, prin poziția sa la așa-numitul Sfânt și Mare Sinod, ne-a adus aminte de Sfântul Marcu Eugenicul, singurul care nu a semnat unirea Bisericii noastre Ortodoxe cu papistașii.

  2. Ca episcop al vostru, iubiții mei creștini, vă mărturisesc că mă alătur de poziția lui IEROTEI al Navpaktului și a altor arhierei, care nu au semnat expresia greșit dogmatică a Sinodului din Creta, care îi numește „Biserici” pe eretici.

Da, ca Biserică locală a Gortinei și Megalopolei, ne alăturăm lor, pentru că nu acceptăm ca ereziile și schismele să fie numite „Biserici”, ci le numim numai ”Comunități Creștine”.

Mai multe despre așa-numitul „Sfânt și Mare Sinod” vom spune atunci când vom cunoaște practicalele (procesele verbale) lui și toate cele care s-au spus în el.

Cu multe binecuvântări,

† Ieremia, mitropolitul Gortinei și Megalopolei

Sursa: pentapostagma.gr



Mihai-Silviu Chirila – Despre Sinodul „panortodox” si retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii


Biserica Ortodoxă e singura Biserică creştinăBiserica Ortodoxă e singura Biserică creştină

Daca relatările din presă sunt adevărate, atunci, cu părere de rău, la sinodul din Creta au participat şi unii episcopi vânduţi, care vorbesc direct în retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii, numindu-i pe creştinii practicanţi şi pe teologii ortodocşi „fanatici şi fundamentalişti”, exact aşa cum îi numeşte presa mondialistă sau discursul ateist-secularist.
 
Îndrăznesc să aspir şi eu bucuros (dar fără a merita această cinste) la titulatura de teolog „fundamentalist şi fanatic”, deoarece cred şi marturisesc că:
 
1. Nu există nicio părtăşie între Ortodoxie şi heterodoxie, canoanele Sfinţilor Părinţi nepermiţând nici măcar şederea la masă cu heterodocsii, în niciun caz participarea la slujbe cu ei sau împreuna-liturghisire.
 
2 Biserica Ortodoxă este cea Una pe care o mărturisim în Crez, afirmaţia acelui episcop fiind de un eretism pentru care el trebuie caterisit imediat. Dacă am admite că Biserica este alcătuită şi din heterodocşi, atunci de fapt Ortodoxia nu ar avea niciun rost, de vreme ce te poti mântui peste tot în comunităţile creştine şi nu trebuie să fii ortodox şi să trăieşti după asprimea canoanelor ortodoxe. Mai mult, acceptarea ideii că Biserica din Crez îi cuprinde şi pe heterodocsi (eretici) înseamnă a spune că Biserica e în sine plină de contradicţii, de vreme ce în Biserică s-ar afla şi unii care o cinstesc pe Maica Domnului, şi unii care o înjura, unii care se închină la icoane, altii care le consideră idoli etc. Asemenea idee este incalificabilă şi desfiinţează practica tuturor celor Şapte Sinoade Ecumenice, care s-au desparţit clar prin anatemă de toate ereziile timpului lor, arătând că acei eretici nu sunt în Biserică, ci în afara şi împotriva ei.
Se cuvine să nu cădem în capcana de a crede că ectenia din Sfânta Liturghie „pentru pacea a toată lumea, pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” se referă la ideea ecumenistă de unire a Bisericii Ortodoxe cu comunităţile heterodoxe. Ectenia se referă la unirea Bisericilor Ortodoxe între ele, la armonia din interiorului oekumene-ului ortodox, nicidecum la unirea drept-credincioşilor cu ereticii.
 
3. Celelalte culte creştine nu sunt „biserici nedepline”, pentru că Hristos nu a întemeiat Biserici depline şi Biserici nedepline, nici nu poate fi Capul mai multor Biserici, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel : „Există un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4,5, s.n.). Există o singură Biserică, cea care a rămas fidelă curăţiei învăţăturii divine cuprinse în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi care din acest motiv e capabilă să aibă „dreapta slăvire” a lui Dumnezeu şi „opinia corectă” cu privire la învăţătura de credinţă (care în greceşte se numesc orthodoxia). Celelalte culte sunt atât de puternic influenţate de gândirea lumească, încât nu mai pot avea pretenţia continuităţii cu tradiţia biblică şi apostolică (nici nu o au, cele mai multe dintre ele).
Daca celelalte culte creştine ar fi „biserici nedepline”, ar însemna că şi Biserica Ortodoxă este „nedeplină”, de vreme ce există bucăţi de Biserică în afara ei. A afirma că Biserica Ortodoxă este Biserica deplină, ceea ce este perfect adevărat, dar că în afara de Biserica Ortodoxă mai există şi alte „biserici nedepline” este o contradicţie în termeni, deoarece ceva nu poate fi deplin, atât timp cât are părţi de aceeaşi substanţă cu el în afara sa. Deplinătatea Bisericii Ortodoxe implică şi unicitatea sa.
Din câte am citit, această idee halucinantă a „bisericilor nedepline”, preluată din eclesiologia catolică, în care ortodocşii şi protestanţii sunt numiţi „biserici nedepline”, a fost susţinută în baza argumentului că termenul ekklesia (biserică) apare la Clement Alexandrinul şi la Teodoret de Cir ca desemnând şi comunităţile eretice. Clement Alexandrinul a trăit înainte de prima mare erezie, cea a lui Arie, într-o perioadă în care Biserica nu se confrunta cu opinii atât de puternic contrare adevărului de credinţă. La primele două sinoade ecumenice s-a făcut definirea clară a Bisericii, ca fiind „Una”, „Sfântă”, „Sobornicească” şi „Apostolească”. În acelaşi timp, ereziarhii au fost anatematizaţi şi daţi afară din Biserică. Aşadar, argumentarea este puerilă. Mai mult, Teodoret de Cir a fost condamnat la Sinodul al V-lea Ecumenic ca eretic.
Termenul ekklesia apare şi în organizarea cetăţilor greceşti antice, desemnând adunările publice în care se luau deciziile cu privire la treburile cetăţii. Numim şi acele adunări precrestine „biserici nedepline”? E ridicol.
 
4. Nu există nicăieri în tradiţia ortodoxă instituţia sinodului ecumenic permanent şi infailibil. Infailibilitatea în Ortodoxie aparţine lui Hristos şi Bisericii Sale în general, nu unei structuri administrative, mai ales compusă din episcopi ca cei care au sustinut că Biserica Una nu e cea ortodoxă, că ortodocşii practicanţi sunt fanatici etc. Dacă ar fi dorit să aibă un sinod permanent ecumenic, Sfinţii Părinţi l-ar fi creat ei, cu multe sute de ani în urma. Sinodul ecumenic a fost conceput ca o armă extremă de luptă contra dezbinării în Biserică, atunci când acea dezbinare nu mai poate fi combătută prin celelalte arme spirituale (predica, scrierea, apologia, polemica, sinoadele locale etc.). Prin urmare, ideea este complet irealistă, dictatorială şi necanonică. Ca să nu mai vorbim de faptul că încalcă principiul receptării textelor sinodale în Biserică de către popor, prin transpunerea lor în cult (hotărârile sinoadelor ecumenice au devenit parţi ale cultului, fie prin practici de cult, fie prin cântări inspirate din ele, fie prin arhitectura bisericească etc.).
 
Faţă de astfel de inovaţii doctrinare, dacă ele se vor transpune într-un document oficial, orice creştin ortodox cu frică de Dumnezeu trebuie să îşi reamintească faptul că ascultarea se face până la păcat, cu alte cuvinte, creştinul nu are nicio datorie a ascultării faţă de cel ce îl îndeamnă la păcat şi la erezie.
(preluat de pe mihaisilviuchirila)



Cine aprobă acest Sinod din Creta (numit ilegitim panortodox) aprobă implicit ecumenismul!


Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștineStim de la Sf. Iustin Popovici ca ecumenismul este panerezie. Totusi la acest Sinod s-a legitimat ecumenismul, ca fiind o continuitatea a traditiei apostolice si patristice. Ecumenismul este insă un fals, combătut de foarte multi sfinti parinti. Atât in documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cât si in așazisa Enciclică a Sinodului, scrie negru pe alb că ecumenismul este o datorie a Bisericii. Cităm din Enciclică, pct 3: „Biserica noastră gândindu-se la datoria de a mărturisi Adevărul și credința apostolică, acordă o mare importanță dialogului, în particular cu creștinii eterodocși. În acest mod, restul lumii creștine cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu semnifică în nimic un compromis în materie de credință„.

De asemeni la acest Sinod s-a afirmat ca Tradiția înseamnă fundamentalism. Citat, tot din encilică: „Explozia fundamentalismului care se observă în diferite tradiții religioase reprezintă expresia unei religiozități morbide. Un dialog interreligios sobru [cu trezvie] contribuie într-un mod semnificativ să favorizeze încrederea reciprocă, pacea și reconcilierea„ (pct. 4). (preluat de pe Român ortodox în Franța)

Despre documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, nesemnat de 8 Mitropoliti, nici nu mai are sens sa discutăm. El a fost analizat in articolele anterioare de pe acest site. Amintim doar o fraza din acest document si e destul: Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică pentru restabilirea unității cu alți creștini în Biserica Una, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca, nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi. (preluat de pe sinodul talharesc).
De asemeni Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea ecumenică pentru restabilirea[„refacerea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza adevărului credinței credinței și a tradiției Bisericii primare [„vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice.
Notă: Ce este subliniat a fost modificat. Și chiar dacă textul a suferit într-adevăr îmbunătățiri, nu este suficient, in document persistând incă abateri de la dogma ortodoxă, inclusiv acordarea termenului de biserică si altor confesiuni crestine. Și a nu se confunda textul enciclic ca mesaj final cu documentele semnate sinodal. Adică trebuie avute în vedere ambele, si documentele semnate (în primul rând) si enciclica, ce pare mai mult un mesaj bine periat pentru presă și ochii lumii).
(Redactia Revistei Atitudini)



Care sunt problemele dogmatice din primul document sinodal: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană


Care sunt problemele dogmatice din primul document sinodalARGUMENTE PRIVITOARE LA DOCUMENTUL 1: „MISIUNEA BISERICII ORTODOXE ÎN LUMEA DE AZI”

SFÂNTUL SINOD AL ROCOR[1] DESPRE TEXTELE PENTRU SINODUL PAN-ORTODOX[2]:

Documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de azi”

Problemele cuprinse în documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de azi” sunt mai subtile şi teologice în caracter faţă de acelea din textul despre relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine, însă chiar pentru acest motiv merită o atenţie deosebită. Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit de Nafpaktos şi Sf. Vlasios a expus deja cu atenţie elementele de bază ale erorilor antropologice care susţin acest text în ansamblu, care fac ca centrarea lui altfel nobilă pe lucrarea Ortodoxiei de a ocroti pacea, prevenirea războiului, lupta contra discriminării, etc., să fie profund problematică până când vor fi corectate.
Miezul problemei stă în utilizarea repetată în document a termenului „persoană umană” unde ar trebui să folosească „om”, şi în fundamentarea discuţiei umanitare din el pe variaţiuni asupra acestei fraze. Utilizarea termenului „persoană” pentru om apare în cadrul discursului ortodox într-o manieră notabilă doar din vremea lui V. Lossky, care recunoştea el însuşi noutatea utilizării acestuia de către el; şi în vreme ce a devenit aproape absolut normativ în discuţiile contemporane, Sfinţii Părinţi sunt consecvenţi în folosirea cuvântului scriptural şi liturgic de „om”. Termenul „persoană” (Rus. лицо, Gr. πρόσωπον) este folosit în primul rând în limbajul ortodox cu referire la Persoanele Dumnezeieşti ale Sfintei Treimi, în mărturisirea fiinţei ipostatice unice a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, precum şi a realităţii ipostatice singulare a Fiului Unul în Care amândouă naturile, dumnezeiască şi umană, coexistă „neamestecate, neschimbate, neîmpărţite, nedespărţite” (Definiţia celui de-al patrulea Sinod Ecumenic). Aproape niciodată nu se aplică termenul la făptura omenească (în care asemenea distincţii nu există), tocmai ca un mod de a marca distincţia absolută între ceea ce este creat şi ceea ce este necreat — căci în vreme ce omul este „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, el nu este în niciun fel comparabil, în calitatea lui de creatură, cu Cel Care nu are niciun început. Continue Reading »



Amendamentele Mitropolitului Ierotheos Vlachos nu au trecut. Primul document sinodal a fost semnat in unanimitate la Sinodul gresit spus Panortodox


Primul document sinodal a fost semnat in unanimitate la SinodInformatia se pare insa ca nu este autentica. Vom reveni cu amanunte cand vom avea o declaratie oficiala. Aceasta informatie am preluat-o de pe http://www.pravoslavie.ru/english/94489.htm

Documentul, ce contine abateri dogmatice, și conceput de Mitropolitul Ioanis Zizioulas, a trecut in UNANIMITATE!! Ce a facut Arhiep. Ieronim, capul Bisericii Greciei? Și-a trădat Biserica?

According to Metropolitan Ignatius of Demetrias and Almyros, the first of six texts up for discussion, “The Mission of the Orthodox Church in Today’s World” was unanimously approved at the afternoon session on Monday, June 20 of the council on Crete, reports panorthodoxcemes.blogspot.ru.

The text is the result of the fifth pan-Orthodox pre-conciliar conference held in Chambesy, Switzerland in October 2015 and was signed by the primates of all Local Churches, except for that of Antioch, at the meeting in January 2016.

The text, largely bearing the stamp of Met. John (Zizioulas) of Pergamon, was passed unanimously with minor changes. The amendments proposed by Met. Hierotheos (Vlachos) in a letter to the Church of Greece on March 5, 2016 were rejected.

http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/8967-agia-sunodos-aporrifthike-i-tropologia-tis-ekklisias-tis-ellados



EDITORIAL: Primejdia întrunirii Sinodului Panortodox din Creta. Apostazia de la Teologia Sfinților Părinți, de Monahia Fotini


ceb1ceb303De ce reprezintă o primejdie acest Sinod?

Orice creștin ortodox trebuie să știe că fără dreaptă credință nu ne putem mântui, că în afara Bisericii, care este Trupul lui Hristos, nu este mântuire. De ce? Pentru că «cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică» – spune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în Sf. Evanghelie (Mc. 3:29). Iar Sf. Ioan Gură de Aur ne tălmăcește foarte limpede acest cuvânt, numind pe eretici și pe dascălii mincinoși care nu învață drept cuvântul Adevărului, nu doar lupi și tâlhari, ci „luptători împotriva Duhului și hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor”[1]. Învățătura de credință ortodoxă nu este una omenească, nu este inventată de vreo minte omenească, oricât de genială ar fi ea. Învățătura ortodoxă este revelată, descoperită de Dumnezeu, Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, prin Sfânta Scriptură și Sfintele Canoane stabilite prin Sinoade Ecumenice. Sfinții Părinți au numit canoanele cârma Bisericii, după care se ghidează corabia mântuirii de la care nu putem să facem niciun rabat. Dogma ortodoxă este una revelată prin Duhul Sfânt, Sfinților Părinți care au ajuns la vederea lui Dumnezeu prin sfințenia vieții lor, adică Părinților îndumnezeiți. Însă nu dogma în sine mântuiește. Este nevoie și de trăire, de făptuire ortodoxă, ca să ajungem la curățire, luminare și mântuire. Fără conștiința ortodoxă dreaptă, nimeni nu poate ajunge la mântuire, de aceea dogma este o condiție obligatorie pentru a făptui, pentru a ne putea curăți de păcate în vederea mântuirii. De altfel, dogma nu s-a revelat decât celor ce au trăire duhovnicească, celor ce au ajuns la vederea lui Dumnezeu, urmând ca cei ce nu au ajuns la această trăire să respecte rânduielile și canoanele statornicite și hotărâte de Sfinții Părinți. Înșiși Sfinții Apostoli predau episcopilor Dumnezeieștile Canoane, ca pe o lege sfântă, spunând: „Episcopilor, acestea s-au rânduit vouă pentru Canoane de către noi. Voi însă rămânând într-însele, vă veți mântui și pace veți avea, iar nesupunându-vă vă veți munci și luptă unii cu alții necurmată veți avea, plata neascultării cea cuvenită luând-o”[2].

Așadar viețuirea și dogma sunt împreună, „viață – dogmă – viață”, după cum spune Sf. Simeon Noul Teolog, care subliniază că temelia dogmei este viețuirea, experiența duhovnicească a Sfinților Părinți. Baza Sinoadelor Ecumenice o reprezintă experiența Părinților îndumnezeiți, prin care a lucrat Harul lui Dumnezeu, iar nu o teorie anume. Baza Sinoadelor nu este Sinodul în sine, o adunare de episcopi care hotărăsc în unanimitate conți- nutul canoanelor. Să nu uităm că au fost și sinoade false, numite tâlhărești în tradiția Bisericii. Nu este sfânt Sinodul în sine, după cum remarca Mitropolitul Ierotheos Vlachos[3], ci Sfinții Părinți sfințesc Sinodul. Baza Bisericii nu sunt Sinoadele în sine, ci Sfinții Părinți. Atunci când într-un Sinod există Părinți luminați de Duhul Sfânt, care au rugăciune și vedere dumnezeiască, aceștia sunt Sinodul. Așa cum la Sinodul I au fost Sf. Atanasie și Sf. Spiridon, la al II-lea – Sfinții Grigorie Teologul și Grigorie al Nyssei care s-au bazat pe teologia Sf. Vasile cel Mare, la Sinodul al III-lea a fost Sf. Chiril al Alexandriei, la al IV-lea – Papa ortodox Leon, la al V-lea și al VI-lea s-au bazat pe teologia Sf. Maxim Mărturisitorul, la Sinodul al VII-lea – pe teologia Sfinților Vasile cel Mare, Ioan Damaschin și Teodor Studitul, la Sinodul al VIII-lea a fost Sf. Fotie cel Mare și la Sinodul al IX-lea – Sf. Grigorie Palama.

Întotdeauna bazele Sinoadelor au fost Părinții îndumnezeiți, în măsura în care acești Părinți aveau vederea lui Dumnezeu. Sfinții Părinți sunt cei care dau validitate Sinoadelor și nu invers, așa cum nuanțează foarte corect și Mitropolitul Ierotheos: „rostim la slujbe pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”… și nu „ale Sinoadelor noastre”. De aceea îi sărbătorim pe Părinții de la Sinoade și nu Sinoadele.

De ce este foarte important acest aspect? Pentru că el ne ajută să facem diferența între un Sinod Sfânt și un sinod tâlhăresc. Părinții Sfinți, ajunși prin asceză și rugăciune la luminare și îndumnezeire, statornicesc prin Duhul Sfânt care sălășluiește întru ei, dogmele cele sfinte și drepte. Părinții care nu au avut lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor, având mintea întunecată de patimi, neputincioși în a vedea lumina Dumnezeirii, au rătăcit de la Adevăr, falsificând dogmele sfinte, cugetând strâmb după duhul lumesc, al filosofiei omenești, iar nu după înțelepciunea Duhului Sfânt. Aceștia din urmă niciodată nu vor lua hotărâri drepte atâta timp cât cugetă cele deșarte, iar nu cele dumnezeiești.

Sfinții Părinți se adunau în Sinoade ecumenice sau locale, atunci când apăreau erezii în sânul Bisericii. La acele Sinoade erau dispute între teologii Harului și teologii falși, întunecați la minte, din pricina patimilor. Sinoadele tâlhărești sunt produsul minților întunecate ale teologilor speculativi, pe când Sinoadele Sfinte sunt lucrarea Harului lui Dumnezeu prin Părinții purtători de Duh Sfânt. Chiar dacă în timpul sinoadelor tâlhărești, adevărații mărturisitori și trăitori ai Bisericii erau prigoniți, exilați, întemnițați, Dumnezeu niciodată nu a lăsat și nu va lăsa Biserica Sa, pe care nici porțile iadului nu o vor birui, călăuzind-o neîncetat acolo unde sunt Harul și adevărul, în temniță sau catacombe. Întotdeauna Biserica a avut Sfinți Părinți, apărători și păzitori ai Harului și Adevărului, care au menținut-o vie până astăzi. Continue Reading »