Posts Tagged 'eminescu ziaristul'


Victor Roncea: Eminescu, Ziaristul – ucis de 132 de ani


Eminescu a fost ucis de trei ori, ultimul act derulându-se continuu, de 132 de ani încoace. La 33 de ani, uciderea publică, moartea civilă, când a fost interzis, arestat, eliminat din presa şi, ulterior, internat la nebuni. La 39 de ani, când a fost asasinat la Sanatoriul Sutu. Şi, de la înmormântarea sa – când pentru prima oara s-a inoculat ideea că Eminescu trebuie să rămână generaţiilor viitoare doar ca poet, şi nu ca ziarist, luptător şi gânditor naţional – şi până astăzi. Emblematic, Eminescu a fost ucis în strada Plantelor, loc unde acum se află Colegiul Noua Europă, al lui Andrei Pleşu, care din 1989 încoace se ocupă cu re-uciderea publică a lui Eminescu. Sfidându-i pe toţi ucigaşii săi, Eminescu renaşte an cu an în fiecare conştiinţă şi suflet românesc.

În apărarea sa s-au ridicat, de la bun început, prietenii şi apropiaţii. Însă de abia după 20 de ani s-a reuşit publicarea unui „Omagiu” dedicat personalităţii şi vieţii sale. „Omagiul gălăţenilor” din 1909, coordonat de Corneliu Botez, are o importanţă deosebită, din mai multe puncte de vedere, şi încă poate reprezenta un model de îmbinare a mozaicului critic întrebuinţat. Mai întâi, pentru că este primul astfel de album de anvergură, deschizând o serie de-a dreptul glorioasă. Îl va însoţi de aproape „Eminescu comemorativ”, al lui Octav Minar, tot din 1909 dar lucrarea unui singur autor, şi abia mai târziu se va alinia acestor gesturi Constanţa cu albumul său, sau Bucureştiul, Iaşul, etc. Conform obiceiului nescris după care textele din asemenea lucrări colective nu sunt reluate, sau sunt reluate foarte rar de către autori în lucrări proprii, informaţia  se găseşte numai în ele, şi aici constă iarăşi valoarea „Omagiului…” lui Corneliu Botez, din care vă prezentăm în „Atitudini”, în premieră, câteva pagini în facsimil.

mihai eminescuEminescu interzis la Muzeul Literaturii

Marea importanţă a acestui album constă în anvergura evenimentelor culturale pe care le-a creat. În 1909, la 20 de ani de la moartea lui Eminescu, prin campania de presă dusă de Corneliu Botez în jurul apariţiei cărţii sărbătorile eminesciene devin dintr-o dată naţionale, adică se organizează în toate oraşele mari sau mici ale ţării, şi chiar în provinciile româneşti din jurul României politice; ba chiar în marile capitale ale Europei, începând cu Parisul, Capitala Luminilor bătrânului continent. Se ajunge la această situaţie pentru că autorii cărţii au încă un scop pe lângă acela al difuzării propriu zise: ei lansează liste de subscripţii pentru cumpărare şi alte donaţii – explicând că intenţionează să strângă o sumă suficientă de bani pentru a-i ridica o statuie lui Eminescu la Galaţi. Se constituie un Comitet de organizare, se dau publicităţii Dări de seamă privind strângerea banilor, alegerea machetei, amplasarea statuii, se organizează serbări pentru strângerea de fonduri suplimentare – într-un cuvânt se creează o adevărată emulaţie în jurul evenimentului. Apelul acestui Comitet condus de Corneliu Botez se publică la 28 martie 1909 în ziarul „Dimineaţa” din Bucureşti  –  şi este amplu reluat de către presa din întreaga ţară – astfel că, până la 14 iunie 1909, când apare cartea şi se programase sărbătoarea gălăţenilor, chestiunea devine eveniment local mai peste tot în ţinuturile locuite de români.

Din păcate, acelaşi lucru nu s-a putut realiza anul acesta pentru Eminescu. Dimpotrivă: o manifestare pentru omagierea „Românului absolut” a fost interzisă chiar la Muzeul Literaturii, una dintre instituţiile culturale naţionale pe care au pus mâna noii ocupanţi ai României, de fapt aceiaşi de la momentul uciderii lui Eminescu până astăzi. 

Ziaristul şi apoi poetul

Acest album al lui Corneliu Botez mai este, însă, important prin ceva – şi anume prin ceea ce-i lipseşte. Într-adevăr, din opera lui Mihai Eminescu lipseşte, aici, ziaristica – iar despre condiţia ziaristului se spun doar lucruri convenţionale, terne. Or, dezbaterea de presă care însoţeşte apariţia cărţii, sărbătorile de la Galaţi şi din ţară din 1909, apoi sărbătoarea dezvelirii statuii din 1911 –  este concentrată mai ales pe rolul de ziarist al lui Mihai Eminescu. Vom urmări această dezbatere – care va duce, în final, la ediţii semnificative din opera eminesciană – culminând cu ediţia girată de A.C. Cuza, lucrată de un colectiv de filologi ieşeni şi năzuind tocmai echilibrarea operei lui Mihai Eminescu, adică alăturarea ziaristicii la poezie, proză, teatru etc.

 Procurorul Botez, pentru România Mare

Despre Corneliu Botez se ştiu în general puţine lucruri – şi bănuim că uitarea s-a aşternut asupra sa şi dintr-un motiv cu adresă ca să zicem aşa scriitoricească. Într-adevăr, ca  înalt demnitar în justiţie, el va instrumenta, în 1919, faimosul proces al colaboraţioniştilor ce-i va duce după gratii pe ziariştii din Bucureşti care au colaborat cu forţele germane de ocupaţie între 1916-1918 – între ei, Tudor Arghezi şi Ioan Slavici, ultimul cunoscut pentru implicarea sa în conspiraţia austro-ungară anti-Eminescu. Aceştia vor fi graţiaţi de Regele Ferdinand (şi la presiunea ziarelor) dar Corneliu Botez rămâne legat de amintirea procurorului. După 1918 va lucra intens, ca membru în Consiliul legislativ, la unificarea legislativă a  României Mari, proces dificil dar foarte important pentru sudarea unirii Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei la patria mumă. Se născuse în 1870, îşi luase licenţa în drept la Bucureşti în 1891- şi va face carieră strălucită ca jurist. A fost membru al „Institutului Social Român” şi preşedintele secţiei de studii juridice din acest institut, precum şi preşedintele secţiei juridice la „Institutul  de Ştiinţă Administrativă”. Între 1919-1920 a fost secretar general în Ministerul justiţiei. Va trăi până în 1928. Continue Reading »