Posts Tagged 'ecumenism'


Asta e dictatură, nu Biserică! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta


Pilda samarineanului milostiv. Sinoadele ecumenice I si IICe spune Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox?

Observăm mai întâi o denumire total neclară. Această neclaritate nu este acceptată de către Biserică decât atunci când vorbim despre Dumnezeire, pentru că fiinţa Dumnezeirii ne rămâne necunoscută şi în această privinţă nu putem să fim clari. Dar în viaţa şi în lucrarea Bisericii, lucrurile trebuie să fie foarte limpezi. În grecește, „pan” înseamnă „atot”, iar „ortodox” – „dreptslăvitor”. Sinodul panortodox înseamnă sinodul atotslăvitorilor, adică al tuturor celor care sunt dreptslăvitori. Această denumire de „panortodox” este antiortodoxă, o denumire care batjocorește Biserica lui Hristos și nu are nicio justificare canonică. În clipa în care termenul de „panortodox” este definit altfel decât cel de „ecumenic”, avem de-a face cu o lepădare de Ortodoxie pentru că se susține că Biserica lui Hristos cuprinde și altceva înafară de Ortodoxie. În plus nu există în istoria Bisericii: „Sfântul și Marele Sinod” și atât. Există Sfântul și Marele Sinod de la Ierusalim, pentru că este al Bisericii de la Ierusalim, poate să fie de la Niceea, dar spui care sinod, de unde și de ce fel?

Ecumenic și ecumenist

Documentele acestui așa-zis sinod sunt ecumeniste și vă rog să faceți distincția între ecumenic și ecumenist. Mișcarea zisă ecumenică, nu este ecumenică, este ecumenistă. Ecumenic este al Bisericii, nu al celor care sunt înafara Bisericii. Sinoadele sunt ecumenice, dar adunarea aceasta din Creta este ecumenistă. Ei, asta vor să ne facă să confundăm termenii. Termenul ortodox de ecumenic să ajungă să fie, ori respins, ori transformat într-un termen defect, neortodox. Altă rătăcire este că în Regulament se precizează că nu ai voie să discuți decât despre problemele de pe ordinea de zi. Aceasta este neorânduială pentru că nu este după rânduiala ortodoxă.

Articolul 1 al acestui Regulament are şi un nume: Introducere şi sună aşa: „Prin harul Sfintei Treimi, Sfântul şi Marele Sinod este o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna, pentru funcţionarea sistemului sinodal în Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. În clipa în care spui că Sfântul şi Marele Sinod este „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti”, trebuie să explici alături de care tradiţie canonică şi practică bisericească se situează. Se situează alături de practica de a tămâia? Ştiţi că există în Biserică practica de a tămâia, care este o practică autentică, este o parte a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna. Sfântul şi Marele Sinod face parte cumva din acest gen de tradiţii? Este legat de poziţia în care stai la rugăciune? De care parte a tradiţiei se leagă? Este „o expresie” alături de care altele? Care alte expresii autentice ale tradiţiei canonice şi practicii bisericeşti sunt alături de această „o expresie” care este Sfântul şi Marele Sinod? Nu se spune, iar exprimarea este tipic ecumenistă, adică incompletă, amăgitoare, prin faptul că lasă nişte goluri exact în punctele esenţiale.

Dictatura, Sinod, Marele SindodSintagma „Sinod Panortodox” este neortodoxă

La ce se referă sintagma „o expresie autentică a tradiţiei”? Este vorba despre o expresie a tradiţiei sinodale, cumva? Acest tip de sinod, numit Sfântul şi Marele Sinod nu apare niciodată în istoria Bisericii, astfel că este foarte interesant cum poate să fie el „o expresie autentică a tradiţiei canonice şi a practicii bisericeşti dintotdeauna”. În istoria Bisericii există două tipuri de sinoade. Primul tip de sinoade sunt cele locale, care pot fi întruniri ale unor episcopi dintr-o zonă. Dacă, de exemplu, doi-trei episcopi dintr-un loc se întâlnesc ca să hotărască asupra unei probleme din eparhiile lor, această întâlnire se numeşte sinod local. Sinodul poate să fie cu un singur episcop şi mulţi preoţi. Sinod este şi dacă se întâlnesc toţi clericii dintr-o zonă împreună cu episcopul lor. Sinodul local poate să fie al unei mitropolii, al unei arhiepiscopii sau al unei patriarhii.

Se poate ca Biserica Ortodoxă a Bulgariei, Biserica Ortodoxă a Serbiei, Biserica Ortodoxă a Muntenegrului şi Biserica Ortodoxă Română să hotărască nişte măsuri privitoare la credincioşii din această zonă: să se adune toţi, să discute şi să ajungă la nişte concluzii. Acesta este un sinod local. Au existat şi asemenea sinoade, care pot fi mai mici sau mai mari, în istoria Bisericii.

Al doilea tip de sinod îl reprezintă sinoadele ecumenice, care sunt ale întregii Biserici a lui Dumnezeu, atât prin participare, cât şi prin recunoaştere. Ce înseamnă că sunt ale întregii Biserici prin participare? Acesta este un punct extraordinar de important. Înseamnă că la ele poate să ia parte oricine. Orice episcop şi chiar orice cleric acceptat de către episcopul lui poate să ia parte la un sinod ecumenic, la fel ca şi la un sinod local. La Sinodul I ecumenic de la Niceea au fost mai mult de 200 de episcopi şi 80 de preoţi şi diaconi care au luat cuvântul, dacă au avut ceva de spus, şi au votat. Ei toţi sunt păstraţi în tradiţia canonică şi practica bisericească dintotdeauna sub numele de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I ecumenic de la Niceea.

Una dintre condiţiile fundamentale ale unui sinod ecumenic şi, de fapt, ale oricărui sinod ortodox este libertatea de a participa la el. Sunt cazuri în care nu toţi episcopii pot să ajungă din felurite motive, dar au dreptul, au voie să ia parte la sinod. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu, un posibil răspuns pentru întrunirea Sinodului Panortodox din Creta: „O poezie nici ortodoxă, nici catolică: …e un fel de păpușărie”. Editorial Revista Atitudini


SDC12447EDITORIAL REVISTA ATITUDINI NR. 43

Sfântul Justin Popovici spune: Ecumenismul e numele de obște pentru toate pseudo-creștinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creștinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obște este acela de „panerezie” (erezia universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însușiri ale Dumnezeului-Om  Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime și pun în locul Lui pe omul european. În această privință nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, a căror nume este „legiune”. Așa vorbește, iată, Sf. Justin Popovici.

Acum, să vedem ce spune părintele Stăniloae: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul unor gândiri străine care relativizează credința adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniți. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica Romano-catolică și Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori este improprie”.

Și acum să vedem noi, mărturie ortodoxă privind erezia ecumenistă în canoanele Sfinților Părinți, începând cu Sfinții Apostoli. Canonul 10 al Sfinților Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli: „Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”. Canonul 46 al Sfinților Apostoli: „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”. Canonul 64 al Sfinților Apostoli: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească”. Canonul 6 al Sinodului V local de la Laodiceea (343): „Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres”. Continue Reading »



Pr. Mihai Andrei Aldea despre neintemeierea unui Sinod „panortodox”


sinod panortodoxDespre Adunarea din Creta

Mă tot întreabă fii şi fiice duhovniceşti, precum şi alţii, care este părerea mea despre numitul “Sfântul şi Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.
Părerea mea este prea puţin importantă, fiind eu neînsemnat şi cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.
Dar, chiar şi aşa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.
Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească “sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului şi altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale şi alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înfiinţa numai şi numai într-un sinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înfiinţat tipul de întrunire clericală numit “sinod panortodox”, în Biserică nu există aşa ceva (“sinod panortodox”).
Deci întrunirea unui “sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Negarea canonicităţii unui aşa-zis “sinod panortodox” “doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la fiinţă din nefiinţă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicităţi, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutaţii genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază şi creşte printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicţii doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de “adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat şi mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri şi auto-contraziceri.
Din acest punct de vedere aşa-zisul “sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate şi ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristeţe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.
Afirmaţia este extrem de grea şi o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut şi ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.
Dar de ce spunem că este eretic titlul de “Sfântul şi Marele Sinod Panortodox”?
Pentru că “pan-ortodox” înseamnă “a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul al întregii Ortodoxii.
Ceea ce înseamnă că:
1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur şi simplu sinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.
2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie. Continue Reading »



Părintele Justin Pârvu despre Ecumenism și slujirea impreuna cu ereticii


Parintele Justin ParvuEcumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri înafara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniştii ar iubi cu adevărat lumea nu ar dezmoşteni adevărul de valoarea şi bogăţia spirituală a tradiţiei Bi­sericii, a Sfinţilor Părinţi. Dezmoştenesc creştinismul de frumuseţea harică. De la ei s-a dus Dumnezeu, rămâne doar egoul lor. Nu, noi nu avem nevoie de Tine, noi conducem lumea, noi dăm pâinea, noi dăm fericirea pe acest pământ. Iisus trebuie să fie din nou arestat ca să nu deranjeze mersul nostru. Eliminarea lui Dumnezeu din lume şi din sufletul omului, pe orice cale – acesta este scopul ecumenismului, pe care l-a combătut şi Sf. Justin Popovici. Ecumenismul şi globalizarea reprezintă avangarda vremurilor apocaliptice.

Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ortodoxului cu obişnuinţa de a sluji împreună cu aceşti eretici, până când ajung să se împărtăşească din acelaşi potir. Pentru că ar putea să le dea dreptul de a-şi construi propriile lor biserici. Dar, nu, vor strategic să ne compromită altarele şi preoţii slabi de înger, care sunt grabnici la „supunere”.

Ecumeniştii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poţi rupe de la Hristos, care este calea, adevărul şi viaţa. Ecumeniştii nu vor reuşi nimic. Realitatea nu o poţi schimba în funcţie de interesele omeneşti. Realitatea dumnezeiască rămâne aceeaşi în orice veac. Acest sinod care se urmăreşte nu are scopuri şi intenţii bune. Dacă ar avea un scop bun ar ţine cont de celelalte sino­ade ecumenice statornicite de Sfinţii Părinţi şi care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt şi cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dog­mele Bisericii? Şi cine să schimbe? Nişte oameni erodaţi în nedreptate? Duhul Sfânt grăieşte prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omeneşti. Cum au ei îndrăzneala să modifice hotărârile Sfinţilor Părinţi? Continue Reading »



Ioan Vlăducă: PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST


PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE NU A FOST ECUMENIST
de Ioan Vlăducă

Pr. Dumitru StaniloaeÎn Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, studenții sunt învățați în mod greșit că Părintele Dumitru Stăniloae a fost ecumenist. Se folosește autoritatea dogmatică a Părintelui Stăniloae pentru a se justifica ecumenismul.
Este adevărat că Părintele Stăniloae a fost trimis de sinod la câteva întâlniri ecumeniste, dar intenția Părintelui a fost de a expune corect Învățătura Ortodoxă, pentru a-i ajuta pe heterodocși să vină la Ortodoxie. Participând la acele întâlniri, a constatat principiile false ale ecumenismului.
Erezia ecumenistă se bazează pe următoarele principii false:
– există mai multe Biserici adevărate (cu har) care trebuie să se unească; (varianta papistașilor: Bisericile trebuie să se unească cu Biserica Romano-Catolică);
– comuniunea euharistică între Biserici (intercomuniunea) este mai importantă decât diferențele dogmatice;
– concilierea ecumenistă se poate face pe cale diplomatică.
Părintele Stăniloae a scris împotriva acestor principii greșite.
Împotriva primului principiu ecumenist.
„Harul mântuirii nu se poate primi decât în Biserica Ortodoxă, pentru că este lucrarea lui Hristos rămas, ieri și astăzi, Același cu ea“ .
Împotriva celui de al doilea principiu ecumenist.
„În realitate, nu din Euharistie rezultă dreapta credință, ci din dreapta credință rezultă Euharistia adevărată, sau întâlnirea cu adevăratul Hristos. Deci și comuniunea în adevărata Euharistie se bazează pe unitatea în dreapta credință. […] De aceea Liturghia nu începe cu Euharistia, ca să continue (și la ce-ar mai continua?) cu mărturisirea comună a dreptei credințe, ci înainte de a se produce în Liturghie prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului și împărtășirea de ele, comunitatea se luminează în dreapta credință (prin mărturisirea Crezului Ortodox, n. n.) și se întărește în unitatea ei, sub îndrumarea preotului, iar acesta își mărturisește aceeași credință prin rugăciunile sale“ .
PR_STANILOAE_4„Ca și la Botez, ca și la Euharistie, penitentul (cel care se spovedește, n. n.) este întrebat și el de credința sa, căci nu poate fi primit nici la Euharistie, nici la Pocăința necesară în prealabil, cineva din afară de Biserică. În lumina acestui fapt se înțelege de ce Biserica Ortodoxă nu poate accepta intercomuniunea“ .
„O intenție a Vaticanului de a deplasa accentul pe practica comuniunii și deci de a crea între ortodocși o dispoziție de indiferentism dogmatic, se manifestă prin propuneri de realizare a unei comuniuni în Taine, cu aceeași ocolire a elucidării prealabile a deosebirilor doctrinare“ .
Împotriva celui de al treilea principiu ecumenist.
„Din cauza marii dorințe pentru unire, se creează adeseori un entuziasm conciliant care crede că prin căldura sa sentimentalistă poate «să lichefieze realitatea» și apoi să o remodeleze fără greutate. De asemenea, se creează și o mentalitate diplomatică conciliantă care crede că poate împăca, prin concesii reciproce, poziții dogmatice sau stări de fapt mai generale care țin bisericile despărțite. […] Însă aceste compromisuri constituie o mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, care dau o importanță vitală articolelor de credință în cauză“ .
În concluzie, Părintele Stăniloae nu a fost ecumenist!

(Articol publicat în Revista ATITUDINI, Nr. 10)



În apărarea Sfântului Iustin Popovici


Anul trecut a fost editată o carte în care este defăimat Sfântul Justin Popovici. Autorii sunt: Pr. Aurel Pavel și Ciprian Iulian Toroczkai, iar titlul este „Adevăratul și falsul ecumenism. Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creștini”. Cartea a fost editată de Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu și Editura Andreiana.

Autorii având pregătire academică, defăimarea este foarte subtilă, mai ales în prima parte.

La pagina 129 găsim scris: „În opinia noastră, atitudinea anti-europeană și anti-ecumenică a părintelui Iustin Popovici nu poate avea la bază renașterea neo-isihastă pe care a cunoscut-o Ortodoxia în secolul XX”.

Aici trebuie să spunem că Sfântul Justin Popovici nu a avut o atitudine anti-ecumenică, ci o atitudine ortodoxă anti-ecumenistă. El nu s-a pronunțat niciodată împotriva ecumenicității Bisericii, ci împotriva ecumenismului. Iar ecumenismul este o născocire masonică ce urmărește instalarea unei religii mondiale, ca o componentă a noii ordini mondiale.

Sfântul Justin ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință așa cum a fost formulată la Sfintele Sinoade Ecumenice. Este lipsită de temei acuzația de „atitudine anti-ecumenică”. În plus, cunoaștem din viața Sfântului Justin faptul că iubirea sa ortodoxă, sobornicească, pentru toți ortodocşii, a fost şi a rămas pe viață una dintre caracteristicile sale principale. Întreaga sa viață s-a rugat şi pentru frații ortodocşi ruşi şi greci. Este încă o dovadă a faptului că Sfântul Justin nu era atins de boala naționalismului extremist, ci avea o înțelegere ecumenică a Ortodoxiei.

În ceea ce privește acuzația de „atitudine anti-europeană”, menționăm faptul că Sfântul Justin nu a scris nimic împotriva Europei, în sensul comunității umane. Nu a jignit niciun neam din Europa. Nu a scris nimic în favoarea distrugerii Europei. Nu a lucrat niciodată împotriva neamurilor care viețuiesc în Europa. Prin urmare, nu a avut atitudine anti-europeană. Ştim însă că, studiind în occident și pătrunzând în cultura europeană până în profunzimile ei, el „cu inima şi mintea ortodoxului răsăritean, nu a putut să o accepte fără criticile radicale şi necruțătoare la adresa antropocentrismului. A înțeles foarte bine contradicția dintre viețuirea ortodoxă şi cultura apuseană umanistă.  A criticat cultura umanistă de origine masonică ce a invadat Europa. Așadar, nu a avut atitudine anti-europeană, ci anti-masonică. Continue Reading »