Posts Tagged 'ecumenism'


Din învăţăturile Sfântului Justin Popovici despre ecumenism şi papism


Din învăţăturile Sfântului Justin Popovici despre ecumenism şi papism[1]

În istoria neamului omenesc sunt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei.

În istoria neamului omenesc sunt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei. Pricina căderii în păcat e întotdeauna aceeaşi: voinţa de a ajunge bun prin sine; voinţa de a ajunge desăvârșit prin sine; voinţa de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fără să-şi dea seama, întrutotul asemeni diavolului; fiindcă şi acela a vrut să ajungă dumnezeu prin sine însuşi, să înlocuiască pe Dumnezeu cu sine însuşi, şi, în această îngâmfare a lui, a ajuns dintr-o dată diavol, cu desăvârșire despărţit de Dumnezeu şi cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în această înşelare de sine plină de trufie se află esenţa păcatului, a a-tot-păcatului. În aceasta se află şi esenţa diavolului, a a-totdiavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decât voinţa de a rămâne în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decât pe sine. Toată esenţa diavolului este în faptul că nu-L vrea câtuși de puţin pe Dumnezeu în lăuntrul lui, vrea să rămână totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic faţă de Dumnezeu şi de tot ce este al lui Dumnezeu. …

Toate umanismele săvârșesc o lucrare nebunesc de nenorocită: strecoară țânțarul şi înghit cămila; iar prin dogma infailibilităţii papale, lucrarea aceasta a fost ridicată la rangul de dogmă. Toate acestea sunt înfricoşătoare, înfricoşătoare până la groaza desăvârșită. De ce? Fiindcă însăşi dogma privitoare la infailibilitatea omului nu este altceva decât cumplitul prohod al oricărui umanism: de la acela al Vaticanului, ridicat la rangul de dogmă, şi până la umanismul satanizat al lui Sartre.

ereziiCare este inima dogmei privitoare la infailibilitatea papei, adică a omului? Dez-în-dumnezeu-omenirea omului. Lucrul acesta îl urmăresc toate umanismele, chiar şi cele religioase. Toate îl întorc pe om la păgânism, la politeism, la îndoită moarte: duhovnicească şi fizică. Îndepărtându-se de Dumnezeu-Omul, tot umanismul s-a preschimbat încet-încet în nihilism. Lucrul acesta îl arată falimentul de azi al tuturor umanismelor, în frunte cu papismul, părintele – făţiş sau pe ocolite, cu voie sau fără voie – al tuturor umanismelor europene; iar falimentul, falimentul dezastruos al papismului, se găseşte în dogma infailibilităţii papei – şi tocmai dogma aceasta e culmea nihilismului. Prin aceasta, omul european a dogmatisit hotărât dogma autarhicităţii omului european şi, în felul acesta, până la urmă a arătat că nu are nevoie de Dumnezeu-Omul şi că pe pământ nu există loc pentru Dumnezeu-Omul: „Vicarius Christi” îl înlocuieşte în chip desăvârșit. În fapt, din dogma aceasta trăieşte, pe aceasta o urmează şi o mărturiseşte cu încăpățânare oricare umanism european. Toate umanismele omului european nu sunt altceva, în esenţa lor, decât o răzvrătire necontenită împotriva Dumnezeu-Omului Hristos.

… Dogma aceasta este – vai! – cea mai îngrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pământ, o nouă trădare a lui Hristos, o nouă răstignire a Domnului – doar că nu pe crucea de lemn, ci pe aceea de aur a umanismului papist. Şi toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sărmana fiinţă pământească ce se numeşte om. Continue Reading »



SF. SOFRONIE SAHAROV: DESPRE DESPOTISMUL EPISCOPILOR ȘI PERICOLUL ECUMENISMULUI


DIN SCRISORILE ARHIMANDRITULUI SOFRONIE

Scrisoarea a XVIII-a[1]

Dragă și adânc prețuite părinte Gheorghe!

Mulțumesc pentru scrisoare. Mulțumesc pentru bunul cuvânt. Începutul nostru aici a fost în multe privințe cât se poate de prielnic. Dar aceasta nu a înlăturat neînțelegerile și nemulțumirile, de care vorbeați tocmai ca fiind mărturii ale unui bun început. Cel mai dureros este faptul că acele ostilități și nemulțumiri le întâlnești mult mai mult în mediile bisericești cele mai apropiate, decât la cei de altă naționalitate și credință.

Eu nu exclud putința venirii voastre la noi înainte de conferința de la Oxford, cu o mașină din Londra sau chiar din Oxford. Părintele Vasilie va fi hirotonit episcop aici, la Londra, pe 14 Iunie. Cred că îl vor hirotoni exarhul, episcopul Nikolai (Eremin) și episcopul Antonie (Bloom). Titlul noului episcop: de Volokolamsk, postul: al 2-lea ca vicar al exarhatului.

În legătură cu aceasta, gândul mi s-a oprit iarăși la problema structurii ierarhice a Bisericii. Toți înțelegem că nu se poate evita, nici îndepărta ierarhia. Nu cred că este cineva între ortodocși care să se fi ridicat împotriva acestei „instituții”, acestei „orânduiri”. Însă experiența istorică a dovedit că atunci când inegalitatea, neapărat legată de ideea oricărei ierarhii, depășește anumite limite, dispare putința legăturilor normale între treptele ierarhice. Ajungând în „clasa” ierarhică cea mai înaltă, din nefericire majoritatea episcopilor își pierd considerația de rigoare față de cei aflați pe treptele mai prejos de ei, adică preoții. În viața bisericească, cea una, se introduce elementul străin de ea al „relațiilor de clasă”. Episcopii prea adesea încetează a mai fi frați, darămite părinți. Ei se simt a fi mai întâi de toate stăpâni („despoți” – stăpâni, poruncitori), și chiar prea adesea înclină către „despotism”. Dacă în trecut o asemenea „inegalitate” evidentă între episcopi și preoți (de monahism nici nu mai vorbesc) corespundea cumva cu structura „socială” și cu realitatea situației (raritatea educației, de pildă), acum însă a păstra aceeași distanță între preoți și episcopi a devenit total dăunător vieții Bisericii.

Sunt adânc convins că, la începutul revoluției (este vorba de revoluția bolșevică rusească din Octombrie, 1917. n.tr.), astfel de fenomene precum „Biserica vie” (precum și alte mișcări „prezbiteriale”, în alte vremi și în alte împrejurări) au fost provocate tocmai de faptul că înșiși episcopii, în ceea ce-i privea, prea mult scoteau în relief „inegalitatea”. În momentul de față urmăresc cu adâncă durere cum tot mai mult apare tendința episcopatului de a „delimita” între ei și tot restul Trupului Bisericii. Față de lupta împotriva ideii „împărăteștii preoții” (Cf. 1 Pt. 2:9) a tuturor creștinilor, lupta împotriva ideii sobornicității ce include, pe lângă episcopi, și pe preoți, și pe monahi, și pe mireni, față de năzuința de a vedea episcopatul în întregul său ca purtător al infailibilității și al dreptului exclusiv de a povățui, și altele asemenea, eu observ o reacție violentă care se va putea răsfrânge în mod dezastruos asupra soartei Bisericii în viitor.

După părerea mea, aceasta poate fi privită ca datorându-se masivei decăderi a nivelului teologic în conștiința bisericească a zilelor noastreȘi teamă mi-e că de acum va fi greu a lupta împotriva acestei decăderi. Nu pot spune că nu am întâlnit vreodată episcopi care să nu încerce a îndepărta prăpastia de netrecut dintre treptele ierarhice și să rămână, personal, frați, prieteni, împreună-truditori și împreună-slujitori la Altarul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, acest fenomen nu se observă adesea. Este uimitor ce influență pot avea formele sociale ale vieții fiecărui moment istoric asupra vieții bisericești! Este uimitor cât de rar întâlnim conștientizarea creștinismului nostru ca fiind religia absolută (adică singura care unește cu Absolutul – n.n.) și, deci, că trebuie a se ajunge la conștiința neatârnării lui de tot restul lumii, unde fiecare „formă de guvernare”, fiecare „regim”, fiecare „rânduială” poate fi „prost folosită”, denaturată, folosită spre a exploata, cu consecința deplinei degenerări. Continue Reading »



De ce nu trebuie să îl primim pe Papă ca un binefăcător? Despre slujirea împreună cu ereticii


de Ioan Vlăducă

Există şi alte canoane care interzic slujirea şi prăznuirea împreună cu ereticii?

Da. Între Canoanele Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli se află şi acestea:

CANONUL 46

Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?” [Apost: 47: 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15].

TÂLCUIRE

Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către Episcopi şi Presbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce din rătăcirea lor. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept şi adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se produce de dânşii. Unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau şi ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia (credinţa cea rea – n. n.) lor. Că cei ce bine-voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox şi rătăcit?”[1]

 CANONUL 70

„Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul clericilor, va posti împreună cu Iudeii, sau va prăznui cu dânşii, sau ar primi de la dânşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”[Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29, 37, 38; Car: 60, 81, 117].

TÂLCUIRE

„Dacă cel ce numai se roagă împreună cu cei afurisiţi, se afuriseşte, sau cu cei caterisiţi numai, împreună se cateriseşte, cu mult mai vârtos cel ce posteşte şi serbează împreună cu Iudeii ucigaşii lui Hristos, cleric fiind se cateriseşte, iar mirean se afuriseşte. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul clericilor, posteşte cu Iudeii, sau serbează cu dânşii Paştile, sau alte sărbători, sau primeşte de la dânşii daruri de ospăţ ale sărbătorii lor, precum sunt azimile (pe care ei la zilele pascăi lor le mănâncă, şi la toată sărbătoarea lor, şi la toată jertfa azimele produce), sau altceva ca acestea, primind să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. Căci măcar deşi cei ce primesc unele ca acestea, şi împreună postesc şi împreună prăznuiesc, nu sunt de o cugetare cu Iudeii (că de ar fi fost unii ca aceştia, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se afurisi, ci şi anatemei a se da după Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar însă dau prilej de sminteală, şi presupunere că cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este străin de dreptslăvitori. Las a zice, că şi se spurcă unii ca aceştia cu împreună petrecerea ucigaşilor de Hristos. Către care zice Dumnezeu, postul şi nelucrarea şi sărbătorile voastre le urăşte sufletul meu”.[2]

CANONUL 71

„Dacă vreun creştin ar aduce unt de lemn la Altarul păgânilor, sau în Sinagoga Iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească” [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]. Continue Reading »