Posts Tagged 'doamna aspazia'


RĂMAS BUN, FERICITĂ ASPAZIA! ULTIMELE EI CUVINTE ÎN MĂRTURISIREA MAICILOR CARE I-AU VEGHEAT LA CĂPĂTÂI


Aspazia Otel PetrescuREVISTA ATITUDINI NR. 54:

Pe 11 noiembrie 2017, în ziua de cinstire a Sf. M. Mc. Mina, sfânt față de care Aspazia Oțel Petrescu vădea o evlavie deosebită, boala cancerului care o chinuia de câțiva ani a răpus-o la pat. Moment de mare cumpănă pentru cea care purtase cu demnitate și noblețe apăsarea celor 94 ani de viață, fără să se plângă vreodată de greul lor, nădăjduind doar ca în ultimele clipe să-și poarte crucea durerilor, slujindu-se singură și neîmpovărând pe cei dragi din jurul ei. Însă, Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune și pronie mântuitoare, a vrut ca la sfârșitul vieții să-i împletească o nouă și neveștejită cunună. În ultimele luni de boală, maicile Pantelimona și Dositeia de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă i-au fost permanent alături până la obștescul sfârșit[1], sprijinind-o în ceasurile de înfricoșătoare pătimire, de încleștare supraomenească cu durerile sfâșietoare ale trupului și cu atacurile nemiloase ale duhurilor necurate care au încercat în fel și chip să-i răpească mântuirea. Mărturia lor este o dovadă în plus că dragostea de semeni, rugăciunea neîncetată și asumarea suferinței după pilda Mântuitorului Iisus Hristos ne agonisesc arvuna Împărăției veșnice.
Maica Pantelimona, de formație medic, își amintește: „În cele 72 de zile de luptă cu boala, doamna Aspazia ne-a uimit prin neobosita ei trezvie cu care înțelegea să înfrunte durerile trupului, dar mai cu seamă chinurile sufletului pe care cel rău i le pricinuia prin atacuri cu anevoie de îndurat de omul obișnuit în condiții de normalitate, nu mai vorbim de starea atât de vulnerabilă a omului aflat pe patul de suferință. Erau momente în care și atingerea mâinilor noastre le simțea ca pe niște perii. În cele două luni și jumătate de suferință extremă, ne-a mărturisit că în trei rânduri s-a întâlnit aievea cu cei răposați din familia ei. Înaintea acestor întâlniri cu cei de dincolo, nu dormea mai deloc nici ziua, nici noaptea și era foarte agitată. Odată ne-a spus că l-a văzut pe Părintele Justin, că era foarte luminos și că deși nu i-a vorbit, a privit-o ca și cum ar fi vrut să-i dea de înțeles: „Știi, tu, Aspazie, ce vreau să-ți zic”. Apoi dânsa a surâs, spunându-ne că și ea pătimește ca Părintele Justin, numai că ea n-a ajuns la cuțit.
Aspazia Otel PetrescuDupă primul episod de delir, când și-a revenit, primele cuvinte pe care le-a spus, au fost: „La Dumnezeu sunt măsurile”. Apoi a adăugat: „Uite așa a pătimit și Nicu”, iar noi am întrebat-o: „Care Nicu?” și a răspuns: „Nicu Purcărea”.
Într-o noapte a văzut raiul. Era trează și foarte senină, la față era transfigurată și zicea că se plimbă printr-o grădină foarte frumoasă cu multe flori albastre, cu un pârâiaș, cu o fântână. Ce vedea numai ea știa, dar avea un chip plin de lumină și o bucurie cerească i se întipărise pe chip. Apoi ne-a mărturisit că Maica Domnului i-a dat un dar, însă nu ne-a specificat despre ce e vorba.
Și-a cunoscut sfârșitul cu două zile înainte de a trece la Domnul când a văzut-o pe mama dânsei care i-a spus: „Hai acasă”, iar în altă vedenie fratele ei i-a mărturisit că mama ei este într-un loc foarte frumos împreună cu surioara lor, Ariadna care a trecut la Domnul, la opt luni.
În ciuda durerilor insuportabile pe care le avea zi și noapte, doamna Aspazia găsea resurse sufletești nebănuite ca să se roage mai tot timpul. În ultima lună de suferință, zicea mereu, chiar și în somn troparul Sfintei Cruci. Continue Reading »



Doamna Aspazia Oțel Petrescu, despre legea anti-legionară și taina mucenicilor din închisori. „Dumnezeu ne mai dă încă o dată ocazia să mai agonisim plată”


aspazia otel petrescuPunctul meu de vedere este următorul: din capul locului noi am ales acele două fericiri mari, de care ne-am atașat și am și demonstrat că nu numai am proclamat lucrul acesta, ci l-am și acoperit cu trăirea noastră. Aceasta este taina mucenicilor din închisori. De aceasta s-au sfințit, pentru că au ales cele două fericiri: «Fericiți cei prigoniți pentru dreptate…» și «Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine. Bucurați-vă și vă veseliți căci plata voastră multă este în ceruri». Deci Dumnezeu ne mai dă încă o dată ocazia să mai agonisim plată. Cred că ne va da puterea să-i și suportăm pentru că ura lor este crâncenă și este abjectă. S-a văzut ce pot să facă ei din ură. Ce legi dau. Legi împotriva propriilor legi. Ei încalcă cu legea aceasta, drepturile omului. Încalcă propriul proces al omenirii pe care l-au făcut la Nűrenberg. Acolo au spus că legionarii n-au avut nimic de-a face cu nazismul și cu fascismul. Acum ne fac naziști și fasciști. Dumnezeu nu face așa. El este primul care respectă legile creațiunii.
Cred că primul lucru pe care îl vor face, vor lua subvențiile de la cei care mai trăiesc. Pentru că – cel puțin așa cred eu – intenția lor era să ne facă direct teroriști, dar nu ne-au făcut teroriști, au pus anume că suntem naziști sau fasciști pentru că așa a sunat actul de acuzare. Tot timpul ne-au spus: „Au făcut parte din Mișcarea Legionară subversivă de tip fascist, paramilitar” – ca să demonstreze că am fost pedepsiți pe drept, că bine a fost că ne-au pedepsit, că drept a fost să ne pedepsească și ca atare n-avem dreptul la niciun fel de despăgubire, de niciun fel, nici morală, nici materială. Pe ei i-a răscolit că sunt o mulțime de crenguțe, care se intitulează urmași ai Mișcării Legionare. I-au văzut în cămașă verde, în cămăși naționale. De fapt toată povestea aceasta ține de Institutul Ellie Wiesel care are dreptul să participe la toate lucrările guvernului.
Noi am ales de la început de când au început toate prigoanele. L-am ales pe Iisus, El este modelul nostru suprem, definitiv și veșnic. N-au ce să ne facă. Dacă noi asta am ales, înseamnă că am ales „fericiți cei prigoniți pentru dreptate, fericiți veți fi când vă vor prigoni și vă vor urî și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră”. Asta avem, asta am ales. Dumnezeu dă omului ce alege. Și s-a văzut asta în închisori unde de departe țara noastră a suportat cea mai cumplită prigoană. Și cu milioanele de jertfe care au fost, totuși țara s-a salvat – vai, de capul ei cum s-a salvat, că e plină de erezii și de derutări de tot felul! Bietul popor e manipulat și e vai de capul lui! Cu mare tristețe pentru noi, cei care am luptat ca să nu se întâmple lucrul acesta, vedem că totuși comunismul a alterat profund ființa neamului nostru. Noi simțim sufletul neamului bolnav, cum spunea și părintele Justin.
M-a întrebat odată cineva care este învățământul cel mai puternic pe care l-am căpătat noi în închisoare. Și a rămas uluit când a auzit care a fost răspunsul meu. Răspunsul meu a fost în felul următor: „Nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu”. Ea să fie cea mai mare și atunci totul e bine, e în regulă. Deci oricât de înspăimântătoare ar fi forța distructivă și energia demonică care se poate face egală cu ura, nu poate să fie mai mare decât frica de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este blândă, este duioasă, este frica de a nu-l supăra pe cel pe care îl iubești.

(Fragment dintr-un interviu în curs de apariție, acordat pentru Revista Atitudini)