Posts Tagged 'doamna Aspazia Otel Petrescu'


ASPAZIA OȚEL PETRESCU DESPRE NANO-TEHNOLOGIE ȘI NANO-INDUSTRIE


O IUBIRE CARE DĂ TOTUL ȘI CARE NU CERE NIMIC. UN OM CARE POATE SĂ IUBEASCĂ ÎN FELUL ACESTA, ESTE INTANGIBIL” 

NANO-TEHNOLOGIE ȘI NANO-INDUSTRIE

Doamna Aspazia, dacă va veni vreun război peste noi, cum credeți că va fi de data aceasta?

Va fi cumplit. Va fi așa cum ne spun și profețiile părintelui Cleopa. Va fi cernerea Apocalipsei prin potopul de foc. O dată pământul a fost curățat prin potopul de apă de foarte mari și multe blasfemii care se refereau la epoca zeităților și acum va fi curățat prin potopul de foc, curățat în așa manieră, încât va rămâne numai cincizeci la sută din omenire. Și asta se scrie clar, fără interpretare, în Noul Testament: „Din doi care sunt, unul se va lua, altul se va lăsa, din două care sunt, una se va lua, una se va lăsa”. Deci, noi suntem opt miliarde, patru miliarde sunt osândiți. Mă cuprinde jalea când mă gândesc la ei și zic așa cu cutremur: „Să nu fiu, Doamne, printre ei!”.

Cum bine știți, astăzi se lucrează foarte mult la nanotehnologie. Nu-i o glumă. Nanoparticula va putea să înlocuiască conștiința omului, să creeze o celulă, o conștiință fără Dumnezeu. Deci, e destul să ne trimită în ADN, o nano-particulă care este invizibilă și ești afectat. Habar n-ai. Abia după ce începi să te transformi și vezi cum devii satanic, abia atunci îți dai seama că s-a întâmplat ceva cu tine. Vă dați seama ce înseamnă această tehnică? Dar diavolul a înțeles că omul nu poate fi demonizat prin tehnica terorii. Și atunci el spune: „Doamne, îl pun să aleagă cipul”…

Se vorbește foarte intens despre nano-industrie. Odată m-am gândit dacă Dumnezeu a schimbat vreodată ceva din planurile Lui. În închisoare, noi am văzut cu ochii noștri și am experimentat cu trăirea noastră acest lucru. Noi ne rugam împreună și simțeam prezența lui Iisus, o simțeam ca pe o eliberare nespusă. Nu mai simțeam recluziunea, nu mai simțeam că suntem închise, scuipate, bătute, batjocorite, că trăim în murdărie și toate câte le puneau ei pe capul nostru. Nu simțeam nimic din toate acestea. Era lumină, era căldură, era bine, era frumos, era Iisus prezent între noi.

„ERAM UN LANȚ DE SUFLETE ÎMPREUNĂ”

Dar ce credeți că a contat mai mult: unitatea sau pocăința?

Unitatea și sinceritatea. Chestiunea asta cu pocăința e o problemă personală și vă rog să nu-mi luați în considerare părerea că s-ar putea să mă certe dogmaticienii noștri. Părerea mea e că noi putem să facem o pocăință desăvârșită dacă Dumnezeu ne-o acordă și dacă ne-o primește. Dacă n-o primește, pot să plâng eu cu râuri de lacrimi, că degeaba plâng. Dar să vedeți cum se întâmpla, cum aranja Dumnezeu lucrurile: pe noi ne pitroceau tot timpul, ne schimbau în componența celulelor ca să nu ne împrietenim între noi, să nu formăm unitatea de gândire, de simțire. Dar întotdeauna, așa se potrivea că în fiecare celulă, era măcar una care știa una dintre rugăciunile noastre principale, un Acatist sau un Paraclis. Și când începea rugăciunea, te simțeai în siguranță, te simțeai liber, puternic, te simțeai altceva decât erai. Rugăciunea brusc te transforma, pentru că sufletele noastre erau unite în sinceritate. Deci, fiecare venea în rugăciune. Toate erau acolo, toate erau atente. Eu, de pildă, am avut întotdeauna primul Paraclis al Maicii Domnului. L-am știut pe dinafară. Nu mai știu câte Paraclise am spus în 14 ani de închisoare, seară de seară!… Continue Reading »