Posts Tagged 'Dimitrie Bejan'


PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN, FERICITUL PĂTIMITOR PENTRU DRAGOSTEA LUI HRISTOS


pr dimitrie bejanMotto:Cine primește suferința ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții se transformă în bucurie, bucuria mântuirii! Simți o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept”.

 VLĂSTAR AL RĂZEȘILOR DIN HÂRLĂU. COPILĂRIA ȘI TINEREȚEA

„Mă trag din neam de răzeși. Am această conștiință că aparțin acestui loc și acestui neam”.

„Cu cât mai dinamică este afundarea noastră în adâncul nețărmuritului ocean al suferinței, cu atât mai temeinică este înălțarea duhului nostru la cer. Când însă duhul pătrunde în sfera de lumină purtătoare a cerurilor, atunci durerea se preschimbă în bucurie tot atât de nerăbdat, a iubirii învingătoare. Suferința limită se contopește întru una cu bucuria limită”[1]. Astfel s-au înfiripat „bucuriile suferinței” și în „sufletul sfințit de mirul rănilor” al lui Dimitrie Bejan, născut în orașul Hârlău, la 26 octombrie 1909, într-o familie cucernică de răzeși cu șase copii, fiind singurul fiu rămas în viață, care după 25 de ani de lanțuri în temnițe, lagăre și deportări, ne încredințează o mărturisire cutremurătoare: „Am ieșit cu fruntea sus. Mă rugam permanent lui Dumnezeu și îi iubeam pe toți! Am dat slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dacă aș fi murit acolo, ce fericit aș fi fost!”.

Crescut în șoapta rugăciunii nelipsită de pe buzele mamei sale, Ana și în căldura părintească a tatălui, Ion, milostiv aidoma patriarhului Avraam, Dimitrie va jindui din fragedă copilărie să învețe carte pentru ca neîncetat să-și îndulcească sufletul cu mierea cuvintelor vieții veșnice: „Când am plecat la Seminar, tata a pus în fața mea aici pe prag – că aveam cerdac frumos construit, cum se făceau înainte casele – a pus o sapă și o carte și a spus: «Alege!». Și am ales cartea, la 11 ani! La Seminar m-am dus în opinci, în costum național frumos, cu ițari, cămășuță și brâu tricolor”[2].

După absolvirea Seminarului „Veniamin Costachi” din Iași în anul 1931, tânărul Dimitrie devine student al Facultății de Teologie din București (1931-1935) și al Facultății de Istorie (1931-1936), unde îl va avea ca profesor pe Nicolae Iorga, al cărui asistent universitar va deveni odată cu terminarea Facultății. După susținerea examenului de licență, va alege să predea istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din București și se va înscrie în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti pe care îl va însoți în Basarabia pentru mai multe studii aprofundate, trăind bucuria de a redescoperi vechi sate răzești la est de Prut și în lungul Nistrului. Înainte de război are binecuvântarea de a păși pe pământul sfânt al Grădinii Maicii Domnului, în Muntele Athonului, fiind uimit de numărul mare de atunci al monahilor: „Am fost în Sfântul Munte de două ori! Terminasem studiile și predam istoria. Atunci erau, cred, vreo 20-30.000 de călugări”. Continue Reading »



A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan


Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan

Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

 

 4 PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN, FERICITUL PĂTIMITOR PENTRU DRAGOSTEA LUI HRISTOS

19 PR. DIMITRIE BEJAN: CRĂCIUN CU HRISTOS ÎN IESLEA TEMNIȚEI DIN AIUD

21 P.S. IGNATIE AL HUȘILOR: ÎN ACEST FEL, AJUNGEM SĂ SĂRBĂTORIM „CRĂCIUNURI“ FĂRĂ DE HRISTOS
Pastorală la Nașterea Domnului

26 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: SĂ NE ÎMBRĂCĂM ÎN HRISTOS! ACEASTA ESTE CHEMAREA NEAMULUI NOSTRU

35 PĂRINTELE JUSTIN, VINDECĂTOR DE BOLI ȘI AJUTĂTOR FAMILIILOR CREȘTINE

41 PREOT GHEORGHE CALCIU DUMITREASA: PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ȘI MĂNĂSTIREA PETRU-VODĂ 

50 PR. DIMITRIE BEJAN: JERTFA NOASTRĂ NU A RODIT PENTRU CĂ A FOST INSUFICIENTĂ
Cugetări alese

55 EU CRED CĂ VA VENI CERNEREA, CĂ NE AȘTEAPTĂ MAREA CERNERE
De vorbă cu doamna Aspazia Oțel Petrescu

66 ROMÂNIA SUB COMUNISM
VOTUL LIBER COMUNIST: ALEGERILE DE LA UZINELE „MALAXA“, FEBRUARIE 1945
de Pr. Mihai-Andrei Aldea

70 MONAHII DIN MAREA LAVRĂ POCEAEV CER PATRIARHULUI CHIRIL IEȘIREA DIN CONSILIUL MONDIAL AL „BISERICILOR“

73 DESPRE FACERILE ȘI DESFACERILE OMULUI MODERN AFLAT SUB AUSPICIILE LIBERULUI SĂU ARBITRU
de Dr. Vasile Parascan

76 DESPRE EREZIA PAPISTĂȘEASCĂ
Epistola enciclică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească a celor patru Patriarhi ai Răsăritului,
la anul 1848 de la Hristos. Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, către Răsăriteni

87 CÂNTAREA ÎN BISERICĂ ÎNTRE TRADIȚIE ȘI DEVIERE
de Monahia Gavriila

91 SF. ATANASIE CEL MARE, PĂRINTELE ORTODOXIEI
de Pr. Ilarion V. Felea

97 BOLȘEVICUL ȘI ROMÂNUL
de Radu Popa (Gyr)

98 MISTERUL BRAZILOR
de Virgil Maxim

Comenzi sau Abonamente se pot face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

    Nume *

    Email *

    Telefon *

    Mod de livrare * PostaCurier

    Adresa de livrare *

    Comanda dvs. *

    Rezolvați operația de mai jos *

    Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.

    Câmpurile marcate cu* sunt obligatorii.